LECŢIA DE BALET

 

de Horia Tabacu

 

Nimeni nu-şi aminteşte ca în casa aceea din Cotroceni, cu iederea care a devenit, deja, încă un zid, acoperind ferestrele, ascunzînd linia elegantă a vilei, transformînd-o în ceva stufos, deşănţat, tainic, fermecător, năpădind băncile din curte, aleile, gardul şi oprindu-se unde începe strada, să se fi întîmplat, vreodată, altceva.

În unele după-amieze, de acolo ies cîteva fetiţe executînd tot felul de figuri. Printre pomii înfloriţi, spulberînd frunzele veştede, împotmolindu-se în zăpadă ele îşi arată adevărata graţie. Nu le mai supraveghează privirile severe ale Doamnei Orleanu, comenzile înţepătoare, “tendu”, “demiplier”, “jetter-fermer”, “grand-plier”, nu le mai comandă mişcările, sala puternic luminată, parchetul lustruit, bara de fier rece şi ostilă, pianul care nu greşeşte niciodată...

Pe stradă fiecare interpretează în felul ei, trădîndu-şi cochetăria, nesiguranţa, mofturile... toate astea nestăvilite de convenţii familiale, nestimulate de bîrfe, cu o ambiţie, doar, de început, fără să o privească măcar pe Pica, femeia cocoşată şi pitică din colţ, care fără să-i pese de buşelile părinţilor, le aşteaptă să le lovească.

 

                                          *

                                       

In timpul lecţiei de balet, părinţii se conversau. Ei veneau cu plăcere chiar pe vremea cînd existau mai mulţi servitori. Casa Doamnei Orleanu devenise un loc de întîlnire pentru lumea bună şi erau cunoscute cazuri cînd copiii fără pic de aptitudini mergeau la balet doar pentru că părinţii se plictiseau.

Cu ani în urmă, în apropierea vilei unde avea loc lecţia de balet, un grec în vîrstă cumpărase un atelier, de fapt o baracă în care lucrau cîţiva meseriaşi, şi o transformase într-un mic restaurant.

Se spune, dacă nu venea războiul, localul grecului ajungea renumit în oraş, nu pentru că, acolo, se aduceau doar lucruri fine, dar faptul că era deschis, la început numai în timpul lecţiei de balet, a atras detracaţii din lumea bună şi nu lipsea mult ca părinţii fetiţelor să nu mai aibă loc la mesele puţine.

La război grecul a dispărut. Nimeni, un timp, nu a avut curajul să se atingă de local care s-a degradat mai greu, pentru că acolo se petrecuseră atîtea zile şi nopţi nebune.

In primii ani ai puterii populare, cînd cartierul devenise pentru unii loc conspirativ, în baracă s-a instalat un fotograf care, după ce şi-a procurat cîteva poze cu balerine celebre, în mărime naturală, a dat anunţuri în ziare reuşind să-i atragă pe mahalagii în cargtierul în care, pînă atunci, nu intraseră decît ca servitori, convingîndu-i ce importanţă poate avea mai tîrziu, de exemplu cu ocazia măritişului, poza fetiţei lor despre care să se înţeleagă că a urmat lecţii de balet, a iritat-o pe Doamna Orleanu, pe care nu o deranja atît apropierea de ţopîrlani cît imaginile balerinelor celebre şi gestul fotografului care, într-o zi, din obişnuinţă, probabil, salutînd-o, i-a făcut şi cu ochiul.

 

                                          *

                                        *       *

 

In afara părinţilor, ori a guvernantelor, pe străzile din jurul casei Doamnei Orleanu, cît ţinea lecţia de balet, au început să vină tineri îndrăgostiţi care se sărutau la tot pasul, obsecdaţi sau geloşi ascunşi la umbra castanilor în aşa fel că, atunci, ceva nebunesc plutea pe acolo, încît aproape orice trecător se simţea cuprins de o nelinişte vagă, asta pentru că între cei ce aşteptau fetiţele era întotdeauna ceva, fie că începuse brusc, cum procedase, mai de mult, Robert, şoferul marelui avocat Sluşanski, care excitat de fetiţele ce se vedeau exersînd, sub privirile severe ale Doamnei Orleanu, o invitase pe doamna Niculescu, la o plimbare scurtă cu maşina şi o violase, rupîndu-i, pur şi simplu, ce avea pe ea (deşi doamna Niculescu nu apucase să se scandalizeze, ori să se opună) după ce oprise automobilul imprudent de aproape de şoseaua principală, înghesuind-o pe bancheta din spate, chiar pe locul unde domnul avocat Sluşanski, în drum spre tribunal, gîndea minunatele lui pledoarii, fie că nu se întîmplase mare lucru ca între un dramaturg celebru şi o proiectantă de familie bună care, deşi îşi dăduseră seama că, în loc să-şi complimenteze la nesfîrşit soţii, copiii, casele, să-şi petreacă revelioanele, concediile, era mai firesc să se iubească, nu făceau nimic în sensul ăsta, ajungînd să se mai plimbe şi astăzi pe străzile dosnice ale Bucureştiului, cu priviri vinovate şi atenţi să nu-i vadă cineva, cu toate că nu îndrăzniseră nici să se ţină vreodată de mînă, deşi amîndoi mureau de patimă.

In rest: omoruri sportive, îndrăgostiri neîmpărtăşite, sau spectaculoase, întîlniri în care pasiunea se cam mima...

 

                                          *

                                        

Nimeni nu s-a gîndit că, de aproape şaizeci de ani, în spatele iederei, ochii reci şi singurateci ai Doamnei Orleanu îi urmăresc pe cei care pleacă împreună, ajungînd să încurce fetiţele, bunicile, primăverile, simţind idilele după mers şi după mişcări, trăind momentele ei cele mai plăcute, de fapt, în urma lecţiei de balet.