|
Florin Bratu
odisee
splendidă intuiţie a avut homer nu orb ci indubitabil femeie şi atât de adevărată încât ulise vine să mă dea în judecată pentru folosirea fără achitarea drepturilor de autor a teribililor şi impetuoşilor troieni (fantastic animal cibernetic jumătate cal jumătate vierme omonim contemporan şi postmodern al centaurului)
şi totuşi de la ulise e clar ca lumina zilei de vară când păsările se opresc în mijlocul cerului pentru somnul de frumuseţe că ne paşte un viitor cu cap de cal cu dinţi sau ne aşteaptă după colţ un viitor cu şiş banditesc
aşadar toate drumurile la întoarcere se dilată nu degeaba se încrâncenează unii împotriva efectului de seră împotriva transformării feţei pământului până când apele vor emigra spre spatele acestuia apoi vor pleca să colonizeze următoarea planetă lăsând relieful să se scuze pentru plagierea solului marţian
noi vom deveni din ce în ce mai mici şi mai verzi ne vom hrăni prin fotosinteză şi ne vor creşte în loc de aripi ţepi să nu lăsăm apa să se evapore (nu mai ştiu doar dacă „evapore” vine de la „vapor” sau „eva” şi „por”)
ne vor căuta colonizatori extratereştri verzile oase prin piramide egiptene de nisip jumătate clepsidră jumătate noi şi vor conclude fals pentru locuirea noastră în aceeaşi rădăcină că pământenii au fost o specie involuată şi androgină
iubito iubito iubito de trei ori iubito uite de altă dată ciclopii au dispărut deja de la ultimele recensăminte ale populaţiei plecând să inventeze un nou christ în propria lor privire (un ochi orişicum vede mai bine decât doi) nemaiputând fi văzuţi decât exclusiv cu unicul ochi din frunte după unii sigur triunghiular după triunghiular sigur unii după sigur unii triunghiular
la dracu până şi cuvintele s-au emancipat şi iau realitatea în barcă să o treacă contra cost pe malul celălalt aşadar totul are sens nimicul are contra-sens poezia ca terţ inclus nerv
tot stau şi mă învârt în jurul cozii ăsteia la o ţigară black stone de cireşe cam scumpă dar eu aş zice că merită fiecare bănuţ câştigat sine qua non cu sudoarea frunţii coada stă şi se învârte în jurul meu ca un giulgiu imphotec imphotec sau căderea în piramide la o viaţă care nu spune mai nimic şi se uită ca viţelul la poarta nouă la poarta şapte fiind lacăt şi bodyguarzi cu şi fără filtru oedip nu a mai fost niciodată lipit la loc pentru unii există isis pentru alţii nici măcar aracetul şi stă şi vorbeşte singur de capul lui fără trup fără trup fără trup
aurul e totuşi un metal rar şi preţios pentru că se poate alchimic obţine din te miri ce mirare a fost de altfel şi la rădăcina filozofiei spre coroana ei a fost heiddegger şi apoi nu a mai fost nimic da-sein sau nu-sein tot un drac nu mai poţi avea încredere în lingvistică doar nietzche a intrat în istorie cu mustaţa sus
eu ar trebui să mă ţin cu ambele mâini de ontologie ca şi cum m-aş ţine cu mâinile de cap nu mă doare oricum nimic dar mi se pare că putem să mai salvăm totuşi balenele eşuate pe plajă măcar atât măcar atât să nu ratăm lamentabil şi secolul ăsta ce vine o singură dată pleacă definitiv şi ţine doar 100 de ani am spus asta şi într-o viaţă anterioară cea prezentă rămânând implicit posterioară şi explicit implicită
există cel puţin o sută de specii de eu dacă nu se iau în calcul şi dialectele
stare
wagner se ascultă cu ochii închişi şi dansând cu pletele rock pentru a se putea sparge cerurile să curgă Dumnezeu pe pământ radnarock radnarock îmi place să-mi ţin nemurirea în ochii tăi ca şi cum mâinile le-aş împreuna a rugăciune nici zăpezile nici bisericile nu mai sunt ca odinioară iubito pe-aici au rămas cele doar ce nu au putut să mai zboare
îmi voi ascunde mâinile la spate tu spune în pumnul căreia îmi ascund inima
alea iacte est 0:0 şi încă o minune a marelui houdini
între două clipe distanţa semantică este de un ochi perpendicular ca o ghilotină spintecând privirea laolaltă cu universul pe jumătate şi pe aici au trăit oameni şi pe aici soarele-a răsărit şi-a apus eu am iubit înainte de toate şi înapoi de nimicuri închide-s-ar cercul ne putem îmbăta de cuvinte înălţând sensuri obscure lui dionisos ne vom naşte mai tragici şi mai mult cu un supraom orfeu ca proprie euridice orfeu ca propie bacantă orfeu eu
cred că am putea să deschidem toate ferestrele ferestrele ferestrelor ferestrele ferestrelor ferestrelor până când vom putea admira o pajişte violet pe care paşte-un plop cocoşat ca o lună la cvadratura cercului la care sinapsa vine imediat şi adaugă perpetuum mobile perpetuum mobile şi totuşi ne vom întâlni iubito
cineva îmi spune că s-a terminat ultimul vis şi nu mai începe nimic
delir
n-ai să vii şi n-ai să struguri
domnule nichita
mă bag în altceva mă gândesc unde mă bag unde mă bag unde mă
bag
Florin Bratu născut la întâi septembrie 1980, la vălenii de munte, judeţul prahova, migrând apoi prin buzău şi în prezent în bucureşti, unde urmează să îmi iau masteratul în ştiinţe politice. nu am debutat decât virtual până în prezent .
|