Roxana Eichel

de aici nu se vede
 
"Doamne, Doamne, de trei toamne in biserica alba e nunta"(Dostoievski)

mesele de nuntă dispuse în amfiteatru nuntaşii înfruptându-se din mireasă/ mai am un picior intact nejupuit nu am voie să cer mai multă lămâie/ pentru gin fiindcă vorbirea mea elimină prea multă salivă/ visul cu sete mă face să urăsc femeia de lângă, ea striveşte cu poftă/ felia de lămâie de cerul gurii/ cu tine, îţi scrie poeme asexuate de asta nu mai poţi primi/ nimic de la mine de asta mâinile tale sunt două flăcări albastre care înfaşă sexul/ iată nuntaşii bucurându-se că facem în sfârşit acest pas înting zâmbitori cu degetul în mine/ it took you years to cross the lines of self defense
mă trezesc lipită de tăblia patului învineţită şi ştiu că trebuie să ajung/ uite iubirea mea cum mă vând ca să am bani de metrou până la tine ascult/ din toate părţile sfaturi pentru cupluri ratate uite cum te aştept dezbrăcată pe ciment în scara blocului făcând din asta un fel de carceră roz simţindu-mă/ ca-n urechea lui van gogh de aici nu se vede/ răsăritul ne unim mâinile peste o baltă din care fac cu ochiul mame îngrăşate pentru sărbători/ şi intru fericirea bej a familiei-păianjen/
bărbaţii noi se urâţesc pe măsură ce încep să te poftească/ spre ora 22 fix/ nu pot să le ascut trăsăturile şi nici să-i adăpostesc în pivniţa/câteodată îmi interzic această religie a cuielor câteodată e o toamnă falită/ eu scot icoanele din pereţi şi din carne cu senzaţia că sunt deja un bărbat de 40 de ani care mă mângâie pe frunte cu nelinişte/ mă îmbracă în banda culesă din casete audio uite iubitule/ te aştept cusută cu aşchii de încheieturi şi spun rugăciuni/ precizia cu care ticăie ceasul deşteptător în burtă începe să-mi sperie/ celulele se strâng unele în altele către 22 fix/ se hrănesc unele cu altele mă hrănesc cu mine şi cu veşmântul de tifon al miresei/ apoi hârjâi cu poftă vopseaua de pe ambulanţă şi mângâi plângând jucăria de pluş/ marry marry me naked deşi ştiu că mă împarţi cu prietenii aceia cu buze cianozate/ dau capul pe spate şi râd/- de câte ori asta duce departe în fiară lucrurile se văd mai mari/ precum figura bărbatului din spatele tău obrajii stau să-i plesnească/
aşa că vreau multe felii de lămâie iubitule multa dragoste astringentă întinsă pe ciment
curând mâinile tale se ridică se lungesc se subţiază/ leagănul acesta nu mă va mai ţine mult/ poate doar cât preotul intonează cuvinte ca niste fire de păr crescute mult prea aspru pe un picior de femeie/ doar cât nuntaşii mai înghit flăcări biserica asta e un lift în "abisul de sus"/ către etajul schilod/ acolo în creier unde oamenii strâng cureaua/ ca atunci când tragi din ţigară şi strângi fumul dureros in gâtlej ne apropiem de coaja sensurilor pătrate/ înăuntru marry me marry me în noaptea verzuie
 

mănuşile de dantelă monsieur
 
"daily races"

monsieur libertatea nu e printre/ scamele de pe covor atunci când o cauţi beat către ora 22 fix/ nici carnea mea nu e dădaca mâinilor tale/ pline de nisip totuşi şi eu încep să ameţesc şi rox e un pic beată ştii fiindcă vorbeşte repede repede/ o asculţi cu urechea lipită de peretele ei şi iată/ cu fiecare propoziţie se deşiră tot mai mult din mănuşile de dantelă purtate la acest bal cu jeturi năprasnice de râsete clipocind/ depuse în poala ei/ omagiu cătuşelor growing in her mind de asta
clasifici comportamente şi dormi clasifici norme şi dormi dosarele încep să zăngăne ca săbiile încrucişate în vitrine de atâta aplicabilitate orice sens se lărgeşte ca un ciorap de mătase în care rox a ascuns pachete de ţigări şi lamele de ras după ce s-a epilat rox păleşte şi se cutremură puţin când îmbracă un astfel de sens pielea trosneşte/ ca atunci când muşti muchia mesei de sărbătoare monsieur/ viscere toride se aşează ca într-o aură / în jurul tău libertatea seamănă cu o lecţie de înec rox/ n-o să mai meargă niciodată în vama veche fiindcă rox se simte/ blocată în sticla cu votcă stalinskaia către ora 22 fix se face întuneric din sticlă mai luminează numai stomacul ei ca un vulcan sensurile au mânere monsieur cu ocazia asta le pot apuca şi înfige
rox nu se poate gândi la tine monsieur decât în timp ce se machiază absurd desculţă pe gresie/ frigul se întinde insidios în ovare şi cască/ o groapă o comandă „hai să fim numai noi” să vorbiţi despre libertate în timp ce cobori storurile monsieur în timp ce tragi peste ea plapuma îmbibată în votcă să nu i se mai vadă toate etajele fiinţei cât cea mai înaltă clădire din bucureşti (unde oricum nu sunt clădiri înalte zici tu) rox din oglindă începe să zâmbească a mahmureală nu e nimeni care să-i spună cum o pândeşte un goebbels al gangurilor din viscere

tu eşti frigul meu monsieur

 

absentia

i wish this would be your colour

nu simţi căldura sufocantă din jur te zgribuleşti în fotoliu cu pătura trasă peste genunchi ţi se pare că nu mai e fotoliu ci un morman de ţevi din plastic poţi vedea cum prin braţe se scurg nişte lamentări cu sânge te îmbrăţişează la cotituri te uiţi la el ţi se pare că totul se subţiază începând de la sprâncene braţele lui sunt ca o frânghie de rufe tu eşti ca o cămaşă de noapte gălbuie de pe vremea bunică-ti el vorbeşte ceva care se adună deasupra pe creştetul tău şi ţâşneşte ca apa fierbinte la duş doar asta auzi „i’ve got lizards and snakes runnin’through my body funny how they all have my face” şi ţi se încreţeşte pielea în fiecare organ geme cineva în fiecare venă izbeşte o pendulă rox opreşte robinetul rox nu te mai visa cu ochii deschişi lărgiţi ca ai unui peşte în undiţă uite o fiolă de calciu rox nu e pentru mestecat ştii şi tu asta despre foame îţi pot spune o poveste cu toate membrele familiei împrejmuind televizorul râcâind telecomanda schimbând hohote în oţet fiecare înghiţind împăcat nemestecat ficatul vecinului uite ştirile ne împânzesc rox aşa îţi spune dar tu pur şi simplu nu poţi opri robinetul ăla gâlgâie tot mai fierbinte şi insistent parcă ar suna şi un telefon fără vreun răspuns inteligibil de asta ţi se pare mereu că e o iubită din brazilia - acolo chiar nu ai mai avea nevoie de pături ai putea dormi goală n-ai mai auzi pe nimeni ronţăind castraveciori şi diminutivul ăsta - amintirea că în copilărie plângeai când foloseau diminutive aveai o greaţă înduioşată intuind cumva cruzimea posesiei cuibărită în alinturi jucărie posacă pentru crocodili
faci duş pe întuneric i wish this would be your colour însă de câte ori te văd eşti în spatele unui ecran colorat purpuriu chiar şi când dormi lângă mine cel puţin ai ceafa puternică nu mi-ar putea inspira nici un diminutiv rămâne greaţa simultană cu fiecare orgasm de asta e mai uşor să mă îndrăgostesc de creierul femeilor tale îl aşez pe masă îl servesc cu o cafea căutăm un job ele au rochii gălăgioase zgâlţâie fotoliul
rox ridică-te nu mai ai distonocalm gresia e rece şi n-ai să mai poţi face copii

o înghiţitură despre care nu vorbeşti niciodată
 
"maybe she's just pieces of me you've never seen"-Tori Amos

tâmplele mele între perne de sunete/ despre viaţă nu vorbesc niciodată de aproape numai când o văd cheek to cheek cu o femeie gri/ femeie-răscruce numai când şuieră desfăcându-i portjartierul în punctul acela/ unde mângâierea devine o şaradă un muşuroi de furnici vestind ploaie şi vremuri mai bune pentru magazia de privelişti cu piele iritată
de aproape asta se vede ca un râu/ vişiniu metalizat în care îneci puşculiţa vânătăile textele în care cineva iubeşte târziu într-o maşină/ libertango pe gâtul bărbatului pas apăsat pe arterele lui/ pe canalul seminal mă acopăr cu aceste scamatorii despre viaţa mea/ nu vorbesc asta ştie să facă un ochi de animal rănit cu propiile gheare mă acopăr/ cheaguri de sânge aceste părţi din mine care ar fi putut fi ea ar fi putut să producă ceva material concret apoi să se vestejească încet senin/ şi aproape fără să simţi asta pe pielea ta sau în circulaţia ideilor
don’t worry be happy dacă moartea/ ar fi îngrozitoare aş visa-o către ora 4 dimineaţa/ ca pe un schimbător de viteze cu cap de femeie/ cu şarpe între dinţi
aşa însă o culeg de pe plajă ca pe o meduză naufragiată în timp ce vorbim/ despre potenţiale urme de degete/ pe gâtul meu azi am uitat să-mi dau cu cremă softsilk mâinile tale ar fi putut înmuguri acolo/ am fi născut ceva de asta moartea mea-i verde moartea mea-i/ ultima înghiţitură de votcă stalinskaia pe care aş putea să mi-o strecor în această strâmtoare/
efect de seră asta nu se poate şterge cu un şerveţel/ e o pată stăruitoare pe orice posibil elan vital/ călătoria asta nu mai încape e prea lungă pentru o cartelă de metrou te întorci/ pe jos de la şcoala de înfometare îţi tragi peste cap sunetele ca un val mic care ajunge/ înfiorător de departe te gândeşti că în timp ce speli vasele în pasul din spatele tău ar putea înverzi o ameninţare ar fi o moarte pe scurt te aperi/ cu mintea femeii cu firimiturile ei de adevăr printre sughiţurile plânsului analizezi sentimental o groapă
copiii mei aleargă în tine chiar şi când o guşti libertango pe carotida mea le consolidez imunitatea şi abecedarul cu litere lăbărţate
l i b e r t a n g o şi eu îmi dau încă o noapte de plumb nu mai caut nici un bărbat în bodegi sordide nici o femeie care poartă blugii tăi vechi şi nu clăteşte niciodată urmele mele pe tabla/ înmulţirii ştiu că moartea se înnoadă la portjartier

„bună ziua! zice unul despre care se scrie că e fericit”

camera ovală
 
‚I am not quite you, but almost the opposite of...’-Frank O’Hara-‚In Memory of My Feelings’

stau în genunchi camera devine mică şi ovală ca o cutie de conserve plină de materie ilogică şi sobor de voci metalice care-mi indică înţepător cum să mă mişc pe trupul tău cum să-ţi ţin mâinile cum să mă dizolv în limbaj acum că am tras amândoi de cuvântul acela subteran până când s-a rupt în două nu sunt chiar tu nici femeia cu tăceri ovale

rupturi de fapt sunt singură stau în genunchi îmi văd ochii reflectaţi în carcasa unui blank mă gândesc că tu ai atins muzica asta nu şi trupul din care vine ar trebui să fie doar un epifenomen cel mult o strângere de mână tu vii pleci obrajii tăi slabi n-o duc prea bine când vorbeşti se zbat ca o inimă proaspăt capturată într-o instituţie totală

car-casă pe umeri o duc la mine ştiu că nu poate respira în cuvântul-buncăr toată istoria asta e o minciună îmi spun ecranele mint amintirile-ecran scurtează lumea adevărată

aşa cum clopotele bisericii din rosenhoff desfac pumnii unui om fără Dumnezeu înainte să-mi lovească genunchii

dacă Dumnezeu ar fi apucat să deschidă conserva asta nu mai eram

complet devalorizată ca-n melodia aia banală care zice pack your memories and leave aham e un scurt curaj al sângelui şters cu discuri demachiante care hârjâie pielea ca un burete de sârmă o violenţă care înghite în sec nu o mai pot opri însă aici nu sunt bărbaţi măsurabili cu mine toţi îşi vânează resursele proprii cu consecvenţa biodegradabilă a unor hârtii impregnate cu votcă eu nu simt nimic eu fac exerciţii zeci de tracţiuni şi partide de sex în care îmi salt memoria din buncăr

confruntări cu antichitatea depozitată în braţele unei femei ovale aham e şi ea aici în acest asalt eşuat se urcă nepăsătoare la volan eu stau în genunchi clopote îmi bat în genunchi ea îmi calcă umbra uite aşa fac toate femeile îţi scrijelesc adăpostul

mă ridic mişcările mele sunt suplicii lăturalnice tic-tac tic-tac ‘you are coiled around the central figure, the heart that bubbles with red ghosts, since to move is to love’


 

phantasma de luxe
 

since i’ve been loving you port o sinucidere pe coapse/ cu paiete şi alte glorii răsunătoare găunoase care dispun de mine până la ultima picătură de sânge/
gustând zilnic această austeritate-dragostea ca pe-un colţ de pâine uscată

dragostea plămădită din dorinţa agasantă de a semăna/ cu tăcerea cu draperiile trase
peste un creier supraîncins sertarele clocotind scarlet/ acolo câteva zeci de oameni micşoraţi înghesuiţi ca-ntr-un autobuz transpirând cu fast anunţuri aproape birocratice către salteaua de contact/ acolo trupul meu se lungeşte se apasă într-un şuvoi de circumstanţe lipicioase gingii inflamate/ mi se spune că ai în sfârşit o iubită utilitară emoţie de sertar la care conectez şi inima mea să pompezi în ea un nou gen de combustibil informaţie/ cojindu-se ca varul de pe pereţi şi puşti liliputane în muşchii mei-fondante peste care mărşăluiesc furnici în dezechilibru acut

„I always think I hear a man climb stairs and clear his throat outside our door” de aceea tac mereu cu umerii tot mai înguşti mereu facem ordine dragoste nu /transpir lângă tine de vreo sută de nopţi aşa se inventează liniştita poveste de dragoste dintre doi bătrâni şi buletinul de ştiri de la radio/ păstrăm în schimb voluptatea de a vorbi despre boli/ filemon şi baucis în bună înţelegere până către miezul nopţii/ când/ începe defrişarea ca o doamnă a soluţiilor pentru pasiuni absurde întotdeauna cu pălăria cu boruri largi îmi zgârie gleznele pe sub pătură / cutreieră scoarţa cerebrală cu acelaşi sunet care se întâmplă dacă mănânci napolitane/ şi toate ideile se înmulţesc de frică până când umplu toată pânza roasă pe care gândesc şi nu se mai alege nimic de ele/

a doua zi îmi spui toată lumea trece prin asta când trecem pe stradă toţi ne văd arcada spartă şi masca mortuară dar noi nu/ ne vedem curaţi mitraliaţi cu sensuri pe coapse toată lumea trece prin asta/ ca şi cum ai aştepta autobuzul/ drept care am să devin însoţitorul silenţios şi jilav al acestei poveşti vom traversa împreună vaginul-fundătură al iubitei utilitare cu smochine şi centrii nervoşi reformulaţi

“funny everytime i fall in love it’s always you”