roman pentru rocsana

                                                                      se dedică Roxanei Petraru

de Patrick Călinescu

1

Am zăcut la coadă şi m-am întors acasă cu forfecarea aplicată unor pungi originare pe care i le-am arătat, dându-i-le, iubitei mele iubită.

Serios acum.

Partenera mea locativă se hotărâse, oarecum simultan cu noua stare apartamentală pe care abia o umpleam lângă vecinii noştri, să mă transforme în ambasadorul, forţat angelic, al poftelor ei variat, laborios, subtil, tehnicizat până la maximul suportabil al înfometării, culinare, lucru reuşit din momentul în care ideea îi trecu din cortex în gură, subţiindu-i-se triumfător printre dinţi chiar la mine-n portofel.

Să mergi la piaţă de unde să-mi iei câtă varietate poţi, pentru că ştii bine cât de mult îţi place, dar numai preparată de mine, iubita ta iubită.

Bine, o aprobam fără să ştiu cum să-i umplu urechile, de la loburile pe care le pregăteam seral pentru lucrurile importante în ierarhia ei biologică, la scăriţe şi alte interioare, de gândurile mele niciodată rostite în prezenţa-i rivină.

Şi, impecably at narrative’s length de rivinitatea iubitei mele iubită, ies din vis ca ideile nemaipomenit culinare din toiul lobonauticilor mele curând nocturne să participe, eclectic, din însăşi vina drumului dintre uşile apartamentale şi fotosensibile, la cumpărăturile pe care le voi aduce de la piaţă într-un oarecare eventual sfârşit.

Îndrăznesc să te întreb, la mobil, în timp ce aştept vreun mijloc de transport în comun, de ce te stimulează atât buzele mele şi prin ce canale demne de medicina antică îşi fac loc aceste excitări spre creier şi prin ce reflexe acţionează asupra lui astfel încât, fără greş, dimineaţa, după ce terminăm lucrurile începute de cu seară, îmi copiezi la infinit sarcina forţat angelică de-a face cumpărături. Tu-mi închizi celularul în ureche, pentru că este incorect anatomic să mi-l închizi în nas, şi-mi sugerezi, arc peste undele magnetice care ne transportă vocile de la un receptor la altul, să mă grăbesc dacă vreau să mănânc din tot ce voi fi cumpărat.

Şi continui să merg la piaţă, ad infinitum, zilnic reiterat, şi fără curaj, ad infinitum, zilnic reiterat, şi fără tupeu, ad imfinitum, zilnic reiterat, dar plin de voinţa pe care mi-ai insuflat-o, ad infinitum, zilnic reiterată, iar ea apare ad infinitum, zilnic reiterată, numai dacă, tautologic, continui s-o invoc după fiecare piaţă făcută, ad infinutum, zilnic reiterată.

Am decis, fără să ştiu de ce, să nu mai urmez, după vechiul tipar dezertat din mine, aceeaşi succesiune stradală şi pietonală, şi să aleg o nouă cale de-a ajunge la piaţă, pentru că n-am mai putut suporta rutina, inexplicabil rivină, şi nu divină, dublu rivină, şi nu dublu divină, pe care am reiterat-o zilnic ad infinitum.

Am luat-o pe alte străzi, am urcat şi coborât alte trotuare, pe care tălpile de cauciuc ale bocancilor mei nu le atinseseră crenelat niciodată, am aşteptat în alte staţii alte mijloace de transport în comun şi am vorbit cu alţi oameni pe alt drum spre altă piaţă.

Evident, mi-am spus epifanic, ca să fie rivin, nu trebuie să fie divin. Este rivin, iar nu divin, pentru că este altul. Deci în rivin intră şi acelaşi divin căruia m-am închinat toată viaţa, şi alt divin, rivin, căruia am început să mă închin abia de când te-am cunoscut, iubita mea iubită cu mâini pianiste!

Dacă aşa stau lucrurile, şi nu mă îndoiesc că aşa stau, chiar va fi un roman pentru rocsana.

Serios acum.

Am consultat lista pe care iubita mea iubită mi-a întocmit-o.

Du-te şi cumpără un roman pentru rocsana, un rivin pentru patrick şi un cont de email yahooic pentru amândoi. De mâncat vom mânca după.

Şi, după ce-am aruncat-o printr-un buzunar, iubita mea iubită a adăugat, din post-scriptum-ul tăiat în jumătate de linia hârtiei pe care o scrisese, că nu mai are rost să cumpăr nimic, pentru că ne vedem când vin de la piaţă, pa, pa, pa.

2

Pe iubita mea iubită n-o cheamă rocsana, dar pe tine da. Suprapunerea dintre femeia visurilor mele şi numele pe care i l-am atribuit totdeauna nu a avut loc niciodată. M-a durut mereu lipsa echivalentului şi am încercat să înţeleg de ce s-a întâmplat aşa, dar am eşuat în prea multe serii sofistice de fiecare dată când îmi închipuiam că mă aflu la liman. Mie nu mi s-a dat niciodată pragul peste care să trec, iar suprapunerea pe care am dorit-o şi pe care am căutat-o cu disperare până când a încetat să mai existe şi în vis nu a vrut să-mi dea nici ea pragul care să mă treacă în roman pentru rocsana.

Aş vrea să fiu amar în cerul gurii şi dulce în chiloţi, reflectam, miseinizând erotismul de care debordam, pentru că ceaţa dintre uşile apartamentale şi fotosensibile ploua-n oraş.

Şi de ce miseinizam erotismul de care abundam şi în externul, şi în internul, spaţiului erotic al cărui centru de greutate, gata-n orice moment să se prăbuşească asupra sa, erau înseşi lobonauticile serale, nu îmi puteam explica de loc.

Iubita mea iubită îşi desprindea degetele pianiste din încheieturi şi din sân, cum şi le ţinuse până la înapoierea mea ithaciană, şi mi le imprima direct pe dunga prelungită a erotismului scurs prin fermoar, nasturi şi bacterii, ca să nu mai fiu supărat pe caii verzi după care mă trimisese.

Imprimeul degetelor pianiste intrase prea mult în fibra miseinizărilor urbane, stradale, pietonale, ca eu, văzând jocul tiptil şi tactil, filopalm şi palmofag ritmându-mi ura pierdută la ceas de bordură ridicată din genunchi în talpă, să nu-mi fi strecurat o mână tiptilă şi tactilă, filopalmă şi palmofagă, în afara cercului din noi, şi să nu fi subţiat din intensitatea luminii care ne cădea din plafon direct în minţi.

Imaginea proiectată pe cei patru pereţi ai camerei era conturată în imaginea reflectată de cei patru pereţi chiar în noi.

Uitasem complet de piaţă şi de forfecarea pungilor originare.

Mai târziu m-au durut ochii de lumina care năvălise peste noi. N-am mai putut suporta să nu-mi strecor din nou mâna excentrică pe care am vrut s-o subţiez, dar întrerupătorul, pragul dintre ce aş fi dorit şi ce obţinusem, era păzit cu străşnicie de clapele digitale ale mâinilor pianiste ale iubitei mele iubită.

N-o fă, am rugat-o rugându-mă atât de repede, încât rugăminţile ni se suprapuseseră până ce, imediat, nimeni n-a mai putut să ştie cine pe cine a rugat ca lumina fie să rămână, fie să dispară misofotonică sau filofotonică.

Întreabă-mă şi pe mine când ai de gând să-mi reproşezi întregul roman pentru rocsana din pragul pe care nu vrei să i-l mai dai, pentru că rocsana este acasă şi aşteaptă, probabil, continuarea unui roman pentru rocsana diferit de ce ajunge să fie cu această a doua parte a lui. Totuşi, e important că, in the end, nimeni nu va mai bănui că această parte a fost a doua, pentru că toate părţile care vor fi fost până la sfârşit se vor fi suprapus liminal unele peste altele, obţinându-mi suprapunerea de care avusesem nevoie adineaori, acum mulţi ani de zile, când visasem că o astfel de suprapunere m-ar fi putut salva de la n momente în care n-am mai ştiut dacă vreau să subţiez lumina sau să-i las contururile forte.

M-am uitat la pungile forfecate de lângă cuier şi am obiectat, cu mâna la fel de excentrică, că n-am vrut s-o supăr pe iubita mea iubită, dar eram aşa de plictisit cât am zăcut la coadă şi, dacă tot eram aşa de plictisit, mi-am zis că n-ar strica să mă joc de-a măcelarul plastician, în ambele sensuri ale cuvântului, şi m-am jucat de-a măcelarul plastician cât am zăcut la coadă.

De atunci nu mi-am mai dorit niciodată ca suprapunerea la care râvnisem aşa de mult altădată să mai aibă loc cândva.

Iubita mea iubită, sunt atât de fericit că nu te cheamă rocsana, încât nu-ţi poţi închipui!

Mă duc să aştern pe hârtie nişte gânduri şi să trimit un email unei foarte bune prietene, care probabil îl aşteaptă, cu toate că poate nu prea.

3

Înainte de-a mă trimite la piaţă, iubita mea iubită îmi făcu semn s-o urmez. Îşi desfăcu claviatura digitală, dată proaspăt cu ojă roşie semnalizatoare, şi-i curbă una dintre frumoasele-i clape în formă de interogaţie.

Am întrebat-o, sub consecinţa chemării ei deictice, unde mergem.

Îmi arătă, astfel desfăşurată, locul în care avea, foarte curând, să-mi spună ceva important. Am mers până pe holul care desparte baia de bucătărie, iar în mijlocul lui s-a întors brusc spre mine şi m-a oprit.

Aici ne aşezăm jos pe linoleum. Este foarte uleios în felul său plastic, dar să nu te temi că vei aluneca, mă asigură, pentru că nu vei reuşi din cauza pereţilor prea apropiaţi la bloc pentru orice linoleum care se respectă. Aşa că, la o adică, oftă, propteşte-te de unul dintre ziduri şi s-a zis cu alunecarea-ţi cine ştie în ce colţ tenebros şi preromantic al băii sau al bucătăriei.

Iubita mea iubită, am întrerupt-o, ce este, de ce m-ai chemat să ne punem în act ciudăţeniile-ţi când tu însăţi mi-ai spus să mă grăbesc, pentru că şi tu te grăbeşti la rândul tău şi, dacă eu nu vin repede de la piaţă şi întârzii, dau peste cap întregul mecanism casnic pe care l-ai pus la punct de când ne-am luat, iar acum nu mă vrei grăbit, ci alunecos ca uleiul pe plastic pe acest linoleum antipatic şi de proastă calitate.

Dar mă întrerupe şi-mi închide apertura buzelor cu o clapă digitală pe care mi-a dat-o să i-o sărut subdued & underneath my lips’ silicon bay.

Taci şi ascultă cum roiesc carourile de pe linoleum şi vezi în ce parte o iau. Dacă îţi ocolesc fundul în blugi, înseamnă că îţi voi spune de ce te-am chemat. Dacă intră direct sub el, sub blugi întâi şi sub fund apoi, atunci te ridici repede şi părăseşti incinta conjugală cu direcţia spre piaţă, de unde aş vrea să-mi iei un roman pentru rocsana şi un cont yahooic pentru patrick, aşa cum te-am mai rugat şi cu altă ocazie. Ah, de fapt abia peste câteva minute sau chiar mult mai târziu te voi ruga.

M-am conformat şi am studiat carourile linoleumului ca să văd ce fac. Roiesc, nu roiesc, încep să prindă velocitate unele cu altele, dar nimic, linoleumul sclipea uleios în lumina de plastic a neonului şi modelul de pe el zăcea în sclipirea-i dublă fără să-i pese de frământările iubitei mele iubită.

Acum plec, okay, non-rocsana?

Am întrebat-o de fapt în căutarea unui semn că aş avea, în sfârşit, undă verde, dar partenera mea locativă plonjă abysmally în complexele grafice ale linoleumului părând să se fi şters din timpul în care eu trebuia să mă duc la piaţă şi să-i cumpăr chestiile ciudate pe care mi le trecuse pe listă. O aveam în buzunarul de la haină şi, ca să fiu sigur că nu-mi alunecase după ce mă prefăcusem că o iau din claviatura-i digitală întinsă spre mine cu partea mai puţin şlefuită, o tastasem să văd că, într-adevăr, cel puţin în viitorul apropiat, nu mă mai interesa subiectul ei.

Dar, încredinţat că am pierdut-o definitiv, iubita mea iubită mă fixează cu privirea pretty gothic şi destul de pop culture şi-mi porunceşte cu mult kitsch în voce să nu mă mişc de pe caroul în care mi-am înfipt bombeul nu ştiu cărui pantof.

Bine, i-am răspuns, nu mă mişc de unde sunt, dar acum ce mai e?

O mai întreb închizând orice paranteză pe care aş mai fi fost tentat s-o deschid, rezervându-mi tentaţiile pentru când mă voi înapoia de la piaţă şi reuşind în toate fără să-mi mişc degetele din pantoful pironit de privirea mefistofelică a iubitei mele iubită.

Ştii, începu totally slackened, de parcă ar fi fost firul prea-credincios şi prea-întins, tu eşti un mit. Eşti marele mit al celor trei sensuri ale acestui cuvânt legendar.

Blah-blah-blah, am întrerupt-o, dar numai în gând.

Eşti, continuă fără să-şi ridice privirea de pe fixitatea care mă legase de orizontul său ocular, mit atât în exemplaritatea lui eliadescă, dar, de fapt, autobiografică, cât şi în mitomaniile pe care nu ţi le ştiam înainte de-a mă cere de nevastă, dar mai ales în caracterul degradant, în toate nuanţele micului, prin care te-ai născut soţul meu de atunci înainte. Eşti, vezi bine, un mit clasic, pentru că ai toate calităţile fundamentale ale unui mit, dar şi unul modern, pentru că abia ai împlinit douăzeci şi nouă de ani luna trecută... Eşti, ca să spun aşa, un mit nemitic, dar relevant, şi ai fi putut să fii, din fericire cu mult efort, doar un mitem amărât pe care, dacă, din nefericire cu puţin efort, ai fi fost, l-aş fi respins in an epiphanizing of an eye. Dar nu a fost cazul, pentru că eşti adevăratul meu mit, mitul meu nemitic, dar atât de mitizat prin felul în care moira personală te-a manevrat de-a lungul unei aretē mult prea îngăduitoare, încât exişti bărbatul meu paradigmatic, mincinos şi redus la jumătate din ce vei fi fost în alte timpuri, probabil, ceva mai mitice decât cele în care trebuie să mă mitizezi şi pe mine, termină în sfârşit ce adunase din romburile şi careurile de pe linoleumul impasibil la orice încercare de mitificare.

Dimpotrivă, mi-am spus, linoleumul din care iubita mea iubită se inspiră este chiar expresia cea mai demitizată a miticei panta rhei, pentru că nu mi-l închipui pe niciun hera-clitic să vină şi să consulte bucata de plastic uleioasă de bolnavele paradoxuri zenonice pe care producătorul său le-a înlocuit demult cu made in-urile originare, aşa că, iubita mea iubită, mi-am redirecţionat fluxul conversaţional, lasă-mă să plec la piaţă dacă mai vrei să ne jucăm diseară, ca în atâtea alte seri, de-a ithaca-rocsanei-din-roman, dar reală, şi de-a ithaca-nonrocsanei-din-viaţa-mea, dar fictivă, okay?

Culegând de pe pătratul cutare, the nth square, un ipotetic da, m-am repezit să traversez cât mai repede jumătatea din holul în care mi se începuse mitizarea bombeului de la care picior o fi fost şi sufrageria tip vagon, cu ambele uşi deschise, şi, liminalizând domestic şi în felul meu pragul de la intrarea în apartament, i-am urat iubitei mele iubită că mă întorc repede, iubita mea iubită, cât de repede mă vor lăsa mijloacele de transport în comun şi uşile fotosensibile spre care, iubita mea iubită, acum zbor.

Dar ea plonjase deja, încă o dată, într-un timp cert nu al cumpărăturilor pe care mi le listase să le fac.

4

Vecinul de scară, de etaj şi de uşă-n uşă, domnul lingvist cu plete-n vânt şi cu ochelari de soare cu lentile adevărate, cu dioptrii serioase, încărcate molecular de n paginile tomurilor de gramatică, de istoria limbilor multiple, de pan-romanică catolică, protestantă şi ortodoxă, pe care le va fi citit vreodată, niciodată şi, practic, oricând pe această axă de limbaj a absolutelor adverbiale, mă pândea din spatele vizorului dar, când mă văzu liminalizând casnic, pregătit s-o întind la piaţă, deschise maiestuos porticul apartamental de la numărul morfologie-radical-din-sintaxă-habar-nu-am ca să mă întrebe, de parcă nu mi-ar urmărit plecarea într-un posibil sfârşit, dacă nu m-ar putea însoţi şi el, iar eu l-am întrerupt spunându-i că da.

Of, Doamne, vecine, I thank you dearly for this hypostasis of yours, mă luă într-o englezească peticită cu grecisme oxfordianiste mediane sau chiar, mă gândesc rememorând episodul pe care-l scriam din mers în acel timp out-of-market pentru iubita mea iubită, probabil, downright cambridgiene, dar nici nu ştii, continuă pe româneşte, cât mi-ar fi fost de plictisitor să fi mers la piaţă neînsoţit de o prezenţă agreabilă ca ta, dacă mă înţelegi ce vreau să-ţi zic, făcu, duplicitar, din ochi, ca şi cum ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mai are ce să-mi spună, cel puţin până ieşim din bloc, în curtea lui.

Da, ştiu că nu mai ai ce să-mi spui, i-am replicat, pentru că absolut toate cărţile pe care le-ai citit par să fi căzut brusc de pe axa absolutelor adverbiale când m-ai văzut, din postul tău de observaţie pândită, că înclin să plec la piaţă…

Dar doamna dumneavoastră sper că mai face, îmi întrerupse replica pe care ar fi fost mai bine s-o amâne până la următoarea, pentru că n-am mai văzut-o de când v-aţi mutat aici, la noi.

Am tăcut deocamdată, n-am mai zis nimic. Mai aveam nişte scări să coborâm până la ieşirea din bloc şi am făcut un pact cu ele că nu voi mai scoate o vorbă până ce aerul proaspăt de afară nu-mi va sorta gândurile în pungi originare.

Dar nu cred că-n ele, ori de care vor fi fost, mă adâncisem în ritmul picior-pe-treapta-de-sus-picior-pe-treapta-de-jos. Nici eu nu cred să se fi adâncit în aşa ceva, mă asigură proleptic domnul lingvist alături de care mergeam la piaţă, pentru că nu ştiu alături de care altcineva să fi mers atunci la piaţă, ci în buzunarele largi ale hainei, atâta e de frig, termină vecinul meu de scară, de etaj şi de uşă-n uşă.

Am ieşit din bloc, am străbătut curtea lui interioară, din care am ieşit de asemenea, am cotit la stânga, la dreapta, mă rog, sau invers, o dată, de două ori, de câte ori a fost nevoie, dar călătorul meu alăturat s-a mulţumit să mă urmeze fără să mai vorbească în nicio limbă, în niciun amalgam lingvistic, în niciun sociolect, idiolect sau persolect, dacă avea vreunul, iar, pe măsură ce eu deveneam tot mai angoasat, el se afunda tot mai mult în miţoasa-i înaltă până-n ceafă şi îngroşă liniştea de tot.

În jurul nostru, pustiu. În pustiul nostru, jur. Eu şi vecinul meu mergeam ca doi bărbaţi adevăraţi pe mare, ca doi rechini în adâncurile ei, ca două lebede în suprafeţele ei, ca doi albatroşi în înălţimile ei. Marea noastră bărbătească se numea de-acasă-până-la-piaţă, de-la-piaţă-până-acasă, iar marea noastră bărbătească, marea noastră bărbătească, iar marea noastră bărbătească se umpluse de ceaţă până în adâncurile bordurilor, până în suprafeţele bordurilor, până în înălţimile bordurilor.

Uite, vecine, că nu ţi se mai văd bombeurile de la pantofi de la umezeala din aer, exclamă misterios, ca un copil de grădiniţă, domnul lingvist, la una dintre marginile căreia mergeam şi eu atent la acest fenomen de intrare şi de ieşire a bombeurilor în şi din ceaţa pietonală prin care înaintam spre piaţă. Interesant, nu, mă întrebă în timp ce se muta de la o margine la alta a mea, descriind în ceaţă un semicerc pe care nu dorea să-l depăşească.

Ne-am fi scufundat complet dacă l-ar fi trecut. Un semicerc nu este un prag, iar un prag nu este un semicerc, vecine, mă completă fără să modifice cu nici un grad, nici în plus, nici în minus, anvergura jumătăţii de figură geometrică pe care o desena la ambele tale margini şi deci şi la ale mele amândouă, termină, pierind din nou în miţoasa-i înaltă până-n ceafă.

Mai înaintarăm astfel alţi paşi prin marea noastră bărbătească, dar niciunul dintre noi nu se gândi s-o moisifice în două, când eu mă uitam la vecinul meu, iar el se uita la vecinul său, astfel încât ne uitam unul la vecinul celuilalt, unul la altul, aşteptând, şi unul, şi altul, ca marea noastră bărbătească să se retragă din faţa omului palinic, pe care, vecine-generic, ne spuserăm amândurora chiar în acelaşi timp exact acelaşi lucru, tu îl personifici, ba tu, ba tu, mă rog, tu şi eu, tu şi eu, etc., etc., până ce, la fel de simultan, ne-am întrerupt reciproc cu marea noastră bărbătească în spate şi cu piaţa la care am ajuns în faţă.

Glosă limbii sale, omul palinic înfruntase marea lui bărbătească şi ajunsese, din nou, la piaţă.

5

Mă gândeam că, în timp ce sunt la piaţă, indisponibil pentru orice ar urma în roman pentru rocsana, pentru că trebuie să-l pot cumpăra ca să-l pot continua, ar fi ceva dacă mi-aş putea închipui că partenera mea locativă, pe care am lăsat-o în compania figurilor geometrice de pe linoleumul instalat între baie şi bucătărie, este, prin extracţie variat grafică, scriitoarea de aforisme par excellence imposibilă.

Multe dintre aforismele iubitei mele iubită curg prin venele omului palinic, iar el nu a prea fost, în ultimul timp, aphoristically bled, iar ea, în consecinţă, a rămas, nu fără să vrea, nu cum ar fi vrut.

Aforismul cel mai aforist dintre toate: cel mai spatially horizonesque şi cel mai temporally boundless nu este nici palinizant, nici palinizat, nu este nici aforizant, nici aforizat, nu este deloc nu astfel. Este, în schimb, aforismul prin care omul palinic a devenit apoftegma dublu negativă a apoftegmelor omului palinic.

Totul este cel puţin o dată palinic. A nu ajunge niciodată B. Dar B a fost cel puţin o dată din nou A. Deci A este în esenţă homoontic, iar B – heteroontic. Oul dublu din ele este cel puţin o dată palinic. Nu este de două ori din nou palinic şi nu ar trebui să stea pe pagină nu vertical din nou, pentru că aşa a mai stat şi la niciun bun. N-a făcut decât să se acumuleze paradeigmatic patternal. Pattern nostrum palin est. Şi, din nou, apoftegma apoftegmelor: nimic nu este cel puţin o dată palinic. Doar palinicul este palinic palinic. Sau mai bine aşa: it’s only the palinic that gets palinical palinically. În acest fel e mai clar. Substantiv, adjectiv, adverb. Ce crescéndo maiestuos! Iubita mea iubită, dacă a putut concepe aşa ceva, nu trebuie să nu fi fost o femeie fără pereche. Şi unicitatea ei, dublu negativă, este şi ea palinică.

Dacă m-ar fi ascultat, fancismele ar fi dus-o direct în inima imaginaţiei mele şi astfel ar fi ştiut de la bun început că este cel puţin o dată palinică.

Femeia palinică din aforismele din sângele unbled al omului palinic.

6

Roman pentru rocsana cu femeie palinică şi cu bărbat palinic la mijloc de roman pentru rocsana.

Partenera mea locativă, iubita mea iubită s-a născut de fiecare dată când un altceva mai aparte mi-a trecut prin cap de-a lungul degetelor ascuţite-n tastatură direct în contul yahooic al lui patrick, pe care ea mi-l spusese că-l avea deja acasă şi nu-i mai trebuia pe listă.

Iubita mea iubită, nu te mai strofoca, îi spuneam pe la colţuri de gură, povârnit glosematic peste buzele ei. Nu-mi mai trebuie să-l am pe lista împăturită de-o parte şi de alta a post-scriptum-ului căruia nu-i mai pot închide compositorul de teamă să nu contactez vreun virus al sfârşiturilor în coadă de peşte. Sau al end-urilor în coadă de porumbel – poate de porumbiţă – nu mai ştiu dacă pasărea era donné sau donnée to the primesex of its being.

Nu mai ştiu nici ce spun, nici ce fac în continuare. Cert e că deviez de la subiectul pe care roman pentru rocsana ar trebui, firesc, să-l aibă, dar, la fel de bine, mă întreb şi ce mai este firesc, când, în plin firesc, nu-i aşa, pentru că nu e aşa, eu m-am suspendat auto, cu mijlocul de transport în comun la îndemână la piaţă, iar vecinul meu, domnul lingvist, mă tot întreabă dacă nu ar fi cazul, totuşi, să ne întoarcem acasă. Mie, domnule lingvist şi draga mea parteneră locativă şi iubita mea iubită, puţin îmi pasă că mai întârzii ceva off-home-time sau că vă supăraţi pe mine sau că omul palinic nu mai este omul palinic sau că femeia palinică nu mai este femeia palinică – ambii, for that matter, nici cel mult o dată –, pentru că, să aveţi ştire de la mine, toţi în căutarea unui subiect pentru roman pentru rocsana, m-am supărat şi nu mă mai întorc la nebuna care numără geometrii invariabile şi inconturnabile pe linoleum şi nu mă mai întorc să fac scară comună şi etaj comun şi uşă comună cu gângăvitul în n limbi străine… Aveţi de la mine plecarea mea definitivă ca s-o transformaţi în subiect pentru roman pentru rocsana. Gata, fir-aş al naibii, m-am răcorit… Scuzele mele, vecine, te rog să mă ierţi, iubita mea iubită, dar iată cum, fără să vreau, chiar le-am dat subiect pentru roman pentru rocsana, iar ei, unul de la una dintre marginile mele, cealaltă dintre figuri uni-dimensionale, au fost de acord să mă ierte şi m-au iertat pentru că, nu-i aşa, pentru că nu e aşa, şi ei au nevoie de mine cum şi eu am nevoie de ei. Niciun roman pentru rocsana nu ar putea continua fără mine, iar eu nu aş putea continua, by way of novel for rocsanne, fără vreunul dintre ei. Îmi sunt pilaştri şi apărători de ploaie şi copertine împotriva muştelor livreşti şi backgrounds against which mi-am depozitat toate off-urile, inclusiv cele ale ultimelor zile, în care văzusem cum niciun roman pentru rocsana din câte începusem nu mai trăieşte. Muriseră toate prin însuşi faptul că le muriseră orice posibilă continuare care le-ar fi ţinut în viaţă dacă aşa ar fi trebuit.

Şi blah-blah-blah şi aşa mai departe, până când voi ajunge la concluzia că veţi fi avut şi voi odată şi odată dreptate, fiecare din poziţia sa bi- sau tridimensională, interioară sau exterioară… Şi atunci mă voi retrage, palinic, din calea voastră, mă voi face mic patrick şi, double click, pe mouse, voi dispărea, palinic, din house.

Dar vai mie dacă voi face aşa ceva! Am mai spus-o şi de aceea simt nevoia să insist cel puţin o dată palinic. Am nervi de când liminalizam pragul care nu-mi fusese dat să-l trec, iar ei nu mi-au trecut nici după ce-au fost expuşi intempestivelor care au rămas, de când m-a pândit ca un tigru bengalez gata să mă înşface între copertele groase şi slinoase ale tratatelor de care i-e plină firea sim- şi anti- şi, câteodată, şi a- patică, tot ale domnului lingvist rotitor în jurul marginilor mele pline de atenţia la care încearcă să-mi ajungă, dar fără prea mult succes din cauza aceloraşi intempestive, deşi, dacă e lingvist de meserie, va reuşi în cele din urmă să găsească o breşă în intempestivele prin care să se strecoare cât îi sunt de lungi replicile, spărgându-mi atenţia ca să-mi spună că mă aşteaptă doamna acasă cucu m părăturile, în timp ce eu bat câmpii pe asfaltul înecat de ceaţă despre al nu ştiu câtelea, de când am plecat de acasă spre piaţă, roman pentru rocsana, pe care nu mai ştiu cum să-l scriu în continuare.

Şi se poate, îmi rotunji marginile cărora li se alătură din ambele părţi, indignându-se, să nu-mi spui că te-ai apucat de scris, când eu, cu dragă inimă, abia aştept să te vizitez de câte n ori pe zi e nevoie, să-ţi îndrum paşii mâinilor tremurânde pe foaia goală de hârtie, să-ţi îndrept lampa astfel încât să facă unghi ascuţit cu scrisul rămas pe celuloza ei prelucrată, şi nu pe instrumentul pe care îl vei fi folosit…

Gata, am înţeles, i-am urlat din partea în care mă aflam în raport cu marginea în care se afla el, nu mai suport aceste intempestive nenorocite de ce-or fi ele, fi-le-ar furtunile din golurile care mi le-a picat în stomac! Ştii că nu pot să mă adun dacă se adună prea mult zgomot în jurul meu, iar tu ai adunat cât se poate de mult zgomot de o parte şi de alta a marginilor cărora mi te-ai alăturat din ziua în care am acceptat să te iau cu mine la cumpărături…

Şi iată şi motivul pentru care nu mai doream să vin acasă, şi iată şi motivul pentru care nu mai pot scrie de atâtea zile, de când mă porţi prin tot felul de mări bărbăteşti şi de alte tâmpenii care mi-au nimicit ritmul pentru roman pentru rocsana, şi iată şi motivul pentru care nu scriu pe hârtie, şi iată şi motivul pentru care nu folosesc nici o lampă, domnule lingvist, i le-am aruncat pe toate dintr-o răsuflare, pentru că scriu direct în contul de email al...

Şi aici m-am oprit, nu am mai spus nimic, l-am lăsat dracului să înoate mai departe, palinic sau nu, în marea lui bărbătească, să-l croncănească toţi delfinii şi toate lebedele şi toţi vulturii din oraş, iar eu mi-am văzut de drum fără să mă mai uit nici măcar un grad ocular în urmă.

Aveam în cap deja continuarea unui anume roman pentru rocsana, pe care-l lăsasem, for better and for worse, atât cât putusem la momentul respectiv, neterminat doar până la începutul părţii sale şapte.

De fiecare dată când îmi vine ceva năstruşnic în cap, iubita mea iubită pleacă cu partenera mea locativă în urma în care mă lasă, iar eu mă închid în compositorul yahooic al contului de email al lui patrick, pentru că, de fiecare dată când se repetă, palinic, toate, ea se naşte în roman pentru rocsana şi eu odată cu ea.

7

Am ajuns acasă de la piaţă singur, aşa cum m-am şi aşteptat, am deschis, plin de ultimii nervi care mi se scurgeau sub primele clipe de relaxare, roman pentru rocsana exact unde îl închisesem, am spart nuci verzi şi brune între măsele pentru a-mi antrena spiritul de observaţie, am cumpărat o veioză, fără să ştiu în ce fel nu seamănă cu o lampă, am aruncat-o la gunoi, am dăruit-o unor copii viitori pe care nu-i voi avea niciodată, pentru că voi muri pe la treizeci de ani, am făcut ceva extraordinar de util cu ea, oricum, i-am urat partenerei mele locativă şi iubitei mele iubită bon voyage în lunga călătorie a lăsării în urma în care rămăsesem în urmă, am deschis calculatorul precis la pagina la care nu mai continuasem nici un roman pentru rocsana, am aşteptat un moment mai multe asemenea lui să-mi decupez unghiile după formele nu în relief ale linoleumului de pe josul căruia mai stătea contemplându-le, am pus foarfeca, nu pungiferă, ci de unghii, în paner la ea, m-am dus să fac un duş, m-am terfelit, pur şi simplu, ud fiind, într-o groază de prosoape ridicate cu japca de pe raftul lor închistat în lemn, am cuprins globul pământesc din debara cu drag de ţara în care locuiesc – fragmentul de tuş tipografic cel mai şters pe cartonul mondial –, am ieşit la răcoare în balcon, unde am zărit o scrumieră pe care am aruncat-o în capul unui trecător, pentru că nu ar fi trebuit să fie trecător în dreptul scrumierei mele, am învăţat o ideogramă în chineză, de la colega mea de la sinologie, a fost extrem de interesant procesul prin care am uitat foarte rapid simbolul intricat, azvârlit din contururi sigure de pix, al ideii asiatice, am pus muzică la reportofonul pe care l-am intervievat discret când i se vor termina bateriile, mi-am fotografiat aparatul de fotografiat, dar nu i-a plăcut cum a ieşit în poză din cauză că blitzul a fost prea puternic şi nu şi-a putut deschide larg blitzul şi pare în imagine, în consecinţă, als ob şi lui i s-ar fi terminat bateriile, shooting its nap off in the darkness, până nu l-am mai priceput deloc, am inversat ordinea cifrelor de la 0 la 9 la 0 la 9 şi rezultatul matematic la care am ajuns a ajuns, palinic, de la piaţă acasă, pregătit să facă şi el o listă, dar fără vreun post-scriptum to it, chiar diferită de a ei, dar, în esenţă, aplicabilă aceloraşi entităţi în suferinţă în organismele noastre.

Pentru că nu am făcut-o pentru mine, am avut emoţii să nu cumva să fiu nevoit s-o iau de la capăt, pentru că nu ştiu dacă ar fi meritat efortul.

Pentru că am izbutit-o dintr-o încercare, nu mai vreau s-o modific în niciun fel, pentru că n-ar mai fi lista mea dacă aş încerca s-o modific.

Pentru că nu am făcut decât să repet figura simbolului multi-liniat al figurii asiatice, la fel, din contururi fixe de pix, le-am aruncat din mină, dar cu grijă distribuite according to entries’ rank, pentru că lista mea este cu adevărat coerentă.

Şi nici nu ştie domnul vecinul meu lingvist ce surpriză i-am pregătit. Când o s-o vadă şi o să-ntrebe ce-i cu ea, am să-i răspund de pe fundul mării noastre bărbăteşti că ajutorul de care am nevoie l-am investit în atâta ceaţă marin masculină fiind sigur că n-o să mă ajute.

Dar, spre totala mea surprindere, domnul lingvist a reacţionat invers proporţional speranţelor mele, împlinindu-mi-le pe loc, avid cerându-mi lista chiar în clipa respectivă.

Dacă mai vrei, vecine, mă atenţionă, palid, să mai ai de-a face cu mine, dă lista-ncoace şi nu te mai smiorcăi ca un şarpe boa în interiorul unui mal de pământ din exteriorul unui lac de apă, pentru că nu are rost să fii aşa. Dar, vecine, continuă la fel, sau îmi dai lista, sau te mai gândeşti dacă e bine s-o dai unui specialist în materie, care ar putea să te demonteze până la ultima consecinţă a montării în sine, sau eziţi s-o faci, în propria ta ciudă, sau marea noastră bărbătească a secat palinic şi nu mai există nicio listă şi chiar şi tu pari să nu mai exişti integral, sau mă laşi să trăncănesc vrute şi nevrute în timp ce nu mă pot opri…

Iar eu l-am oprit nu înainte de a-i da lista, iar el o luă amabil de la mine din buzunar, manu propria, o citi cu atenţie exagerată, cred, şi, de pe fundul ei, îmi sugeră s-o mai fac o dată, pentru că nu e bine cum am făcut-o.

E bine aşa?

Iar el se uită cum am făcut-o din nou şi-mi răspunde că da, aşa e bine, dar eu sunt un perfecţionist al lucrurilor simple şi nu-l scap din liste prea uşor şi-i mai dau o dată lista făcută încă o dată şi el se uită la ea şi mi-o dă atât de înapoi, încât e perfectă.

Gata, vecine, eşti pe drumul cel bun, poţi să te apuci liniştit de lucru, eu voi veghea asupra lucrului tău şi totul va fi cum nu te-ai fi aşteptat să fie. Mai vorbim după ce mai scrii la roman pentru rocsana alte liste importante pentru roman pentru rocsana.

Şi lista rămâne la fel, după toate schimbările pe care i le-am adus la sugestiile tale, fără nicio modificare de esenţă, fără nici nimic scos sau băgat în ea, de parcă nu ar fi făcut-o nici nimeni în afară de mine?

Şi se poate aşa ceva, domnule lingvist, să-ţi cer ajutorul pe care tu însuţi mi l-ai promis, cu lista în mâna-ntinsă spre tine, iar tu să perorezi tot dicţionarul explicativ al limbilor pe care le cercetezi, fără să vezi că ţin în mână listă pe care am făcut-o special pentru tine s-o corectezi?

Şi să nu vezi nimic din ce spui şi eu să nu spun nimic din ce văd şi noi să nu ne prefacem că eu am făcut o listă pe care aş vrea s-o verifici de greşeli şi că tu ai examinat o listă pe care ai vrea s-o fac fără greşeli şi să nu o lăsăm mare bărbătească dacă tot nu se poate asemenea, mă înspăimântam la gândul că s-ar putea să aibă dreptate, să-mi fi luat lista, s-o fi analizat şi eu să nu-mi fi dat seama de nimic din toate ocupat fiind cu dorinţa care începuse să-mi intre-n oase.

Pentru că fancismele sunt cel puţin o odată palinice şi la fel şi ale mele, pentru că tot ce mi s-a întâmplat în legătură cu lista pe care am făcut-o pentru roman pentru rocsana nu s-a întâmplat cel puţin niciodată, pentru că lista există şi am scris-o pe un bloc-notes galben, lipicios la dungi, cu un pix cu mină roşie, nu am de gând să cred tot ce nu s-a întâmplat cel puţin niciodată, pentru că dorinţa-mi osoasă mi se osificase deja în inimă şi pentru că nu mai puteam să nu o sparg în bucăţile mici de realitate pe care intenţionam, chiar de cu seară, să le prizez pe cale palinologie, palinism, palinist, palinitate, palinizare, de-palinizare, re-palinizare, impalinic, nonpalinic, nepalinic abia iubita mea iubită ştiind, aşa cum m-am şi aşteptat, de care.

8

Aş vrea să fac dragoste cu tine, vreau să fac dragoste cu tine, pentru că nu ştiu dacă o să mai vreau să fac dragoste cu tine şi după ce voi fi făcut dragoste cu tine, iubita mea iubită, partenera mea locativă, pentru ca nu ştiu care-mi este atât de dragă, încât să mai fac dragoste cu ea şi după ce voi fi făcut dragoste cu ea.

Nu aş vrea să vă întreceţi între voi, să concuraţi una împotriva celeilalte, pentru că şi una, şi cealaltă sunt pentru mine cu adevărat roman pentru rocsana, ceea ce şi sunteţi cu adevărat.

Nu aş vrea să vă imaginaţi că m-aţi putea iubi mai mult decât vă iubesc eu. Nu voi scrieţi dragostea noastră, nu voi o inventaţi pentru noi. Eu sunt! O şi scriu, o şi inventez, dragostea, iubirea, amorul, proiectul originar, îmbunătăţindu-l să ne fie nouă bine.

Fac dragostea care ne face dragoste. Şi totul, cel puţin de fiecare dată, palinic.

Fancismele mă epuizează... mă port departe... fancismele le rivinizez. Din ele fac dragostea care vă face dragoste, iubita mea iubită şi partenera mea locativă, pentru roman pentru rocsana.

Mă transport. Intru în fancismele voastre, le studiez interioarele profunde, tainice, le cobor exterioarele vaste, solare, mă simt bine în fancismele voastre, pe care aş vrea să le fac dragoste cu dragostea, dar nu se poate aşa. Fancismele nu se fac, nimic niciodată cel puţin o dată palinic, pentru că fac totul totdeauna cel puţin o dată palinic.

Umblu.

Am picioarele obosite de atâta mers la piaţă şi de atâta întors acasă şi nu mai pot să fac dragoste cu niciuna dintre voi. Am renunţat, de altfel, să fac dragoste cu vreuna dintre voi de când v-am îndrăgostit... De atunci am înţeles că dragostea care vă făceam dragoste nu mai este dragostea care ne făcea dragoste, nu mai este... şi ce mă dor picioarele! Nu le pot nici transporta, nici umbla pe unde aş vrea, pentru că sunt abia fanciste, abia rivinizând siluetele alor mele, imperfecte, frânte de atâtea mersuri la piaţă şi întorsuri acasă... Ia mai staţi puţin, numai cât mă sprijin de voi, dar iată că aş vrea să vă fac dragoste nu mai face dragoste cu voi, pentru că s-a scurs din mine, s-a lepădat din picioare, a ajuns apod.

Dragostea apodă nu este dragoste deloc. S-a demonstrat. Deci iată faptul, iată axioma, iată punctul zero. Iată că merge şi apodic teoretizată dragostea apodă.

Primul scenariu apod: totuşi, aş fi vrut să fac dragoste cu tine, aş fi vrut să ne iubim noaptea-ntreagă, să aprindem un oval de lumânări în mijlocul căruia să ne contorsionăm prelung, into the day, până nicio flacără din ceara de la marginile noastre nu va mai avea oxigen din cauza gâfâielilor noastre întortocheate din cauza lipsei de oxigen din plămânii noştri congestionaţi din cauza dragostei care le făcea părţilor noastre dragoste...

Al doilea scenariu apod: totuşi, aş fi vrut să fac dragoste cu tine, să ne iubim noaptea-ntreagă, dar fancimele nu au vrut să mă ajute de să fi fost să fi fost, iar ce nu-nţeleg nu-nţeleg, dar nimic... pur şi simplu nu trebuie.

Interzis să fac dragostea care ne face dragoste. Nu mai poate fi apodă. Mai pot fi misopod.

Fără scenariu acum.

9

Se făcea c-am visat, iubita mea iubită, un baldachin scufundat într-un tanc de apă plată... iar cocoţat, dintre perne, sub pătura care mă proteja de apa plată pe care o sorbeam neîntrerupt, pentru că îmi era foarte sete, te priveam într-un unghi mort din punctul de vedere al plămânilor care-mi deveniseră brànhii, nu branhìi, pentru că mi se transformaseră plămânii în brànhii, iar ele deveniseră branhìi, făcându-mă dintr-un adjectiv sănătos de apă plată, îmbuteliată în marginile baldachinului, un substantiv visător la propriile sale determinări... iar mi se părea mie sau nu se făcea c-am visat, printre atâtea alte lucruri, şi un baldachin încăpător, pentru că nu e potrivit, iubita mea iubită, să se facă că visez altceva decât partenera mea locativă, a cărei unică dorinţă este să-mi fie iubita mea iubită... iar, după ce ţi-am povestit visul meu ciudat, mai ţii minte că te-am rugat să-mi dai un pahar de apă rece ca gheaţa, pentru că mi se făcuse îngrozitor de sete cât am fost la piaţă şi pentru că uitasem, out of too much liminalisation at the centre of our door’s threshhold, să beau ceva înainte de-a pleca la piaţă, iar tu mi l-ai adus iar eu l-am sorbit dintr-o înghiţitură, atât de uscat venisem de la piaţă, iar tu m-ai privit ca printr-o apă plată care intervenise brusc între visul meu, eu însumi bându-mi apa out-of-dream şi tu, iar eu am înghiţit ultima picătură din sorbitură în noduri de tristeţe, presimţind ce se întâmplase cât am fost la piaţă, iar tu mi-ai luat paharul gol dinaintea-mi, iar eu, atunci şi acolo, m-am înecat cu ultimul strop din apa pe care-o mai plimbasem prin gură înainte de a-l absorbi... iar patul din faţa mea mi s-a părut un baldachin şi atât, pur şi simplu, încăpător atunci şi acolo... iar, în lipsa ta, erai la bucătărie cu paharul golit de apă în chiuvetă, am căzut pe el cu spume plate la gură, m-am prăbuşit peste ele, m-am rostogolit peste ele... iar după aceea n-am mai ştiut nimic până în clipa în care am deschis ochii uscaţi de cât băusem şi până în clipa în care am mişcat mâna amorţită de cât înţepenisem... iar în mâna ta încălzită de dragoste între timp.

Nu, dragă, mi-ai spus, nu ai păţit nimic în afara faptului că doar ţi s-a părut că se făcea c-ai avut un vis cu un baldachin năzdrăvan care înota în paharul pe care-l ţineai în mână, fără să mai vrei să-l duci la gură şi să-i dai conţinutul plat pe gât, numai te-ai blocat puţin în poziţie intermediară, atâta tot, deci nu e cazul să-mi ceri încă un pahar, pentru că nu-ţi mai e sete, mi-am dat seama de asta din felul în care ai mai lăsat nişte apă plată pe fundul paharului, care s-ar fi ondulat de mult dacă ţi-ar mai fi durat faptul de-a ţi se fi părut c-ai avut un vis, dar, iubita mea iubită, cum îţi explici faptul de-a nu mi se fi părut că se făcea c-am visat, cu ochii-mi şi mâna-mi în felul în care le-ai găsit, dar, dragă, ţi s-a făcut somn brusc, se întâmplă oricui şi, cât m-am dus la bucătărie după pahar, sub influenţa oboselii excesive pe care ai acumulat-o făcând atâtea drumuri la piaţă, doar ai recunoscut până şi în pretinsul vis pe care nu l-ai avut, dacă vrei te şi asigur de acest lucru, te-ai întins în pat fiind deja pe trei sferturi adormit şi nemaiştiind exact cum ai făcut de ai ajuns totuşi în pat cât mai erai treaz, dar, iubita mea iubită, cum se face că se făcea c-am visat, pentru că am dormit şi, adormind aproape în aer, este imposibil, într-o asemenea stare, să nu se fi chiar făcut că se făcea c-am visat, dar, dragă, nu mi-e greu deloc să-ţi demonstrez că ai fost absolutely dreamless, dar, iubita mea iubită, ai s-o poţi face în ciuda faptului că am avut un somn atât de adânc, încât nu i-am putut controla nici măcar venirea, dar, dragă, iată şi motivul pentru care ai fost impecably dreamless, dar, iubita mea iubită, nu-s atât de convins, dar, dragă, vei fi mai devreme sau mai târziu, dar, iubita mea iubită, când, dar, dragă, odată, dar, iubita mea iubită, dar, dragă, când odată?

Altădată.

Exquisite dreamlessness is yet to get palinically palinical.

Ne-am oprit între timp. Ne-am privit momentan prelung, fără să ne adâncim în ochii pe care-i căutam din priviri, şi am tăcut prelung momentan, pentru că nu mai ştiam ce să facem între timp. Am încercat degeaba să ne facem pe plac, pentru că tensiunea care ni se acumulase şi monologal, şi dialogal, ajunsese la un punct minim de expresie între timp. Aşa că nu mai aveam forţă nici măcar să ne spunem că suntem istoviţi de exact ce-am făcut fiecare între timp.

Să începem cu noi. Suntem uniţi în aceeaşi fiinţă apartamentală în care ne-am mutat de la unirea în sfânta căsătorie desacralizată de toate lucrurile prin care am trecut împreună între timp. Am convenit să nu mai vorbim niciodată despre acest lucru separat şi iată-ne ţinându-ne de cuvânt între timp. Nimeni nu a crezut în noi, dar i-am contrazis pe toţi rezistând tot mai palinic între timp.

Timpul nostru a început să se dubleze între timp. Se făcea de două ori mai îndelungat decât s-a făcut de două ori mai îndelungat decât se făcuse de două ori mai îndelungat între timp. A trecut atâta timp peste noi, încât timpul însuşi a-nceput să fie tot mai palinic între timp. Evident, era timpul nostru, pe care-l petreceam cum voiam, pentru că ne făcea tot mai palinici între timp.

După ce-am perceput schimbările prin care treceam, ne-am lăsat în voia lor şi nu am încercat în nici un fel să ne ferim de ce aveam să fim între timp.

Am parcurs tot felul de etape metamorfice şi metastazice. Se făcea c-am visat un râu în ale cărui bancuri de peşte, care înotau în direcţia noastră contrară, ni se făcuse brusc foarte sete, dar, pentru că amândoi se făcea că visam acelaşi lucru, nu a venit nimeni să ne întindă un pahar de apă plată. A rămas transparent în chiuvetă. Nouă se făcea c-am visat mai departe, printre peştii care înotau inversul nostru, că nu ne pasă. Şi, între timp, chiar nu ne-a păsat. Dar setea a crescut tot mai mare, peştii s-au înmulţit tot mai mult, bancurile care-i alcătuiau înotau tot mai contrar nouă, râul în care ne aflam devenea tot mai nelichid, iar noi începuserăm să ne zvârcolim de sete tot mai palinic între timp. Şi nimeni nu era să ne ajute, pentru că amândoi hotărâsem să împărţim împreună tot ce se făcea c-am visat.

Am ieşit din vis. Să nu ne întrebe nimeni cum, pentru că nu ştim. Ne-am ajutat singuri şi ajutorul pe care ni l-am dat reciproc contează cu adevărat între timp. Şi am reuşit să nu mai visăm, nemaifiind, să nu mai fim, nemaivisând, aceiaşi palinici între timp.

Să sfârşim cu noi.

Dar nu între timp.

Mai aveţi de făcut multe între timp.

Să nu mai visaţi simultan. Să nu vă mai fie sete concomitent. Să nu mai fiţi reciproci. Să nu vă mai căutaţi palinitatea în dublul în care vreţi să fiţi. Şi încă multe asemenea. Şi abia după toate sfârşitul prin care veţi începe să fiţi exact ce veţi fi devenit.

Toate la rândul lor. Ca să fiţi, trebuie să fii extremely severed off one’s other, iar ca să fii, trebuie să fiţi între timp.

Deci vi se cere posibilul. Dar pentru voi chiar şi posibilul este accesibil între timp, pentru că v-aţi făcut mica voastră teorie despre omul palinic şi despre femeia palinică între timp.

Deocamdată trebuie să vă faceţi dragoste şi să-i rivinizaţi urmările şi să fiţi rivini voi înşivă, pentru că rivinitatea însăşi v-a rivinizat amândurora jumătatea pe care o iubiţi intensely rivine între timp.

                                               grafică şi text de Patrick Călinescu