Eugen Suman

drumul

ca printr-o sită văd drumul

capul meu de insectă îşi fixează repere apropiate

să ţii minte să ţii minte să nu uiţi râde te vor mângâia

de aripi mă ţin oameni pe care-i urăsc

pe care nu-i cunosc

picioarele îmi atârnă oarecum ciudat

mi se pare amuzant totul

e o glumă sunt sigur doar nu a mea e gura asta plină de salivă

doar nu din gâtul meu ies mârâiturile

capul în piept ţine capul în piept poate uită poate aşa nu te vede nimeni

pe creştetul meu se aşterne ca o pătură groasă prima umbră a serii

vis recurent

se pot face observaţii pe baza temelor principale

omorul

lipsa coordonatelor spaţio-temporale

dezabuzarea şi uşurinţa renunţării la convenţii

micul câmp de forţă din jurul umerilor

decorporalizarea şi zborul cu aripi mari gelatinoase

mâzga de pe feţe cleiul care acoperă tot

camera I

de două zile Napo nu mai mănâncă nimic

mestecă şi scuipă strânge din dinţi geme

ne e scârbă de el tuturor vrem să se chinuie

doar frenezia unui act violent

doar micul orgasm al unui pumn bine ţintit

ne mai poate alina iritarea

noaptea sângelui ne cheamă arcada moale se cere netezită

pe Napo l-au găsit a doua zi chircit în pat mic şi vânăt

pe mâinile şi umerii lui erau semnele dinţilor noştri

micul nostru ritual de rămas-bun

sub pat valurile de scârnă şi sânge îşi desăvârşiseră lucrarea

Sora I

în toiul nopţii venele mele se umplu cu nisip se umflă hârâie

atunci vin oamenii de sticlă cu ochii lor coloraţi

şi sora I cu inima pulsândă a câinelui şi halatul pătat

camera II

în camera II sunt întinşi morţii  pe paturi colorate frumos

iar visele lor întră în burta zgâriată a maşinăriei

la noi e întotdeauna un echilibru perfect

între viaţă şi moarte

de aceea în fiecare duminică ne târâm pe coridoare până în camera lor

şi le cântăm

e frumos aici unde toată lumea mă priveşte

soarele intră printre gratiile ferestrei de la rezerva mea

praful e animat brusc străluceşte precum bolta într-o noapte înstelată

iar gândacii se trag cu voioşie la umbră în burta umedă a mirosului

e frumos aici unde toată lumea mă priveşte

şi sora I stă cu degetul ei lung aţintit spre pieptul meu

aşteaptă să iasă de acolo răul şi scârba mea

ca nişte porci negri îngrăşaţi peste măsură

clor

nea’ George ne spală veceurile o dată pe lună

ne strângem toţi în spatele lui viii cu viii morţii cu morţii

şi îl privim plângând în tăcere

trezirea la viaţă

s-a auzit atunci un zgomot mare şi zidurile camerei s-au prăbuşit

iar vocea a amuţit pentru o clipă

peste tot în jur pământul dădea rod putregăit şi dobitoacele zbierau

deasupra corpului meu zdrobit aerul încremenise

iată-mă curat şi întremat ca după un lung somn iată-mă fericit

pe când inima mea crapă în suc de sânge negru

şi ochii se umezesc cu lacrimă simplă

Poeme din ciclul „Noaptea sângelu” de Eugen Suman

Eugen Suman s-a născut în Bucureşti în anul 1983, a urmat cursurile Colegiului Naţional „Spiru Haret” iar acum, după doi ani de informatică, se regăseşte printre cei care studiază psihologia în cadrul Universităţii Bucureşti. Nu a debutat încă în volum, în schimb poate fi găsit cu versuri şi articole în numeroase reviste de cultura din ţară (fie ele în format clasic sau on-line), reviste precum „Convorbiri Literare”, „Familia”, „Transilvania”, „Tomis”, „Luceafărul”, „Egophobia”, „Sisif” sau „Respiro”. A colaborat frecvent cu articole şi recenzii în paginile revistei „Tribuna” din Cluj. Diverse lecturi publice în cadrul cenaclurilor „Echinox”, „Euridice” şi „Prometheus”. Este membru al unui cenaclu literar on-line care capătă din ce în ce mai multă anvergură, cenaclu găzduit de situl „www.clubliterar.com”. Lucrează încă la volumul de debut iar grupajul de poeme aici de faţă face parte din proiectul său.