Adina Dabija

Ianuş cu burtă şi chelie

L-am întâlnit pe Ianuş futut de viaţă.

Are copil mic, burtă şi chelie

e tehnoredactor la adevărul.

El, care râdea de burtoşii cu chelie

înjura şi scria poezii,

e acum tehnoredactor la adevărul

are un aer respectabil,

bea bere pe terasă la Casa Presei Libere

şi spune „când eram tânăr”.

Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe:

aceasta de acum este tinereţea lui Ianuş

şi nu cea dinainte.

Aceasta de acum este adevărata sa poezie.

A renunţat la ideea de marius ianuş.

E liber, nu se mai imită pe sine însuşi.

A găsit în fine calea sinceră spre ratare

pe care o apucăm cu toţii.

Ratarea nu poate fi decât iluminativă.

M-am liniştit când l-am revăzut pe Ianuş

vesel în şuvoiul timpului.

El, care visa revoluţii,

Trăieşte, oameni buni,

o muscă i se plimbă leneşă pe braţ

în timp ce duce berea la gură.

Vocea din cămară

Nu deschide uşa de la cămară. Aici sunt de toate şi toate trec dincolo de ele însele. Anotimpurile se trec moi în borcane: cireşe coapte şi îndulcite de urechile îndrăgostiţilor, petale de trandafiri care au pic picurat primăvara-n preafericite şerbeturi, până şi iarna se cerne în zaharisite coji de portocale care au domitat prealungi după-amieze sub bradul de Crăciun. Toamna adusă de taică-tu în servieta lui maro se coce pe ultimul raft – un şir de gutui primite de la unul Gică. Amintirile cele mai îndepărtate au rămas prinse în pânzele de paianjen din spatele borcanelor cu murături. Pe aici s-au dus moşul Todor şi tuşa Lena şi nu s-au mai întors. Căci însăşi eu, marea trecere, stau pitită printre borcane, cu botul murdar de dulceaţă, poftind la zacuşti şi umblând pe la celofane. Şi totuşi, hai, nu-ţi fie teamă, deschide puţin uşa de la cămară... Într-o bună zi va trebui să vezi şi tu întunericul din lumină. Şi tuşa Lena, şi moşul Todor, toţi l-au văzut, aşa cum o să-l vezi şi tu într-o bună zi. Căci, prostuţo, fructele din borcane au rămas grele cu soarele şi renasc încontinuu lumina. Aici timpul e incert şi dacă lipeşti urechea de borcane poţi să mai asculţi vântul care trece prin crengile care le-au legănat în serile cu lună plină să se coacă, poţi să vezi ziua în care mama ta privea cum o furnică urca încet încet pe genunchiul bunicii. Cămara e locul unde apune şi răsare soarele, unde cocoşii cântă în acelaşi timp de dimineaţă şi de miezul noptii, iar ridurile mamei tale devin hărţile adolescenţei tale. Dacă deschizi uşa la cămară ai grijă să-ţi pui ochelarii de soare. E atâta lumină!

Poezie primită prin e-mail de la Adrian Sângerzan

O  FEMEIE LA MASĂ‚

Dacă n-ai clipi te-aş pune-ntr-o ramă

Lângă una din femeile neterminate de Rubens

Într-o posibilă perioadă bizantină,

Aşa cum stai cu capul în palme

Între Anna Karenina, Madame Bovary

Şi-o vecină de-a mea din Estul Europei căreia bărbaţii

Îi scriau vorbe de dragoste pe şerveţele de hârtie

Doar ca s-o-nveselească.

Te uiţi în jos ca şi cum acolo s-ar întâmpla totul,

Iar noi am fi nişte furnici uriaşe

Ce cară cuvinte într-un muşuroi

Din care tu tocmai ai scăpat teafără.

Cu o lumină puternică în spate

Sunt sigur că ţi-aş vedea inima roz

Şi sângele curgînd lent prin vene

Amestecat cu cerneala cuvintelor

Ce nu poţi sau nu vrei să le rosteşti.

Hai vorbeşte, spune ceva, orice

Chelnerul aşteaptă speriat

Cu o plasă de fluturi în mână.

Lumea văzută prin tub

Secţiune transversală 1

Metroul din New York: două şiruri paralele de mogâldeţe

Natura s-a amuzat scobindu-ne în toate felurile

pe dinăuntru suntem doar nişte tuburi goale prin care

un alt vierme îşi sapă trecerea

Da, noi suntem ultima aventură a materiei:

Boţuri cu ochi, gură, nas şi urechi

făcând istorie pe buza ţevilor

care ne-au scuipat şi-or să ne-nghită la loc

prin cine ştie ce capriciu.

Viaţa curge tagadam, tagadam

Adormitor legănate de mersul trenului

sunt întrebările care se nasc între gură şi anus.

curgeri în curgere

treceri în trecere

Fiecare îşi urmează destinul de tub

urcă la staţia A şi coboară la staţia B,

gândindu-se dacă X atunci Y

şi timpul

ca un vierme uriaş îşi sapă trecerea prin noi.

Secţiune transversală 2

În staţia 42 Grand Central, din mulţimea care priveşte

recitalul trompetistului

eu trimit cu zâmbetul meu cărţi poştale de pe pământ:

„cântă bine băiatul ăsta. aici e cald şi

azi mi-am pus o rochie înflorată cu bretele

şi fundă la pălărie”

Sunt evident mulţumită de sejurul meu pe pământ

O, nu, nu mă pot plânge, m-am bucurat de toate micile plăceri ale stării agregate

sensul profund al vieţii mele stă în funda de la pălărie

clătinată de vânticelul călduţ de aprilie

nu sunt eu înţeleaptă? –

pe mine nu mă interează de unde vine ţeava prin care am fost scuipată pe pământ

acum e vremea mea

pe mine interesează viaţa

viaţa în sensul ei cel mai pur, al panglicii de la pălărie.

Secţiune longitudinală până la 30 de ani

Ca foamea unui căpcăun, ca o pălălaie de foc care muşcă pustiul

trece şuvoiul şi-mi smulge pălăria

clic-clac: asta eram eu când aveam 20 de ani

eu nu trăiesc, eu curg

clic clac ce pirat

eu cea de azi mă mănânc pe eu cea de ieri

şi în felul acesta supravieţuiesc

Neînţelegând nimic, reuşesc să supravieţuiesc

Cumpărându-mi în fiecare zi o nouă pălărie, reuşesc să supravieţuiesc

Dacă n-aş dormi, toate zilele ar fi o singură zi

Ziua în care m-am născut şi am murit

În fiecare zi mă trezesc, mă mănânc şi mă nasc

În felul ăsta abia apuc să îmbătrânesc

Nu, nu apuc să trăiesc.

Stop cadru

Astă seară am stat 10 minute în faţa ferestrei

Ca să am grijă să nu intre insecte din grădină

în timp ce se aerisea camera

- nu avem plase de ţânţari.

Acum câteva seri un gândac mare.

Ne-am chinuit o oră să-l prindem şi să-l scoatem afară

Aşa că m-am uitat atent în noapte preţ de 10 minute

gata să omor orice gândac sau să strig după ajutor.

De afară venea miros puternic de regina nopţii

şi se auzeau greierii.

Cutia

O aşez pe masă şi o privesc

dacă mă uit cu atenţie nu văd decât o cutie.

Dar dacă mă uit printre gene văd tot o cutie

în care se află o şi mai mică cutie,

în care se găseşte cea mai mică cutie

în care cea mai minusculă, imposibilă, ridicolă cutiuţă

ascunde CEA MAI MARE CUTIE ALBĂ, care cântă şi dansează,

în care se află mai fantastic parc de distracţii

ce mici suntem eu şi mama acolo,

râdem, mâncăm vată de zahăr ars şi încercăm toate jocurile. Iuhuuuuuuuu !

Pe măsură ce creşte burta

scade visul

Întâi umbra şi apoi pasărea

Pasărea este a umbrei şi nu umbra a păsării

Materia visează, deci va exista.