Dansatoarea spaniolă

 

Ca un chibrit, ce albe limbi de foc

scoate-mprejur, cînd tocmai se aprinde,

de privitori aproape, la mijloc,

fierbinte, luminos, făcîndu-şi loc,

începe dansul ei şi se întinde.

 

Şi flacără se face, fără ştire.

 

Ea îşi aprinde părul cu-o privire

şi cu semeaţă artă îşi roteşte

rochia-n vîlvătaia care creşte,

din care braţe goale ies pe rind

ca nişte şerpi cu clopoţei vibrînd.

 

Şi-apoi: de parcă-i prea puţin, îşi ia

focul întreg pentr a-l arunca,

cu gesturi îndrăzneţe, mîndră foarte,

şi iată-l pe pămînt, cum mai departe,

zbătîndu-se, el încă nu se lasă-

Dar sigură, zîmbind biruitoare,

ea, ridicîndu-şi faţa ei frumoasă,

mărunt şi iute-l calcă în picioare.

 

 

 

 

 

 

Buddha

 

Parcă ar asculta. Tăcere: o depărtare…

Ne oprim şi n-o mai auzim deodată.

El e o stea. Şi stele mari, pe care

nu le vedem, în jurul lui stau roată.

 

O, el e totul. Aşteptăm noi oare

ca să ne vadă? Din nevoie poate?

Rămîne, de i-am cădea la picioare,

adînc greoi, o mută vietate.

 

Căci ce ne-atrage să îl adorăm,

în jurul lui de evuri se roteşte,

El, care uită ceea ce aflăm

şi află ceea ce ne izgoneşte.

 

 

 

 

 

Moartea poetului

 

Zăcea. Faţa-i expusă orişicui

pală în perne înalte, un refuz tăcut,

de cînd lumea, cu tot ce-a cunoscut,

ruptă acum de simţurile lui,

în anul cel indiferent a recăzut.

 

Cei ce-l văzură-n viaţă nu ştiau

că una el era cu-acestea toate;

căci pajişti şi adîncuri depărtate

şi-aceste ape, chipul lui erau.

 

O, chipul lui fusese zarea toată,

ce încă îl mai vrea şi îl mai caută;

iar masca lui acum pierind, cu frică,

fragedă şi deschisă ni se arată-

un miez de fruct ce aerul îl strică.

 

de Rainer Maria Rilke

                             Traducere din limba germană de Dan Dănilă