Principiul dominoului

de Paul Doru Mugur

Cu excepţia unui televizor aflat în colţul cel mai îndepărtat faţă de intrare, sala expoziţiei era goală. Cîţiva tineri în pantaloni scurţi aşezaţi pe jos priveau fix ecranul aşezat pe un postament alb.

Cînd Mike intră, femeia din film tocmai îşi dădea jos chiloţii pe care-i lăsă să cadă lîngă pat. Bărbatul, complet gol, o aştepta întins pe spate. Femeia se aşeză deasupra lui şi începu să-şi mişte şoldurile într-un du-te vino languros. Bărbatul închidea ochii şi sprijinit în coate, îşi dădea capul pe spate. Înghiţea în sec şi mărul lui Adam se ridica proeminent. După cîteva minute, schimbară poziţiile. La spate, ceafa bărbatului era tunsă îngrijit, cu bordură. Pararel cu şira spinării, dintre omoplaţi porneau două benzi late de păr care se terminau în adîncitura de deasupra feselor. La un moment dat, bărbatul începu să gliseze de-a lungul trunchiului femeii, îşi îngropă faţa între picioarele ei şi începu să-şi mişte capul ritmic ca o ciocănitoare.

Filmul era alb negru şi camera de filmare fusese plasată undeva deasupra patului. Calitatea imaginilor era similară cu cea a camerelor de supraveghere de prin supermarketuri şi, probabil pentru a-i creşte autenticitatea, filmul nu fusese editat.

Se auziră nişte paşi şi Mike întoarse capul. Femeia care intrase era înaltă şi blondă, avea picioarele foarte lungi şi bronzate şi toţi tinerii aşezaţi pe jos în faţa televizorului îşi lungiră capetele ca nişte gînsaci înspre ea.

-A început de mult?

-De vreun sfert de oră. Cred că se prefac. Pînă acum nu ne-au arătat deloc sexul bărbatului. Poate nu i se scoală. Ce absurd! Să dai o groază de bani şi după aia să nu ţi se scoale...

-Ai idee cam cît a plătit?

-În anunţul de pe internet scria că vreo 10,000. Tipa de la intrare mi-a spus că preţul unui DVD este de 20,000 de dolari. Ediţie limitată, bla, bla. Nu au tras decît cinci copii. Una a luat-o colecţionarul care i-a propus artistei să facă sex cu el pe bani. Avînd în vedere că a fost şi el filmat şi, în plus, ideea îi aparţinea, totuşi, 10, 000 mi se pare exagerat.

-Se cunoşteau dinainte?

-Se pare că nu, asta face şi ea parte din regula jocului, s-au întîlnit doar pe platoul, mă rog patul, de filmare.

În timpul ăsta, pe ecran cei doi stătuseră întinşi unul lîngă altul şi se mîngîiaseră, aparent foarte tandri. Bărbatul îi şopti ceva la ureche femeii care se aşeză în patru labe apoi începu să penetreze femeia pe la spate lovindu-şi  bazinul de fesele ei ridicate care tremurau ritmic ca două piftii. Femei părea din ce în ce mai excitată, avea acum gura întredeschisă şi zgîria cearceaful cu unghiile. Bărbatul îşi continua activitatea cu aerul concentrat al unui şcolar care are de rezolvat o problemă dificilă de trigonometrie.

-Hai să mergem că m-am plictisit, zise femeia blondă.

Cînd ajunseră afară, Mike explodă.

-Ce tîmpenie! Cică asta e artă! Măcar într-un film porno vezi clar toată chestia, aici au montat camera în aşa fel încît nici măcar nu poţi fi sigur că e pe bune.

-Păi, poate că asta a fost şi intenţia lor. Filmul ăsta e mai veridic decît unul porno în care toţi bărbaţii suferă de priapism.

-Da, nu ştiu ce să zic, prostituţia artei, arta ca prostituţie. OK, Andreea, mesajul e foarte clar dar nu cred că asta e artă. Am putea să facem şi noi doi un film ca ăsta de o mie de ori mai bine.

-Dragul meu, chestia asta cu „ştim şi noi să facem mai bine” e o prostie. Bineînţeles că oricine ştie să aşeze un ou spart pe masă dar Columb a avut primul ideea. Lumea e plină de diletanţi care ştiu să picteze mai bine decât Picasso. Ce naiba, ai dat în mintea copiilor? Ia zi mai bine, unde mergem?

-Trebuie să mă întîlnesc cu tipa asta care vine azi din Anglia. Îl cunosc pe frate-su, e şi el pictor, am împărţit cu el un atelier acum vreo doi ani.

Afară era cald şi foarte umed. Aburi de căldură pluteau deasupra asfaltului şi imaginea taxiurilor galbene de pe 10 avenue tremura ca un miraj. Deşert de metal, sticlă şi beton. Manhattan.

-Unde ai întîlnirea cu ea?

-La Hudson Hotel pe 58 street.

Mike făcu semn unui taxi. Maşina se opri şi Mike îi ţinu uşa Andreeei ca să urce. Taxiul porni. Geamurile din spate erau deschise şi vîntul răvăşea şuviţele de păr ale femeii.

Taximetristul asculta muzică indiană şi fluiera. Cu ochii mijiţi din cauza vântului, Andreea întrebă:

-Ai mai fost vreodată la Hudson Hotel?

-Nu, habar n-am unde e.

-E un loc foarte trendy. Seara vin aici la agăţat o mulţime de tipi care mai de care mai înţoliţi. Am fost şi eu acolo de cîteva ori cu soră-mea şi cu o prietenă a ei. De obicei sunt mult mai mulţi bărbaţi decît femei şi e foarte amuzant să vezi cum se reped toţi pe fetele mai drăguţe şi încearcă să le atragă atenţia. Ultima oară cînd am fost acolo, un tip a încercat să o vrăjească pe soră-mea etalîndu-şi cunoştinţele lui despre România şi a început să-i povestească despre Dracula, ţigani şi copiii străzii. Soră-mea se cam pilise, tipul o exaspera cumplit şi la un moment dat şi-a apropiat faţa de a lui, l-a luat de cravată şi i-a şoptit. „You motherfucker, we are Romanian gipsies, so go and fuck yourself!” Tipul a tulit-o imediat şi soră-mea a fost super mîndră de ea după aia.

-Ce mai face soră-ta?

-Acelaşi lucru, design industrial. Şi-a găsit un nou job.

Taxiul se opri. Bărbatul plăti şi cei doi coborîră. Hotelul nu era indicat de nici o firmă. În faţa intrării se găseau doi portari în livrea care-şi dăduseră şepcile jos din cauza  căldurii.

Recepţia era la primul etaj şi urcară pînă acolo cu o scară rulantă. Sala recepţiei era înaltă şi foarte spaţioasă. În spatele contuarului lung de zinc se afla un perete de sticlă dincolo de care se găsea o curte plină de plante verzi şi mai multe mese acoperite de feţe de masă albe şi pahare care străluceau.

Fotoliile de piele cafeniu închisă aveau spătarele sculptate în motive africane.

-Unde ai întîlnire cu ea?

-În sala de biliard.

-OK. Mergi înspre stînga.

Sala de biliard era de fapt un bar-bibliotecă. Rafturile bibliotecii care acoperea pereţii camerei erau suspendaţi la vreo patru metri deasupra solului. Cărţile păreau reale dar, în lipsa unei scări, erau complet inaccesibile. Cu excepţia a trei chelneri plictisiţi, sala era pustie.

Cei doi ieşiră din nou afară.

Bărbatul îşi scoase telefonul celular şi formă un număr.

-Surya, unde eşti?

Răspunsul părea lung şi complicat. Mike oftă.

-În regulă, uite noi o să ne instalăm pe o terasă afară, aici la colţ, pe 9 avenue şi te aşteptăm acolo.

Mike îşi puse celularul în buzunar.

-Cică e blocată în trafic undeva pe East Side. O să ajungă aici cam în douăzeci de minute. Şi-a lăsat bagajele la Hudson. 

Cei doi se aşezară la o masă pe terasa unui resturant italian. Chelneriţa avea tatuată pe încheietura mîinii stîngi un trandafir albastru. Comandară apă minerală. În spatele lor erau aşezaţi două femei şi doi bărbaţi de culoare. Una din femei era îmbrăcată într-o rochie galbenă şi avea pomeţii înalţi şi trăsăturile fine, cealaltă era obeză şi purta un tricou alb şi blugi. Faţa îi era acoperită de broboane grase de sudoare. Negresa în rochie galbenă povestea cu voce tare:

-Eu ştiu să previn. De exemplu, povestea cu Jim, un prieten din copilărie. Tot timpul a fost doar un prieten şi nimic mai mult. Cînd eram prin liceu, ne-am pipăit puţin dar asta n-are importanţă. Întotdeauna cred ca i-a plăcut de mine. Uite, eram cu Helen, aici de faţă, la o benzinărie şi l-am văzut pe Jim cum iese dintr-un Hummer. Era cît pe ce să nu-l recunosc. Purta un costum albastru şi arăta bestial. Cică acum e avocat. Pleznea de prosperitate. Mi-a dat cartea lui de vizită şi numărul lui de celular. Cînd a plecat, Helen îmi şopteşteşte invidioasă: „Suzy, se vede pe faţa ta că eşti moartă după el. Ai făcut pe tine de emoţie.” Atunci, ştii ce am făcut? Înţelegi, toată chestia e să previi. Nu ştiam sigur dacă Jim îmi plăcea sau nu dar mi-am dat seama că Nick, bărbatu-miu, e mult prea meseriaş ca să-i fac faze din astea.

Unul din bărbaţii de la masă o întrebă.

-Şi, deci, ce ai făcut?

Negresa făcu o pauză dramatică în care îşi dădu ochii peste cap.

-Păi ce puteam să fac? Ştii ce spunea father Charlie la predica de duminica trecută? Tentaţia trebuie tăiată din rădăcină. Uite, Helen poate să confirme, am deschis frumos geamul şi am aruncat cartea de vizită cu numărul lui de celular afară. Am aruncat-o, înţelegi, pur şi simplu am aruncat-o. Dumnezeu e mare şi vede tot. Cum puteam să-l mai privesc pe Nick în ochi dacă nu o aruncam imediat?

Cei doi ascultaseră cu atenţie povestea negresei privindu-se în ochi.

-Tu ce crezi? întrebă Mike.

-Eu cred că dacă dă de Jim singură pe o stradă întunecoasă datele problemei o se schimbe.

-Nu cred că ai dreptate. Tipa e dusă la biserică şi îşi iubeşte bărbatul. Eu zic că nu l-ar înşela. Ia spune, care mai e viaţa ta?

-Sunt îndrăgostită acum de un bărbat căruia nu-i pasă de mine. Poate îţi aminteşti, Yannis, grecul acela înalt care are o galerie pe Upper West Side. Eu îl iubesc ca o nebună, mă chinuiesc degeaba, el nu îmi acordă nici o atenţie. E îndrăgostit de alta. Cine ştie, poate şi aia la rîndul ei iubeşte pe altul şi aşa mai departe. Ca un joc de domino. Este aşa de rar ca oamenii să se iubească unii pe alţii la fel de tare şi în acelaşi timp.

Un hispanic cu bustul gol şi pulbere de beat trecu clătinîndu-se pe lîngă masa lor şi le ceru o ţigară.

-Îmi pare rău, nu fumăm.

La altă masă alăturată un cuplu de puşti fuma şi cînd beţivul le ceru ţigari îi răspunseră ceva de genul. „Plimbă ursul!” Hispanicul începu să vocifereze şi să se bată cu pumnii în piept foarte furios  ca o gorilă isterică. Doi chelneri mexicani ieşiră din restaurant şi încercară să-l calmeze pe beţivan mai întîî cu binişorul apoi luîndu-l pe braţ şi conducîndu-l dincolo de mese. Beţivul strigă peste umăr: „Mierda, hijos de puta!”

Chiar atunci văzură o femeie îmbrăcată în alb cu o pălărie de paie pe cap cu fundă roşie trăgînd după ea două valize imense.

-Mike, cît de bine îmi pare că te văd!

-Ce cari în valizele astea? L-ai luat şi pe bărbatu-tu  cu tine la pachet?

Femeia zîmbi trist şi zise.

-Poate data viitoare. N-am avut timp să-mi fac bagajele şi am înghesuit şi eu înăuntru ce mi-a căzut la îndemînă.

-Pe ea o cheamă Andreea. Este şi ea artistă. Face instalaţii.

-Ce frumos! Şi fratele meu e artist. Eu mi-am vîndut restaurantul acum cîţiva ani şi după aia m-am apucat de afaceri. Firmă de PR. Acum s-a terminat. Dar o să-ţi povestesc. Ia spune, ce facem?

-Păi, ce ai de gînd?

-Cum îţi scriam în email, vreau să petrec week-endul în New York. Am nevoie să mă răcoresc puţin. Acum trei zile m-am despărţit de prietenul meu şi vreau să-mi adun minţile. Nu mai ştiu în ce parte să o apuc.

Andreea o luă de braţ şi îi zise.

-Oh, îmi pare rău. Trebui să fie foarte greu pentru tine. Aveţi copii?

-Nu, nu aveam copii împreună. Eu am două fete din căsătoria dinainte. Am avut o căsătorie aranjată cu un indian de care m-am despărţit acum patru ani. Dar sunt prea obosită ca să vorbim despre asta. Mike, crezi că putem merge la tine? Andreea, îmi pare rău, poate vorbim altă dată.

-Nu-ţi face griji. Înţeleg perfect. La revedere, Mike. Salut-o pe Nicol şi pe ăla mic. Ai grijă de tine, bine?

Mike făcu semn unei limuzine. Şoferul îl întrebă:

-Ia zi, eşti cumva din TLC?

-Nu, ce mai e şi aia?

-Taxi and Limousine Comission. Pentru ei, noi suntem gipsy cabs. Nu avem voie să luăm clienţi de pe stradă. Dacă ne aprind, ne amendează pe loc. 500 de dolari. Super naşpa. Haide urcaţi. Unde mergeţi?

-Brooklyn. Williamsburg.

Maşina porni. Înăuntru avea aer condiţionat, scaunele erau capitonate cu piele veritabilă dar erau acoperite de o folie de plastic.

-Mike, ia spune ce este cu tipa asta?

-Andreea? E o tipă super cool. Am fost împreună la un moment dat. Ţin foarte mult la ea, e o persoană deosebită. Dar mai bine, spune-mi tu, Surya, ce se întâmplă cu tine?

-Sunt la pămînt. Mario, tipul cu care eram de trei ani, m-a înşelat. Acum două săptămîni ne-am cumpărat o casă împreună. A costat o avere. Opt camere, şase acri. Lîngă Strattford, o splendoare. Jumătate de milion de lire sterline, asta înainte de a  o aranja. S-a dus dracului totul. Nici nu ştiu cum o să le spun copiilor. Ei sunt acum la părinţii mei.

-Cum s-a întîmplat?

-Acum o săptămînă mie mi se terminase bateria la celular şi aşa că l-am luat pe al lui. Era foarte de dimineaţă, cam pe la cinci jumate. Coborîsem în bucătărie să iau o aspirină pentru că mă durea capul îngrozitor. Sufăr de migrene. M-am gîndit să dau un telefon în India. Şi atunci am văzut toate SMS-urile alea. Am sinţit că-mi cade cerul în cap. Ştii, mesaje de genul: „Ce mult te iubesc...şi eu...şi eu... şi alte chestii din astea”.

-Cine ştie. Poate era o confuzie.

-Nu era nici o confuzie, pentru că am sunat-o chiar atunci.Vroiam să aflu adevărul pe loc.  Nu-mi păsa că era şase dimineaţa şi o trezeam din somn. Tipa a răspuns. I-am spus că sunt prietena lui Mario şi am întrebat-o cine e. Mi-a spus că îl cunoscuse pe Mario pe internet cu trei luni în urmă şi se întîlniseră prima oară pe 12 iunie. Ziua în care se măritase soră-mea. Ziua în care Mario pretextase că nu poate să vină pentru că că are un proiect super important de terminat la birou. Femeia mi-a spus că au petrecut seara împreună însă că nu au făcut nimic. S-au sărutat şi s-au pipăit puţin dar nu au mers pînă la capăt. Cică avea ciclu. M-a mirat foarte tare că nu a fost deloc şocată că am trezit-o cu noaptea în cap şi mi-a răspuns aşa de sincer la toate întrebările. Am vorbit cu ea cel puţin un sfert de oră. Mario s-a trezit şi el şi a venit în bucătărie. El care nu se trezea niciodată înainte de nouă. Probabil că se simţea vinovat. M-a găsit vorbind la telefon. I-am dat telefonul. M-a întrebat: „Cine e?”

„Asta tu trebuie să-mi spui” i-am răspuns. Cînd a auzit vocea de la celălalt capăt, Mario a închis. Urma să plec cu el în week-end şi, din fericire, copiii erau atunci la ai mei.. Fără să-l mai privesc, mi-am împachetat cîteva haine şi am plecat.

-Ai mai vorbit cu el de atunci?

-Nu. Mi-a trimis vreo două emailuri şi un SMS. Uite, poţi să-l citeşti să-mi spui ce părere ai.

„Te apreciez foarte mult şi am pierdut foarte mult despărţindu-mă de tine. Eşti o femeie puternică şi sunt sigură că o să te descurci perfect şi fără mine. Poate este mai bine aşa. Îţi urez succes.”

-Bla, bla. Dacă tipului îi părea cu adevărat rău pentru ce a făcut îşi crea scuze, îţi trimitea flori, îşi petrecea noaptea în genunchi în faţa geamului tău, chestii de astea. Cred că îl doare în fund de tine.

-Aşa am zi şi eu. De asta, să ştii că nici măcar nu-mi pare rău.

-Care era chestia cu el?

-El mai fusese căsătorit înainte şi avea doi băieţi gemeni de care tot eu l-am convins să se apropie. Nici măcar nu-i vizita înainte să fie cu mine.

-Sunteţi împreună  de trei ani, nu te-a cerut de nevastă pînă acum?

-Ba da, de mai multe ori. Eu am refuzat. Nu eram încă pregătită pentru asta. Şi apoi văzînd cum se comportă cu proprii lui copii, mă gîndeam că nu se va purta bine cu fetele mele. Cred că nu-l respectam suficient ca să mă mărit cu el.

-Dă-l naibii de respect, îl iubeai sau nu?

-Acum nu mai ştiu. Mă simţeam bine cu el. Îmi trebuie puţin timp să mă obişnuiesc cu  ideea că ne-am despărţit.

Podul Brooklyn. Maşina trecu printr-o zonă industrială cu fabrici dezafectate şi parkinguri cu maşini uzate apoi ajunse într-o zonă cu restaurante şi baruri.

-În seara asta vin nişte prieteni la mine la barbecue. Îmi cer scuze dar întîlnirea cu ei era aranjată de mult şi nu puteam să o amîn.

-Nu-ţi face griji pentru mine. Eu am să fac un duş şi mă culc. După aia mai văd. Poate ies în oraş mai încolo.

- Am să-ţi dau o cheie să poţi intra şi ieşi când vrei.

Invitaţii, Jeremy şi Simona, un cuplu de artişti, şi mama Simonei care venise din România să facă baysitting la bebeluşul lor, erau pe terasă. Frigăruile de pe grătar erau aproape gata. Surya adusese lui Tom, băieţelul lui Mike, un ursuleţ de pluş cu cheiţă la spate care cînd învîrteai cheiţa cînta „London Bridge”. Nicol îl luă deoparte pe Mike în bucătărie şi îl întrebă.

-Cît stă Surya la noi?

-Vreo trei zile. Mi-a zis că pleacă luni sau marţi.

-Ştii că sus nu avem aer condiţionat. O să moară de căldură.

Surya facu un duş şi apoi ieşi pe terasă. Mama Simonei, doamna Anastasiu o luă imediat la întrebări.

-Ai venit să vizitezi New Yorkul?

Surya îi spuse foarte direct.

-Nu, doamnă. Prietenul meu m-a înşelat şi am hotărît să mă despart de el. Am venit la New York doar pentru cîteva zile.

-Nici o problemă, dragă. Şi eu m-am despărţit de bărbatu-meu acum zece ani. M-a lăsat pentru o puştoaică şi după ce i-a făcut şi ei doi plozi, acum e singur. Îmi dă telefon şi mi se jeluieşte ore în şir. Vrea să-l primesc înapoi dar nici nu mă gîndesc. Ce, să-mi iau iar beleaua pe cap?

-Lasă mamă, interveni Simona, că nu-i chiar aşa. De ce nu recunoşti cinstit că încă îl mai iubeşti şi că mai plîngi după el?

-Ce ştii tu, doar e taică-tu nu poţi să-l urăşti. Dar mai bine, uite, spune-i fetei ăsteia despre tine, că doar şi tu eşti divorţată.

Simona îi răspunse vizibil jenată.

-Ia nu te mai băga, măi mamă, peste tot. Apoi i se adresă Suryiei:

-Nu trebui să-ţi faci griji. Bărbaţi o să mai găseşti. Eşti o fată drăguţă şi New Yorkul e plin de celibatari.

Doamna Anastasiu interveni din nou.

-Lasă fata să se mai liniştească şi ea, abia a scăpat de unul, ce vrei, să sară din lac în puţ?

Jeremy simţi şi el nevoia să intervină.

-Dragostea e oarbă. Grecii aveau dreptate. Eros îşi azvîrle săgeţile în inimile oamenilor fără să ţină seama de nimic. Vîrstă, rasă, avere, toate astea nu mai contează. Cînd săgeata ţi-a intrat în suflet, eşti pierdut. Mă plimbam cu bicicleta prin Battery Park cînd am întîlnit-o pe Simona. Pe vremea aia, şi eu şi ea eram căsătoriţi. Uite, suntem împreună de doi ani şi nu regret deloc că viaţa mea a cotit-o atît de brusc în dimineaţa aceea de mai.

-Jeremy, interveni Nicol, cine te-ar aude ar zice că totul se petrece mecanic şi că noi suntem perfect neputincioşi în faţa destinului. Eu cred că există ceva miraculos în viaţa omului, eu cred în dragoste. Dacă nu cunoşti în viaţa asta dragostea, mori nefericit. Uite, eu şi Mike eram la sute de kilometrii distanţă unul de celălalt şi brusc, de parcă am fi fost simultan loviţi de acelaşi fulger, ne-am îndrăgostit unul de altul ca doi nebuni. Dragostea adevărată ar trebui să fie libertate, libertate pură şi nu mîna invizibilă a unui destin implacabil. Ar trebui să facă oamenii mai liberi nu să-i lege cu lanţurile cărnii.

Mike tuşi puţin stînjenit.

-Tu, Nicol, ai să rămîi toată viaţa aceeaşi romantică incorijibilă.

-Ce dragă, mie nu mi-e teamă să cad în ridicol pentru o idee. Surya, spune-mi, te rog, de unde eşti din India?

Surya le povesti despre copilăria ei din Bombay, despre casele albe cu verandă de pe colina Malabar, despre Sunil, un văr de-al ei, din ramura mai săracă a familiei ei care devenise hijras, adică eunuc, în Bombay eunucii erau foarte respectaţi, tradiţia spunea că dacă la o nuntă participa un hijras cuplul avea noroc, despre hotelul Taj Mahal şi mujra, adică bordelul din spatele hotelului în care se găseau prostituate din toată lumea, despre extraordinara sărăcie a celei mai mare părţi a populaţiei, despre cum stătuse cinci zile în pat cu febră tifoidă şi citise Anna Karenina, despre fetiţele ei pe care vroia să le trimită, cînd vor creşte mari, la colegiul Saint Joseph de lîngă Rishikesh pentru că acolo se dă cea mai bună educaţie din lume şi toţi indienii de la Harvard şi Yale acolo şi-au făcut studiile. Cinci mii de dolari pe an. Şase luni pe an vor sta la studii şi şase luni vor veni acasă.

-O să arunci toţi banii pe avion, observă Mike flegmatic.

-Nu pentru că am familie acolo.  Pînă la urmă m-am hotărît să nu mă mai culc şi să plec în oraş. Doar nu am venit la New York ca să dorm.

Doamna Anastasiu interveni.

-Surya cunoşti povestea regelui pescar?

-Nu care e povestea?

-Regele pescar se plictisea de moarte. Nici o distracţie nu-i era pe plac. Nici un saltimbanc, nici o femeie, absolut nimic nu-l putea smulge din starea de prostraţie.

Atunci Galahad care trecea prin regatul lui veni şi-i puse o întrebare.

-Ce întrebare?

-Unde e Graalul? A fost întrebarea lui Galahad. Unde e Graalul şi imediat regele se învioră şi plecă în căutarea Graalului.

Mike înreabă.

-Unde e Graalul, doamnă Anastasiu?

-Esenţial este să-ţi aduci aminte de el şi să-l cauţi, ăsta e tîlcul poveştii regelui pescar.

-Interesant, spuse Surya, eu plec în oraş, dumneavoastră unde locuiţi?

-Venim şi noi împreună cu tine dacă pleci, e prea tîrziu pentru asta mică.

După ce plecară, Nicol îl întrebă pe Mike.

-Te-ai întîlnit azi cu Andreea?

-Da, am fost împreună la un show. O tîmpenie.

-Ce mai zice?

-Nimic nou.

Dimineaţa se treziră pe la nouă. Surya era deja la calculator pe internet.

-Mike, noaptea de aseară a fost f-a-b-u-lo-a-s-ă. Prietenii tăi sunt hiper simpatici. Parcă plutesc printr-o poveste. Ieri am întînit un tip extraordinar.

-Te-ai culcat cu el?

-Nu anticipa. Stai să-ţi povestesc. Am coborît din taxi în East Village şi mergeam pe stradă cu un rînjet hiper satisfăcut pe faţă, mă simţeam aşa de bine, eram singură, înţelegi singură şi putea să fac absolut ce aveam chef, singură şi fără nici o obligaţie şi promiscuă, înţelegi ce vreau să zic şi ceea ce conta era doar momentul şi nu mă mai gîndeam deloc la ziua de mîine şi toate lacrimile mi se uscaseră şi nu mai avea nici un chef să plîng inutil şi nici măcar nu-mi mai aduceam aminte de cît timp nu mai flirtasem cu un bărbat şi...

-Ia zi, vrei o cafea?

-Da, mersi, stai să-ţi spun. I-am telefonat unui prieten irlandez de a lui frate-miu, nu-l mai văzusem de cel puţin doi ani. Tipul este singur şi cînd m-a văzut m-a întrebat dacă mai sunt  tot aceeaşi fată timidă şi plină de personalitate şi mi-a spus că arăt foarte bine şi m-am uitat în ochii lui şi mi-am dat că nu spunea asta doar de formă şi ştiind că eu nu obişnuiam să beau băuturi alcoolice mi-a oferit un ceai şi a fost şocat cînd i-am spus că vreau o Margarita. Mai tîrziu ne-am dus în alt bar, cred că-i spune Kush şi ne-am aşezat pe o sofa pe nişte perne şi eu mi-am scos pantofii şi el şi-a plimbat mîna prin părul meu şi eu am vrut să mă ridic dar el mi-a pus degetul lui peste buze şi mi-a şoptit ssst. Eu mi-am pus capul pe pieptul lui şi m-am simţit atît de liniştită, atît de fericită. Şi atunci s-a întîmplat lucrul cel mai extraordinar

-Ce s-a întîmplat?

-A sunat telefonul...

-Cine Dumneuzeului putea să te sune?

-Amrita, amanta lui Mario. Amrita m-a sunat plîngînd că-i pare foarte rău pentru ce a făcut că e şi ea indiancă hindusă şi că înţelege, că prietenul ei era tot indian musulman şi că familiile lor s-au împotrivit ca ei să fie împreună, că el de disperare s-a sinucis, că nu a mai fost împreună cu un bărbat de trei ani şi că atunci cînd că descoperirea lui Mario pe internet reprezentase pentru ea o rază de lumină.

-Oh, ce înduioşător, ca în Romeo şi Julieta.

-Stai să vezi. Pînă la urmă am ieşit din bar, tipul cu care eram se uita foarte dezamăgit la mine, eu am început s-o consolez pe Amrita, am vorbit cu ea la telefon mai mult de o oră.

Sunt sigură că ea a pierdut mult mai mult decît mine.

Surya respiră adînc.

-Dacă ai ştii ce bine mă simt. Simt nevoia să zîmbesc continuu. Săraca fată, cred că am să-i telefonez cînd mă întorc în Anglia. O să-i propun să ne întîlnim.

-Ia spune, cafeaua cum o vrei, cu sau fără zahăr?