|
Iulia Pană
trupul secret
ce pot să-ți spun eu, în relativitatea asta leșinată în lumina asta roz pal cu minunate reflexe de parcă lumea ar plăti și visele noastre ar fi transformate în reclame
oase de ebonită în care durerea lovește nu știu ce înseamnă asta pentru tine, dar dragostea nu așteaptă este râul pe care plutește lumea lumea oarbă, am prea multe să-ți spun suntem corpurile unui trup secret și turnul în care am putea locui e departe și de depărtare s-ar putea prăbuși în așteptarea noastră ca o simplă pietricică pe marginea unui deal
așa de fragilă este muzica în care ne mișcăm Dar trupul secret se străduie în lupta lui culoarea neagră și tatăl timp sunt spaimele lui înghețate
nu e o întâmplare să iubești pământul
Viața simțea cum o iubeam Nu e o întâmplare să iubești . pământul capătă altă formă ,lucrurile simple se complică într-un fel natural adânc în țesuturi se nasc celule comune si schimba aerul de jur împrejur . iubesc cea a rămas intact în noi inima, ochii, buzele. viata s-a îmbrăcat într-o rochie lungă cu volane uriașe din plase de pești cu tighel argintiu, mi s-a arătat meu în altă formă sub altă înfățișare, cel mai des tristă, bântuindu-mă ca un vis erotic. N-a fost întâmplare când am înțeles ce scump e prețul Spectacol crud în care îți regizezi rolul. Și o iubeam cu disperare, și in textul meu acesta frază Nu apărea niciodată Des ochi tăi, buzele și inima nevăzută doar auzită Erau proiectate în scenariul meu, din care două personaje nu izbuteau să Fugă . N-aveam picioare , n-aveam mâini . doar uriașe aripi din volane Albăstrui, razele unui soare se plimbau pe culoarea și o subțiau zădărnicia umplea aerul de sunete suave și aripile se albeau Oare eram îngeri .cu ochi buze și inimi calde ?
nu mai există nimic - nici o viață cu un cer albastru
Cerul era albastru și când dormeam și când mă trezeam tot albastru era Deși lumea era mai neagră decât negrul Guașelor mele Luna era minunată și plină de lumina de lună și nimic nu o deranja pianul meu programat pe sonata lunii aduna pe clape un praf sclipitor Nina Simone mă înspăimânta cu vocea ei grasă și groasă și nu mi-o imaginam oamenii se trezeau în fiecare zi triști si obosiți deși cerul era albastru senin ca o speranță hai spune ce vrei de la mine și nu te mai preface nu mai există nimic și nici o viață cu un cer albastru doar tristețea blueseului.
O picătură de apă , suspendata pe pleoapă era dimineață
O picătură de apă , suspendata pe pleoapă era dimineață Era dimineață și aerul trecea pe lângă pleoapele mele cald și mirositor era dimineață și viața începea să respire odată cu plămânii mei Cu pielea mea cu nările și fibrele și fantele corpului meu Era dimineață și îmi prevesteam un început moleșit ca o bucată de pânză albăstrie Mototolită de mâinile tale pline de vene gata să explodeze să împrăștie un sânge negru peste manuscrise și fotografii Era dimineață și îmi doream ca noaptea să mai tragă de timp să vină ea în locul zorilor Dar era dimineață și îmi dezmorțeam amintirile sedate cu greu după istovitoare povești filme cărți și muzici despre cum aș putea să trăiesc ca un om al zilelor mele. Era dimineață în viața mea amestec de nopți și nopți în care eram eu doar eu și zile în care metamorfoze puneau pe corpul și mintea mea stăpânire și în timp ce mă amăgeam dimineața fugise după noaptea mea miraculoasă ca o tânără îndrăgostită ziua mă lovea brusc și rece peste față.
lupte de stradă
a început sezonul luptelor de stradă nu vă neliniștiți, iarba crește tot mai înaltă, ploaia pentru totdeauna ne stăpânește soarele mijește strâmb atât i-a mai rămas într-un nou start la luptă dar noaptea ne aparține ne aparține și el știe doar ziua poartă o mantie mare cu care acoperă lumea e domnul cu capul mare e stăpânul acelor subțiri minutare dar în noaptea asta cu o mână sigură îl voi decapita închizand pentru o vreme sezonul luptelor de stradă
În această noapte m-am gândit să-ți mărturisesc
În această noapte m-am gândit să-ți mărturisesc că viața s-a plimbat aseară prin casa necunoscută în care sunt stăpână peste fantome fantome atât de urâte încât nici nu mă mai pot speria deci viața s-a plimbat mi-a dat un test de făcut dar nu m-am putut opri din singurul meu gând, acela să-ți mărturisesc chiar dacă va fi cea mai simplă mărturisire despre mine pot spune că viața s-a plimbat prin încăperile mele și m-a abandonat atunci când încercam în gând măcar să-ți mărturisesc că într-o noapte când viața s-a plimbat prin memoria mea, nu te-a găsit decât pe tine.
|