|
Matilda Corneșteanu
amor fidel...is
andriușka lasă sacoșa jos și înjură. chiștoace dintr-altă vilegiatură se zdrobesc, clinchetind, de covor: ea întoarce din gene și se cufundă-n lectură. Privită din unghi depărtat, încăperea revelă rozători în cele colțuri și arabescuri păiengenite pe la ferești și tu ești, și nu ești, pentru că ea stă cu bucile alburite-n cearșafuri și cu mințile bejenite în vechi camaraderii și tu nu știi. ai adus cu tine mirosuri frigide de tomate, pești de prin mări înecate, și calde păreri de mieduri și-aștepți s-o dezmierzi printre pleduri și să-ți dospești necuprinsul cu ea dar lucrurile, la dracu', nu stau niciodată așa și vrei să-i arăți, pe bune, cum ai colindat tu toate piețele din lume cum ai târguit pentru ea muguri de brad și cărnuri de oi de prin turme pentru ospețe nocturne și țigări de foi, și vin fiert... ...astăzi n -am chef să mă cert, vino de mă-ncheie la nasture, am să ies cu trăsura. am gătit ouă fierte și melci aburinzi le găsești în găoace, înșirate pe grinzi...
imprecație
ochii mei au autonomie. îmi ies din orbite, se smulg din îmbrățișarea multelor perechi de mușchi și mă privesc, mă adulmecă, mă sintetizează obiectiv din propriile lor circularități. în rețelistica lor complicată de vinișoare. ochii mei nu reacționează la oboseală provocându-mi dureri sau usturimi, ci se mulțumesc a deveni enormi, înglobându-mi corpul. în special stângul. ochii mei antropofagi. mă devorează inclusiv discursiv, repetându-mi obsesiv câteva cuvinte: imobilo, letargico, abulico, sterilo, păpădio, girueto, pseudocontemplativo, pătrățico pe hârtie de matematică, tabloidule...! ...suntem singurele ființe din ființa ta, singura ta pulsație de vitalitate, unicul tău zvâcnet! ia-ne în mâini și palpează-ne, strivește-ne, dar FOLOSEȘTE-ți odată brațele! dă-ne de-a rostogolul prin faringe în trahee, umple-ne de salivă tabagica, dar FOLOSEȘTE-ți corzile vocale, țipă, dă din mâini, scuipă-ți plămânii, eviscereză-te, umblă în patru labe , abdică-ți sexul, dă din fund pe ritmuri, târăște-ți tălpile prin cioburi, ah, da, sparge ceva buchisește pe litere-amoebe, încruntă-ne în spatele unor lentile, cronicizează-ne, omoară-ne, FOLOSEȘTE-ne astfel, FOLOSEȘTE-TE !
ochii mei își rostogolesc idiosincraziile înapoi in orbite ca două găvane golite de dulceață.
ochii mei pseudo-mobili.
fondul forestier I
nu știu să vă fi vorbit vreodată de ea
MOBILA avea carpiene prelungi și osoase și gene solzoase sub straturi de farduri deseori ne privea printre șipcile dintre garduri altfel, nu ne învrednicea cu nici un cuvânt, calp sau tâmp iar când se hotăra să se arate în umblet nu o făcea decât până la colțul străzii. am auzit că se îndeletnicește bărbătește cu tăiatul lemnelor pentru sobele din sat și că nici nu-i pasă când vreo așchie mai groasă i se crestează în carne. prin lucarne, băieții își mai deretică prin trup privind-o molcomind-o maria are părul lăut de apă de la ploile adunate sub streșini se spune că noaptea coboară-n pământ, cu vreun descânt... (în sat la recensăminte din ce în ce mai puțini gospodari, pe atât mai mulți arbori) maria are contururi de vrâste pe sâni și de ani buni scoate adevăruri din minciuni adunate într un fel de jurnal scrijelindu-le c-un briceag pe propriul ei trup și, cu oarecare prestanță, nu în carne: în scoarță
fondul forestier II (bumerangul)
carnația ei oferă încă reliefuri de acolo de unde privim prin scorbura aia anume tăiată pentru ochiul neinițiatului cu tăblița aia lugubră de hârtie atârnând deasupra, ciuntită, de pe la colțurile căreia încă poți suge picături sleite de sânge pe care încă se poate citi dacă te uiți printr-o frunză făcută sul: «rugăm a nu se vârî obiecte falice rugăm a nu se atinge exponatul rugăm a nu se urina în scorbură rugăm a nu se... rugăm a nu se...» caleidoscopică, imaginea ei se deformează luând forme pervertite îmi culeg ochii în pumn și-i arunc înăuntru și-mi cobor repede pleoapele pentru că ea privește din scorbura aia anume tăiată pentru ochiul inițiatului descifrând o tăbliță lugubră îmi astup urechile auzind-o silabisind «ru-găm-a-nu-se... rugăm-a-nu-se... »
iMobila
aceasta este o înșelătorie. aceasta este de fapt o nucă și nu un glob ocular. aceasta este o înșelătorie. nu mă mai privi de prin copaci nu mai încerca să-mi citești vârstele descocoțează-te rostogolește-te pe scoarță nu ești primul care-mi scoate cari la lumină
nașterea sau moartea sau secunda Mobilei
mă neliniștește metamorfoza tăcerilor devenite acum cuvinte prin procese fine de psihanaliză.
MOBILA trece acum drept prezență palpabilă.
onctuoși îi remarcăm pizda, lindicul ăla rășinos dintre cele două cearcăne negre dâra aia fină care marchează trecerea către posibile nașteri anale. am dat drumul șoarecului cu IQ-ul în continuă creștere. el subliniază bezmetic traiecte printre lațele blegite de diluvii ale părului ei pubian. s-o analizăm deci geometric: triunghiul ăla amărât pubian care se continuă în beția triunghiului clitoridian care se continuă în linie dreaptă, ah, mult prea dreaptă pentru a fi luată în seamă lingual întreruptă delicios papilar și olfactiv de gaura brună a curului ei lianic experimental șoarecul-cariu îi devastează viscerele îi mobilează țâțele prin interior cu excrementele lui, cu propriile ei dejecții iată-l deci ivindu-se într-o orbită surpându-i ochiul, râcâindu-i sinusurile cu labele din spate, iată-l perforându-i noi și noi culoare prin craniu iată-l ronțăind la neuroni anod si catod explodându-i prin capilare, posedând-o frenetic cu toate armele ignoranților, diletanților, erudiților, savanților ignoranților
Matilda Corneșteanu Născută la Buzău, 27 de ani. Studii: limbi străine, cibernetică
|