Iulia Balcanaş

Frame Story

iubirea este o necesitate socială, nu individuală,
iubeşti un singur om, să nu-l faci pe altul gelos,
te căsătoreşti cu un singur om, să nu se omoare ceilalţi între ei.

viaţa începe ieri, în fiecare zi ne naştem din nou,
asta e reîncarnarea, iar paradisul e simplu;
lumea e finită material şi are un număr limitat de posibilităţi,
eu-trăind se va mai întâmpla o dată, peste ceva timp,
(ceva timp adică prea mult pentru mintea noastră, dar tot timp).

astea sunt basmele din copilăria mea,
îmi amintesc că le citeam în fiecare seară şi mama întorcea paginile,
să nu pierd ordinea ideilor, foarte important,
ordinea, adică rafturile pe care aranjezi cărţile, bibelourile şi alte chilipiluri.
mama spune că nu e suficient să le citeşti,
trebuie să te gândeşti cum să le transmiţi mai departe,
fiecare cu povestea lui, forme diferite, acelaşi conţinut;
în fiecare dimineaţă scriu câte o poveste,
din ce în ce mai puţin roşu pe hârtie;
mama spune că o poveste de genul
„îmbrăcat în pantaloni de fată şi tricou de bărbat,muzică în surdină şi trak,
animalul trak cu zgardă roşie, care sare în ochi de la distanţă
şi muşcă cu putere din ultima imagine imprimată pe retină,
poza îmi pare cunoscută, recunosc bărbia aia de luptător
(oamenii cu barbia mare au multă voinţă)
doar ochii nu se schimbă;
ochii şi oamenii sobrii, care arată ca nişte reptile şi gândesc ca păsările”
o să funcţioneze.
sau poate
„corp lângă corp înseamnă dans,
corp peste corp dragoste,
corp în spatele altui corp trădare,
două corpuri separate, necunoaştere,
de aici zodiacul, destinul şi alte basme”
o să meargă mai bine.
dar la şcoală copiii râd,
pentru că ei nu citesc basme, citesc cărţi, nu scriu poveşti, fac teme;
mama spune că timpul le rezolvă pe toate,
aşa cum ceilalţi rezolvă probleme la matematică,
atunci dacă aş fi şi eu un şcolar silitor, aş putea rezolva şi eu toate problemele?
mama spune nu, timpul şi matematica sunt ca două paranteze,
între ele stau poveştile noastre, iar noi suntem coala albă în care locuiesc cu toţii;
de asta nu scriem pe foi albe, să nu le rănim, să nu schimbăm istoria.

Poezie de Iulia Balcanaş

Iulia Balcanaş 13.02.1983 Oneşti, Bacău volum de debut: "Filme americane", Cartea Românească, 2005

apariţii: Vatra, Diner (S.U.A), Fracturi, Convorbiri literare, Poesis, Cronica etc. Studentă în anul IV la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, secţia Sociologie.