Geta Adam

Anestezie în oglinzi de var

vin puhoi lăcustele în camera cu pereţi albi e doar un joc desigur

să stai lungită pe masa de operaţie cu mâinile şi gleznele legate cu
lanţuri verzi cu privirea încurcată într-o lumină rotundă atunci vin
lăcustele începi să numeri o bucată de carne două bucaţi de carne

îmi împletesc părul în oglinzile de var văd cu ochii aceştia umbrele
unui zid omul cu halat alb are manuşi de cauciuc scotoceşte prin mine
ascuţit sus pe o poliţă câinele alb îmi face cu ochiul ce faţă de foarfecă are

iar vin lăcustele una două apoi ceaţa se duce încet către o femeie

două femei întinse pe cearşafuri albe citind biblia eu cu picioarele
atârnând privesc pe fereastră cu şarpele agăţat de gât ar trebui să mă ridic
din patul acesta să deschid fereastra să dau de mâncare vrăbiilor apoi
să iau sentimentul care mă adulmecă să întind fruntea către el să mă atingă

vin puhoi lăcustele în camera cu pereţi albi e doar un joc desigur

Joc in trei poeme

un timp am stat în sala aceea cu feţe
alungite nu ştiu nici acum dacă priveau la ceva
anume – poate nici nu eram acolo fiindcă în
disperarea mea de a-i întalni făceam zeci de
semne cu ochii cu mâinile – şi niciunul dar
niciunul din oamenii cu feţe alungite nu vedea
ţinutul unde umblam încet şi tulbure

*
jocul nu poate fi calculat dinainte e mereu altul moartea
îţi întinde o mână tu întorci spatele te îndrepţi spre râu
arunci cu pietre şi numeri cercurile cu gesturi zvâcnite.
să te măsori e desigur o deprindere nesănătoasă. mai bine
te culci în iarbă laşi greierii să-ţi intre în ureche
şi te joci de-a viaţa.

*
pe urmă treci de partea asta a lunii. râzi de
fantome cum îşi rod unghiile şi de pisici cum
miaună la fel de zburlit. nu spui nimic bătrânului
cu pomeţi storşi – de frica uitării poveştilor adună
ploaia din ochi în ierburi străine – doar îl iei de mână
şi mergeţi în camera de alături vă plimbaţi pe aleea
cu fluturi apoi sfărâmaţi luna între degete –
şi foarte târziu te încălzeşti sub pielea zdrenţuită de vorbe

 

Despre lucruri simple

să scrii un poem
al absenţei lucrurilor importante
e ca şi cum cocoţată într-un arbore chel
te-ai întrece cu frunzele la foşnit
apoi fără să aştepţi trezirea deplină a ochiului
treci pe langă el cu sânii dezgoliţi într-o închipuire
fluidă şi te aşezi pe treapta de lemn într-o liniştire
a genunchilor

*
între un sân şi celălalt sân
umbra mea scrie poeme despre valuri
se aruncă în oglinda din hol – mă irită oarecum aceasta –
ea se mişcă în spaţii la care nu am acces –
dar pentru că peretele din faţă e alb
pensula mea poate schimba asta
cu o singură linie

*
dimineaţa – povestea Domnul T –
se furişa la colţul casei şi vorbea cu pietrele
eu mă ascundeam în gradină şi ascultam fără să înţeleg –
apoi o vedeam cum se ridică – poate ii era frig
la talpile desculţe - se îndrepta spre tufele încâlcite
şi mă locuia

Când ceilalţi neîntorşi

cineva - nu ştiu cine - îi adunase într-o găleată
primul semăna din spate cu o pasăre
nu purta pantofi şi umerii erau laţi
pâna la buza slobozită poate asta sau
plânsul Domnului sau ceilalţi care dormeau
neîntorşi au strigat eşti slobod, eşti slobod

*
în cele din urmă fugeam spre fereastra deschisă,
prin pădurile acestui mare oraş - şi ei ne urmăreau
de la distanţă acordând atenţie detaliilor -
prima femeie ar fi putut alege sa fie pisică sau vultur
- şi ei umblau nestingheriţi în palmele ei lipicioase –
poate era una din mamele noastre nu-mi amintesc prea bine
care din ele avea ochii din melci ondulaţi

mai spre dimineaţă ne plimbam cu barca vedeam
prima femeie cum flutură baticul şi primul
cu barba nerasă cum se pieptăna în privirile noastre.

 
şi nimeni nu-i vedea trecând
poate după semnele lăsate îi vor recunoaşte
într-un moment de răgaz
când ceilalţi vor dormi din nou, neîntorşi

Privind dinspre cocoasă

să porţi înăuntrul tău atâţia bărbaţi
şi atâtea femei,
să asişti la naşterea pruncilor
scăldaţi mai apoi în apele cuminţi
închipuite în zilele de luni.

şi când vii seara acasă
deodată cu umerii tăi laţi,
ieşi pe câmp doar în cămaşă,
cu mâinile astea obosite de oraşean.

şi totul vine de la sine în pieptul tău
de om tânăr
în care în nişte cămaruţe s-a strâns
ţipătul femeilor seduse
- şi tu stai liniştit
aşteptând
să bei slobod
din cocoaşa lor mica –

O ceaţă în gestaţie

nu e prima oară când mă ascund sub streaşină şi urmăresc
picurii de apă cum crapă
într-o mare în care înoată păsări de curte - le filmez moartea
cu mişcări somnambule de provincial fără să iau seama la
râsul câinelui mic şi orb

ieri stăteam cuminţi
amândoi în staţie cu urechile ciulite ne uitam
cum vin autobuzele – eu le vedeam goale – el îmi vorbea despre
moşul cu barba gri de ţiganca înflorată cum fac semne

imaginaţi-vă aşadar ceaţa în gestaţie
care mă ascunde
în curtea cu streşini fără număr
şi câinele meu mic şi orb mă înţelege

Geta Adam Data şi locul naşterii: 03 Mai 1965, Buzău; Studii: Facultatea de tehnologie chimică Timişoara; Debut în revista Reflex nr 4-5-6 si 6-7-8 / 2004; Apariţie în antologia de cenaclu „Virtualia”,  Editura PIM, Iaşi, 2005; Redactor şef adjunct al revistei virtuale Literra