Poem  de dragoste

 

Mă privesc uneori în oglindă

Pentru ca să mai fie cineva în această casă

ce o urăsc de atîta vreme

încît nu mai pot trăi fără ea.

Conştiinţa de sine este în cele din urmă

o stare extrem de comfortabilă-un somn greu.

Ea nu poate semăna decît amintirilor

despre lichidul meu amniotic

pe care le numeam mai demult într-o artă poetică

 

sau morţii,

ce a spart oglinda

pe care de atîta vreme scriu acest poem

Încît el nu mai poate trăi fără mine...

 

 

 

 

 

Elegie

 

Doamne,

de m-aş putea odihni într-un sanatoriu de munte,

printre pastile roz şi albastre,

un sanatoriu cu miros puternic de brad

şi covoare moi,

cu doamne cochete şi nevrozate

de conflicte plăcute, mici, conjugale.

De-aş avea şi eu o traumă ca pojarul,

o răpăială de ploaie de vară,

o nevroză ca o mătase,

după care eşti şi mai iubită:

o nevroză ca un abur de muşeţel,

după care eşti şi mai buimacă,

celestă,

după care fluxul feminităţii tale asaltează lumea,

o vindecă, îi dă frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.

De m-aş putea odihni în oricare scenariu al vieţii,

în cotloane diverse şi simple, cinstite,

unde să nu existe decît un pat în care să dorm

şi un lighean în care să vomit

tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,

 

să tot vomit.

 

 

 

 

 

Poem de dragoste

 

Îţi mai aduci aminte

cînd te jucai de-a Apocalipsa cu mine?

Cînd îmi numărrai zilele

şi-aşa puţine

pe bile care nu aduceau niciodată norocul?

 

Acum de ce te mai vaiţi?

Mica avere de iluzii

îmi zace praf printre muze pestriţe,

mîncătoare de lebede moarte.

Numără, tu, acum, capetele Fiarei.

 

Apocalipsă dimineaţa, la prînz şi la cină.

 

Apocalipsă dimineaţa, la prînz şi la cină.

 

Apocalipsă dimineaţa, la prînz şi la cină.

 

Zgîieşte-te dacă poţi pentru mine

la tine-n oglindă.

 

 

 

 

 

Elegie

 

Pe geamuri ploaia.

înăuntru felul în care

ţi-a fost posedată conştiinţa.

Cauţi antidotul.

Te ridici cu oarecare greutate din fotoliu

şi te aşezi la masa de scris.

Ce bine că foşnetul creionului pe hîrtie

nu pote fi ascultat,

-dai să gîndeşti,

dar în secunda următoare

nu mai eşti aşa sigură.

Apeşi prin urmare mai energic cu creionul.

Aici, în spaţiul mărunt dintre pagina albă

şi răsuflarea ta întunecată,

în teritoriul cenuşiului

unde viaţa e limpede-frază latină.

Aici, unde au căzut şi s-au ridicat

Atîtea imperii,

unde instanţele se nasc odată cu acuzaţii,

aici este patria ta.

Adică locul în care gîndeşti.

Limpede.

Coerent.

Intens.

 

 

Pe geamuri ploaia

 

înăuntru singurul fel

în care îţi poate fi posedată conştiinţa.

 

 

 

 

 

Poem de dragoste

 

Simţeam primejdia

aşa cum un animal liber

adulmecă haita

iar cîrtiţa

orbeşte

în bătaia luminii.

Simţeam primejdia.

Ştiam că nu are nici un sens,

 

că am rămas singură

lîngă rucsacul meu jerpelit

De pe cîmpul de luptă.

Ştiam că voi fi prinsă

şi ei vor învinge

îmi vor smulge inima

şi mi-o vor mînca cu poftă.

Ştiam însă că tu îmi vei pune alta în loc.

 

Iată de ce voi învăţa limba patriei tale.

 

 

 

 

 

Elegie

 

Vei vedea şi tu într-o zi

cum viaţa şi moartea

din tine se înfruptă.

Am să-ţi apar într-un vis

pe care dimineaţa în tine îl sapă.

Vei vede, o, vei vedea

alergînd după tine

năluca sînilor mici şi a coasei,

umbra îmbrăţişată cu huma.

Voi mai fi atunci

nu voi mai fi

într-o parte a lumii?

Vei vedea, vei orbi,

amintindu-ţi o zi, şi-ncă o zi

cum stau spînzurată cu coatele-mi grele

de-o stea.

 

Jos-spectrul lumii şi cîinii.

 

 

Poeme din volumul "Mutilarea artistului la tinereţe" de Mariana Marin

Editura Muzeul literaturii române,

Bucureşti 1999

Volum premiat cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor pe anul 2000