Zeii-note despre viziune

 

                        (fragment)

 

de Jim Morrison

                                       

 

 

 

 

 Spectatorii: vampiri tăcuţi.

 

 

 

 

 

 

Filmul este cea mai totalitară dintre arte. Toată energia şi senzaţiile sunt supte în cap, o erecţie cerebrală, cap plin de sînge. Caligula îşi dorea un cap unic pentru toţi supuşii pentru a-i decapita dintr-o lovitură. Filmul este acest agent transformator. Corpul există doar pentru ochi: devine o tulpină pe care au crescut aceste giuvaere moi şi nesăţioase.

 

 

 

 

 

 

Filmul conferă un fel de falsă eternitate.

 

 

 

 

 

 

Fiecare film depinde de celelalte şi te îndreaptă spre celelalte. Cinematograful era o noutate, o jucărie tehnologică, pînă cînd s-au adunat mai multe lucrări, suficiente pentru a crea o lume alternativă şi intermitentă, o mitologie infinită în care putem plonja oricînd.

Filmele dau iluzia atemporalităţii datorită caracterului lor regulat şi neînfrînt.

 

 

 

 

 

 

Atracţia către cinema stă în frica de moarte.

 

 

 

 

 

 

Estul creează acum cea mai mare masă de filme. Filmul este o nouă formă a unei tradiţii vechi: jocul umbrelor. Chiar şi teatrul lor imită acest joc. Născut în India sau China, jocul umbrelor era alăturat ritualului religios, legat de ceremonii centrate în jurul cremaţiei morţilor.

 

 

 

 

 

 

Jocul umbrelor era iniţial rezervat doar unei audienţe masculine. Bărbaţii puteau vedea aceste spectacole onirice de orice parte a cortinei doreau. Cînd mai tîrziu femeile au început să fie admise, puteau asista doar la jocul umbrelor.

 

 

 

 

 

 

În 1832, Gropius uimea Parisul cu Pleorama sa. Audienţa a fost transformată în echipajul unei nave în plină bătălie. Foc, ţipete, marinari, înec.

 

 

 

 

 

 

Robert Baker, un artist din Edinburgh, aflat în puşcărie pentru datorii, a fost fascinat de efectul luminii care pătrundea printre gratiile temniţei şi strălumina scrisoarea pe care o ţinea în mînă; datorită acestei percepţii va inventa prima Panoramă, o imagine concavă, transparentă a oraşului.

Această imagine a fost imediat înlocuită de Dioramă, care dădea în plus iluzia de mişcare prin schimbarea încăperii. Conţinea, deasemenea, sunete şi efecte de lumini.

Diorama londoneză a lui Daguerre, se mai găseşte încă în Regent Park, un supravieţuitor rar, căci aceste spectacole depindeau aproape întotdeauna de efectele luminii artificiale produse de lămpi sau jeturi de gaze şi aproape întotdeauna sfîrşeau în flăcări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fantasmagorii, jocuri de lanterne fermecate, spectacole fără substanţă. Deveneau experienţe senzoriale complete prin zgomote, mirosuri, lumini şi apă. Va veni poate o vreme cînd vom merge la Teatre Meteorologice pentru a ne reaminti senzaţia ploii.

 

 

 

 

 

 

Cinematograful a evoluat pe două căi.

 

Una este spectacol. La fel ca fantasmagoriile, ţelul lui este recrearea unui substitut total al lumii senzoriale.

 

Celălalt este peep-showul, care-şi pretinde drept domeniu erotismul şi observarea netulburată a vieţii reale şi imită gaura cheii sau fereastra voieurului fără nevoie de culoare, de zgomot sau grandoare.

 

 

 

 

 

 

Filmul îşi descoperă afinităţile profunde nu cu pictura literatura sau teatrul ci cu distracţiile populare: benzi desenate, şah, jocul de Tarot, revistele şi tatuajele.

 

 

 

 

 

 

Filmul nu derivă din pictură, literatură, sculptură, teatru, ci din vechile tradiţii şamanice.

Este manifestarea contemporană a unei istorii încă în curs a umbrelor,  a delectării adusă de imagini mişcătoare, a credinţei în magie. Originea lui se confundă la începuturi cu preoţii şi vrăjitorii, cu somaţiile îndreptate împotriva fantomelor.

La început, doar cu puţin ajutor, din partea unei oglinzi şi a unui foc, oamenii invocau vizite întunecate şi secrete din regiuni bine ascunse ale minţii. În aceste şedinţe, umbrele erau spirite care protejau împotriva celui rău.

 

 

 

 

 

 

Spectatorul este un animal pe moarte.

 

 

 

 

 

 

Invocă, înduplecă, îndepărtează Moartea. Noapte de noapte.

 

 

 

 

 

 

Prin arta ventrilocă, gesturi, jocuri cu obiecte, şi variaţii ale corpului în spaţiu, şamanul îşi semnalează "drumul" unei audienţe care îl acompaniază în călătorie.

 

 

 

 

 

 

În aceste şedinţe şamanul conduce. O panică senzuală, indusă deliberat prin droguri, cîntece, dansuri, îl împinge pe şaman în transă. Voce schimbată, mişcări convulsive. Acţionează ca un nebun. Aceşti isterici profesionali, aleşi tocmai datorită înclinaţiei lor psihotice, erau cîndva stimaţi. Ei erau intermediarii dintre oameni şi lumea spiritelor.

Călătoriile lor mentale formau centrul vieţii religioase a tribului.

 

 

 

 

 

 

Principiul şedinţei: să vindece bolile. Un sentiment ar putea, de exemplu, domina minţile unor oameni împovăraţi de evenimente istorice sau de moartea într-un teritoriu străin. Ei caută eliberarea de apocalipsă, moarte, teroare. Caută să devină posedaţi, caută sprijinul zeilor sau al puterilor, caută să-şi recapete  izvorul vieţii din mîna demonilor. Cura provine din extaz. Vindecă bolile sau le previne întoarcerea, trezeşte bolnavii, şi redobîndeşte sufletul furat.

 

 

 

 

 

 

Este greşit să crezi că arta are nevoie de spectatori ca să existe. Filmul se derulează şi fără ochi. Dar spectatorul nu poate trăi fără ochi. Îi asigură existenţa.

 

 

 

 

 

 

Happeningul/evenimentul prin care se introduce eter într-o cameră plină de oameni prin gurile de ventilaţie transformă acest compus chimic într-un actor. Agentul, sau inhalatorul, este un artist care joacă pentru a-şi fi martor sieşi. Oamenii se consideră spectatori, în timp ce joacă fiecare pentru celălalt, şi gazul îşi creează propriile poeme folosind mediumul corpului uman. Aceasta ne apropie de psihologia orgiei, rămînînd totodată în domeniul Jocului şi al infinitelor sale permutaţii.

 

Ţelul happeningului este de a vindeca plictiseala, de a ne spăla privirea, de a ne reconecta copilăreşte la fluxul vieţii. Ţelul final este curăţarea percepţiilor. Happeningul încearcă să ne angajeze toate simţurile, întreg organismul, şi să obţină un răspuns total în comparaţie cu artele tradiţionale care se concentrează pe un domeniu mai limitat al senzaţiilor.

 

 

 

 

 

 

Metamorfoză. Unui obiect îi este retezat numele, obiceiurile, asociaţiile. Detaşat, devine lucrul în şi pentru sine. Cînd această deyintegrare în pura existenţă este dobîndită, în fine, obiectul este liber să devină, neîncetat, orice.

 

 

 

 

 

 

Subiectul spune "Văd o mulţime de figuri dansînd...apoi, trepapt, totul devine conectat."

 

 

 

 

 

 

Obiectele aşa cum există în timpul pe care doar ochiul curat şi camera îl surprind. Nefalsificate de "vedere".

 

 

 

 

 

 

Cînd nu există încă obiecte.

 

 

 

 

 

 

 

Regizorii de la început, care-precum alchimiştii-îşi păstrau meşteşugul într-o obscuritate voită, pentru ca tehnica să rămînă necunoscută publicului profan.

                             

                                                  *

 

Separă, purifică, reuneşte. Formula Ars Magnei şi moştenitorului ei, cinematograful.

 

                                                  *

 

Camera este o maşină androgină, un fel de hermafrodit mecanic.

 

 

 

 

 

 

În retortele sale, alchimistul repetă lucrul Naturii.

 

 

 

 

 

 

Puţini încă susţin că Alchimia ar fi "Mama Chimiei" şi confundă ţelul ei veritabil cu acele arte metalice exterioare. Alchimia este o ştiinţă erotică, preocupată de aspecte ascunse ale realităţii, al cărei ţel este purificarea tuturor fiinţelor şi lucrurilor. Asta nu înseamnă că operaţiunile materiale ar fi abandonate vreofdată. Adeptul continuă atît munca mistică cît şi pe cea fizică.

 

 

 

 

 

 

Alchimiştii descoperă în activitatea sexuală a omului o corespondenţă cu creaţia lumii, cu creşterea plantelor, cu formarea mineralelor. Cînd văd unirea ploii cu pămîntul, ei văd în asta  un sens erotic, o copulaţie. Şi asta poate fi generalizat la toate aspectele naturale ale materiei. Ei vădpoveştile de dragoste dintre stele şi dintre substanţele chimice, romantismul pietrelor şi fertilitatea focului.

 

 

 

 

 

 

Alchimiştii presimţeau corespondenţe stranii, fertile între domenii foarte diferite de existenţă. Între oameni şi planete, plante şi gesturi, cuvinte şi vreme. Aceste conecţii neliniştitoare: plînsetul unui copil şi atingerea mătăsii; spirala urechii şi aspectul cîinilor din curte; capul unei femeii căzute de somn şi dansul matinal al canibalilor: acestea sunt conjuncţii care transcend semnalul steril al oricărui montaj "urmărit". Aceste juxtapuneri de obiecte, sunete, acţiuni, culori, arme, răni, şi mirosuri strălucesc într-un mod nemaiauzit, imposibil.

 

Filmul nu este nimic cînd nu este iluminarea acestui lanţ de existenţe care face ca o mică înţepătură să cauzeze explozii într-o capitală străină.

 

 

 

 

 

 

Filmul ne reîntoarce la anima, religia materiei, care conferă fiecărui lucru divinitatea lui specială şi vede zei în toate lucrurile şi toate fiinţele.

 

Cinematograful, moştenitor al alchimiei, ultimul dintr-o ştiinţă erotică.

 

 

 

 

 

 

Zeii. Evenimentele se întîmplă dincolo de ştiinţa sau controlul nostru. Vieţile ne sunt trăite. Nu putem încerca decît să-i facem pe ceilalţi sclavi. Dar, treptat, se dezvoltă percepţii speciale. Idea "zeilor" începe să se formeze în minţile cîtorva. Ar trebui să-i înscriem în grupuri de senzitivi care dau ocol labirintului în timpul apariţiilor lor nocturne.. Zeii au intrări secrete şi ştiu să se deghizeze. Dar se predau uşor. Prea multă lumină în ochi. Un gest greşit. O privire prea lungă sau prea curioasă.

 

Zeii ne amăgesc cu imagini. Ne dau cărţi, concerte, galerii, spectacole, cinema. Mai ales cinema. Prin artă ne tulbură şi ne orbesc întru sclavie. Arta decorează pereţii temniţei noastre, ne ţine tăcuţi, distraţi şi indiferenţi.

 

 

                              Traducere din engleză de Paul Doru Mugur