Cafeaua domnului ministru

 

sau

 

Rigor mortis

 

-text pentru teatru-

                               

 

                                        de Horia Gârbea

       

 

         Persoanele:

 

        Ministrul

       Jeni, şefă de cabinet

        Patroana, proprietară de bordel

 

        Locul şi timpul:

 

        În cabinetul ministrului, de Ziua Europei

 

        Biroul unui ministru. Jeni, şefa lui de cabinet trebăluieşte foarte activă în jur în timp ce Ministrul e deocamdată pasiv, mortificat, citeşte ziarul sau se scobeşte în nas sau face o pasenţă etc. După un timp de joc mut, va suna telefonul, Jeni va răspunde. După ce va închide telefonul va rosti prima replică, declanşînd dialogul cu Ministrul.

        În cele ce urmează autorul a renunţat la indicaţii scenice considerînd că regizorul îşi va crea oricum cadrul şi mişcarea care-i convin. Este de presupus că regizorul şi actorii vor şti să completeze replicile cu gesturi care să dea scenelor o gradaţie firească de la normalitate la demenţă paroxistică şi invers. Vor trebui să apară şi momente de joc fără text. Un decor interesant şi o muzică adecvată vor fi de mare ajutor.

 

JENI: Domnule ministru, trebuie să depuneţi o coroană de flori.

MINISTRUL: Unde, dragă?

JENI: Nu ştiu exact. Au sunat de la protocol.

MINISTRUL: Cu ce ocazie?

JENI: E ziua Europei, domnule ministru.

MINISTRUL: Atunci coroana trebuie depusă la cimitirul europenilor căzuţi pentru independenţa noastră?

JENI: Poate. Sau eventual la cimitirul eroilor noştri, căzuţi pentru independenţa Europei.

MINISTRUL: E acelaşi lucru, cîtă vreme şi noi facem parte acum din Europa. Bine. Comandă coroana.

JENI: A, dar nu e nevoie. Coroana o să vă aştepte la cimitir. Aşa e obiceiul.

MINISTRUL: Ai dreptate. Sper să nu fie făcută din crini. Strănut de fiecare dată şi televiziunea îmi filmează strănutul de fiecare dată şi la toate jurnalele apare strănutul meu. Cînd mă uit la televizor, strănut şi mai tare şi pe urmă ei mă filmează şi mai mult şi strănutul se transmite şi la radio. Ca să-l opresc trebuie să mă ţin de nas şi dacă mă ţin de nas în toate revistele de umor apar ţinîndu-mă de nas. Tot poporul ăsta de cretini o să rîdă de nasul meu. Dar ce e nasul meu? Bîlci? Şi nu mai depun nici o coroană. Ieşi afară!

JENI: Dar, domnule!

MINISTRUL: Afară!

JENI: Dar, domnule, coroana va fi din garoafe. Aşa este obiceiul. Coroanele vor fi din garoafe albe, simbolul purităţii, garoafe roşii simbolul sîngelui vărsat, garoafe roz, simbolul nevinovăţiei, garoafe galbene, simbolul petrolului, garoafe albastre simbolul cerului senin, garoafe verzi, simbolul dolarului şi garoafe protocalii simbolul garoafelor portocalii.

MINISTRUL: Nu există garoafe portocalii.

JENI: Există, domnule ministru. Este un soi nou, hibrid.

MINISTRUL: Şi atunci, dacă există atîţia hibrizi de garoafe, de ce mama dracu’ mie mi se dau mereu şi mereu coroane de crini?

JENI: O fi fost o greşeală.

MINISTRUL: Rahat. Măcar de n-ar fi grea. Ah, coroanele din ultima vreme au fost grele, imposibil de grele, atît de grele. M-au cocoşat pur şi simplu. Parcă erau din flori de plumb. Am citit asta undeva: flori de plumb. Groaznic. Cred că era o poezie. “Şi flori de plumb, ta-ra-ta-tam în vînt”. Ceva sinistru.

JENI: Nu, domnule ministru, nu era nici o poezie. Probabil erau flori blindate.

MINISTRUL: Blindate?

JENI: Da, flori anti-glonţ. Dar nu vă faceţi griji. Dumneavoastră nu veţi duce nimic. Coroana va fi dusă de doi ofiţeri de marină. Dumneavoastră veţi potrivi doar panglicile.

MINISTRUL: Sper că panglicile nu sînt de plumb.

JENI: Mă interesez şi vă spun.

MINISTRUL: O să mă îmbolnăvesc de atîta plumb.

JENI: Saturnism.

MINISTRUL: Poftim?

JENI: Sa-tur-nism. Aşa se numeşte boala pe care o dă plumbul. De aceea coroanele domnului preşedinte al republicii au panglici de aluminiu.

MINISTRUL: Ce să-i faci, e normal. El e atît de fragil, mititelul. Ca şi mine de altfel. Ca noi toţi. Politica în general e atît de fragilă! Of, m-au cocoşat coroanele astea.

JENI: Pot să vă fac un masaj.

MINISTRUL: Bine. Şi pe urmă spune-le să nu le mai facă atît de grele. Sîntem politicieni, nu halterofili.

JENI: Vai, domnule. Iar aţi uitat. Le vor duce ofiţerii de marină.

MINISTRUL: De ce dracu’ i-au ales de marină? Doar nu avem vapoare.

JENI: Nu. Dar avem marinari. Ca să aibă şi ei o ocupaţie. E duminică, mai ies şi ei în oraş.

MINISTRUL: În sfîrşit. Tot e bine. Data trecută le-au dus nişte ofiţeri de cavalerie. A fost penibil să merg în urma cailor. Ca după dirc. Tîra-tîra! Şi un cal s-a bălegat tocmai cînd se cînta marşul.

JENI: Calul tot măgar.

MINISTRUL: Sigur. Ah, lasă-mă. Apeşi prea tare.

JENI: Nu mai doriţi masaj?

MINISTRUL: Nu. Fă-mi o cafea. Coroanele astea mă irită.

JENI: Cafeaua o să vă irite şi mai tare.

MINISTRUL: Atunci fă-o fără zahăr.

JENI: Am înţeles.

MINISTRUL: Stai. Ascultă! De ce oare mă dărîmă pe mine coroanele astea de flori deşi nu le port eu?

JENI: Dumneavoastră purtaţi răspunderea. E mult mai greu.

MINISTRUL: Ai dreptate. Fă-mi cafeaua. Să fie dulce.

JENI: Imposibil. Aţi spus să fie fără zahăr.

MINISTRUL: Şi ce? Fă-o dulce fără zahăr. Nu văd nici o contradicţie.

JENI: Vreţi s-o fac cu miere?

MINISTRUL: Da. Cu miere. Cu multă miere. Şi fără cofeină.

JENI: Atunci de ce dracu’ îi mai spuneţi cafea?

MINISTRUL: Ca să mă regenereze. Cafeaua regenerează. N-ai văzut reclama: o gură şi eşti nou. Eşti altul. Hai, du-te. du-te.

JENI: Am înţeles. O cafea neagră, dulce şi fără cofeină.

MINISTRUL: Nu. Mai bine n-o face neagră. Negrul e atît de deprimant. N-ajunge că mă duc la cimitir, ce naiba? Fă-o roz. Sau mov. Va fi mult mai bine.

JENI: Mă rog, cum vreţi. Numai că nu ştiu de ce dracu’ îi mai spuneţi cafea.

MINISTRUL: Pentru că aşa vreau eu. Şi dacă o vreau cu cianură, mi-o faci cu cianură. Ascultă, domnişoară...

JENI: Doamnă.

MINISTRUL: Ei, nu mai spune! Te-ai măritat? Felicitări. Mă bucur sincer.

JENI: Mulţumesc. Dar nu m-am măritat.

MINISTRUL: Scuză-mă...Aşa am crezut...

JENI: Nu m-am măritat dar am trecut de vîrsta de la care să pot fi strigată “domnişoară“. Am şi eu orgoliul meu.

MINISTRUL: Iartă-mă, nu mi-am dat seama. Sînt atît de obosit. Coroanele astea... Şi preoţii... Totul e atît de trist. Crezi că la ceremonia de azi or să fie şi preoţi?

JENI: Da. A fost angajat un sobor de preoţi.

MINISTRUL: Doamne, ce necaz. De ce le spune sobor?

JENI: Pentru că sînt mulţi. Mulţi. Mulţi!

MINISTRUL: N-ar fi mai bine să fie numai unul?

JENI: Aha! Să fie numai unul? Dar ceilalţi? Ceilalţi ce să mănînce? Vă rog să mă iertaţi, domnule ministru, dar trebuie să vă spun că uneori atitudinea dumneavoastră mă revoltă.

MINISTRUL: Lasă scuzele, dragă. Ai şi tu dreptul la revoltă, ca oricare cetăţean.

JENI: Mulţumesc. Aşadar egoismul dumneavoastră e uneori revoltător. Dar dumneavoastră, miniştrii, de ce sînteţi mai mulţi? Atît de mulţi? Actorii de ce nu joacă singuri? Trebuie să trăim cu toţii, domnule. Fotbaliştii, gîndiţi-vă, sînt unsprezece. Şi asta nu-i nimic. Jucătorii de rugby sînt cinsprezece! Plus rezervele. Plus antenorii, plus maseurii! Dumneavoastră nici măcar un maseur nu vă angajaţi. Mă puneţi pe mine să vă fac masaj.

MINISTRUL: Aici te contrazic. Iartă-mă, dar noi nu sîntem echipă de fotbal, să ne permitem maseuri. Noi sîntem bugetari. Trebuie să ne încadrăm în sumele fixe. Statul este sărac. Nu se poate. Iar preoţii, draga mea, sînt destul de costisitori. Unde mai pui că mă deprimă.

JENI: Dar cînd o să muriţi?

MINISTRUL: Eu?

JENI: Da, dumneavoastră. Sau vă credeţi veşnic? N-o să vă placă să aveţi acolo, la înmormîntare, doi-trei preoţi? Sau chiar patru? Ca să nu zic, de fapt, că vreo cinci s-ar putea să vi se pară puţini. Unul mare, cu barbă albă. Unul mic, mic, mic şi roşcovan. Unul brunet şi puternic.

MINISTRUL: Destul! Nu m-am gîndit.

JENI: Gîndiţi-vă.

MINISTRUL: Nu vreau să mă gîndesc. Nu vreau să mor.

JENI: Nici unul dintre cei la care am lucrat nu voiau să moară.

MINISTRUL: E şi normal.

JENI: Şi totuşi unii au murit. Mă duc să fac cafeaua.

MINISTRUL: Ai dreptate. Fă cafeaua. Fără zahăr, fără frişcă. Şi fără prejudecăţi. Fă una şi pentru tine.

JENI: Mulţumesc. Sînteţi foarte amabil.

MINISTRUL: Aş vrea să facem o înţelegere, doamnă...

JENI: Domnişoară.

MINISTRUL: Cum domnişoară?

JENI: V-am spus că nu m-am măritat încă.

MINISTRUL: Da... Dar ai să te măriţi...Ai să faci copii...De ce să fii atît de rea? Vreau să facem o înţelegere. Cum să-ţi spun...?

JENI: Puteţi să-mi spuneţi Otilia. Sau Venera.

MINISTRUL: Bine, Otilia. Ca să vezi! Colaborăm de atîta timp şi eu nici n-am ştiut că te cheamă Otilia.

JENI: Sau Venera.

MINISTRUL: Da, sau Venera...

JENI: De fapt mă cheamă Jeni. De aceea n-aţi ştiut că mă cheamă Otilia.

MINISTRUL: Da, probabil că asta e cauza. Deci cum te cheamă?

JENI: Jeana. În copilărie mai mergea. La şcoală, în clasa întîi, copiii făcuseră şi o poezioară. Mă strigau: “Jeana, Jo-ia-na/ ară par-ce-la”.

MINISTRUL: Căcat. Nici nu rimează.

JENI: Aşa le-am spus şi eu: “Căcat. Nici nu rimează“. Dar de cîte ori le atrăgeam atenţia că nu rimează, mă băteau. Mă pocneau cu o riglă de lemn.

MINISTRUL: Copiii sînt nişte fiare. Dar gîndeşte-te că vei avea şi tu propriile tale fiare. Cine ştie ce cîntecele or să inventeze despre numele tău.

JENI: Dar cînd am ajuns secretară de director mi s-a spus Jeni. Nu găsiţi că e potrivit?

MINISTRUL: Cît se poate de potrivit.

JENI: Ei... Dar cînd am devenit şefă de cabinet la un ministru nu putea să mă mai cheme Jeni. Care ar fi fost demnitatea mea? Ca să nu mai vorbesc de demnitatea dumneavoastră. Un ministru care să aibă o şefă de cabinet “Jeni”? Ar fi rîs toată lumea. Şi mai ales presa.

MINISTRUL: Da, presa rîde atît de uşor. Uneori îi invidiez că sînt veseli. Veseli ca nişte... Ca nişte purceluşi.

JENI: Mieluşei.

MINISTRUL: Nu, purceluşi.

JENI: Mieluşei.

MINISTRUL: Pur-ce-luşi! Ce rost are să ne contrazicem?

JENI: Aşa e! Porcii dracului. Ar fi în stare să rîdă de dumneavoastră doar pentru că aveţi o secretară pe care o cheamă Jeni. Sau că umblaţi cu pantalonii descheiaţi. Sau că la petreceri vă puneţi chiloţii în cap ca pe o boneţică.

MINISTRUL: Eu? Am umblat eu vreodată cu pantalonii descheiaţi?

JENI: Vă rog!

MINISTRUL: Mi-am pus eu vreodată... mi-am pus eu vreodată pe cap...

JENI: Chiloţii.

MINISTRUL: Exact. Ca pe o bone...ţică?

JENI: Niciodată. Niciodată, domnule ministru. Sau cel puţin nu v-am văzut eu. Dacă v-aş fi văzut...

MINISTRUL: Atunci cum îţi permiţi să afirmi asemenea enormităţi?

JENI: Aţi înţeles greşit. N-am spus că aţi făcut asta. Am spus numai că presa ar îndrăzni să rîdă de dumneavoastră dacă aţi face-o. Şi în fond sînt nişte mărunţişuri. Dar să nu credeţi că n-ar fi în stare.

MINISTRUL: Ah, asta ai vrut să zici... Înţeleg... Da, sînt în stare de orice. Dragă Jeni...Adică Venera.

JENI: Otilia. Nu sînt încă destul de grasă pentru Venera.

MINISTRUL: Dragă Otilia, trebuie totuşi să constat că eşti destul de Venera. Mie îmi plac Venerele mai... Dar despre ce vorbeam?

JENI: Despre ziarişti. Că sînt nişte...

MINISTRUL: Purceluşi. Nu trebuie lăsaţi să scurme în grădina ministerului nostru. Te rog să ai grijă de asta.

JENI: De asta va avea grijă biroul de presă.

MINISTRUL: Sigur... Numai că acolo am angajat tot ziarişti. Şi purceluş la purceluş... Aş fi mai liniştit dacă ai veghea personal. Toate astea mă obosesc. Şi e o zi atît de urîtă.

JENI: E ziua Europei.

MINISTRUL: Da. Adevărat. Ce păcat! Europa merita o zi mai frumoasă. Dar ziua Africii cînd o să fie?

JENI: Mă interesez şi vă spun.

MINISTRUL: Neapărat. Neapărat! Vreau să ştiu din vreme. Aş vrea să ţin un discurs. Africa mă inspiră. Mă gîndesc la maimuţe, la leoparzi. Europa, nenorocita n-are nici măcar maimuţe.

JENI: În asemenea zi nu se ţin discursuri. Se depun coroane.

MINISTRUL: Iar coroane?

JENI: Normal că se depun  coroane. La cimitirul eroilor africani căzuţi pentru independenţa noastră.

MINISTRUL: Ciudat. Eu credeam că există numai eroi de-ai noştri căzuţi pentru independenţa Africii.

JENI: Chiar dumneavoastră aţi spus că e tot una.

MINISTRUL: Ai dreptate. În orice caz, m-am plictisit de ceremonii.

JENI: Păi atunci trebuia să nu vă faceţi ministru.

MINISTRUL: Acum e prea tîrziu. M-am făcut şi gata. Cînd eram mic, biata mama îmi spunea: “Du-te cu caii la păscut, Simioane, nu mai învăţa atît, că tot n-o să ajungi ministru”.

JENI: Ah, ce surpriză! Vă numiţi şi Simion?

MINISTRUL: Nu. Şi totuşi mama nu mă striga decît Simion. Probabil îi plăcea numele ăsta cretin. Foarte curios, nu-i aşa? Era o femeie fără ştiinţă de carte şi totuşi îmi citea atît de mult, cu o voce atît de caldă.

JENI: Cum de citea?

MINISTRUL: N-am să înţeleg niciodată. Probabil învăţase poveştile pe dinafară şi le recita ţinînd cartea în mîini. Avea mîini atît de albe şi de frumoase. N-am să pricep în viaţa mea cum a putut să-l sugrume pe tata cu ele.

JENI: Pe tatăl dumneavoastră?

MINISTRUL: Da.

JENI: Pe soţul ei?

MINISTRUL: Sigur că da!

JENI: Oh!

MINISTRUL: Sigur că “Oh”. Pe el şi pe bunica. Mama tatălui meu. Soacră-sa cum ar veni.

JENI: A făcut una ca asta? Mama dumneavoastră?

MINISTRUL: Bineînţeles. Mă mir că n-ai aflat. Au scris toate ziarele după ce am devenit ministru. Campania de presă pe chestia asta a durat un an şi jumătate cu dezvăluirile cele mai abominabile. Uneori vomitam ore întregi după ce citeam dezvăluirile. Dar ştii?! Ore întregi! Astea da, articole! Aveau o componentă viscerală, ce mai! Au scris despre mama că ar fi violat un văcar.

JENI: Şi e adevărat?

MINISTRUL: Poate. La urma urmei, de ce nu? Înclin să cred totuşi că văcarul a violat-o pe ea. Dacă nu eu, ci fiul văcarului ar fi ajuns ministru, sigur că am fi aflat adevărul.

JENI: O adevărată tragedie.

MINISTRUL: E drept. Tragedie. Altfel mama nu s-ar fi culcat niciodată cu un văcar. Ea se ţinea cu şeful de post. Îi plăceau autorităţile. Şi cred că am moştenit-o. De aia mă trimitea cu caii la păscut. Ca să se ţină cu şeful de post. Nu ştiam exact cum era asta, că “se ţineau”. Probabil că se prindeau de umeri şi se ţineau strîns. Oricum eu aşa îmi imaginam cînd eram copil şi auzeam că maică-mea se ţine cu cineva. O şi vedeam încleştîndu-şi mîinile ei foarte albe de braţele lui şi ţintuindu-l pe loc. Dar oare ce-i spunea? Pentru asta nu aveam destulă imaginaţie. Îmi închipuiam doar vocea ei dulce. Apropos: unde e cafeaua mea cea dulce.

JENI: O să-i spun fetei de la protocol s-o facă. Şi o să chem şoferul. Să vă ducă la cimitir.

MINISTRUL: Termină cu chestiile astea macabre. Încă n-am murit.

JENI: N-aveţi nici o grijă.

MINISTRUL: Ce vrei să spui?

JENI: Vreau să spun  să nu aveţi nici o grijă. Doar n-o să vă lase acolo. Depuneţi coroana şi reveniţi. Trebuie să vă odihniţi după aceea. Păreţi puţin bolnav.

MINISTRUL: Amintirile despre mama au fost prea cumplite. Cînd îmi amintesc tot ce s-a scris despre acest subiect, mă gîndesc că ar fi fost mai bine să mă nasc orfan.

JENI: Vai, domnule ministru. Dar nimeni nu se naşte orfan. Orfan devii. Cum devii şi ministru. Chiar mă surprinde cum de aţi devenit ministru cînd familia dumneavoastră a avut un asemenea trecut odios.

MINISTRUL: Tocmai de aia m-au făcut ministru. Ca să demonstrăm că trecutul odios nu contează. Trecutul e mort. Ce-ai fi vrut? Să începem cu biografii şi dosare? Şi atunci bieţii ziarişti ce să mai facă, ei ce să mai descopere, purceluşii? Ai dreptate, Otilia, trebuie să trăim cu toţii. Şi ziariştii, şi purceluşii, şi mieluşeii, şi preoţii...Toţi, toţi, toţi. De ce să fim egoişti?

JENI: Sînt mîndră să fiu şefa de cabinet a unui om atît de generos. Aş vrea să pot face şi eu ceva pentru dumneavoastră.

MINISTRUL: Adevărat? Să mă gîndesc!  A! Da! Ce-ar fi să-mi aduci cafeaua? Poate e gata demult.

JENI: Cum să fie gata dacă n-am comandat-o?

MINISTRUL: Ai dreptate. Poate ar fi mai bine să renunţ la cafea.

JENI: Mult mai bine.

MINISTRUL: Am s-o dau dracului de cafea. E atît de neagră, de deprimantă, de dulce, de amară, de inefabilă.

JENI: Vai, domnule ministru. Să păstrăm măsura. Cafeaua nu poate fi inefabilă.

MINISTRUL:Şi totuşi, într-o zi ca asta...

JENI: Ziua Europei?

MINISTRUL:Exact.

JENI: N-ar fi o metaforă lipsită de sens.

MINISTRUL:Atunci m-am hotărît. Vreau cafea. Adu-mi cafeaua aia roz, inefabilă.

JENI: Aş vrea să fac cu mult mai mult pentru dumneavoastră.

MINISTRUL:Poţi face mai mult. Dar numai dacă ai ceva roz. Îmi place rozul. Simbolul vinovăţiei, parcă?

JENI: Al nevinovăţiei. Priviţi domnule ministru. Ia uitaţi-vă ce roz inefabil! Vreau să vă dăruiesc şi eu ceva de ziua Europei.

MINISTRUL: Ce e Europa? O biată peninsulă în capul Asiei! Pe cînd tu...Ai continente întregi de geografie politică, de roz inefabil. De geometrie politologică. Mă simt cu adevărat european şi universal. Politica e arta posibilului. Cu tine aproape orice devine posibil.

JENI: O, nu mă flataţi! Fiţi sincer ca un adevărat diplomat. Diplomaţia e arta de a spune sincer lucruri nesincere. Sau invers.

MINISTRUL: Ah, Otilia, eşti o adevărată Veneră.

JENI: În asemenea momente îmi puteţi spune Jeni. E mai intim.

MINISTRUL: Da, Jeni. La mulţi ani! De ziua Europei... De ziua intimităţii.

 

        Intră violent Patroana de bordel.

 

PATROANA: Am să te distrug. Am să te omor! Nu! Că dacă nu te strîng eu de gît, nu te mai strînge nimeni!

MINISTRUL:  Ieşi afară!

JENI:  Cum aţi intrat aici?

PATROANA: Pe uşă, paţachino! Pe unde voiai să intru?

JENI:  Voiam să zic: cum v-aţi permis să intraţi aici?

PATROANA: Da’ tu cum îţi permiţi să-l călăreşti pe nenorocitul ăsta. Depravaţilor!

MINISTRUL:  E ziua Europei.

PATROANA: Văd. Şi o sărbătoreşti prin muncă?

MINISTRUL:  (patroanei) Ieşi afară!

PATROANA: (lui Jeni) Ieşi afară!

JENI:  “Ieşi afară“ este un pleonasm.

MINISTRUL:  Nu-mi pasă.

PATROANA: Nici mie. Nu e nici un pleonasm. E pur şi simplu o porcărie. Cară-te!

JENI:  Dacă vă mai permiteţi asemenea expresii eu plec!

PATROANA: Asta şi vreau.

MINISTRUL:  Nu pleca. Asta şi vrea.

JENI:  Plec. Nu suport să fiu jignită în timpul serviciului. Asta nu este politică.

PATROANA: Păi nu este.

JENI: Politica este arta posibilului.

PATROANA: Păi este.

JENI: Iar dumneavoastră aveţi un limbaj imposibil.

PATROANA: Păi asta nu e politică, desfrînato!

JENI:  {sta este un rahat.

PATROANA: Păi este un rahat. Şi nu ne mai învăţa tu pe noi ce este şi ce nu. Pleacă de-aici că am treabă. Ştiu că oricum asculţi la uşă, da’ măcar să nu-ţi mai văd mutra.

JENI:  Nu mai rezist. Plec. (iese)

PATROANA: Du-te învîrtindu-te. Şi tu? Nu-ţ’e ruşine! Ţi-au ieşit ochii din cap. Ia o oglindă şi vezi cum arăţi. Păi cine-ţi închipui că eşti?

MINISTRUL:  Sînt cine sînt. Voi fi ce-am fost şi am fost ce voi mai fi.

PATROANA: Nu eşti nimic. Te pui cu mine? Vrei să te fac praf? Umbli să mă distrugi? Te distrug şi eu!

MINISTRUL:  Lasă-mă. Sînt obosit. Trebuie să plec.

PATROANA: Să pleci? Unde să te duci? Duce-te-ai la cimitir!

MINISTRUL:  Da. Acolo mă şi duc.

PATROANA: Foarte bine.

MINISTRUL: Să depun coroane. Azi e ziua Europei.

PATROANA: Ce-ai tu comun cu Europa?

MINISTRUL: Coroanele de flori, n-auzi?

PATROANA: Să-ţi mai comanzi una şi să ţi-o pui pă piept. Eşti terminat. Ai vrut să-mi închizi localul?! Da? Ei lasă că vezi tu pe naiba!

MINISTRUL: Nu-i destul că te văd pe tine?

PATROANA: Eu hotărăsc ce e destul şi ce nu. De ce ai vrut să-mi închizi localul, păduchiosule?

MINISTRUL: Pentru că ai căptuşit bordelul ăla de rahat cu microfoane, cu camere de filmat, cu spioane.

PATROANA: Şi ce? L-am căptuşit pe banii tăi?

MINISTRUL: Dar pe mine de ce m-ai filmat. Pe mine? Eu nu suport să fiu filmat nici la ceremonii oficiale. Cu atît mai puţin în situaţii din alea.

PATROANA: Te uiţi la televizor să vezi cum arăţi? Păi cînd eşti la mine la local arăţi mult mai bine decît la cimitir cu lumînarea-n mînă. Te-am văzut cum potriveşti panglicile la toate coroanele. Ca un cioclu. Spune şi tu! Dacă nu eşti mai frumos în patul unei boarfe. Acolo tîrfa e ea, dincolo tîrfa eşti tu.

MINISTRUL: Să nu mă faci tîrfă.

PATROANA: Nu te fac eu. Te-a făcut Dumnezeu. Dă-mi ceva de băut.

MINISTRUL: N-am. Aici e minister, nu cîrciumă.

PATROANA: Păcat. Ia uite cît spaţiu ocupi. Mai bine făceai aici un restaurant, o discotecă, un bar. Ocupi locul degeaba. Şi nenorocita aia de secretară are un pogon de birou şi se înghesuie tot peste tine.

MINISTRUL: N-o insulta. Nu-i secretară. E şefă de cabinet. O cheamă Otilia. Sau Venera.

PATROANA: Sau Lolita, sau Carmencita! Poate s-o cheme şi Vanessa, că tot o curvă neruşinată este. Ea te-a împins să mă lucrezi. Hai?

MINISTRUL: Taci! Sau pleacă. Taci şi pleacă! Eşti o neruşinată. E imoral. Nu e frumos să filmezi oamenii care fac amor. Amorul e un lucru sacru. Şi mai ales pe mine. Nu-ţi permit.

PATROANA: N-am nevoie de permisiunea ta.

MINISTRUL: Ţi-am dat şi bani.

PATROANA: Cu dobîndă.

MINISTRUL: Mică.

PATROANA: Şi i-am dat înapoi pînă la ultimul ban.

MINISTRUL: Dar nu-ţi dai seama că ai făcut bordel în mijlocul oraşului. Că nu e legal?

PATROANA: Nu-i bordel. E nait-clab. Am acte. E o întreprindere comercială.

MINISTRUL: Comercială, da? Impozit plăteşti?

PATROANA: Impozit? Dumnezeii mă-tii! N-aţi pus voi impozite peste impozite. Nu plătesc lună de lună? Pe alcool, pe tutun, pe pocăre, pe dans, pe mă-ta de bandit.

MINISTRUL: Dar pe curve plăteşti impozit?

PATROANA: Pe ele plătesc cel mai mult. Că toţi le vreţi pe gratis. Vine şi poliţaiul, vine şi ăla de la bancă. Veniţi la mine toţi, din toate partidele. N-ar plăti unul. Eu cu ce mă întreţin. Ce le dau de mîncare la nehalitele alea, că muncesc toată ziua? A venit pînă şi tîmpitul ăla de la televiziune, mare reporter. Zicea să-i prezint şi lui o fată. “Ai, nu zău?”, zic. “Să fie şi fată mare?”. Tu l-ai trimis.

MINISTRUL: Eu?

PATROANA: Dar cine? Dar cine? Nu mai minţi. Că el mi-a spus. Ca să te pui bine cu televiziunea, să nu te mai arate cu degetul în nas. Dar Sfinţitul? Tot tu l-ai trimis.

MINISTRUL: Care Sfinţit?

PATROANA: Te faci că nu ştii? Vrei să aduni comori în cer? Crezi că-l ascultă Dumnezeu pe unul ca ăsta?

MINISTRUL: Aveam o obligaţie. Doamnă, un ministru are numai obligaţii şi îndatoriri. Nici un privilegiu.

PATROANA: Zăăău? Şi ce obligaţie aveai.

MINISTRUL: Secret de stat.

PATROANA: Hai, spune, că sînt curioasă. Hai, zău, ştii că sînt o curioasă.

MINISTRUL: Eşti o curioasă? Eşti o bestie, nu o curioasă. Vinzi tot la ziare. La reviste. La edituri. La...

PATROANA: La tot ce scrie. Din ce să trăiesc? Plăteşti tu vreodată?

MINISTRUL: Să trăieşti cinstit. Nu să-i vinzi la ziare. Că oamenii au familie, neveste, bunici, mătuşi.

PATROANA: Dar ei cînd vin acolo şi se destrăbălează nu se gîndesc la unchi, la copii, la verişoare care or să afle din presă că sînt nişte obsedaţi.

MINISTRUL: Vin să se relaxeze. Ah, politica e grea şi fragilă ca un vas chinezesc. Te duci mereu la cimitir. E deprimant. Depui coroane. Coroanele sînt grele. Parcă ar fi de plumb. Şi cînd vii de acolo îngheţat, mort pe jumătate...

PATROANA:...Dai fuga la bordel!

MINISTRUL: Nu, femeie! Te duci la nait-clab să te destinzi. Să petreci, că e ziua Europei.

PATROANA: Ai şi fason de european. Tu şi cu Venera aia a ta.

MINISTRUL: Pardon. O cheamă Otilia.

PATROANA: Ba Venera.

MINISTRUL: Ba nu Venera. Şi apropos: de unde am luat eu boala aia?

PATROANA: Boală? De la fetele mele? Boala ai luat-o de la alegătoarele tale, din circumscripţia ta de nespălaţi.

MINISTRUL: Ştii tu că sînt nespălaţi?

PATROANA: Păi dacă nu erau nu te alegeau pe tine.

MINISTRUL: Nu m-au ales. Ştii bine că nu m-au ales, nespălaţii dracului. Dacă nu deveneam ministru rămîneam acolo, cu ei, să-mi înfund viaţa în noroiul lor. Iar acum, cînd am ajuns ministru, vii şi mă vinzi. Asmuţi purceluşii asupra mea. Secretele mele ajung în presă...

PATROANA: Aoleu! Secretele! Mamă! Faceţi voi politica a mare! Cine te crezi? Napoleon? Ce secrete ai tu?

MINISTRUL: Sssttt. Secrete politice. Inefabile.

PATROANA: Alea sînt găinării, nu secrete. Rahat de raţă. C-ai furat o vilă, c-ai băgat paişpe maşini fără vamă... Astea sînt nişte căcăreze.

JENI: (intră) Domnule ministru, trebuie să plecaţi la cimitir. Doamnă, vă rog să-l lăsaţi pe domnul ministru să-şi exercite funcţia.

PATROANA: Nu-şi exercită nimic pînă nu-şi retrage porcăriile pe care le face.

MINISTRUL: Jeni, dragă, mai lasă-mă un minut cu scorpia asta.

PATROANA: Scorpie?

JENI: Acum nu sînt Jeni, sînt Otilia. Sau Venera, cel mult. Vă rog să mă lăsaţi să vă prind decoraţia. V-am călcat panglica.

PATROANA: Are şi decoraţie, panglicarul dracu’!

MINISTRUL: Nu vreau decoraţia. Mă înţepi de fiecare dată cu acul.

JENI: Acul e sterilizat de mine.

MINISTRUL: Şi asta înseamnă că trebuie să mă înţepi cu el?

JENI: Nu. Dar dacă vă înţep, nu veţi lua microbi. Microbii îi luaţi totdeauna din altă parte.

PATROANA: Ce vrei să spui, mizerabilo?

JENI: Vreau să spun totul sincer. În politică trebuie să fii sincer. Chiar şi cînd minţi.

PATROANA: Ţi-ai şi găsit! Ministrul ăsta al tău, madmoazel, minte de-ngheaţă şi sîngele în tine.

MINISTRUL: N-are importanţă că mint, cîtă vreme sînt sincer. Otilia! Dă-o afară pe hoaşca asta dezintegrată sau lasă-mă singur cu ea.

JENI: Nu. Aţi fi în stare s-o omorîţi. Vă daţi seama ce scandal de presă ar urma? N-aş putea să suport.

PATROANA: Să mă omoare leşinatul ăsta pe mine? Poate mai degrabă să-l gîtui eu.

MINISTRUL: Du-te.

JENI:Nu vă las singur. Poate mai degrabă o să vă gîtuie ea. Vă daţi seama ce scandal ar ieşi? Dacă aţi omorî-o dumneavoastră, treacă-meargă, pînă în legislatura viitoare se uită. Dar dacă vă omoară ea, rămîneţi compromis în ochii posterităţii. Ucis în ziua Europei! De patroana unui nait-clab plin de purceluşi.

MINISTRUL: Atunci măcar adu-mi cafeaua aia cu care mă ameninţi de azi-dimineaţă. Altfel n-o să am energie să depun coroana.

PATROANA: Aşa. Foarte bine. Fă-mi şi mie una.

JENI: Nu primesc dispoziţii de la dumneata.

MINISTRUL: Fă-i şi ei, Venera. Fă-ţi şi ţie. Eşti prea nervoasă.

JENI: Cafeaua o să mă facă mai nervoasă.

MINISTRUL:  O şefă de cabinet modernă trebuie să aibă nerv. (Jeni iese)

PATROANA: Poftim! Uite cu ce-mi pierd eu ziua. Ziua Europei.

MINISTRUL:  Ce? Te-am rugat eu să vii? Poate crezi că aveam nevoie de prezenţa ta într-un asemenea moment. Cînd trebuie să mă duc la cimitir. Să car coroane de plumb. Să fiu vînat de fotografi. Să stau în fum de lumînări proaste, pentru că nu sînt bani pentru lumînări bune. Să ascult preoţi cu voci proaste, pentru că bugetul nu-şi poate permite unii cu voci mai bune. În loc să mă compătimeşti, te  dedai la agresiuni. Îmi stresezi Venera.

PATROANA: Ajunge, du-te-n mă-ta!

MINISTRUL:  Să nu îndrăzneşti să te iei de mama. Mama e o sfîntă.

PATROANA: Da. Am citit în ziar.

MINISTRUL: E o sfîntă. Mi-a citit deşi nu ştia să citească, m-a legănat. S-a ţinut cu şeful de post ca să-mi netezească drumul spre o carieră onorabilă...

PATROANA: Şi tu te-ai făcut ministru... Nu-ţi e ruşine? Dacă nu te jenezi de mine, măcar pentru maică-ta, care este o sfîntă, ar trebui să te laşi de porcăriile pe care le faci. Să te apuci de o muncă decentă. Ce zice biata maică-ta cînd te vede cărînd coroane şi mişcînd buzele pe muteşte cu lumînarea-n mînă? Unde e o colivă, hop şi tu! Nici nu ştii cîntarea, dai din gură în gol, ca un peşte.

MINISTRUL:  Interesele statului sînt mai presus de mine. Eu nu sînt decît un instrument. Mama ar fi mîndră să mă vadă sacrificîndu-mă pe altarul politicii. Politica este o cur...

PATROANA:...vă!

MINISTRUL:  Este o cur...să cu obstacole. Cînd nu mai pot să le sar, mă tîrăsc pe sub ele. Mama ar fi fericită să mă vadă. Cînd eram mic era atît de bucuroasă cînd mă tîram prin casă. Mă arăta rîzînd şefului de post şi îi şoptea: “Uite la el ce ambiţios este”.

JENI: (patroanei) Cafeaua dumneavoastră.

MINISTRUL: Şi a mea?

JENI: A dumneavoastră nu este gata. Am dat prioritate musafirilor.

MINISTRUL: Codoaşa asta flocăită nu-i musafira mea. A venit nechemată şi neanunţată. Este o teroristă, o vandală.

JENI: M-am gîndit că, de ziua Europei, trebuie să fim îngăduitori chiar şi cu barbarii, chiar şi cu vandalii. Europa există şi datorită lor.

MINISTRUL: Mă rog, fie. Dar  vreau şi eu cafea.

PATROANA: Mai bine las-o baltă. Nu vezi ce urîtă este?

JENI: Am făcut-o roz pentru că negrul îl deprimă pe domnul ministru.

PATROANA: Lui poţi să i-o faci şi bălţată. Dar ce legătură am eu cu chestia asta?

MINISTRUL: Ar fi mai politicos să nu te plîngi de o cafea care ţi se oferă. Biata Venera şi-a dat toată osteneala. A ajuns o adevărată Otilie de cît s-a obosit cu cafeaua ta.

JENI: Foarte adevărat.

PATROANA: Asta-i cafea?

JENI: E cafea roz.

PATROANA: O fi ea roz, da’ de ce-i aşa de verde?

JENI: Eu am făcut-o roz. De alte consecinţe nu răspund.

MINISTRUL: Ai dreptate. Ai şi aşa prea multe responsabilităţi. De exemplu ce-ar fi să-mi aduci şi mie o cafea.

JENI: Imediat.

PATROANA: Poţi s-o bei pe asta, că mie nu-mi place. Da’ ce? Ai luat apă din canalul colector? Are gust de mortăciune.

MINISTRUL: Cum poţi să spui aşa ceva?

JENI: Eu mi-am dat toată silinţa şi poftim ce mi-e dat să aud! Altădată să nu mai primiţi asemenea musafiri.

PATROANA: Poftim. Gustă şi tu. Are gust de cotoi bătrîn mort de trei zile.

JENI: Eu nu beau din cafeaua altora.

PATROANA: Pfuu. Ce porcărie!

JENI: E fără zahăr.

PATROANA: De ce?

JENI: Domnul ministru bea fără zahăr.

PATROANA: Şi ce-s eu de vină?

MINISTRUL: Eu beau cafeaua cu miere.

PATROANA: Asta n-are nici miere. Are un fel de fiere scîrboasă, ca de guguştiuc înjunghiat.

JENI: Nu vă permit!

MINISTRUL: Lasă, dragă. Unde ai văzut tu, nenorocito, guguştiuc înjunghiat? Spune! Vorbeşte!

JENI: Spuneţi! Vorbiţi!

PATROANA: Nu mai pot... să vorbesc...

MINISTRUL: Spune! Grăieşte!

JENI: Exprimaţi-vă!

MINISTRUL: Cred că nu poate să se mai exprime. Ţi-am spus eu: cafeaua asta are ceva inefabil. Nu poţi s-o descrii în cuvinte, nici măcar cu aproximaţie.

JENI: Cred că femeia asta nu se mai poate exprima în nici un fel.

MINISTRUL: Oare? Dar ce stă aşa ca moarta-n păpuşoi.

JENI: Ce păpuşoi? S-a enervat ca proasta şi i s-a făcut rău. Eu nu am răspunderea musfirilor dumneavoastră nepoftiţi cărora li se face rău din senin. Credeam că vandalii sînt mai robuşti.

MINISTRUL: Adu-i un pahar de apă. Mi se pare că a murit.

JENI: Dacă a murit, nu mai poate să bea apă...

MINISTRUL: Ai dreptate. Dar dacă e o moarte aparentă?

JENI: Atunci să bea apă aparentă şi să mă lase-n pace. M-a stresat destul cu vulgaritatea ei. Probabil că şi moartea asta aparentă e dinadins.

MINISTRUL: Nu cred că e o moarte aparentă. Are chestia aia latinească.

JENI: La ce vă referiţi?

MINISTRUL: De multe ori, cînd mergeam pe la cimitir cu coroanele, am auzit o expresie latinească. Un fel de boală pe care o fac morţii.

JENI: Vai, domnule ministru! Dar morţii nu mai fac boli. Sînt complet imuni.

MINISTRUL: Aşa este. Totuşi au ei o chestie cînd înţepenesc.

JENI: Penis captivus?

MINISTRUL: Da, ceva de genul ăsta. Dar parcă era ceva cu “M”.

JENI: Aha. Ştiu. Rigor mortis.

MINISTRUL: Aşa, bată-te norocul! Ei, cred că femeia asta a început să sufere de rigor mortis. Noroc cu memoria ta. Ce m-aş face fără tine, Otilia?

JENI: Puteţi să-mi spuneţi Jeni.

MINISTRUL: Ah, dragă, dar nu plînge... Moartea e un fenomen natural. Eu am depus atîtea coroane încît mă întreb dacă mai sînt viu. Am început să mă identific cu spiritul eroilor căzuţi. Iar asta era o adevărată căzătură. Dar de ce plîngi? E frumos din partea ta că suferi chiar după o persoană atît de antipatică. Totuşi, să nu exagerăm. Nu era decît o patroană de bordel. Sînt zeci de mii ca ea, pe tot cuprinsul ţării.

JENI: Dar nu plîng pentru ea.

MINISTRUL: Atunci de ce?

JENI: Pentru că va trebui să chem poliţia. Şi procuratura.

MINISTRUL: Ah, dar asta e o chestie de rutină. Şi poate fi lăsată pe mîine. Doar n-o să deranjezi oamenii de ziua Europei pentru atîta lucru.

JENI: Dar mîine tot o să trebuiască să-i chemăm.

MINISTRUL: O să-i chemăm, dacă vrei. Deocamdată adu-i nenorocitei o lumînare. Vezi că trebuie să fie unele prin buzunarele mele. Au rămas de la ultimele parastase. Ai găsit? Bravo. Poţi să-i pui chiar două. Asta e de la aviatorii căzuţi în luptă. Şi astălaltă de la aviatorii căzuţi fără luptă. Aşa e foarte bine. Nu poate să se plîngă de nimic. Nu mai plînge nici tu. Aşa e viaţa. Nu ştiu cum de se termină totdeauna în felul ăsta.

JENI: Ah, iertaţi-mă. Nu mă pot stăpîni.

MINISTRUL: De fapt ce te îngrijorează?

JENI: Faptul că va trebui să chemăm poliţia. Şi va veni presa.

MINISTRUL: Eu cred că dacă chemi poliţia, trebuie să vină poliţia, nu presa. E ca şi cum ai chema un instalator şi ar veni un tinichigiu.

JENI: Parcă nu-i ştiţi pe purceluşii ăia. Vor veni înaintea poliţiei. Cred că poliţia întîrzie special ca să-i lase pe ei primii. Cred că au o înţelegere.

MINISTRUL: S-ar putea. Dar ce contează. Ai participat la atîtea conferinţe de presă. Doar nu ai emoţii.

JENI: Ba da! Pentru că ziariştii or să bage de seamă că e o moarte suspectă, purceluşii. Poliţia s-ar putea să nu observe sau, din politeţe, să se prefacă. Dar ziariştii vor vedea. Vor vedea!

MINISTRUL: Şi ce-i cu asta? Orice moarte este suspectă.

JENI: Or să facă o anchetă. S-ar putea chiar să fure ceaşca şi să facă analiza cafelei pe cont propriu.

MINISTRUL: A cafelei? Crezi că e ceva suspect în cafea?

JENI: Cred că în cafea a fost otravă de şobolani.

MINISTRUL: Mă rog, tot ce se poate. În cafeaua din ziua de azi găseşti tot felul de porcării. Un văr de-al meu a găsit odată o hîrtie de zece dolari, pusă pentru reclamă. Deci totul e posibil. Şi ce dacă?

JENI: S-ar putea ca ziariştii să creadă că femeia asta a murit pentru că în cafea a fost otravă de şobolani.

MINISTRUL: Ei, e doar o ipoteză. Poate a murit de altceva.

JENI: Of, nu-i cunoaşteţi pe gazetari. Sînt în stare să fure hoitul şi să-i facă autopsia pe cont propriu.

MINISTRUL: Dar ce? Nu se mai respectă nimic în ţara asta? Se profanează morţii aşa, de către oricine? Dragă Venera, să-mi permiţi să-ţi spun aşa, îţi promit solemn că, atîta timp cît voi mai fi ministru, nimeni nu se va mai atinge de cadavrele bieţilor contribuabili. Dacă e nevoie am să propun o hotărîre a guvernului. De aia sînt ministru.

JENI: De aia mă şi tem. Dacă se va observa că matracuca asta împuţită...

MINISTRUL: Împuţită? Nu exagera! N-a murit decît de zece minute.

JENI: Dacă se va observa că a murit de otravă în cabinetul dumneavoastră, s-ar putea să nu mai fiţi ministru.

MINISTRUL: Dar ce? Eu sînt ministrul comerţului, să dau socoteală pentru ce otravă există în pungile de cafea? Să răspundă ministrul agriculturii. Cafeaua e un produs agricol. Creşte în pomi sau cam aşa ceva. Să răspundă ministrul sănătăţii. Femeia asta era sănătoasă. Şi hop, moare! Ia uite ce moartă e! Păi se poate?

JENI: Dar dumneavoastră sînteţi chiar ministrul sănătăţii.

MINISTRUL: Eu? Greşeşti, draga mea! Cum aş putea să fiu ministrul sănătăţii fără să fiu medic. Ori e sigur că nu sînt medic. Nici nu ştiu unde-ţi este ficatul. Parcă pe aici, dar nu sînt sigur. Nici ăsteia nu-i pot localiza inima. Dacă nu mai bate, gata: sînt derutat.

JENI: Nu sînteţi doctor?

MINISTRUL: Ba da. Dar în politologie.

JENI: Aşa? Eu am fost convinsă că sînteţi ministrul sănătăţii. Am auzit pe cineva spunîndu-vă “domnule doctor”.

MINISTRUL: Aşa se explică. Dar nu sînt medic.

JENI: La urma urmei şi la sănătate puteau pune un civil.

MINISTRUL: Sigur. Chiar mi s-a propus. Dar am refuzat minsterul sănătăţii din motive de sănătate.

JENI: Înţeleg. Dar al cui ministru sînteţi?

MINISTRUL: Cum? Nu ştii?

JENI: Cînd am dat concurs, am fost atît de emoţionată că am uitat să întreb la ce minister voi fi angajată.

MINISTRUL: Ia ghiceşte.

JENI: Comunicaţii?

MINISTRUL: Nu.

JENI: Forţe armate?

MINISTRUL: Ha-ha-ha. Nici vorbă. Pentru forţele armate ar trebui să fiu civil.

JENI:Şi nu sînteţi civil?

MINISTRUL: Nu mai sînt de ani de zile.

JENI: Mă dau bătută.

MINISTRUL: Păi nici n-aveai cum să ştii. E un minister atît de nou... De-aia se-nghesuie purceluşii de gazetari în jurul lui.

JENI: Dar cum îi spune?

MINISTRUL: Nu are decît o denumire provizorie. De aceea nici n-o ştiai. Cînd o să capete o denumire definitivă, or să ne-o comunice. Ha-ha-ha. Nu-i aşa că te-ai mai destins? Că ai uitat de această tartoră înţepenită? Ei, hai să ne grăbim. Trebuie să ajung la cimitir.

JENI: N-aţi putea s-o luaţi şi pe ea.

MINISTRUL: Unde?

JENI: La cimitir cu dumneavoastră. Cred că e locul cel mai potrivit pentru o persoană în starea ei.

MINISTRUL: E o idee. Dar n-aş vrea să mă vadă ziariştii ieşind cu ea. M-ar fotografia imediat, purceluşii. Iar mîine aş fi pe prima pagină. Îţi dai seama ce scandal: eu cu patroana unui bordel deghizat în nait-clab, de ziua Europei. Sau invers.

JENI: Dacă o găsesc aici, scandalul va fi mai mare. Mai ales că e un minister provizoriu. Şi mai ales că eu...

MINISTRUL: Ce anume?

JENI: Nimic.

MINISTRUL: Spune, dragă, nu trebuie să ai reţineri faţă de mine.

JENI: Mai ales că... Eu am pus otravă de şobolani în cafea.

MINISTRUL: Tu?

JENI: Da. Nu mai suportam să fiţi umilit.Am făcut-o pentru dumneavoastră.

MINISTRUL: Ce? Cafeaua?

JENI: Nu, fapta.

MINISTRUL: Fapta? Putem s-o numim “crimă“?

JENI: Cred că da. Dar numai între noi. Faţă de ziarişti e mai bine s-o numim altfel.

MINISTRUL: Ai comis o crimă pentru mine. Ah, Venera! Dar nu trebuia.

JENI: N-am suportat să văd cum vă hărţuieşte. V-ar fi şantajat. O şefă de cabinet devotată nu putea proceda altfel.

MINISTRUL: Ai dreptate. Ce facem? Tipa e infestată cu un rigor mortis ce nu s-a pomenit.

JENI: Aşa este. Beton.

MINISTRUL: Ei drăcie! O să chem poliţia.

JENI: Să mă aresteze?

MINISTRUL: Nu pe tine. Pe ea. Pentru violare de domiciliu sau cam aşa ceva. A venit nechemată.

JENI: Dar or să vadă că e moartă.

MINISTRUL: Nu se ştie. Sper să nu observe. Oricum, pe mine nu mă priveşte dacă e vie sau moartă. Mi-a violat biroul, s-o aresteze aşa cum este.

JENI: Dar va veni şi presa.

MINISTRUL: Mieluşeii.

JENI: Purceluşii. Ei n-or să se lase pînă n-or să afle tot.

MINISTRUL: Oricum, nu trebuie să pronunţăm cuvîntul “crimă“. Scris cu roşu pe prima pagină, lîngă numele meu, arată oribil. Ce-ar zice biata mama?

JENI: Spuneaţi că nu ştie să citească.

MINISTRUL: Îi poate citi vreo vecină. Nu, hotărît. Nu “crimă“!

JENI: Să-i spunem “omor”?

MINISTRUL: Sau “omucidere”? Sună mai tehnic.

JENI: Dacă i-am spune mai vag, de pildă “accident”.

MINISTRUL: Nu-i rău. Sau mai degrabă “incident”.

JENI: Am o idee! Dacă le-am lua-o noi înainte cu un comunicat de presă.

MINISTRUL: Excelent. Scrie-l. Poţi să te referi la ziua Europei. Şi pomeneşte în treacăt de un “incident” petrecut la minister.

JENI: Să-i spunem “întîmplare”. E mai credibil şi mai nuanţat.

MINISTRUL: Da! Întîmplare! Cîte nu se întîmplă!

JENI: Mă apuc să scriu.

MINISTRUL: Stai puţin. Nu încă. Mai întîi fardeaz-o puţin pe riguroasa asta mortificată, că arată groaznic. Dacă vine întîmplător vreun ziarist şi-o fotografiază în halul ăsta, ne facem de rîs. Cum poate, domnule o femeie să iasă aşa pe stradă? De ziua Europei!

JENI: Să folosesc trusa mea de farduri?

MINISTRUL: N-ar fi rău. Cred că ea nici nu are. O balabustă neglijentă. Aşa. Dă bine cu pudră că s-a cam învineţit. Ruj ai? Acum e perfect. De n-aş întîrzia la ceremonie! Uite. Nici n-am apucat să-mi beau cafeaua.

JENI: Vai! Eu sînt de vină. Am uitat să vă comand şi dumneavoastră o cafea.

MINISTRUL: E chiar mai bine. Că poate încurcai cafelele şi atunci incidentul chiar că devenea întîmplare.

JENI: Oricum, să nu beţi din ceaşca ei. Cine ştie ce boli a avut.

MINISTRUL: N-avea grijă. Fardeaz-o. Realitatea e crudă. Dar fardată, se coace.

JENI: Ah! Ajutor!

MINISTRUL: Ce-i dragă?

JENI: A mişcat.

MINISTRUL: Morţii nu mişcă.

JENI: Dacă vă spun...

MINISTRUL: Ia să văd... Nici pomeneală. Are un rigor ţeapăn ca scîndura.

JENI: Eu n-o mai fardez. Mi-e frică.

MINISTRUL: Puţin pe pleoape. Un pic de albastru, ce naiba. Altfel o să fim acuzaţi de neglijenţă în serviciu.

JENI: Au! A mişcat iar. V-am spus că e o moarte aparentă.

MINISTRUL: Nu cred să fie atît de neserioasă.

JENI: E capabilă de orice, bandita asta. Auziţi? Dar dacă s-a făcut strigoi?

MINISTRUL: Atît de repede?

PATROANA: Ah. Ajutor.

JENI: S-o ajut?

MINISTRUL: Dacă s-a făcut strigoi, n-o ajuta. Aşa-i trebuie.

PATROANA: Leşin...

MINISTRUL: Las-o să leşine.

PATROANA: Mor...

JENI: O las să moară?

MINISTRUL: Dacă e doar aparentă, las-o.

JENI: Vai de mine!

MINISTRUL: Ce se mai zvîrcoleşte, baborniţa dracului! Şi ce rigor avea adineauri. Cu inconsecvenţa asta n-o mai scoatem noi la capăt.

JENI: Cred că are o criză.

MINISTRUL: Eu cred, dimpotrivă, că a ieşit din criză.

PATROANA: Mă sufoc... Mă sufoc...

JENI: Da. Se sufocă.

MINISTRUL: Interesant. Nu ştiam că otrava de şobolani are asemenea efecte.

JENI: Probabil din cauza combinării cu cafeaua.

PATROANA: Cafeaua... Cafeaua...

MINISTRUL: Vrea cafea.

JENI: Nu-i mai dau. Ce-i aici? Cafenea?

MINISTRUL: Dă-i totuşi puţină. Poate că e ultima ei dorinţă. Poate că suferă.

PATROANA: Sufăr... Ah... Cît sufăr...

MINISTRUL: Pare o suferinţă autentică.

JENI: E grav de tot. Mă tem să nu vomite.

MINISTRUL: În cabinetul meu? Nu. Dacă-i aşa, mai bine să moară.

PATROANA: Mor...

MINISTRUL: Slavă Domnului!

JENI: Şi dacă se preface?

PATROANA: Salavţi-mă!

JENI: O salvez?

MINISTRUL: Nu ştiu cum e mai bine.

JENI: Ştiţi ceva. Dacă am chema salvarea. Ei ar putea s-o salveze sau s-o omoare. Momentul ăsta de tranziţie trebuie depăşit.

MINISTRUL: Ai dreptate. Ar putea măcar s-o ia de-aici.

JENI: Alo! Salvarea! Un caz grav...da...nu ştiu cît de grav...Pare foarte...Ce diagnostic?

MINISTRUL: Ce sînt eu să pun diagnostice? Eu sînt doctor în politologie. Spune-le de rigor mortis.

JENI: Avem un diagnostic probabil....Rigor mortis...Da...Mortis. Cu “s”. Alo...! Alo...! A închis. A zis că pentru asta să nu ne adresăm la ei.

MINISTRUL: Ce lipsă de responsabilitate!

PATROANA: Ajutor...Salvarea...

JENI: Rahat. De unde să-ţi dau salvare?

MINISTRUL: Cred că i-a trecut rigiditatea. Uite cum saltă. Parcă e o broască.

JENI: Rîioasă.

MINISTRUL: Mă tem că tot vomită pînă la urmă.

JENI: Nu ştiu ce ne facem.

MINISTRUL: Sună la ministerul sănătăţii. Să trimită o salvare.

JENI: Dacă l-aş chema chiar pe ministru? E coleg cu dumneavoastră în guvern. O fi şi medic.

MINISTRUL: Imposibil. Trebuie să fie la ziua Europei. Şi eu am întîrziat. Ah, cît am întîrziat din cauza acestei strigoaice nemernice.

JENI: Alo! Ministerul sănătăţii! Trimiteţi vă rog o salvare la ministerul nostru. Avem un caz foarte grav... Dar unde să sun?...La Salvare? Am sunat dar nu vor să vină. E un caz foarte complicat...Grav, da... Mortal a fost, dar acum nu mai este... A fost rigor mortis şi acum sare ca o broască...

MINISTRUL: Ca un purice...

JENI: Auziţi, ca un purice...

MINISTRUL: Parcă ar avea un arc în cur.

JENI: Parcă ar avea un arc în cur... Nu, a fost doar o metaforă a domnului ministru. Sigur... A domnului ministru personal. Da... Sigur că este lîngă mine. Ce să facă? Bine. Încearcă să facă faţă situaţiei.... Ce minister? Ce minister e aici?

MINISTRUL: Dracu’ ştie, că dacă-i schimbă mereu denumirea...

JENI: Nu ştim, pentru că îi schimbă mereu denumirea... Aproximativ?

MINISTRUL: Aproximativ al curselor, al burselor ceva de felul ăsta, să-i ia dracu...

JENI: Al curselor, al burselor. Ceva de felul ăsta să-i ia dracu’. Nu! Nu pe dumneavoastră... Scuzaţi.

MINISTRUL: Al surselor. Umane.

JENI: Al surselor. Exact. Al surselor umane.

MINISTRUL: Aha. Uite am notat: “Al resurselor umane şi educării”.

JENI: “Ministerul resurselor umane şi educării”. Nu educaţiei, doamnă, “educării”. Sigur că e altceva. Aşteptăm. Mulţumesc.

MINISTRUL: O să vină?

JENI: Cred că da. Uitaţi că s-a mai liniştit. S-o punem pe scaun.

MINISTRUL: Ce grea e, otrava dracului!

JENI: Acum stă bine. Cred că scapă.

MINISTRUL: Aproape că-mi pare rău. Adu-i totuşi un pahar cu apă. (Jeni iese). Ce-i cu tine? Te simţi mai bine? Dă din cap într-o singură direcţie, ca să pricep: da sau ba. Ah, nemernico, întîrzii din cauza ta. Ce mi-ai făcut?! Nici măcar nu mi-am băut cafeaua din cauza ta. Dacă scapi cu viaţă, te omor.

PATROANA: Mor...Mor...Mor...

MINISTRUL: Taci din gură, ursoaică năpîrlită ce eşti.

JENI: Domnule ministru. Au venit ziariştii. Sînt o grămadă. Spun că e ceva suspect.

MINISTRUL: Şi ce vor?

JENI: Declaraţii senzaţionale în exclusivitate.

MINISTRUL: Cum dracu’ au aflat?

JENI: Au observat că n-aţi ajuns la ceremonia de ziua Europei şi apoi au văzut o salvare venind încoace. Aşa au dedus că e ceva grav.

MINISTRUL: Şi salvarea unde este?

JENI: N-au mai lăsat-o să treacă. Toată strada e blocată de ziarişti.

MINISTRUL: Ah, purceluşii! Ce facem?

JENI: Am încuiat uşa de la intrare dar nu cred că va rezista mult. Ştiţi bine că unii dintre ei au fost spărgători. E chestie de minute.

MINISTRUL: Or să intre peste noi. Ce facem cu asta? Ai adus apă?

JENI: Ce apă? Mi-a mai ars mie de apă cu purceluşii la poartă?!

MINISTRUL: S-o aruncăm pe geam.

JENI: Or s-o vadă de jos cum cade.

MINISTRUL: Stare de asediu! Ne baricadăm.

JENI: Abia dăm de bănuit. Ştiţi ceva? Bine că am fardat-o. Le spun că n-aţi venit la ziua Europei pentru că o biată femeie v-a cerut audienţă. Şi interesul naţional a trecut înaintea celui european.

MINISTRUL: Şi te aştepţi să te creadă?

JENI: De ce nu? Biată este. Femeie este. Mai rezistă ea cîteva minute.

PATROANA: Nu mai rezist... Nu mai rezist...

MINISTRUL: Auzi ce zice.

JENI: E inconştientă. Totul e să n-o apuce iar spasmele.

PATROANA: Am spasme! Spas...Spas...Pas.

MINISTRUL: Ai greşit doza. Trebuia să pui otravă ori mai multă, ori mai puţină. Aşa e cum nu se poate mai rău.

PATROANA: Mi-e rău.

MINISTRUL: Leag-o cu cablul de la telefon ca să nu se zbată. {ia trebuie să fie pe scări.

JENI: E destul de strîns.

MINISTRUL: O să vedem imediat. Deschide-le uşa. Nu uita să zîmbeşti.

JENI: Încerc...

MINISTRUL: Mai larg, mai destins. E ziua Europei. E sărbătore! Dacă scăpăm de chestia asta trebuie să-mi faci o cafea dublă. Fără zahăr, fără frişcă, fără otravă.

JENI: Au venit! Doamne-ajută!

PATROANA: Ajută! Ajută!

MINISTRUL: Taci!

JENI: (Către sală ca şi cum acolo s-ar fi strîns ziariştii) Doamnelor şi domnilor ziarişti, ne bucurăm că sînteţi alături de noi cu ocazia zilei Europei. Domnul ministru va face o scurtă declaraţie şi apoi vă stăm la dispoziţie pentru fotografii. Vă mulţumesc.

MINISTRUL: Doamnelor şi domnilor astăzi este o zi solemnă pe care o sărbătorim împreună. Este ziua Europei. Am avut de ales între a participa la ceremonie, pentru a depune o coroană de garoafe alături de colegii mei, şi a rezolva necazurile unei biete femei, o biată patroană de nait-clab cum sînt atîtea pe întinsul ţării noastre, pe întinsul Europei noastre. Aşa cum vedeţi, am ales a doua variantă şi pot să afirm....

        (controlează pupilele Patroanei, i se pare că a murit, ea e oricum inertă)

        Pot să afirm cu certitudine acum că necazurile ei au luat sfîrşit. Nu cred că puteam sărbători mai bine această zi măreaţă. Sînt fericit că sînteţi aici pentru a transmite opinei publice opţiunea mea şi mesajul meu entuziast. (Patroana începe iar să mişte, să salte, aşa legată cum e) Chiar dacă nu am rezolvat totul, chiar dacă şi această cetăţeană mai are mici probleme (o verifică) ele vor lua sfîrşit în curînd. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit şi vă doresc o zi a Europei cît mai însorită.

 

        Ministrul şi Jeni vin alături de scaunul Patroanei şi iau diferite poziţii ca pentru fotograf. O aranjează şi pe Patroană în poziţii diferite. Cînd ajung în poza dorită, se opresc cîteva clipe şi sînt luminaţi de blitzuri. Apoi din nou îşi schimbă poziţia şi încremenesc iar, în lumina biltzurilor, tot mai puternică. Lumina din scenă scade, se stinge complet, cei trei sînt luminaţi numai de blitzuri care la un moment dat încetează şi ele. Întuneric.