El se încruntă şi aşteaptă să se închidă uşile. Metroul porneşte.

Gata, suntem ai lui. Dumnezeu se face minge.

Ping în obrazul nostru, pong înapoi în gura lui.

Nu se cuvine să-l scăpăm pe Dumnezeu pe jos.

O doamna urîtă se simte frumoasă

pentru că are mîini şi picioare,

aşa că iî dă un ban.

 

În privirea lui aţintită spre mine se citeşte clar

că eu m-am inţeles cu Dumnezeu ca el să n-aibă mîini, ci doar eu,

ca el să n-aibă picioare, ci doar eu,

dinţi, mîncare, iubire, toate eu

aşa ca să scot acum un ban de hartie, cu

toate mîinile, picioarele şi dinţii care trebuiau să fie ale lui.

S-a oprit în dreptul meu şi aşteaptă. Ochii lui îmi înfruntă buricul -

(pe care, cu puţin noroc, l-ar fi putut săruta)

îmi aruncă mingea şi n-o prind

mingea se opreşte undeva în aer şi aşteaptă,

în timp ce piciorul meu i-ar călca ultima mînă

pentru că ştiu eu că Dumnezeu l-a luat deoparte şi s-a înţeles cu el

ca, atunci cînd mă rog, eu să-mi pun de fapt întrebări

şi să le rostesc în roşeaţa dimineţilor (care altădată era roşeaţa obrajilor).

 

Eu si cerşetorul ne temem unul de altul,

el de mine – pentru că aş putea să-l strivesc,

eu de el pentru că ar vrea (o, da!) să-i tai şi ultima mînă

cînd metroul se opreşte între staţii, în întuneric,

să-i fur banii şi s-o fac repede cu cuţitul anume pregătit pentru asta

în buzunarul lui de la spate.

 

 

 

Am picat a doua oară examenul auto

 

Locuiesc în lună.

Vă rog, domnule poliţist, dacă ling praful de pe Calea Victoriei,

imi permiteţi să zbor în loc să conduc?

Nt, raspunse Fulgerică Poliţistul cu limba înmuiată în sîngele carosabilului,

storcîndu-şi ăn ceai lămîia

care-mi creştea în parbriz,

(trei sticle de whisky şi un cartuş de Kent ar fi suficient, imi şopti el),

sărută cîinii vagabonzi, adoră semnele,

unghiul de 45 de grade de la parcarea laterală,

să nu-ţi lipseascp crucea nudului de pe bord,

dp prioritate urinei care curge spre şanţul din dreapta,

ocoleşte rahatul de cîine, fii rea, bagă-te, hai, acum, chiar acum!

Şi deodată işi dădu seama că decolasem demult şi eram deja deasupra norilor.

Aşa că m-a picat din nou, fără să privească cerul.

El nu se opri nici o clipă să asculte vîntul.

Şi nici nu se transformă în fulger adevărat.

Aş putea spune despre Fulgerică : îi lipsea un nasture.

Pur şi simplu deschise portiera şi se prăbuşi în mare.

Si chitanţierul odată cu el.

Aşa că m-am marcat cu admis pe fişă.

Atenţie pasiunea mea e accidentul.

 

 

 

Minerii sunt sexy? – ciorapii mei de mătase în calea năvălitorilor!

 

Oh, dacă ar avea sîni de consistenţa salariilor,

minerii ar fi sexy,

oftează funcţionarul cu fundul revărsat

pe revista aceea.

Oh, dacă, în loc de cărbunii superiori pe care îi au

pe post de creier,

minerii ar avea cărbuni inferiori,

tipii ar fi într-adevăr sexy,

oftează femeile în faţa televizoarelor,

făcînd videosex la capătul lopeţilor cu care minerii

işi extrag creierul şi apoi

ciomăgesc sticleţii care le blochează

revărsarea spre Bucureşti,

unde femeile îi aşpteaptă pentru a ieşi

la un film, la un pansat, la o lovitură de stat.

Eu lupt. Fac striptease pe autostrada Bucureşti-Piteşti,

Şi-mi arunc ciorapii de mătase în calea năvălitorilor.

 

 

 

Am erecţie

 

Mă plimb prin oraş mîncînd străzi, mîncînd oameni.

E de ajuns o privire ca totul sa intre in zona mea turbionară,

să se amestece cu febra mea personală,

o privire de-a mea şi cîinele străzii locuieşte acelaşi vers

cu domnul din automobil.

Realitatea se năpusteşte asupra mea, dar eu ştiu

că e numai un abur peste oala mea

şi cel mai fierbinte vis al aburului

este să se condenseze.

E foarte cald şi din mine curge poezie care vine tot spre mine

daca mă caţăr pe bloc poate voi scăpa

de această erecţie mare ăi inexplicabilă

care are tendinţa să-l gîdile pe Dumnezeu la tălpi

(sînt eu femeie? – mai bine pasăre!)

iar, dacă va ploua, sub mine va creşte o ciupercă uriaşă,

o să alunec de pe umbrela ei şi o să strivesc pămîntul.

 

 

 

Poem de dragoste (cel puţin am încercat!)

 

După-amiezile mele sunt lungi, mi le petrec în spatele picioarelor.

Lenevind cu o frunză între buze, gîndindu-mă

probabil am bujori

să-mi aprind o ţigară acum sau peste cinci minute?

oare pe punga de făină scrie ``Frank`` sau ``Făină``?

Sunt singurele momente cînd pot reflecta la aceste lucruri.

Chinezoaica de alături chiţăie cu neruşinare,

Orele ei sunt numărate de boabele de orez.

Trebuie să cucerească multe, multe orgasme

pentru că mai tîrziu va muri.

Mama ei, ca şi a mea, asteaptă ca fata să se mărite.

Tot globul pămîntesc aşteaptă să ne mărităm la Paris.

Ea îl are pe Kim sau cum l-o fi chemînd,

eu te am pe tine.

După amiezele jur că n-o să mă mărit niciodată.

Sau în cel mai rău caz cu Kim ăsta.

Mi-e bine şi adorm, iar ideile mi se strecoară-ntre pulpe.

Şi deodată telefonul vocea ta

mă ameninţă cu o invitaţie la cinema.

Ce deranj, ruj, rochie, mîini

eu mă simţeam bine aşa monstruoasă şi catifelată,

vedeam roşu prin păr şi nu vedeam nici un drum

acum văd pe unde calc, nu vreau,

închid ochii strîns şi te apuc de braţ

vezi că urmează o bordură

nu te sărut decît cînd îmi vine ideea

că pămîntul e rotund : 

cînd fug de tine şi îmi închipui că merg înainte,

ajung înapoi în braţele tale.

 

 

 

Povestea penei jumulite de pe vulturul halit de motanul meu

 

Mai zbor uneori, cînd mă bate vîntul.

Nu mai am cinstea sa stau înfiptă în pieliţa vulturului

Şi să urmez bătaia aripii sale.

Nu mai sunt vecină cu ciocul care devorează prada.

Acum am libertatea mea de pană

şi mîndria mea de pană,

sunt uşoară şi vîntul mă poartă

nu se ştie unde

poate peste zborul altor vulturi

sau poate am fost inventată ca să vă gîdil la talpi.

Mai zbor uneori, cînd mî bate vîntul.

Dar in nici un caz cînd ung cu ulei tava pentru plăcintă,

că acum asta fac

şi mă întreb dacă o să rămîn uitată undeva într-un sertar

sau îmi voi lua zborul mai departe

capul indianului mă aşteaptă şi ţopăie în jurul focului

iar focul mă aşteaptă şi el.

Eu am crescut pe vultur, sunt făcută din vultur,

nimic nu s-a schimbat, doar că

acum trebuie să-mi deschid eu aripile.

 

 

 

Eu sunt lucrul de care te temi cel mai mult

 

Ţi se pare că sunt aici.

Dar dacă nu mă cauţi mereu, mă pierzi.

Hoinăresc prin oraşe si munţi

dar sunt ascunsă în locul tău cel mai lăuntric.

Inutil să mă ocoleşti,

cad din cer direct în braţele tale

Şi dacă nu mă strîngi mă transform în piatră.

Sunt muritoare şi totuşi

Neatinsă de schimbare.

Nu mă vezi decît dacă te dedublezi.

Sunt una, dar opusă mie

Traieşte-mă, apoi nu mă mai trăi.

Treci dincolo.

Sunt chiar lucrul de care te temi cel mai mult

şi dacă nu vii acum spre mine, va trebui să te întorci înapoi.

 

 

 

 

Dintr-un reportaj de pe Discovery am transcris această poezie . Precizez că ea nu-mi aparţine, este a femeii care o spune:

 

Încă nu s-a descoperit cum işi aleg trăznetele drumul de la cer la pămînt. De ce lovesc un copac, şi nu altul. Această femeie a fost lovită de trăznet în 1995. ``Eram la cîmp, cînd deodată a venit ploaia. Mie îmi plac furtunile de vară. Întotdeauna m-au fascinat fulgerele, aşa că am rămas pe loc şi am continuat să muncesc, împreună cu soţul meu şi cei doi copii. Trăznetele cădeau în jurul nostru şi unul m-a nimerit. Nici acum nu m-am refăcut complet. Medicii mi-au spus că e o minune că am supravieţuit, după ce sarcina electrică s-a scurs prin mine. Şi totuşi, îmi plac furtunile de vară. Şi nu mă pot opri să fiu sub ele``.

 

                                                                  

                                                                  Poezii de Adina Dabija