|
ORAȘUL DINTRE NORI ( f r a g m e n t ) de Nicolae Cornescian* Actul I
Un birou la un etaj superior. Mobilat sumar. Cărți, cărți împrăștiate peste tot. Eric stă la birou. Fumează. Scrie. Soarbe din cafeaua aburindă. Scrie. Fumează. Se ridică. Face câțiva pași prin cameră apoi se așează la același birou. Fumează. Stinge țigara. Soarbe din cafea. Scrie. Duce mâna la pachetul de țigări, dar gestul îi e întrerupt de un sunet strident de sonerie.
Eric: Intră! E deschis!
Pauză. Tăcere de mormânt.
Eric: Am zis să intri căci e deschis. Apasă pe clanță, împinge ușa și ...intră. Intră, odată, căci mor de foame. Mi-e sete... (amintindu-și). Scuză-mă, am uitat că ești surdă.
Se ridică agasat. Aproape că sare. Fuge spre ușă. O deschide cu o rapiditate de neimaginat.
Eric: Cine ești dumneata și ce poftești la ora asta? Răspunde! Nu mă ține căci am de lucru. (pauză). Dar dacă tot ai venit, poftește înăuntru!
Un om între două vârste pătrunde în încăpere. Se oprește în dreptul biroului. Se așează în șezlongul de lângă fereastră.
Gens: Numele meu este Gens: Eric: Intresant... Dar contează? Adică, vreau să zic, are vreo semnificație aparte. Gens: E extrem de rar. Eric: Credeam că e unic. Gens: N-am cercetat. Poate... Eric: Ești cercetător? Gens: Nu, ziarist! Sunt redactorul Literatorului boreal, una dintre cele mai prestigioase publicații literare din nordul continentului. Eric: Recunosc că nu am auzit de o astfel de broșură. Gens: Vă rog să nu mă jigniți. Cu toate că stau de vorbă cu unul dintre cei mai citiți și premiați autori din nordul Europei, nu vă permit să-mi aduceți asemenea insulte. Sunt un om respectat. Eric: Cred că nu ți-ar conveni să mă prefac. Te atenționez că nu sunt vreun actor oarecare, ci un autor care creează personaje. Sau dacă preferi să joc teatru...(melancolic)... sunteți un redactor emerit, aveți o revistă nemaipomenită, o citesc număr de număr, etc., etc. Gens: Nu fiți ironic! Am să mă supăr și am să plec. Eric: Cum să pleci dacă încă nici măcar n-am aflat motivul vizitei tale... Dar dacă vrei, poți să și pleci. Numai că nu prea ai unde. Cum ai ajuns? Gens: Cu elicopterul. Am coborât pe blocul de alături. Eric: Știi că orașul acesta e împânzit de nori radioactivi și că nu există nici o portiță de ieșire? Gens: Știu! Am aflat că îi sunteți unicul locuitor. Еric: Ai aflat eronat. La periferia orașului, se zvonește, cum că ar mai locui vreun bibliotecar sau anticar, sau ceva de genul ăsta. Gens (mirat): Se zvonește?! Eric: Centrul urbei e populat de o bătrânică ce are grijă de mine. Zi de zi îmi aduce toate cele necesare: mâncare, băutură, lenjerie intimă. Gens: O plătiți? Eric: S-o plătesc? Cu ce? Nici nu cred că se mai găsește vreo centimă în acest spațiu părăginit. Gens: Dar de unde le procură toate astea? Eric: Pe vremuri avea un lanț de magazine și centre comerciale. A rămas cu marfa nevândută. Simplul fapt că a găsit și ea un adevărat apreciator al muncii sale de o viață îi produce o bucurie de nedescris. Se mulțumește și cu faptul că sunt mulțumit. Gens: Sunteți un om norocos. De ce nu plecați? Vă propun să veniți cu mine. Eric: Unde? Gens: Într-o lume adevărată, în cea pe care o descrieți cu atâta măiestrie în cărțile dumneavoastră. Eric: Mi-ai citit cărțile? Gens: Toate! Absolut toate! Sunteți un fenomen!!! Eric: Fără elogii. Mai bine păstrează-le pentru coloanele redutabilei tale reviste literare, domnule Genss. Gens: Gens, cu un singur s. Eric: Auzi și consoanele? Gens: Fricativele, africatele și altele. Eric: Și eu, care credeam că nu înțelegi nici măcar rostul cuvintelor... Gens: Nu mă subestimați. Purtați-vă ca o gazdă primitoare. Jucați și teatru, dacă asta chiar vă ajută. Numai fiți cât mai rezonabil. Vreau să-mi mărturisiți adevărul și numai adevărul. Eric: Mă înregistrezi? Gens: Nu! Țin minte. N-am să omit nici un detaliu. Jur că vă voi reproduce fiecare cuvânt: fără înfloriri, fără melanje, fără glisări între metaforic și metafizic. Eric: Păcat! Mă tem pentru tine, căci nu pot fi obiectiv. Înțelegi? Inflexiunile profesiei: fabulații, imaginări, ficțiune. Gens: Perfect! E tema ce mă interesează: ficțiunea. E perfect! Aproape, ideal. Vreau să zic că e tocmai la subiect. (pauză). Putem, deci, începe? Eric: Numai o clipă... (își aprinde țigara). Îmi permiți? Gens: Evident, doar vă aflați acasă la dumneavoastră, în orașul dumneavoastră, în spațiul natal. Simțiți-vă ca acasă! Eric: Mulțumesc pentru ospitalitate. Gens: Plăcerea e de partea mea... Începem? Eric (hotărât). Începem! Dar unde am ajuns? Gens: La rostul cuvintelor. Mai precis, cuvintele din ultima dumneavoastră carte au un rost esențial. Aceste cuvinte făuresc o lume aparent imposibilă, dar atât de verosimilă. Sunt cuvinte cheie, cuvinte-cuie, cuvinte-idei, cuvinte-drumuri, și parcuri, și umbre, și nume de cuvinte; imagini, tertipuri de amănunte aproape imposibil de observat cu ochiul liber. Sunt oameni-cuvinte. Mai reali decât adevărul și mai clari decât orice amintire. Cum le creați cât timp trăiți într-o izolare perfectă? Eric: Pur și simplu: le inventez. Gens: Din ce le plăsmuiți? Eric: Din sunete și litere. Gens: Vocale? Eric: Preponderent, consoane. Sunt mai multe și mult mai ușoare. Gens: Cum adică, ușoare? Eric: Se rostesc cu ajutorul vocalelor. Gens: Dar imaginile? De ce sunt atât de reale? Eric: Fiindcă ficțiunea mea a atins cotele maxime. Recunosc că am evoluat mult, mult prea mult în ultima perioadă. Mă ajută și singurătatea. Gens: Vă simțiți singur? Eric: Doar încerc să mă simt singur ca să fiu mult mai liber. Gens: Exemplele dumneavoastră, descrierile detaliilor, tangibilul imaginar e aproape real în ciuda faptului că sunteți, aproape, rupt de realitatea adevărată. Cum reușiți toate astea? Eric: Imaginez, plăsmuiesc, făuresc postamente pentru ceea ce ar putea exista sau, dacă vrei, pentru ceea ce există. Gens: Adică, dacă nu ați scrie credeți că lumea nu ar exista? Eric: Dacă n-ați exista, nu aș putea scrie. Gens: Dar nu ne cunoașteți, nu ne vedeți, nu ne vorbiți. Eric: Vă imaginez ca să pot să vă scriu. Gens: Vă citim cu plăcere. Toți vă citim. Absolut toți. Eric: Și vă recunoașteți? Gens: Parțial! Eric: Cum, adică, parțial? Vrei să spui că nu vă conturez bine, că vă lipsește ceva, că vă trunchiez? (agasat) Îmi pui la îndoială talentul? Gens: Nici gând! Vreau să spun, să nu mă înțelegeți greșit, că ne recunoaștem doar în ceea ce am putea fii. Cu alte cuvinte: suntem prea ideatici. Eric: Ați uitat să sperați, să visați, să tindeți spre desăvârșire? Nu cumva, v-ați robotizat? Unde vă sunt sentimentele? Gens: De ce folosiți atât de multe detalii? Eric: Pentru imagini multiple. Tu, de exemplu, Gens, poți să melanjezi frunza și rugina și să obții toamna. Altul în schimb, un cititor oarecare, poate alătura rugina și frunza și va obține o coroană funerară. Într-o scriere desăvârșită numărul ideilor și imaginilor este direct proporțional cu numărul permutărilor obținute din numărul de cuvinte ce alcătuiesc acel text. Gens: Ideal!!! Fenomenal! Cum scrieți, așa și vorbiți. Eric: În general, nu vorbesc. Nu prea am cu cine. În schimb gândesc. Tac și imaginez. Visez, fumez, visez, mă tac. Gens: Poftim? Eric: Nimic! N-ai cum să înțelegi. Gens (înfuriat): Și atunci de ce m-ați ales tocmai pe mine să vă iau acest interviu? Eric: Nici să nu te gândești! Mă intervievezi?... Te înșeli, amice. Tu, Gens, tu nu ești altceva decât rodul finit al imaginației ce mă mistuie în aceste momente. Gens: Îmi puneți la îndoială existența? Eric: Dă-mi exemplu de o ființă normală care s-ar încumeta să pătrundă într-un oraș înconjurat de nori radioactivi! (după o pauză de meditație). Excepția ar face-o doar un sinucigaș. Gens: Și atunci, de ce nu evadați din această urbie mortuală, din acest sarcofag? Eric: Ca să ajung într-un cimitir de leșuri umblătoare? Nici gând! Aici am toată liniștea din lume, tot calmul, toată libertate. Aici am învățat să ocup locul predestinat. Alte tărâmuri și alte sfere sunt dincolo, în aceste cărți ce pornesc tot de aici. Gens: Aici e centrul universului? Eric: Doar mai mult, mult mai mult decât altundeva, mai mult univers, un univers concentric. Gens: Înțeleg! Eric: Înțelegi pe dracu! Gens: Nu mă subestimați. Mă supăr și plec. Eric: La revedere! La recitire! Du-te!(Îi arată ușa) Gens (descumpănit): Nu pot! Norii... înțelegeți?... norii! Inelul de nori... Vă rog! Nu mă goniți! Aș putea ceda. Prin urmare, ați pierde un număr însemnat de cititori. Eric: Să-mi pierd cititorii?! Imposibil! Unul, să zicem. Dar alții, unde sunt alții? Gens: Așteaptă Literatorul, vorbele dumneavoastră, impulsurile realului Eric Tomas. Vă așteaptă. Număr de număr. De zece ani. Poza, articolul, spontaneitatea. Mă așteaptă. Eric: Tu chiar crezi că scriu pentru ei? Gens: Dar pentru cine și de ce scrieți? Eric: Scriu pentru mine ca nu cumva să uit să comunic. (suav). Sunt singur. Sufăr de tăcere. Sunt bolnav. Izolat și străin, nu fac altceva decât să mă reinventez; zi de zi, clipă de clipă... și asta timp de aproape un sfert de secol. Mă renasc. Gens: Vă invit la drum. Vreau să călătorim spre o lume firescă. Nu vă temeți, am să vă ajut: vă voi învăța cum se merge, cum se vorbește, cum se așteaptă. Eric: Nici gând! Să părăsesc orașul tocmai în aceste momente ar fi o crimă pentru întreaga omenire. Pe de altă parte de aceste ziduri, străzi și molozuri mă leagă amintiri interesante. Nu aș putea, crede-mă! Gens: Iertați-mi curiozitatea, dar ce amintiri s-ar putea naște într-un loc în care nu se întâmplă nimic? Eric: Amintiri statice! Gens: Pardon!? Eric: N-ai cum să înțelegi. E mult prea confuz... Sunt obosit. Pe deasupra, sufăr de sindromul liniștii. Doare! Doare al naibii de rău! Gens: Unde? Eric: În cortexul sufletului. Gens: E o boală transmisibilă? Eric: Nu, căci e unică... Dar dacă tot sunt obosit, am să te rog să te duci până la bucătărie și să-mi prepari o cafea neagră și amară.
Ca în transă Gens se ridică. Iese pe ușa pe care intrase. Eric fumează. Scrie. Fumează. Se aude sunetul soneriei. După o scurtă pauză în încăpere intră bătrâna.
Bătrâna (așezând două sacoși chiar lângă ușă): V-am adus câteva ziare, coji de migdale, flori, un ierbar și un ibric de nichel. Eric: Mulțumesc! Poți să pleci. Bătrâna: Bună dimineața, domnule Tomas. Eric: Și altă dată cu aceeași plăcere.
Bătrâna iese. Eric se ridică. Desface sacoșele. Scotocește prin ele. Scoate ziarele.
Eric: Sunt mai proaspete decât cele de ieri: din perioada interbelică.
C O R T I N A
ORAȘUL DINTRE NORI
Actul II
Același birou. Pe masă o cafea aburindă, un ceainic, scrumiera cu o țigară nestinsă. Gens ocupă scaunul biroului. Eric intră în încăpere. Se plimbă de colo colo. Se așează în șezlong.
Eric: În zadar! Mi-am pierdut toată după-amiaza și n-am dat de nici o librărie ca lumea. Molozuri de maculatură, cotoare prăfuite și autori uitați. Am trecut și pe la Biblioteca Centrală, dar nici semn de ceva inedit. Gens: Poate că încă nu s-a scris ori, cel puțin nu s-a editat. Trebuia să încercați și altundeva. Eric: Unde anume? Gens: Știu și eu: poate la Institutul Național de Arhive. Eric: Ce să caut eu acolo? Nu-i de mine. Mi-e silă de istorie; cu atât mai mult de cea arhivată. Nu e altceva decât o minciună crasă. Comparativ cu ceea ce era, ceea ce putea fi e mult mai veridic. Măcar nu era, deci, nu poate fi negat. Gens: În schimb, eu am petrecut câteva ore de vis. Colindând împrejurimile, am dat de cele mai interesante priveliști. Am văzut urme, urme de oameni, oameni reali, mai reali decât noi. La început crezusem că sunt îngeri, că au aripi de păsări. Ulterior, am realizat cât de amarnic mă înșelasem: erau umbrele lor; umbre lipite de ziduri și stânci; umbre suind și căzând, fracturându-și sufletul; umbre grăbite spre ultimele suspine. Cât de ciudate păreau așa, învăluite în straie de ploaie cu strune de cenușă. Nu îndrăzneam să le ating ca să nu le deviez plutirea. Eric: Și eu, care credeam că sunt propriile vedenii... Gens: Apoi, intrasem într-o cafenea. (Soarbe din cafeaua aburindă. Îl îmbie și pe Eric:) Eric: (refuzând). Mulțumesc! Îmi e sete. Gens: Apă? Eric: Cu altă ocazie. Gens:(pe același ton melancolic). M-am apropiat de pult. Așteptam dar nu venea nimeni. Mirosea al naibii de bine: a ceva cald și reavân. Era proaspăt. Ce era să fac? Trebuia să mă servesc și singur. Am deschis termosul, mi-am turnat o cană de cafea neagră și amară cu gust sud-american și am plătit. Eric: Cui ai plătit? Gens: Am lăsat banii pe tejghea. Am lăsat și restul. Nu puteam să aștept mult prea mult. În schimb am adus și termosul. M-am gândit că poate vi se va face poftă, că poate vă e foame, că mă așteptați. Eric: Am cinat câteva migdale. Al naibii de bune! Am fumat. Am mai scris și, în rest, m-am plimbat. Rătăceam prin parcul central. Cu lanțul și lesa. Mă opream; știi și tu: necesități fiziologice... Ce să fac? Așa ar trebui să fie animalele; mai ales câinii. Gens: (mirat). Aveți câine? Eric: Nu! Nici gând! Nu i-aș suporta mirosul... dar zic și eu. Am lesă și lanț. Mai am și o colivie undeva în podul casei. Poate că a ruginit, poate că nu. Îi lipsește ușița. Trebuie pusă alta. Însă nu găsesc un asemenea accesoriu în acest oraș. Să-mi iau o colivie nouă ar fi o adevărată eroare, o nedreptate din partea mea. Gens: Nedreptate? Pentru cine, nedreptate? Eric: Nici nu mai știu cum arată porumbeii. Cred că încep să îmbătrânesc. Îmi cresc unghiile și mă doare cortexul sufletului. Mă simt gol. E o senzație sinonimă cu senzația zborului. Simți că te prăbușești în gol dar, de fapt, ești și tu pământ. E dureros. Gens: Se repetă? Eric: Uneori. Însă trece căci începi să te obișnuiești. Gens: E ca fobia scrisului? Eric: Poate, însă la alte cote. Gens: Evident! Scrisul e cu totul altceva. E mai amplu și mult mai plăcut. Eric: Plăcut?! De unde știi tu ce înseamnă plăcut? Gens: Știu să citesc. Simt cum se scrie. Percep fiecare amănunt. Încerc să înțeleg toate șiretlicurile. Gândesc subiectul ca să pot să deduc ideea. Inventez alte finaluri. Eric:(agasat). Ești un plagiator! Cum îți permiți să deviezi cursul firescului? Ești nebun! Gens: Sunt redactorul Literatorului boreal... Eric:(zeflemitor) ... cea mai apreciată revistă din nordul continentului. Uitasem! Trebuia să-mi amintesc.
Pauză. Cei doi își schimbă locurile. Se privesc îndelung. Tac. Se contemplă. Privesc pe fereastră. Se privesc.
Gens: Nu era ea! Spuneți-mi că nu era ea! Eric: Ce vrei să spui? Gens: Am întâlnit-o. Eric: Unde? Gens: Lângă cafenea. Fugise de cum m-a văzut. Eric: Mi-a adus câteva ziare, mâncare și alte produse de consum. Gens: Și de ce nu mi-ați spus că există? Eric: Amintește-ți: Zi de zi îmi aduce toate cele necesare: mâncare, băutură, lenjerie intimă. Gens: Deci, există! Eric: Din timp ce-mi aduce chiar și asemenea nimicuri... există. Locuiește în centru. Are un lanț de magazine și centre comerciale. Se mulțumește și cu simplul fapt că sunt mulțumit. Gens:(mai mult pentru el). E așa de tânără. Aproape, un copil. Eric: Cândva... Gens: Am văzut-o. M-a văzut și ea. Mi-a zâmbit. E așa de frumoasă!!! Eric: Perioada interbelică... Gens: M-a privit lung. Lung. Lung... Ochii ei, violetul apusului, lacrima smulsă dintr-un zbor de heruv. ... Se va întoarce? Eric: Revine zilnic. La aceeași oră. Gens: Știți cumva unde locuiește? Eric: Pe Bulevardul Principal. Ține jerbere-n geam. Are geamuri de sticlă. Gens: Am s-o vizitez. Poate mâine. Eric: Să nu îndrăznești căci e singură. Te va refuza. Îi e frică de alții. Gens: Nu am să merg cu mâna goală. Îi voi duce un ghiveci. Poate mă va primi. Chiar și câteva frunze. M-am gândit și la cuvinte. O să le mai prelucrez. Poate mă veți ajuta. Eric: În zadar. Nu aude! Gens: Păcat. E atât de frumoasă!!! Eric: Cândva... Gens: Am văzut-o adineauri. Mă privea lung și îmi zâmbea. Semăna a invitație. Eric: Te înșeli. Am să-ți mărturisesc un secret: ea e altfel. Gens: Altfel? Cum, altfel? Eric: Mai altfel decât alții. Poate pentru că locuiește la parter e atât de deosebită. Aici, norii au o altă presiune. Influențează direct. Provoacă excese de comportament și alte tipuri de maladii. Gens: Surzenia? Eric: Sau schimbări bruște de înfățișare: acnee, erupții, metamorfoze... Într-o zi aproape că nici n-am recunoscut-o. Dacă n-aș fi știut că în acest oraș există o singură femeie, aș fi fost în stare s-o ucid. Cu aceste mâini. M-a speriat. Abia mi-am revenit. Trebuia să dorm câteva ore să-mi revin în totalitate. Gens: Casa cu geamuri de sticlă??? Eric: Pe Bulevardul Principal. La parter. Gens: Dacă aș putea să-i aduc un buchet de gladiole, ar fi nemaipomenit. Eric: Confundă izurile. Gens: E vorba de gladiolele roșii. Eric: Sunt scumpe și trecătoare. Gens: Gesturile, însă, rămân în amintire. Eric: Precum coliviile pentru porumbei. Gens: Îmi plac gladiolele. Au ceva aparte. Sunt altfel. Eric: Sunt scumpe. Gens: Le merită. E atât de frumoasă. Poate că nici nu e reală cu toate că am văzut-o. Mi-a zâmbit. Vă imaginați? Mi-a zâmbit. Oare m-a recunoscut? (corectându-se). Ce întrebare prostească: cum să mă recunoască? Sunt doar un străin. Un redactor de revistă oarecare ce nici măcar nu se citește. Eric: Cum e ea? Gens: Depinde de anotimp și de cei ce o privesc. Eric: Îi cunoști? Gens: Sunt aceeași. Număr de număr. Eric: Nu vorbesc de revistă; întreb de ea, de Wladiss. Gens: (mirat). Wladiss? Eric: Numele ei de alint. Gens: Ea e altfel. Am senzația că o știu de o vecie întreagă. N-o pot uita. Mi s-a lipit de minte, de retina inimii. Mă doare și mă mistuie. Eric: Fii mai explicit! Gens: Am văzut-o întâmplător. Ședea la masa de lângă geam. Frunzărea un ziar oarecare. Maculatură... înțelegeți? M-am apropiat. M-am așezat alături. Am servit-o cu o ceașcă de cafea. Nici măcar nu m-a privit. Mi-a zis, în schimb, că se simte singură dar nu o deranjează căci s-a obișnuit. Eric: Mi-a adus un ibric. Gens: Am ridicat ceainicul și i-am mai turnat. N-a mai băut. Replicase că e destul de târziu. Că are nevoie de odihnă. Că undeva o așteaptă un om. Eric: Librarul, bibliotecarul, anticarul. Gens: Că îi e milă de el. Îl ajută cât poate. Eric: (aproape strigând). Nu e ea!!! Gens: Credeți că e vorbă de aceeași persoană? Eric: Posibil. Aș vrea să mă înșel. Știu, însă, că e una și aceeași persoană. Gens: La vârste diferite? Eric: Efectul norilor; altitudine, latitudine... înțelegi? Gens: Încerc. Eric: E ca în romanul de anul trecut. Gens: În Norii? Eric: L-ai citit? Gens:(recitând). Nu sunt norii cerului. Se ridică din pământ. Sunt ca apa: nu cea de ploaie, ci apă subterană. Sunt aburi de fosfor, de sârmă ghimpată și curcubee. Dacă i-aș vedea, cred că aș orbii. Știu doar că ei sunt aici. Sunt aproape. Cresc. Zi de zi, clipă de clipă. Cu câțiva metri pe an. Se îngroașă asemenea murilor năpădiți de liane și alte plante curgătoare... Eric: Oprește-te! Dacă nu mă înșală memoria, acest fragment nu a fost publicat. De unde îl știi? L-am scris doar în varianta inițială.
Eric ridică o carte de pe poadea. Rupe câteva foi. I le arată lui Gens.
Eric: Uite! Vezi? Vezi? Sunt scrise de mână. De unde le știi? Gens: Am dedus. Eric: Cuvânt cu cuvânt? Literă cu literă? Gens: Sunet cu sunet. Idee din idee. Scrieți atât de perfect încât și ceea ce nu scrieți se poate deduce. De fapt, aceste cuvinte, dar în alte combinații le-ați mai folosit și în paginile anterioare. Am urmat cursul firescului ca să pot să le deduc. Eric: De ce citești numai ideile? Gens: De ce nu plecați? Eric: Unde? Gens: Știu și eu... De exemplu: altundeva. Vă propun să mă urmați. Eric: N-aș putea s-o părăsesc. E destul de bătrână. Nu se va descurca fără mine. Gens: E atât de frumoasă!!! Eric: (prelung). Wladiss! (mai mult pentru sine). Unde ești? Gens: Casa cu geamuri de sticlă. Vă mai amintiți? Eric: Mi-a povestit. N-am fost niciodată acolo. E departe? Gens: Pe Bulevardul Principal. Are jerbere-n geamuri. Jerbere verzi și mușcate. Eric: Mușcate? Gens: Curgătoare. De un gri cenușiu; ca de fum. Eric: Ca de nori. Gens: Am să-i duc un ghiveci. Credeți că mă v-a refuza? Eric: Nu aude. Gens: Păcat.... N-am să vorbesc. O să-i întind câteva frunze. Poate că va înțelege că venise toamna. E atât de frumos!!! Eric: Unde? Gens: Dincolo de nori. Se făcuse toamnă. Cad frunzele, florile. Păsările pleacă spre alte tărâmuri. Eric: Îmi ocolesc orașul. ... Și eu, care credeam că o să am nevoie de colivie... Mi-am procurat și frunze; o vază plină cu frunze. O țin în podul casei să nu veștejească. Acolo e mai multă umezeală decât între aceste ziduri de fier și beton. Gens: (privind pe fereastră). Aveți geamuri de fosfor. Eric: Sunt mai rezistente decât cele de sticlă. Mai ales când plouă. Gens: Sunt transparente. Mai transparente ca apa și mult mai difuze. Eric: Sunt cuvintele ei. Gens: Poftim?! Eric: Și ea mi-a zis că sunt mai difuze. Într-o noapte de echinox. A rămas la mine să privească aurora. Gens: Bătrâna? Eric: Nu! Wladiss. A rămas peste noapte. Gens: Și? Eric: Și ce? Nimic. Stătea și privea. Din șezlongul în care stai dumneata. Privea geamul pictat în culorile curcubeului, spectrul de nuanțe și alte melanje. Avea ochii de foc. Gens: Foc? Ați zis cumva: foc?! Eric: Din cauza norilor. Efectul boreal. M-a mai întrebat dacă îi permit să-și dea jos cămașa. Am întrebat : de ce?. A zis că încep să îi crească aripile. O strâng. O dor. Nu mai suportă. Trebuie să se elibereze... I-am permis. Gens: Și? Eric: Penele adunate în ziua următoare le-am dus sus; în colivie. Gens: Le mai păstrați? Eric: Sunt mari și albastre. Triunghiulare. Aproape diforme. Gens: Ca funze? Eric: De flori. Gens: Sigur, de jerbere. Eric: Și mușcate, și alte arabescuri. Sunt pene ușoare. Mai ușoare decât aerul. De aceea le țin închise. Gens: Ar trebui să vă procurați o ușiță. De am să mai revin, am să vă aduc una. Să zicem: de sticlă. E mai rezistentă, deci, ține mai mult. Cea de fier ar putea ruginii. Ar fi un mare păcat. Am să caut și o altă colivie. Kievul e plin de colivii. Se găsesc la orice colț. Sunt destul de ieftine și destul de bune. În special cele produse la fabricile Metalurg. Am și eu una. Eric: Ce ții în ea? Gens: Cărțile dumneavoastră. Eric: Crezi că pot evada? Gens: Am pierdut Zborul spre toamnă. Nici măcar n-am terminat-o. Era atât de bună! O mai aveți? Eric: În podul casei. Poate și aici. (Îi arată cărțile stivuite într-un ungher opus). Caută! Gens: Îmi permiteți să vă scotocesc prin lucrurile personale? Eric: Nu-mi mai aparțin. Și-au luat zborul odată cu finalizarea lor. Au poposit peste tot. Sunt rupte, răsfoite, uitate, căutate, copiate, pierdute. Sunt străine chiar și mie însumi. Sărmanele!
Gens se apropie de stavila de cărți. Le răsfoiește. Rupe câteva foi. Le aruncă. Le adună. Scoate un creion dintr-un buzunar interior. Subliniază pe paginile rupte. Le împătură. Scoate un carnețel. Scrie în el. Se întrerupe. Gândește. Scrie. Aranjează cărțile. Își recapătă locul din șezlong.
Gens: Păcat! Eric: Ai găsit-o? Gens: Îi lipsesc paginile principale. Cele cu zbor, cu plutiri și căderi. Eric: Dacă aș putea să mi le reamintesc... Gens: Nu contează. N-ar trebui să vă necăjiți. Amintiți-vă că suferiți de o maladie rară. N-aș dori să aveți crize. Mi-e frică de oameni bolnavi. În general, îi evit... Evident, boala dumneavoastră este altfel. E una specială, incomparabilă cu alte boli. Nici măcar nu e transmisibilă. Nu mă tem. Eric: O are și ea. Gens: Boala? Eric: Cartea, cartea pe care o cauți. Le are pe toate. Inclusiv, ultimele manuscrise. Cred că mi le fură. Întotdeauna la plecare, dacă mă uit pe geam, sacoșele îi sunt ticsite cu maculatură. Gens: Poate adună gunoiul din bloc. Eric: Nu cred. Cât timp sunt unicul locatar, nu cred că există și alte hârtii cel puțin pe această scară. Gens: Le procură de altundeva. Eric: De unde? Gens: De la librarul anticar. Eric: De la anticarul bibliotecar? Gens: Evident! Eric: Cum de nu m-am gândit? Am s-o rog să-mi întoarcă toate cărțile. Vreau să le recitesc să nu uit să comunic. Dacă va cere o voi și plăti. Sau, nu! Nu am cu ce. Îi voi întoarce aripa stângă. A uitat-o sub șezlongul în care stai.
Gens sare ca opărit. Se apleacă. Scoate de sub șezlong o aripă destul de mare. Cu pene albastre. O ridică deasupra capului. Vântură cu ea în semn de zbor. O pune la loc.
Gens: E destul de grea. Nu ajută la zbor. Mai e și rece. E un adevărat chin să fii osândit să porți asemenea aripi. (pauză). ... I-ați tăiat-o? Eric: Ce era să fac? M-a rugat. Trebuia s-o fac. Știu ce înseamnă să suferi. Gens: A plâns? Eric: Nu! Era în transă. Aiurea. Vorbea într-una. Fără întrerupere. Spunea ceva de omul ce urmează să sosească. Zicea că îl așteaptă. Că o va lua de aici și o va duce într-un loc real. Povestea și de îngeri; de tot felul de heruvimi și serafimi. De păsări. Își spunea că va învăța arta zborului. Cred că doar se consola. Nu avea lacrimi în ochi... și nici umbră. Privea pe geam și râdea. Admira aurora. Înțelegi? Aurora. Gens: Ce ați făcut cu cealaltă aripă? Eric: Regret. N-am reușit. L-a prima atingere am simțit sângele. Era albastru; mult prea albastru și excesiv de rece. N-am putut. Crede-mă! Mi s-a făcut milă și... și... am izgonit-o. Ploua!... Am dat-o afară. Am rugat-o să nu se mai întoarcă. Gens: Dar, parcă ați zis că revine zilnic. Vă aduce cele necesare. Eric: Nu e ea; e bătrâna.... Dacă ai s-o mai vezi spune-i, te rog, spune-i că undeva cineva o mai așteaptă; o așteaptă un om. Așa să-i spui. Gens: Mă va auzi? Eric: Te va înțelege.
Eric soarbe din cafea. Își aprinde o țigară. Gens se ridică. Se îndreaptă spre maldărul de cărți. Ia o carte. Iese. Eric scrie. Fumează. Scrie. Soarbe din cafea. Scrie. Fumează. În încăpere intră bătrâna cu o foarfecă în mână.
Bătrâna: Azi nu v-am adus nimic. Eric: (cu privirea ațintită asupra foii de scris). Nu contează.
Bătrâna se apropie de șezlong. Se apleacă. Scoate aripa. Taie o bucată din ea. O pune la loc. Iese.
Eric: Spune-i! Spune-i, te rog, că undeva cineva o așteaptă... O așteaptă un om...un om... om.
C O R T I N A
ORAȘUL DINTRE NORI
Actul III
Biroul scriitorului Eric Tomas. Același mobilier. Plus două elemente noi: șezlongul e înlocuit cu un fotoliu din lemn de mahon; pe peretele din spatele biroului tronează o bibliotecă în care sunt așezate într-o ordine oarecare toate cărțile, anterior împrăștiate. Eric stă la birou. Scrie. Fumează. Scrie. Se aude sunetul soneriei.
Eric: Intră! E deschis!
Pauză. Tăcere de mormânt.
Eric: Am zis să intri căci e deschis. Apasă pe clanță, împinge ușa și ...intră. Intră, odată, căci mor de foame. Mi-e sete... (amintindu-și). Scuză-mă, am uitat că ești surdă.
Se ridică agasat. Aproape că sare. Fuge spre ușă. O deschide cu o rapiditate de neimaginat.
Eric: Te-ai întors? Credeam că n-ai să mai revii. Să știi că te așteptam. Nu se poate îmi ziceam ... nu se poate să mă fi uitat. Ai ajuns la timp. Aproape, ca deobicei. Cu o mică întârziere. Dar nu contează. Atâta timp cât ai ajuns, n-am să te critic. Te înțeleg: ai și tu o vârstă. Nu mai poți fii ca în tinerețile tale. Nici orașul nu mai e ce a fost. S-a pustiit. A îmbătrânit și el. E doar un oraș... Dar, te rog să intri.
O femeie bătrână pătrunde în încăpere. Așază două sacoșe aproape de ușă. Se plimbă de colo-colo. Admiră biblioteca. Se plimbă. Se așează în fotoliul din lemn de mahon.
Bătrâna: Puteți să-mi vorbiți. Eric: (plimbându-se cu o țigară aprinsă). Despre ce aș putea vorbi unei bătrâne care nici măcar nu mă aude? Poate despre cartea la care lucrez; mai precis, despre ultimul capitol ce nici măcar nu l-am scris. Sau, poate, despre păsări, despre oaspetele neașteptat: un oarecare redactor de la o revistă cu tiraj redus. Oricum, orice aș spune e ca și cum aș gândi. Dar a gândi cu voce tare e mult mai bine decât a gândi numai și numai pentru sine. Bătrâna: Dacă gândești pentru sine, poți să te și auzi. Eric: (speriat). Mă auzi? Bătrâna: De când anticarul mi-a dat niște picături pentru urechi aud absolut totul. Chiar și ceea ce unii încerc doar să tacă. Spre exemplu: idei. Noaptea trecută mi s-a părut că aud zbor de păsări. Eric:(așezându-se la birou). Nu există păsări în acest oraș! Bătrâna: Ne ocolesc. Zboară așa de sus încât norii cerului li se par hăuri de fum, oceane, mări protejând altfel de lumi. Eric: O lume nebună cu trei muritori. Bătrâna: Aici m-am născut, am plâns... Eric: ...și am răs. Am scris tot ce s-a putu scrie. Bătrâna: Am vândut tot ce era de vânzare. Eric: Am creat alte lumi. Bătrâna: Am văzut oameni. Eric: Erau oameni reali. Purtau nume și umbre. Visau și sperau. Bătrâna: Cumpărau diferite nimicuri. Eric: Consumau istorii. Făceau parte din viață, din această existență ce se repetă atât de firesc. Bătrâna: Îi cunoșteam atât de bine. Eric: Numele lor, poreclele, adresele. Mă stăpâneau. Bătrâna: Îi salutam. Îi întâlneam peste tot. Eric: Era plin de ei. Aproape că nici nu se putea respira ca lumea. Simțeam că mă sufocă. Bătrâna: Făceau larmă. Se plimbau de colo-colo căutând diverse nimicuri. Eric: Aveau biblioteci, și copii, și alte amănunte. Bătrâna: Locuiau la toate etajele posibile... Eric: ...și imposibile. Pe blocuri sau în canale. Bătrâna: Sufereau de astm... Eric: ...de bronșită, de cancer și alte maladii. Bătrâna: Se tratau naturist... Eric: ...sau artificial. Ingurgitau tablete cu cele mai ciudate nume și denumiri. Mi-e greu să le și pronunț. Aveau nume ciudate. Bătrâna: Acum nu mai sunt. Nici tablete, nici boli și nici oameni. Eric: Nu mai locuiesc în orașul acesta. Au plecat. Au migrat la timp. Bătrâna: Vor reveni? Eric: Nu cred. S-au înstrăinat. Au uitat chiar și sensul suferinței. Bătrâna: ...care redactor? Eric: Redactor? Bătrâna: Ați pomenit ceva ... de un om, de un oaspete. Eric: Când? Bătrâna: Când vorbeam. Eric: De un om? Nu țin minte să fi vorbit de vreun om. Bătrâna: Un redactor oarecare. Eric: Nu contează. N-ar trebui să te intereseze viața mea personală. Bătrâna: Cer iertare. N-am venit cu intenția să vă agasez. Am venit să vă spun că aud. Că vă pot asculta ca să-mi puteți vorbi. Eric: Un redactor oarecare. De la o revistă cu tiraj redus. A venit dintr-o țară străină să mă intervieveze. Mi-a pus fel și fel de întrebări. Profesionale. Bătrâna: Ați răspuns? Eric: Nu. Am expus câteva lămuriri și, în rest am tăcut. Mai mult, l-am ascultat. Îmi povestea despre oameni, cititori și păsări. Mi-a spus că te-a văzut... Frecventezi cafeneaua centrală? Bătrâna: Uneori. Mai mult pentru a-mi aduce aminte cum eram în tinerețile mele. Cafeneaua, de fapt, cafeneaua e unicul loc care a rămas neschimbat în acest oraș. Aici, chiar și ceasul își oprise rotirile acelor arătătoare. În schimb, au întotdeauna cafea caldă și limonadă de migdale. Eric: Bănuiesc că tu ești cea care le distribuie produsul brut; vreau să zic cutii cu cafea și citricele. Bătrâna: Nu! Nu știu de unde le procură, dar sunt de o calitate superioară. Poate le aduc din exterior. Sau poate produc chiar și materia primă. Oricum, sunt de invidiat. Eric: Îi cunoști? Bătrâna: Nu i-am văzut niciodată. Nici măcar pe vânzătorii. Poate nici nu există. Eric: Lucrează sub acoperire. Bătrâna: Cu siguranță. Sunt excelenți. O rețea bine pusă la punct... Dacă nu v-ar fi cu supărare, m-am gândit că într-o zi oarecare aș putea să vă duc până acolo. Am petrece și noi, să zicem, o duminică de vis. Eric: Sau o sâmbătă. Bătrâna: O vineri dintr-o toamnă. Eric: Nu știu. Mi-e frică de spontaneitate. Bătrâna: Vă voi fi mereu alături. N-am să vă las nici un minut singur. Am să vă pregătesc câteva haine, o umbrelă, o pelerină și poate și o pereche de cizme. Vi le voi aduce din depozitul meu. Nu vă oblig să le plătiți. Eric: Haine de gală? Bătrâna: Va fi o duminică dintr-o iarnă. Eric: O duminică de decembrie? N-ar fi mai bine în ianuarie? Bătrâna: Nici într-un caz. Știți? În ianuarie toate se reiau de la început. Aripile sunt atât de grele... Eric: Aripile? Bătrâna: Din cauza zăpezii. Eric: (sie însuși). Aripi, aripi... aripi. Bătrâna: Din copaci. Devin periculoase dacă nu vă înarmați cu o umbrelă rezistentă și o pereche de ochelari ca lumea. Eric: Ochelari? Bătrâna: De soare. Albul lor e aproape orbitor. Mai ales când foșnesc, se scutură, tind să planeze. Eric: Sunt grele? Bătrâna: În prima parte a lunii. Unii arbori nu mai rezistă. Cedează crengile. Se prăbușesc. E foarte periculos. Eric: Cum de n-ai pățit nimic, niciodată în toți acești ani? Doar, veneai zi de zi. Îmi aduceai diferite delicatese, mănuși și lentile. Bătrâna: M-am obișnuit. Am învățat fiecare freamăt și orice prăbușire. Le știu pe de rost. Le repet ca nu cumva să uit vreun detaliu esențial. Eric: Vrei să spui că ai deprins legile hazardului? Bătrâna: Hazardul nu e altceva decât o componentă oarecare a lanțului de ordine. Dacă știi ce a fost poți deduce orice gen de act neprevăzut. Eric: E imposibil! Bătrâna: Depinde de vârstă. Eric: Dar nu te-ai înșelat niciodată în tot acest timp? Bătrâna: O singură dată: anul trecut, pe 11 ianuarie la ora doisprezece și treisprezece minute. Trecând prin Parcul Central m-am pomenit cu o aripă albă lipindu-mi-se de spate. Era rece. Extrem de rece și grea. Aproape insuportabilă. Ce era să fac? Trebuia s-o trag după mine până... Eric: O mai ai? Bătrâna: Noapte de noapte îmi fac penechiură. Mă așez în fața oglinzii și îi tai extremitățile. Eric: E dureros? Bătrâna: Nu! Atâta timp cât nu trece de învelișul umbrei, e, aproape, plăcut. Eric: Extatic? Bătrâna: Excitant! Eric: O mai ai? Bătrâna: Parțial. M-am obișnuit. E plăcută. Ține de cald. Dacă o înfășor destul de bine, dacă o pansez, aproape că uit că face parte din trupul meu. Eric: N-ai încercat să o tai? Bătrâna: Încercase librarul, dar a realizat că e mult mai sănătos dacă o țin înfășurată. La început mi-a dat câteva hârtii, apoi cârpe, sfori și celofan. Cel mai bine m-am simțit în hârtii. Acum, însă, din lipsa acestora, sunt nevoită să trec la pansament. Eric: Am scris și eu câteva cărți. Te-aș putea ajuta. Bătrâna: Ideile cărților dumneavoastră sunt mai grele decât orice alt înveliș. Eric: Poate că nu s-a întâmplat în parc... și nici pe 11 ianuarie la ora doisprezece și treisprezece minute. Bătrâna: Atunci am terminat de citit Norii. Mi-a împrumutat-o bibliotecarul. Mă grăbeam să ajung să i-o restitui la timp. Altfel, puteam fi penalizată... În drum spre periferie am simțit un nod. Era frig. Apăsător de frig. Un nod ca de gheață, un bulb îmi ieșise pe spinare. A pocnit.... ca undeva în Nori. Eric: La finalul cărții. Bătrâna: Exact! În ultimele pagini... Mă grăbeam să ajung până la răsăritul lunii. Un om îmbrăcat elegant mi-a traversat strada. Știam că e un semn rău. M-a întrebat cât e ceasul. Nu i-am răspuns. Îmi vedeam de drum. Mă grăbeam. Înțelegi? Nu puteam să întârzii. Eric: Țin minte toate cărțile. Bătrâna: Ca să-mi abat gândul de la toate necazurile ce simțeam că încep să mă domine, recitam pasaje, pasaje întregi, pagini. Cu voce tare. Vorbeam copacilor și zăpezii, umbrelor ieșind și intrând în clădiri. Eric: Ai ajuns? Bătrâna: Nu mai era acolo. Anticarul nu mai era acolo. Am lăsat cartea pe masă de birou; m-am semnat și am fugit. Aproape că zburam. Eric: Cât era ceasul când ai ajuns? Bătrâna: Doișpe și treișpe minute. Eric: Deja?! Bătrâna: Numai! Eric: Te-ai semnat bine? Bătrâna: Numele autorului am scris cu litere mici. Din grabă, nu am folosit majuscule. Eric: Dar titlul? Bătrâna: Cred că l-am scris bine: cu caractere latine. Eric: Ai trecut prin Parcul Central? Bătrâna: La întoarcere m-am așezat pe o bancă proaspăt vopsită, sau ninsă, sau rece din cauza intemperiilor. Nu mai rezistam. Eram obosită. Epuizată. Nu-mi mai simțeam picioarele. Trebuia să mă odihnesc, altfel aș fi cedat. Ceva cald și umed, ca niște fire de rădăcină mi se înmulțea în trup. Undeva, la periferia sufletului. Era destul de plăcut. Eric: Extatic? Bătrâna: Excitant. Era atât de bine, încât mi se părea că mă nasc din nou. Eric: De ce ai venit? Bătrâna: Să vă zic că aud... Când am ajuns acasă m-am trezit cu librarul așteptându-mă. Mi-a adus niște picături. A zis să le folosesc regulat. L-am ascultat și ...m-am lecuit. Acum pot să și aud. Aud chiar și zboruri. Mă năpădesc noapte de noapte. Mai ales, dacă nu uit să-mi crestez aripa. Eric: Care aripă? Bătrâna: Cea răsărită din bulb. Aripa ce crește cu câțiva centimetri pe zi. Nu-mi trece de umbră și nici nu mă jenează. O pansez ca s-o simt mai ușoară. M-am obișnuit. Eric: Mi-o arăți? Bătrâna: Cum îndrăzniți? E mult prea intimă. Eric: Ți-e rușine? Bătrâna: La vârsta mea... Eric: Și dacă ai avea o altă vârstă? Bătrâna: Depinde de timp. De anotimp, de zile, de ore; de trecerea Kironului prin gradele corespunzătoare de pe hărțile cerului. Eric: Nu vrei să fii altfel? Bătrâna: Depinde de conjuncții, de opoziții și alte aspecte. Uneori influențele sunt benefice. Eric: Nu știi când? Bătrâna: Urmează. Eric: Mai rămâi? Bătrâna: Nu știu. Eric: Ar trebui să ies. Te vei supăra dacă te las singură? Bătrâna: Nu! Aș dori să vă țin companie, dar, momentan nu pot. Am, totuși, să vă rog să-mi aduceți o oglindă. Eric: E greu să fii singur!!! Bătrâna: În oglindă e altfel. Ajută la metamorfoză. Mai ales, în momentele esențiale. Eric: N-am nici o oglindă în această casă. Am numai ...geamuri. Bătrâna: Dacă nu sunt de sticlă nu-mi folosesc la nimic. Eric: Mă grăbesc. Dacă întârzii... Bătrâna: Dacă rămâneți mă puteți salva. Aveți niște ochi perfecți. Formați. Pătrunzători. Am văzut că reflectă fiecare amănunt. Chiar și ceea ce abia că se poate închipui. Eric: Nu sunt prea albaștri? Bătrâna: Depinde de unghiul din care priviți. Din stânga par gri; din dreapta bat spre smarald. Eric:(înduioșător). Nu i-am văzut niciodată. Bătrâna: Adică, nu vă cunoașteți? Eric: Mult prea sumar: nume, cuvinte, vise, gânduri... În rest, în exterior, din afară vreau să zic, nu mă știu. N-am nici o poză. Bătrâna: (aproape în extaz). Sunteți atât de simetric! Eric: Măcar o fotografie. Chiar și alb-negru. Sau o imagine dintr-un ziar oarecare. Bătrâna: Aveți ochii lichizi. M-ar putea ajuta. Metamorfoza, de care vorbeam, ține doar câteva secunde. Ajută la supraviețuire. Eric: Ce vârstă ai? Bătrâna: Indefinibilă. Influența planetelor retrograde. Eric: Când te-ai născut? Bătrâna: S-au aliniat șapte astre. Nodul nord era la azimut. Helios, Antares și Venera formau sextetul sideral. În opoziție trona numai Hadess. Înțelegeți? Eric: Puțin. Sau, în totalitate. Sau, deloc. Depinde de aspectul numerologic în care interpretez datele. Bătrâna: Aveți ochi de safir. Eric: E din cauza zăpezii ce cred că se apropie. Prima zăpadă din acest an. Bătrâna: Așa de repede? Eric: Noaptea boreală. Bătrâna: Ar trebui să mă grăbesc. (Pauză). Cred că simt... Doare! Ustură! Se coagulează. Crește. Dospește. Va rodi. Ustură! Eric: Unde? Bătrâna: În interior. În moalele sufletului. Acolo începe întotdeauna. Apoi se aprofundează. Migrează spre exterior. Până la piele. Pocnește și începe să crească. E destul de neplăcut. E o senzație stranie: între chin și plăcere. Un melanj de... Eric: Se repetă regulat? Bătrâna: În funcție de influențele siderale. Eric: Nu mai plec. Rămân. Nu pot să te las singură. N-aș suporta să știu că te chinui. Bătrâna: Ar trebui să rămân singură. Prezența altcuiva poate stopa actul transformării. Așa, cel puțin, scrie în tratatul de kinestezie astrală. Eric: N-am nici o oglindă. De ce n-ai adus măcar un ciob cât un ochi? Bătrâna: Mă tem că oglinzile obișnuite ar putea provoca neplăceri. Ochii sun mult mai indicați. Penele devin azure. De un azur celest. Eric: Ochii?! Bătrâna: Ochii dumneavoastră ...în lipsa dumneavoastră. Eric: E nevoie de amândoi? Bătrâna: Preferabil ar fi cel stâng. Eric: Are vreo tangență cu inima? Bătrâna: Mai mult, cu sufletul ...și cu locul aripii. Eric: Doare? Bătrâna: Se îndreaptă spre șira spinării. A trecut de cortexul spiritului. Migrează. Ustură. Macină. Se apropie. Rădăcinile... Eric: Ce vârstă vei avea? Bătrâna: Nu știu! Depinde de influențele macrocosmice. Eric: Nu pot! Am nevoie de simetrie... Trebuie să plec. (pauză). Ai să revii? Bătrâna: Nu știu! Depinde de timp.
Eric iese. Bătrâna se întinde pe podea. Cu fața în sus. Lumina scade până la beznă. Beznă. Se aud tunete. Bătăi de aripi. Bătăi prelungi. Tunete. Ecoul zborului. Bătăi de aripi. Lumina crește gradual. Bătrâna se ridică. E tânără. Se numește Wladiss. Tânăra ocupă locul din fotoliu. În încăpere intră redactorul. Se plimbă de colo-colo. Admiră biblioteca. Scoate o carte. Rupe câteva foi din ea. Le aprinde cu bricheta găsită pe birou. Le lasă să cadă. Se așează pe scaunul lui Eric.
Gens: Zboară! Wladiss: Mi-a mai crescut o aripă. Gens: Așa se termină Norii. Wladiss: ...și începe o nouă existență. Gens: (privind-o). Te cunosc? Wladiss: Poate. Sau poate... Nu știu. Am impresia că te știu. Gens: Mi-ești atât de cunoscută încât mi se pare că ne-am mai întâlnit. Trebuia să ne fii întâlnit. Dar, unde? Wladiss: Oriunde. În parc, în cafenea, altundeva, în vis, aproape de periferie, la mine, la el, aici... nu știu. Te știu! Gens: Ți-ai amintit? Wladiss: În parc nu! La tine nu! La mine nu știu! Aici nu te-am văzut. Poate altundeva. Cu siguranță, oriunde. Gens: Erai tu! Nu-i așa că erai tu? Wladiss: Dacă nu mă înșel ne-am văzut într-o toamnă. Gens: Ți-ai amintit. Și eu țin minte. Era o toamnă de noiembrie. Aproape că ploua, sau nici nu ploua. Mai degrabă, ningea. Era plăcut dar ningea. Era în spatele unor geamuri de piatră. Citeam ziarul. Nu îl citeam. Mă făceam că citesc ca să pot să te văd. Wladiss: Mi-ai întins o pană. Albastră. Gens: Te-am invitat la dans. Wladiss: Zburam atât de frumos că nici nu ne simțeam. Gens: Apoi ne-am așezat. Sau nu ne-am așezat. Ori am stat în picioare. Sprijiniți de copaci. Wladiss: Nu minții! Nu erau copaci. Erau coloane de bazalt. Gens: Nu erau copaci. Erau îngeri sculptați pe coloane. Serafi de lemn pe coloane de piatră. Poate, de calcar. Wladiss: ...de marmură neagră. Erau albi. Ca varul. Gens: Aveau și aripi ce ieșeau din tipar. Wladiss: Era într-o toamnă. Gens: Într-un noiembrie autumnal. Wladiss: Pe înserate. Sau, chiar, matinal. La răsăritul lunii. Gens: Am dansat. Wladiss: Am zburat. Gens: Te-ai așezat și ai plâns. Spuneai că n-ai să reziști. Te plângeai că te doare umbra. Wladiss: Respiram sacadat. Mă grăbeam să ajung. Gens: Unde? Wladiss: Aici! Mă aștepta un om. Gens: Om?! Wladiss: ...cu ochii de cer. Gens: Care om? Wladiss: Cel de care-ți vorbisem. Dar și tu îl știai. Locuiește aici. Gens: Mi-ai vorbit de un om. Spuneai că te-așteaptă. E singur și trist. Nu va rezista dacă n-ai să ajungi. Va ceda. Wladiss: Îmi știa toată viața. Mai ales, bătrânețea. Gens: A inventat-o? Wladiss: A descris-o. Sau a inventat-o. Sau doar a imaginat acea vârstă. Gens: Te cunosc. ...Și pe el îl cunosc. Locuiește aici. Wladiss: Ne cunoaștem? Gens: Poate că ne-am întâlnit. Wladiss: Nu țin minte să ne fi văzut. Nici, măcar, întâmplător. Sau poate... Ca să ne amintim spune cuvântul aripă. Gens: Aripă. Wladiss: Nu așa. Altfel. Spune aripă ca și cum ai zbura. Gens: A-ri-pă. Wladiss: Un zbor lung. Gens: Aaaaa-riiiii-păăăăă. ...Nu mai pot. Am să cad. Wladiss: A fost destul de bine. Încearcă, dacă poți, după fiecare vocală să reții respirația. Gens: Aaaaa-....riiiiiii-.....păăăăă-.....! Wladiss: Expiră. Gens: Expir. Wladiss: Trage aer în piept. Gens: Inspir. Wladiss: Încă o dată. Gens: Inspir. Wladiss: Ascultă și nu respira. Aaaaaaaaaa-riiiiiiiiii-păăăăăăăăăă. Gens: Aaaaaaaaaa-ripă. Aaaaaaaaaa-ripă. Aaaaaaaaaa-riiiiiiiiii-păăăăăăăăăă. Wladiss: A fost aproape perfect. Mi-am amintit. Ne-am întâlnit în ochii lui. Gens: Întrezăream în ei imaginea unei zâne. Avea aripi și frunze. Flori albastre în iriși celești. Erau ochii lui. Mai ales, ochiul stâng. Acolo erai mult mai clară. Wladiss: Ochiul drept era foarte rotund. Gens: Mi-a vorbit despre tine. Îmi zicea : Zi-i că o mai aștept. Îi ziceam: Am să-i spun. Îmi zicea: Să nu uiți! Îi spuneam: Am să-i spun. Îmi zicea: O aștept! Îi ziceam: O să-i spun. Am plecat. El, însă, a rămas să te aștepte. Tot aici. Wladiss: ...era de safir și cristale lichide. Gens: Mi-a mai spus să-ți spun totul. Wladiss: N-am văzut nici o lacrimă. Gens: Insista să nu uit. Repeta: Zi-i că o mai aștept. Să nu uiți! O aștept! Wladiss: Nici o lacrimă. Gens: O aștept! Wladiss: Ochiul stâng era altfel. Nu era chiar așa de rotund. Bătea spre albastru închis. Sau spre violet. Gens: Să nu uiți! Wladiss: N-am să uit. ...Dar de ce te-ai întors? Gens: Să îi spun că n-am reușit să îți spun ce mi-a spus să-ți mai spun. Wladiss: Ce-a mai spus? Gens: A zis să te caut. Wladiss: Ne-am găsit. Gens: Ne cunoaștem? Wladiss: Ne-am văzut într-o toamnă târzie. Mi-ai trecut strada. Știam că era un semn rău. Ulterior, te-am întâlnit pe o bancă din Parcul Central. Gens: Citeam un ziar oarecare. Îți căutam adresa. Wladiss: Îmi știai numele? Gens: Nu! Știam că exiști. Îmi era de ajuns să te pot găsi. Wladiss: Citeai un ziar oarecare. Aș fi vrut să te întreb cât e ceasul. Dar m-ai întrebat tu și eu nu ți-am răspuns. Nici măcar nu știam peste cât timp urma să se întunece. Gens: Mă grăbeam să mă-ntorc. Wladiss: Ai ajuns? Gens: Te cunosc. Ne-am văzut și dincolo de acest oraș. Wladiss: De cealaltă parte a norilor? Gens: Da! Într-o lume reală. Wladiss: Amintește-mi! Gens: Era într-o toamnă; într-un tren; în trenul București Belgrad. Wladiss: Era să întârzii. ...Peronul unu, vagonul doi, locul trei. Gens: Clasa întâi. Locul de lângă geam. Wladiss: Mă-ntorceam de la o întâlnire importantă. Gens: Pe atunci, locuiam încă în Timișoara. Wladiss: Acolo unde m-am născut și eu. Gens: O zi-ntreagă mi-am petrecut-o cu Irina, redactorul revistei Naș Holos. ...Ți-am zis: Alexandra, dacă vrei să dormi, am să stau de veghe. Mi-ai spus că te cheamă Cristina. Nu contează am zis. Alexandra, încearcă să visezi. E un om ciudat mi-ai răspuns aruncând o privire bătrânului de la numărul șase din același compartiment. Wladiss: Avea o privire difuză. Gens: Și o valiză ticsită cu reviste și cărți. Wladiss: O deschidea cu două chei identice. Concomitent. Gens: Cheile erau legate cu un lanț de ceas de buzunar. Wladiss: Ceasuri din perioada interbelică. Gens: Îți amintești? Wladiss: Da! Gens: Fiecare cuvânt? Wladiss: Da! Gens: A spus... Wladiss: A zis... Gens: A zis că lucră la... Wladiss: A zis că lucră la ...Norii. Gens: Că e o carte confuză. Wladiss: Că tot ce scrie se împlinește. Gens: E un mag. Wladiss: Un șarlatan. Gens: Ne așteaptă. Așa a spus: Vă aștept! Wladiss: Tu ai tăcut. Eu am zis: Coborâți? A răspuns: Între două gări. Gens: A glumit. Nu-i așa? Wladiss: Nu știu. Nu sunt sigură. Sau poate că a glumit. Sau a zis adevărul. ...Ții minte? Trenul obrise brusc. Ne-am trezit. Gens: El nu mai era. Wladiss: Alexandra mi-ai zis Alexandra, era doar un vis. Gens: A plecat. Nu mai e aici. A dispărut. Poți să dormi liniștită. Wladiss: Acum, nu mai pot. Mi-e frică. ...Se va întoarce? Gens: Nu! ...N-a fost nimeni aici. Wladiss: Nu țin minte ca el să fi urcat în București. Gens: N-a fost nimeni aici, Alexandra. Wladiss: Sunt, Cristina! Gens: Alexandra, te rog să nu te împotrivești scrisei. Ai putea ceda. Wladiss: Crezi că poți să mă ajuți? Gens: Avem o noapte întreagă la dispoziție. Am putea vorbi, sau citi, sau visa. Putem chiar să ne și privim în ochi, dacă crezi că asta te-ar putea ajuta. Wladiss: Mi-e frică de străini. (pauză). Cine ești? Gens: Putem să ne spunem pe nume. Wladiss: Ești doar un străin. Gens: Semeni mult, mult prea mult cu Irina. Wladiss: Irina? Gens: Nu contează. Vrei să tac? Wladiss: N-am să pot să te uit. Te cunosc? Gens: Ne așteaptă o noapte de toamnă. Wladiss: Într-un tren ce gonește-n noiembrie. Gens: Coborâm în același oraș. Wladiss: Dar, până acolo vom fi tot mai singuri. Gens: Și tot mai străini, Alexandra. Wladiss: Crezi că am să rezist? Gens: Vom fi singuri. Doar noi doi într-un tren ce gonește spre noapte. ...Vreau să știi adevărul. Wladiss: Adevărul? Gens: Eu am scris toate astea. Am gândit înainte de a te cunoaște. ...Și noaptea, și trenul, și toamna, străinul. Wladiss: Care străin? Gens: Cel care ți-a pricinuit moartea. Wladiss: Am murit? Gens: Într-un mod stupid: într-o gară din noapte trebuia să ridici un ziar de pe șină. ...Trenul. Se apropia trenul. Wladiss: Mi-ai mai zis: Mi-ești atât de cunoscută încât mi se pare că ne-am mai întâlnit. Trebuia să ne fii întâlnit. Dar, unde? Gens: Dar trenul ...trenul nu oprise. Wladiss: Dincolo de acești nori? Gens: Într-o Timișoară dintr-o toamnă târzie. Wladiss: Am ajuns? Gens: Spune aripă și ne vom da seama. Wladiss: Aripă? Gens: Aripă. Simplu, aripă. Înțelegi? A-ri-pă! Wladiss: Aaa-riii-păăă. Gens: Nu așa! Nu e bine. Nu zbura. Wladiss: Aaaa- riiiiiiiiii- păăăăăăă! Este bine? Gens: (urlând). Nu!!! (calm). Ascultă: aripă, aripă, ari... Wladiss: Ari-păăă. Aripăăă. Gens: Inspiră. Wladiss: Inspir. Gens: Spune! Wladiss: Aripă. Gens: Perfect. Ai zis bine. Destul de bine. Aproape perfect. Wladiss: Am ajuns? Gens: Ne aflăm într-o casă străină. Într-un oraș străin. Într-un spațiu cu trei muritori. Wladiss: Eu, tu... Gens: Eu, nu! Eu sunt doar un intrus. Tu, ea... Wladiss: Ea, nu! Ea e tot eu. Gens: Atunci? Wladiss: El, eu, celălalt el. Gens: Alt el? Wladiss: Se va-ntoarce. De fapt, ne cunoaște. Gens: Unde locuiește? Aici? Wladiss: Nu știu. Poate. Sau poate... Gens: Cum îl cheamă? Wladiss: Destul de ciudat. Un amalgam de litere și sunete. Gens: Dacă va veni ar trebui să ne prefacem că nu îl știm. Ne va lua drept doi străini. Wladiss: Ne știe. Gens: ... Wladiss: Mă vede în fiecare zi. Dar nu mă privește niciodată. Spune că sunt mult prea bătrână. Că îi e milă să se și uite la mine. Gens: Ești atât de tânără! Care ți-e numele? Wladiss: Dacă vrei poți să-mi spui... Gens: Nu e bine. Nu-mi place. Wladiss: Sau ... Gens: Nici așa. Wladiss: Poate... Gens: E prea scurt. Wladiss: Ce zici de...? Gens: Mă agasează. Wladiss: Poți să-mi zici Alexandra. Gens: Alexandra?...E bine. Alexandra. E ideal. Alexandra. ...Nu te deranjează? Wladiss: Alexandra. ...Sau poate Cristina. Gens: Și Cristina. Wladiss: Dar și Alexandra. (pauză) Gens: Cristina, vreau să-ți zic, Alexandra, că și eu am un nume, Cristina. Wladiss: Cum? Pe tine te cheamă cumva? Gens: Nu cumva, ci ...mă cheamă cu un nume precis. Wladiss: Inventat? Gens: Gândit. Spus în șoaptă. Rostit. Și strigat, și chemat când se vrea să ...exist. Wladiss: Nu te cred. Gens: Vreau să-mi spui... Wladiss: Nu-mi place. Gens: Poate ... Wladiss: E prea-ncet. Gens: Vreau să-mi spui pur și simplu, simplu ...Eric. Wladiss: Eric? Gens: Da, Alexandra, Eric! Eric, Cristina! (urlând) Eric!!! Auzi? Wladiss: Aud. Gens: Am și eu numele meu. Dar, mă doare când toți îmi zic altfel. Wladiss: Altfel? Gens: Altfel, Cristina. Numai Eric nu. Wladiss: Bine E... Gens: Eric. Wladiss: Bine! Gens: Zi-mi pe nume. Te rog, zi-mi pe nume. Wladiss: Nu pot. Gens: (aproape plângând). De ce nu poți? Wladiss: Acest nume îmi provoacă durere. Gens: Alexandra, te rog. Wladiss: E... E... Eric! Bine? Eric.
Ea închide ochii. El se apropie de ea. Aprinde bricheta în dreptul feței ei. O privește. Stinge bricheta. O privește. O mângâie pe față. O admiră. Îi mângâie spatele.
Gens: De ce nu ai spus? De ce nu ai spus că ești tu? Nu ai spus ...nu ai spus că ...ai aripi. Ai aripi. Aripi. Aripi.
C O R T I N A _________________________________________________ Nicolae Cornescian Data și locul nașterii: 19 noiembrie 1976, Sighetu-Marmației, jud. Maramureș Studii: Liceul pedagogic din Sighet; în prezent: student în anul terminal la Universitatea de vest din Timișoara, Facultatea de litere. Profesia: învățător Publicări în reviste: Convorbiri literare, Arcada, Poezia, Orient latin, Renașterea bănățeană, Anotimpuri literare, Archeus; (în limba ucraineană și sârbă) reviste literare din Ucraina, Slovacia și Serbia. Premii și distincții literare: Premiul de debut ex-aequo al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri în limba ucraineană Atingerea așteptării 2001 Volume publicate: Atingerea așteptării, ed. Mustang, București, 2001 Imperii de iluzii, ed. Mustang, București, 2005
Contact: crnscn@yahoo.com
|