Aşteptare

s-au stins felinarele şi aşteptăm cu forma crispării
tatuată pe obraji ne dor cearcănele celorlalţi şi
aşteptăm
ne-am topit ca oamenii de zăpadă ne-am pierdut umbra
o mlaştină fără oglinzi fără stuf
o baltă
de care e spânzurat un asfalt fierbinte din care
nu se adapă nicio privighetoare niciun
piţigoi niciun strigăt

ne-am pierdut toate simţurile
auzim doar
plângerea - muzica ascuţită de xilofon
roşie ca trandafirii primiţi de sărbători -

nu mai aşteptăm nimic - s-au plictisit şi zeii de
jocul ăsta confuz în care nu se mai îndrăgostesc de
nicio danae de niciun adonis -

poate doar o elenă cu breton franţuzesc
să mai aprindă călcâiele vreunui
achile
să reînceapă jocul

dar cunosc doar elene cu cearcăne vîndute
în obor la second hand

aşteptăm
veşnic aşteptăm să se tragă cortina
toţi nişte emineşti
actori şi spectatori într-un joc
naiv
absurd
fără
nimb

Fericirea II

băuse
nu mai voia să scrie despre puritatea
femeilor din evul mediu nu mai putea
crea sisteme de ecuaţii pentru studenţii de la AS
şi nu se mai sprijinea de uşa de la dormitor
nu se mai arunca senzual pe canapeaua de
piele galbenă
n-o mai pictam în ulei...
nu-i mai loveam chipul măsliniu cu
priviri rotunde exacte
băusem
mă plictisea acest totul e bine
acest totul e la fel de bine
şi-am sugrumat fericirea cu sârmă ghimpată
i-am răstignit ochii-ntr-o metaforă
ca într-un ritual păgân

îngenuncheată de durere mi-a aruncat
un braţ de cuvinte ca şi cum ar fi
zvârlit un set de farfurii chinezeşti
băusem
şi am mai lovit o dată fericirea
am înecat-o-n agheasmă

am adunat apoi cuvintele
fecioare cu sâni plini de lapte
gata să ţâşnească
le-am băgat în buzunar ca pe seminţe
de dovleac şi le-am simţit împreunându-se
ca pietrele ca zgomotul pietrelor din
pământ din râuri din lună...
băusem
mi-era silă de totu-i ok
de totu-i cum trebuie să fie
mi se zbăteau prunci de cuvinte în palmă
în piele în nări în păr în pruni castani
apă
şi le zgâriam ombilicul cu unghiile cu aripile
cu eu
şi aveam sânge în palme în păr în mesteceni
în aer

mă plictisisem de aşa trebuie să fie
şi uram fericirea pentru ca se lăsa iubită
de mine