Carmen Firan
  Photo: Alina Savin

 

 

 

sărbători

 

care alegorice

înțesate cu toată aberația triumfului

coifuri și trompete lucitoare glorificând spaima

de a rămâne singurii cuceritori ai pământului

femei cu sâni de plastic își mișcă șoldurile pe lambada

intuind singurătatea

care urmează după fiecare strigăt de luptă

veteranii sug din tubul cu oxigen aburii altor imperii

scaunele scoase la soare rămân libere

scamatorii își păstrează dieta cu tumbe măsurate

Papa ne redă dragostea în ritmuri de Gospel

pregătindu-și pantofii cu vârf ascuțit

pentru învierea la o viață lucidă

parada pe bulevardul principal

poate fi privită din toate colțurile planetei

ecranele electronice din Times Square

amestecă cifrele cu rapiditate:

temperatura de azi, cotele înecaților,

noii născuți în ultima secundă în India,

numărul obezilor care vor înghiți

și ultima picătură din Golful Persiei,

bărbați înșelați, așteptări contrazise,

visele exilaților întinse la uscat,

ironia destinului și hohotul de râs

după fiecare experiment -

petale de flori căzând din cer

manifeste întoarse pe dos

îndeamnă la tăcere și ordine

dansatori resemnați cu picioare de lemn

 

fugim de noi în pas alergător

mai la dreapta, în arhitectura castelelor

din nisipuri mișcătoare

mai sus, în economia minciunilor

presărate ca boabele de diamant

 

din carul de foc moartea pocnește din bice

 

 complot

 

de cum întorc privirea

florile se deschid

călugărițele își dau jos pelerina cu glugă

și se uită la cer ca și cum acolo s-ar întâmpla toate

râul își mută albia

larvele își pun aripi adevărate

doar să ne contrazică așteptările

obiectele se retrag în ele nebăgate în seamă

și își încep complotul împotriva distanțelor –

funii roase de timp unind două puncte fixe:

apa din care venim cu apa pe care ne ducem

petale albe plutitoare

înroșindu-se

de cum întorc privirea.

 

 

jumătăți

 

orice încep să-ți spun se oprește la jumătate

scot primul sunet și cuvântul nu mai are răbdare

își derulează consoanele cu rapiditate –

un os de pește înfipt în gât

cât să nu știi dacă aerul iese afară

sau se scufundă înapoi în adâncuri

 

nici oboseala nici spaima mea nu vor ajunge

vreodată la tine

sunt ca un lansator de rachete cu manșeta goală

un scamator căruia îi sunt furate panglicile din pălărie

 

sculată din somn în mijlocul nopții

moartea se întoarce pe partea cealaltă

cu tălpile goale ișºindu-i de sub cearșaful subțire

 

 

imobiliară

 

vând casă în zonă liniștită și la doi pași de infern

locația e totul

mortul iese totdeauna cu picioarele înainte

și e tentat s-o ia la vale

în timp ce sufletul e tras pe fereastră

de vreo bunică binevoitoare

care și-a sacrificat ziua doar să-i arate ospățul de sus

vând casă cu acoperiș nou și termopane

totul e să prevezi viitorul

morții caută izolarea perfectă

tavan înalt să țină vara răcoare

și să lase senzația de spațiu deschis

cerul e la o aruncătură de băț

orașul la trei stașii cu trenul expres

și cea mai bună yeshiva chiar după colț

de o bună bucată de timp vând casă cu mine cu tot

e un moment prost, îmi spun vecinii din Hong Kong

suspicioși la vița mea de vie

care le aruncă boabe negre peste gard

mimându-mi copilăria transplantată într-un corp străin,

oamenii nu se mai aruncă să cumpere,

se încălzește planeta, toate cresc, se lărgesc, se umflă

vom exploda ca un balon,

ne vom împrăștia în univers

și vom da naºtere altor utopii

bine, dar acum și aici eu vând casă veche de cărămidă

aștept nemișcată în prag

cumpărători de pe alte planete –

grăbiți-vă, nici măcar nu e casa mea

 

reîncarnare

 

nici tânără nici frumoasă

zbor în rochia mea ieftină de vară

cu trupul unei păsări moarte

îmi potrivesc bătăile inimii

cu fâlfâitul aripilor înaintea căderii

cu timpul scurs de la degetul îndoit pe trăgaci

la prima pană desprinsă plutind pe deasupra

oceanului

recunosc bucata de cer din pântecul mamei

eșarfa ei albastră

mi se înfășoară pe gât

și mi-l retează

 

 

reflux

 

nu mai sunt

decât câmpie arsă

marea își șterge urmele

în burta lunii

întoarsă

de sub pământ

un câine îmi îngână

numele

rămas simplu cuvânt

încă mai curge trupul cu gânduri

la cerul preamult

îmi umblă iarba prin vene

doar, doar s-o aud

 

Poezii din volumul Cuvinte Locuite, Editura Scrisul Românesc, 2006

 

  

 

respiro@2000-2004 All rights reserved