|
George Vasilevici
Rămâne între mine și struț lui Mugur Grosu
eu, struțul și femeia femeia iese cu struțul de mână pe stradă. mă vede. se oprește brusc în ochii mei. gata să se înece. pupila este colacul ei de salvare pe-ntinsul de carne vie și nervi în furtună. liniștea de la stânga la dreapta. văzută în oglindă unde bulgări pufoși de tăcere se izbesc între ei și de mal. bat clopote de vată. se zâmbește cu frișcă la gură. acustica este perfectă pentru pescărușul de foarte sus. femeia plutește încolo. struțul privește de departe și își scurtează gâtul. vrea să semene cu mine pentru că sunt frumos. cunoscuții îi oferă un cuțit. să nu fie o diversiune, mă gândesc când, înainte, îl sărută femeia. va veni cineva din spate să mă surprindă. mă întorc brusc, în spate începutul.
femeia stă între mine și struț femeia iese cu struțul de aripă pe străzi transparente cu final neîntrerupt și albastru imposibil. albastru de cocos. struțul știe să se cațere pe el. doar a trăit în bilă. îl rog să mă învețe. femeia nu îi permite să umble cu mine. întâi să terminăm de făcut copilul. strânge tare șurubul ăla. să nu intre prea multă lumină. altfel nu va mai deschide ochii. struțul își încordează cheia. strânge din dinți. îi dă sângele pe nas și i se face poftă de colivă. din acel moment nu își mai amintește de mine. doar când se scoală cu hainele pline de sângele cuiva.
îmi scot struțul din cap femeia iese de mână cu struțul din hol în sufragerie. struțul vede tabloul cu struțul bătut în cuie. struțul bătut în cuie poartă la gât o cruciuliță cu struțul bătut în cuie. acum se zâmbește. musafirii nu știu cum au aterizat în spatele râsului. sau a cui e mâna care ridică sau întinde paharul. se aud clinchete și asta e bine. struțul îi ciugulește gândul din cap. femeia chicotește. eu rup invitația și arunc binoclul.
struțul mic femeia îl roagă pe noul născut cu gâtul mediu să o lingă pe sfârc. ba chiar să i-l sugă. sau s-o muște de țâțe. struțul mic are totul în cioc. o mușca cu mâinile îi calcă sânii în picioare. toate din cioc. așa începe povestea secretă. nimeni nu va ști vreodată adevărul despre femeie. pentru că struțul mic nu îi seamănă.
m-am săturat de struț struțul are pretenții. vrea totul când eu i-am dat deja totul. dă-mi pielea ta să mă gândesc cu ea la mine. nu pot să îl refuz pe struț. dar m-am săturat de el.
îl ameninț pe struț când struțul se sperie pământul se masturbează. struțul o ține pe a lui. insistă și îmi demonstrează că merge pe coi.
doar eu și struțul nu există nici o legătură între mine și struț. binoclul este nedesfăcut. pe masă, în cutia strălucitoare. nu îl cunosc pe acest domn. nu l-am văzut în viața mea. mint mereu cu nerușinare. apoi îmi fac miliarde de griji. ca nu cumva să se afla adevărul.
secretul struțului nu știe să scrie. învață totul pe de rost. adevărata lui identitate este picior de ciupercă cu pălărie invizibilă și mare.
W.C.rul
fusta ta există nopțile în care sunt treaz și dansez sub cearceaf. în nopțile astea deschid larg fereastra, luna își bagă picioarele de lumină lungă pe geam și eu mă uit cu orele sub fusta ei pătată de stele gândindu-mă la fusta ta pătată de sânge pe care o purtai din când în când așa, după ce dispăream toți și rămâneai singură.
miezul nopții la miezul nopții mă asigur că dormi. îmi iau toate măsurile. să vezi ce-ți fac! dar mai întâi îmi povestești cum pleoapele au devenit prăpăstii în care ochii își varsă privirea formând oceane paralele. îmi faci cu mâna de pe țărm întinsă pe creier. cum stai pe spate nu se vede cerul. el este mereu unul singur și rămâne pe partea cealaltă. când nu sunt atent intră pe sub mine și mă ridică pe creastă. sunt râsul care se bate pe plâns cu nimicul. până și soarele își arată vârsta razele sunt părul lui de lumina bătrână. îmi spui în somn și eu profit de asta să mă înfig în tine până când afară se va lumina și înăuntru.
Mama cutia plină pe jumate cu bere este acolo așezată cu grijă de mama în frigider lângă puiul congelat după ce aseară la plecare mi-o luase din mână pentru că venisem la ea în vizită beat ca porcu și îi vorbisem nespus de frumos despre mine.
puterea frunzelor
frunzele își separa până la urmă degetele
și deschid larg palmele cu ele răsfirate.
miliarde de pumni mici strivesc acum în ei lumina.
numai când pumnul se deschide
te văd lângă mine și plănuiesc
să le învăț pe toate să se lase
de box iar noaptea să doarmă
cu palmele deschise.
statuia libertății
ne așezăm în genunchi și îi
cerem iertare. plângem. îi
spălăm picioarele cu
lacrimile noastre
facem promisiuni
de care ne vom ține
știind că ea rămâne nemișcată
fără să o privim măcar.
la intersecția dragoste vie cu dragoste moartă
virusul mort influențează ecuația
totul poate oricând sării
dintr-o parte în alta.
se pot chiar tampona fatal
la intersecția egalității
doar pentru că virusul mort
are nume și prenume
în cimitirul de la marginea sângelui
îl cheamă ca pe tine
dar nu îmi amintesc și mai cum.
poziția cocoșului față de poezie este poziția de luptă a găinii geloasă pe gâscă. ea nu o poate scăpa de foarte sus unora să li se spargă la picioare altora căzîndu-le drept în cap, ceilalți numai cu cioburi în ochi ea zboară aproape și nu stie nimic despre lună și nu aude decât apa fierbinte. prin gât. dar toate astea se rezumă la pană pe scurt.
tinerețea prietenului Marin Mincu
tinerețea nu are nevoie de mine.
a învățat să se fecundeze singură.
mă aruncă peste umăr și nu se mai
uită înapoi. privește fix înainte
și în ochii ei înoată fericiți peștii
perfect adaptați la uleiul fierbinte.
pe contrasens cu viteza visată
la început numai un fluture perfect
zboară înapoi și-o ia spre molie.
îl simți în stomac în timpul
visului și uiți de trupul adormit
cu gura larg deschisă
în care îți intră moliile
curgând șiroaie din
salteaua ruptă a patului.
plus răspuns minus întrebare
întrebările se lovesc tare de mamă
și se resping înapoi cu aceeași putere.
întreabă copilul în stânga și în dreapta.
nu își ridică ochii din ochii celorlalți
până când se privește cu ochiul
drept în sufletul ochiului stâng
citind în sufletul ochiului drept
trădarea diferenței.
copilul a prins-o cu mâna și o folosește.
cu ea pictează peste toate crimele
cu nevoile sale.
gândul frumos
vine mereu gândul frumos
construit din cuvinte frumoase
și grele
ce nu pot fi mutate de la locurile lor.
vântul din creier e foarte puternic.
el smulge pomii din pomi.
arunca bila de plumb cât colo
ca pe un punct pus după ideea
de libertate a deținutului
de la un capăt la fiecare capăt
al gândului frumos
și acolo mereu aterizarea.
aterizarea bilei de plumb
la celălalt capătul al gândului frumos
zburând până la sine peste toate
astea, acolo unde vidul bolborosește ceva
în somn
se întoarce cu viața la noi
și doarme până în prima clipă a lumii
visând mereu gândul frumos și râsul
i se aude din camera cealaltă
râs de copil înfundat cu pauza din
semnul exclamării.
noi
noi suntem mai rapizi ca pământul
pe care călcăm
poem narcisist
ce mai! sunt perfect! mușc cu poftă din viață mă ling pe față cu limba electronică și aspră a ceasului primit de la tine. așa este mereu cu darurile făcute din iubire, sunt de la început în afara ei.
puiul de babuin lui Ion Tițoiu mama e mândră de mine. pentru a-și demonstra dragostea mă linge pe cap până chelesc.
nu știu ce să mă fac. acum sunt urât pur și simplu și mă gândesc cu tristețe la vremurile în care eram frumos și urât pentru asta.
omul de zăpadă facem omul de zăpadă pe stradă.
pisicuța
fac totul pentru pisicuța albă
somnul
limba limba pământului este despicată la vârf
în peste șase miliarde de limbi
fiecare greu de înțeles și foarte dureroase
când le scăpăm pe inimile goale ale
celorlalte
limbi.
ultimul poem narcisist lui Miki
sunt
foarte ușor. din piept.
balamucul
fulgilor
trădări mari sunt niște trădări foarte mari ca pepenii ăia ce iau treptat locul spermatozoidului chiar când îți dai drumu comform firii și iubita îți eplodează în față mereu și abia atunci vei fi un criminal în serie ce își ucide după tipar iubirile.
cățelul te uiți la animal planet și mângâi cățelul cât timp el îți traduce și eu depășesc fără complicații pisica.
sufletul a uitat ceva în corp trebuie să ne întoarcem mi-am uitat ochelarii pe nas nu văd nici măcar până acolo nu știu dacă ești dulce roșie sau galbenă.
profunzimea acesta este punctul în care se rupe elasticul nu cu predilecție cel al garoului, dar fie.
scrisoarea drăgă moș crăciun știai că nu exiști?
anca ce ai putea george să faci tu? doar să îmi citești o poezie. aș putea să îți dau limbi în pizdă.
lumina lumina este proaspătă doar ce am primit-o pentru pezmeți folosiți femeia de ieri.
|