|
Anda Rotaru
RUE 302
Motto: În tine sunt un copil fără răni
Melatonin bărbatul meu e copil
După amiază sunt sătul de turnurile care se clatină de aerul rece și durerea care vine
stăm rezemați în stinghii tasați în golul pe care nu-l umplem
RUE 302 avem timp de liniștire. îmi port decadența ca pe o copertină care alunecă peste liniile de tensiune
în fiecare primăvară un răpăit de lăcustă ne ajută să ne regăsim
tu care nu iei niciodată durerea nici nu mă poți face să rămân. corpul tău în savoarea cărnii mele.
lasă-mă să nu văd. disperați în mers corpuri sparte al tău pe pauză
un stres în care nu avem nimic de făcut
suntem în fiecare bărbat avem iz. avem mirosul capcanelor în care intră himenoptere tinere
Zboruri ne afundăm pașii în disperare
vine când înainte nu e nimic istovitor. în singurătate când mi-e rău.
aici începe viața. un hârșâit întrerupt cu cei mai buni prieteni care forjează diminețile
verminația în ultimul beci unde chipurile fluturilor sub lămpi ne schimbă
Trapuri copitele bat toaca pe metereze
acum când vrei să ne umplem de apropierea asta sigură am făcut pașii.
Fire tu stai în stânga mea pe dreapta am fluturi
am umeri născuți de-a valma
aud nechezatul și praful membranatic
mă împroșc cu el prin luminile unui oraș în care agitația aripilor pornește la fiecare solstițiu
RUE 302 chipuri în sus chipuri în jos contururi de melanină încadramente de fier
prietenul meu, nu îți înfiera puterea împarte-o cu mine vreau și eu să suflu să o facem balon să încăpem
în beci se adună suflul iubirii noastre oameni încastrați în var insectele fără bucurie
zboară repede. trec pe la fiecare. noi doi lipiți pe melanină
Serpentine azi noapte am adormit fără cearșaful sub care ne-am acoperit unul pe altul ca pe morți
mi-a fost teamă am sunat primul comis voiajor
i-am arătat trupul sub care zăceau florile înfipte în piele
rânjetul copiiilor cu sexul pătat după ofilire: vântul care bătea dintr-o parte
tu ieșit la mal laolaltă cu animalele care zvâcnesc în herghelii
//m-am oprit de prea multe ori în dimineața asta
Forma noastră fonică pe o plajă cu cerul găurit facem iubiri non stop și bordeluri
tragem sare în vene urmăm indici către Dumnezeu
stăm îngenunchiați
ne rugăm la regi împrăștiați cu scârțâit în tibule
suntem carnagii din care sarea s-a adunat
Dimineață pe RUE 302 mor tânăr în sania în care mă legeni. articulații ca ochii de femeie peste care trecem
încă o dată cu furie mai vreau o dată să împrejmuiesc gâtul tău de fier pieptul de animal de serpentine
Iubire de hârtie mascaradă am venit la tine am pus jerberă iubirii
în jurul fotoliilor roșii nu a oprit nici un alt bărbat. te aștept pe tine să sugem țiparii
~one track one life~ din pielea ta îmi despletesc carași îi băgăm în mare ca pe proprii copii
~one track one life~ silențioși
9:23 mergeam pe traverse căutam piloni de susținere
atingeam cu mâinile zidurile subțiate pipăiam grundul cojit sub palme
uși în față care nu se deschid. mai vreau să intru o dată fără cordelină pe mine
Jurnal fragmente/mișcări/ochi deschiși/oameni care râd o întreagă nepăsare. nu o vede nimeni? oameni care trec unii pe lângă alții ușor privire imperfectă. lumea se reia la tot pasul
cu ochi de animal întorc capul. o gestică diferită
lumea se reia în sens giratoriu
p ă s ă r i r u p t e
după ce am dizolvat hotarele tuturor liniilor de tensiune după un somn odihnitor
Chemistry between us o gelozie pentru toate
mă simt alungat din matcă stau împreună cu refugiații.
mucegai la încheietura brațelor în semi obscur îmbrățișări ale trupurilor/ conversație/ câteva ore pe zi psihotrope
florile de pe mine mă ajută să te trezesc
Cursuri line am fost chemat să împart lucrurile bune și lucrurile rele sentimentele sub aripile îngroșate de păsări sub oamenii mari
m-am așezat pe canapele fără amprente imposibile am vorbit celor din jur la nesfârșit rugându-i să mă prindă de brațe
să rupă încheieturile moi să mă lase să fiu copil înăuntrul casei înapoi în spațiul polar
am mers în gândul fiecăruia
*
în toate menirile umflate de agitație nu e decât o transpirație rece un gol pe care nu-l umplem lipsa și trecerea de la unul la altul ca și cum zvâcnetul e irepetabil. doar o clipă și drumurile cresc, jerberele se strâng
în corpurile amețite fără gânduri în fiecare sincron cu iubirea
din urmele de nisip și fumul gol pe care nu-l sorbim oamenii cresc. acum etajele se coboară repede
Plug in nu aștept nimic lucrurile mi se dăruiesc
în fiecare clipă în care vreau suntem isterici. tot ce ne rezistă e torsionarea
spațiu pentru crize.
Micro cuts încă nu am făcut lucrurile pe care pot să le fac. produc zilnic timp pe care nu-l duc până la capăt
două ore pe zi de fragmentări și expediții cu clinchetul rătăcirii la gât
încă am impresia ca mă pot duce în celălalt capăt
**
cum uităm trupurile și ele revin cu aceeași aromă
de posesie între carne și carne
când ne uităm la ele până dispar
apoi le rupem la colțuri.
tragem păienjenii din mare.
e singura noastră apropiere.
**
nu-mi pasă de fărâmițare e singurul loc unde te ating
Space dementia e un spațiu rece. sunt semne peste tot un cer fantastic prelingerea asta insuportabilă
noi dansăm doar când strada e plină și pașii necunoscuților se rânduiesc înaintea fețelor schimbate de mersul biped, de dansul de stradă
e timpul acesta angoasant sunt oamenii în jur suntem noi în schimbare
Sentimente de câte ori am ocazia adun zile care au trecut amintiri pe care le vreau suspendate
într-o casă cu detalii particulare scurtcircuitări și plasme
în care îmi țin păsările de agitație: o parte de iubire în pasărea care zboară o parte de iubire pe prima ușă
trasă înăuntrul inimii unui insomniac
în care ne strângem doi câte doi
Spațiu alb când vom face dragoste perfect ca o glumă perfectă când voi găsi casa în care rozele sunt roz unde citesc semnele de pe ziduri
și totul e deschis. ca un film în care tăiem. și începutul e nefiresc.
când profesez stresul și nu vreau să mă vindec când am 7 ani și simt că nimic nu e așezat și războiul poate începe
când adun jucării pe care le plasez ca bombele în mintea noastră de mai târziu când potrivesc în casă armele mele de cioplit arme mirosul în care mintea nu mai e limpede și nu mă simt bine. când sunt îmbrăcat cu drapeluri
sub care nu simt sfârșitul. când respir iarba din cimitirul cu iz de urzică și limba se lipește pe frunze ca un ritual
în care refuz să mă doară unde sunt liber de la început până în poveștile cele mai acute ale pielii înfipte în colțul beciului unde stăm ca producătorii de filme mute
admirăm la nesfârșit în timp ce pleoapele lovesc rătăcirea
când suntem delicați când porii se luptă cu atingerea vreau să fac dragoste cu Siberia și oamenii negri să își facă ritualul alături
Teamă pe Rue 302 când am florile roșii lipite pe trup și nostalgia rădăcinilor
reflexia trupului dilatat. și omul de gumă, și șarpele rece
și zilele din urmă. topirea bucuriei într-un timp anost.
**
cum va fi corpul tău schimbat prin alte locuri fără să-ți dau nimic când nu îmi pot suporta propria stare. cum e sfârșitul pe o fereastră pe care nu ne uităm.
lentoarea în care vrei să fiu sfânt și numărătoarea inversă.
cu puritani care nu dau sens sfârșitului și nu cred în cele 1000 de minuni
când voi lăsa obsesiile să mă adoarmă și nu o voi spune. cruciadele pe care le urmez verminația în care nu găsesc lumea.
//ambiția mea e o maimuța liberă o adolescentă de 17 ani sentimentală
eu vreau să fim adaptabili. să am obsesia asta în fiecare zi un privilegiu. fără rețineri și anii ce urmează.
de fiecare dată o producție blestemată: 10 ani de mers continuu și penitențe libere
**
mă deschid ca un animal care își sapă locul în grund. în moliciunea din care prind rădăcini
și corpul cuminte îl curăț fără să intuiesc că că în lumea asta animalele își părăsesc cuibul
It`s a matter of trust nu-mi pot potrivi viața cu a ta e un calibru deformat
mâna ta pe corpul meu va crea ceva frumos pentru protecție și înmormântarea va fi un țipăt liber
Deschideri construite într-un beci deschideri construite într-un beci unde dau tot ce pot și îmi aduc aminte: anul 1980 când ne naștem amândoi sub pulsiunile maternului alb
mașinărie prin care exersăm să construim lumea
și rupem zidurile sfințeniei stăm în casa mea până târziu fără să amestecăm lumea de afară cu obsesiile noastre
e timpul în care ceilalți se uită la mine ca și cum fac afaceri cu provocarea.
vom trece încă o dată prin zidurile sub care ne despovărăm și nu spun nimic despre puterile mele de a purta fluturii.
**
mi-am perforat aripile selecțiile adevărului de a combina spațiile
și mirosul de rădăcini.
am nevoie de gropile mari în care să mă întind
într-o casă isterică cu gânduri pe care le putem anula fără provizii și o îmbrăcăminte sumară în care
nu am timp pentru sentimente mai mari: caii mei sunt nestatornici
iubirea mea este o moartă pe un cer albastru fără imperfecțiuni
**
este în vârsta noastră o concentrație pe care nu o găsesc. de fiecare dată când îmi ridic privirea cad
este în vintrele noastre și gândurile spațiile și fiecare
este o parte de bucurie imposibilă. aparențele în fiecare spațiu porționat din concentrate și potențial vulgar
cine este în mine? maniere cărora să le sorb posibilitățile
vise speciale strălucitoare violete adolescentine
presate în pupilele de copil și eliberările
care departează. și nu salvăm nimic
vreau să-mi pierd puterile și văzul să înlocuiesc mișcarea spirală fără tine fără zile de sărbători fără festin
|