Virgil Titarenco

generaţia experimentală

sîntem o generaţie
experimentală
zigoţi zămisliţi
în proletcultism
desenam avioane şi poduri în stele
pe cravate de purpur juram cu strabism
ne-au cîntat bitelşi
vacanţele toate
douămii era anul
perfect curcubeu
se năşteau cibernetice aşteptări
peste noapte
europe şopteau
libertăţi de pateu
printre lămpi radioul zumzăia osanale
noi scorneam
bancul securiştilor ruşi
mai ţii minte iubito bomboane saloane
boni em banane
ascultatul la uşi
perestroika speranţe aşteptări şi-nc-o iarnă
biblioteca şi discuri
electrecord
păunescu ioan alexandru şi pleşu
blandiana şi goma
un ultim acord
am rămas doar studentul cu părul aiurea
ironii aruncate
peste umeri de ani
generaţie fără identitate
experiment rătăcit printre tei şi castani

poem na(t)iv

 cînd m-au condamnat la viaţă
două mîini m-au apucat de umeri m-au tras mai în faţă
din spate unul a strigat lui ăsta să îi daţi pedeapsă suplimentară că e arogant
era probabil de la cordonul ombilical mi-l înnodasem galant
se purta nodul dublu în toamna aceea şi balene de plastic
la guler uneori cravata cu elastic

libertate strigau toţi cu ochii holbaţi daţi-i libertate
s-o poarte toată viaţa cu el atîrnată ca o cruce pe spate
să se înveţe minte să nu mai tînjească la praful din stele şi la poezie
o porţie dublă de libertate la domnu' că e recidivist şi scrie
nimeni n-a vrut să-mi fie avocat nimeni în noaptea aceea
am tăcut urma să trăiesc şi mi se părea amuzantă ideea

m-au pus în coşciug şi mi-au dat drumul la vale
se făcea o durere că vine cu mine mlădioasă pe cale
ameţisem privindu-i frumuseţea parcă o mai văzusem odată
mi-a zîmbit ironică tandru cu o privire ucigător de ciudată
cu siguranţă ştia mai multe decît vroia să îmi spună
i-am făcut semn că trebuie să mă nasc şi m-a luat de mînă

această căruţă numită viaţă

 cînd am pus lemnele
în această căruţă numită viaţă
n-aş fi crezut că va veni toamna
nu-mi găseam telefonul
îl rătăcisem într-un secol despre care nu mai ştiam nimic
deşi era secolul nostru cel de toate zilele
suna întruna ca o toacă a mînăstirii de surzi
suna de undeva de sub lemnele rînduite frumos în pîntecul căruţei
suna Dumnezeu să îmi spună că iadul e pe încălzire centrală
iar la poarta raiului mă aşteaptă cursa de bahamas
suna dar eu aveam mîinile ocupate cu treabă
am isprăvit de cumpănit istoriile mari şi cele mici
am îmbucat o ţîră de pită cu slană
am dat bice cailor
şi am pornit
pînă la iordan mai era cale lungă
sau cam aşa se vedea de pe deal

Poezii de Virgil Titarenco

Virgil Titarenco Născut în Galaţi, la 12 decembrie 1961. Absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu” şi al Universităţii din Galaţi. Inginer. Preocupări în istorie, filosofie, teologie, computere şi artă grafică. A locuit în Galaţi şi în Timişoara, iar acum locuieşte în Dana Point, California. A publicat în revistele „Poezia” (Iaşi) şi „Conexiuni” (New York), în volumele colective de cenaclu „Virtualia”, Editura PIM, Iaşi, 2004, 2005 pe site-urile de literatură www.poezie.ro şi www.liternet.ro.