Dan Sociu

cintece eXcesive

Cîntec eXcesiv I

Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta –

La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad -

Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară -

Ca şi cum m-ai fi atins în vară, cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci –

Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum –

cînd te caut pe străzi
pentru că am nevoie.


Îmi lipseşte fix o mie de lei ca să intru oriunde la cald, şi sînt prea timid să cerşesc şi nu sunt norocos să găsesc bani, nu am telefon, nu am o cartelă să te sun, nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător, pentru că tu eşti acasă cu el,

te iubesc dar acum
nu mai vreau să te caut pe străzi.


Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine -

Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine, pentru că nu am un loc al meu, dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani –

O să învăţ să fiu mai cool decît el , o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe
cînd o să plîngi -


Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic.
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el -


În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri, la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta, şi pofta ta morbidă mă bucură. Cîndva vom face amîndoi cancer la plămîni şi-mi doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,

ca Bonham Carter & Norton,
Tori Amos & Kafka -


Cîntec eXcesiv II

Şi mai tîrziu au intrat într-un bistro, repede, da, cuvîntul se potrivea cu întîlnirile lor din ultima vreme (dintotdeauna?), ''trăite ca-ntr-o alarmă continuă'', cu senzaţia lui ipohondrică de bărbat-ridicol-părăsit-în-staţie (deşi aveau în faţă o dup-amiază întreagă şi-au stat împreună pînă spre seară ) –

Iar ea a probat un inel avangardist, căci intraseră într-un bistro dada, cum anunţa firma roşie, un acvariu cu mese şi scaune de sticlă, unde nu se servea nici un fel de mîncare, ca-n bistrourile obişnuite, doar portofele albastre şi săruri de baie şi inele –

Proba, încîntată, inelul şi el, de undeva din dreapta ei, îi privea, cu aviditatea unui Gollum, vîrfurile ascuţite ale urechilor - cît de mult le iubesc, Miss Frodo, my preciousss... sigur că ar fi vrut să le ronţăie puţin dar în faţa ochilor îi clipea, întunecat, acel X din mijlocul numelui ei –

Semnul interdicţiei, al anulării, acel X de pe ferestrele caselor abandonate ( dar şi al caselor în construcţie, anunţînd că în curînd vor putea fi locuite - ar putea?, ar mai fi posibil vreodată?), şi după ce au ieşit din bistro se străduia să calce pe urmele dulci lăsate-n zăpadă de tălpile ei –

Un 86 a înghiţit-o, şi el a mai rămas, ca de atîtea ori, cîteva minute în staţie (micul lui ritual, pregătirea pentru griefingul din fiecare seară), a simţit, violent, cum se scurg în găurile capacelor de canal (cele cu găuri sînt cele cu ghinion) culorile oraşului, plecase ea si nu mai era nimic de privit –

Eram ca una din acele păpuşi sinistre, cu X-uri în loc de ochi. Din capătul străzii Mecet se auzeau - foarte încet, surdinizate de zăpada murdară - tînguirile stranii ale ţigăncilor (fiaaaareeee vechi, fiaaaareee vechi cumpăr), care mă emoţionează atît de mult, aproape la fel de mult ca micile anunţuri de pe stîlpi ( pierdut broscuţă ţestoasă de Florida - în tratament - găsitorului recompensă substanţială) care s-au înmulţit îngrijorător în ultima vreme...

Cintece eXcesive

„Era la Viena, aşa cum mi-o închipui în visele mele cu ochii deschişi pentru cazul că am să vin acolo (cînd visez treaz, Viena se compune numai dintr-o piaţă mică, liniştită, din care o latură o formează casa ta, în faţă e hotelul în care am să locuiesc eu, în stînga e gara de vest unde sosesc eu, şi în dreapta gara Franz Josef de unde am să plec; da, şi la parterul casei mele este un restaurant vegetarian unde mănînc eu – nu ca să mănînc, ci ca să duc un fel de greutate cu mine înapoi la Praga”. (Scrisoare catre Milena – Kafka)

Cîntec eXcesiv IV

Apă, apă peste tot, şi nici un strop de băut,
50 de posturi TV, şi mai nimic de văzut,
întins în pat – şi-mi pare că mărşăluiesc –
cu ochii injectaţi, privesc
ştirile, poate va arde
ceva pe strada Sfinţii Voievozi
şi, preţ de-o clipă,
o să îţi zăresc
picioarele-n ciorapii galbeni, cînd ieşi
fugind,
din bloc,
ferindu-ţi faţa
nu atît de foc, cît de solzii
reci ai camerelor
video
care nu adăpostesc,
cum simţi că nu te mai adăpostesc
cuvintele (îmi spui că nu ştii
dac-o să mai scrii
şi ţi-e frică), deşi
the word
is a way of murdering
the outside world, adică
tot ce i-a rămas
unuia ca mine,
ce i-ar mai fi rămas
uneia ca tine,
„genul de oameni
care nu se simt bine nicăieri,
indiferent de orice”,
cum îmi spuneai
într-un mail.

În curînd o să mă uiţi, Ruxandra,
şi-n timp, încet încet, mesajele mele
le vei trece-n junk-mail.


Cîntec eXcesiv V

O nesfîrşită sfîrşeală, atunci, în a treia zi de Congres
mă luase, pe balconul camerei tale de hotel,
în timp ce Komartin îmi explica de ce anumite poeme
tolerează greu virgula, ca pe un corp străin. Erai un corp străin
pentru mine, dormisem lîngă sînii tăi dar, prea beat şi prea laş
n-am îndrăznit să-i ating. Afară ploua, octombrie fumase
un joint ieftin, şi se paranoizase, scaunele de răchită, ude, copacii
din faţa hotelului păreau foste vedete copii, căzute
în alcoolism şi uitare. Virgula, punctul, sînt bune uneori,
marchează cezura, sau cam aşa ceva, vorbeam despre poezie şi
undeva mă aştepta o soţie pe care n-o mai iubeam, un şef
căruia-i trăsesem clapa, şi urma să mă dea afară, mi se rupea.
O sfârşeală care nu se mai termina, şi greaţă, şi o tristeţe de film
prost, „noi poeţii începem în tinereţea noastră cu tristeţea
şi sfîrşim în deznădejde şi nebunie”, toate întîlnirile astea de poeţi
sînt carnagii, Claudiu abia se mai ţinea pe picioare, eu înghiţeam
colebil cu pumnul, doar bătrînii erau în formă, cel mai energic dintre ei părea Flora, urma să moară în iarnă, l-am văzut în ultima lui seară, după o săptămînă am părăsit Bucureştiul în care venisem pentru tine, ceilalţi credeau c-am venit să mă scot.

Cîntec eXcesiv III

JAM:

nu sînt eu singura şi ce dacă nu sînt singura
mai sînt încă o sută şi ce dacă mai sînt o sută
toate sînt corecte doar eu nu
toate au dreptate doar eu nu
toate sînt vii doar eu sint închisă aici
dacaă tai doar puţin răul dispare
dar numai pentru a se întoarce apoi
numai noaptea dar totuşi
în fiecare noapte

nu sînt eu singura şi ce dacă nu sînt singura
celelalte dansează între fotografii şi neoane
tălpile lor sînt cînd reci cînd fierbinţi
pe pieptul meu sedat şi puternic
dacă aş tăia mai mult ar dispărea cu totul
daca aş tăia mai mult aş rămîne întotdeauna tînără
ca o fotografie între neoane

nu sint eu singura şi ce dacă nu sînt singura
toate sînt cuminţi doar eu mă apropii de foc
rochia mea de plastic explodează
apoi arde încet

Tu eşti Oana Sîrbu şi eu tocesc noaptea
la matematică şi şah pentru tine.
Tu eşti Daniela Bucur, dintr-a VI – D
şi eu sar de la etajul doi, ca să mă vezi sîngerînd.

Eu vin din Bukowski,
tu vii din Turgheniev,
şi nu avem nici o şansă,
nici o şansă să ne-ntîlnim.

Cînd nu eşti lîngă mine,
şi nu eşti niciodată,
inima mea e cîmpul gol,
presărat cu gunoaie

al primei dimineţi
după Woodstock.

Toată iarna am aşteptat durerea mea anuală de dinţi

Care mă ia de obicei prin ianuarie
comunicare instalare planificare coordonare
şi mă ţine cîte două, trei săptămîni cumplite,
investigare pregătire antrenare demonstrare
anul ăsta m-a prins în martie,
proiectare angajare dezvoltare îmbunătăţire
cînd tocmai credeam că, gata, am scăpat,
programare administrare evaluare prognozare
şi mă pregăteam să vorbesc mult, să le spun prietenilor
îndrumare asistare implementare motivare
cît îmi sînt de indiferenti, să rîd , să fluier după femei,
clasificare iniţiere negociere rezolvare
acum nu pot decît să tac, să nu las aerul să-mi intre în gură,
conducere inspectare ocrotire convingere
şi să mă zvîrcolesc neputincios, nici un analgezic nu mă ajută,
instruire organizare supervizare testare
şi mama tuşeşte lîngă mine, şi nu mai avem bani pînă pe 8,
şi verificare şi vînzare, spune un om deştept la televizor,
acestea toate sînt cuvintele de succes ale noii generaţii,
Cuvintele, şopteşte, înfiorat, şi-şi mîngîie ramele argintii ale ochelarilor.

shanghai truelove ltd.

pentru ioana si bogdan

14:30, fiica mea doarme.
Fetiţele care i-au fabricat pijamalele
dorm si ele acum
la celălalt capăt al lumii.

Fata pe role

Ras în cap
şi îmbrăcat într-o pereche de pijamale vechi
care puţeau a transpiraţie acră,
pătate de salivă
şi de sîngele scurs din nas
şi din urechi
în nopţile ultimilor ani,
am ieşit în stradă
hotărît
să arăt
exact cum mă simt.

Abia pe la a doua intersecţie
cînd au început să rîdă şi să-mi înţepe cu scaieţi
coastele ieşite prin piele
am văzut că eram gol şi
bătrîn,
dezgustător,


hei, nici chiar aşa,
am strigat, nici
chiar aşa -

şi puştoaica pe role a urcat trotuarul sărind.

Nu. O poveste de succes

"totul sfîrşeşte mizerabil" (Eugen Ionescu)

Ai 23 de ani cînd scrii cartea asta,
sînt cu trei ani mai în vîrstă
cînd o recitesc.

Eşti un puşti simpatic.
Întotdeauna te-am preferat
ca personaj
istericilor Cioran, Eliade,
la 15 ani ştiam aproape pe de rost
Cîntăreaţa cheală -
vei fi celebru şi,
da,
nefericit, cum ai prevăzut,
vei muri în 1995, bătrîn clovn alcoolic.

Peste un an terminam liceul.

johnnie walker

Doamne, fă-mă tare
ca tastele unui automat de poker.

Mi-am băut banii de drum
şi ploaia a ruinat toate chiştoacele.

Să-mi adun destul curaj
cît să ies din buda autogării
şi să-i zîmbesc unui şofer:
adevărat îţi spun ţie, frate –
astăzi vei trece cu mine prin Hlipiceni.


&

Doamne, dă-mi puterea fustei scurte.

Şapte bărbaţi aşteaptă în crîşma gării.
Aşteaptă privind tulbure peste pahare -
picioarele ei sînt grosolane,
bătrîne, strînse în ciorapi găuriţi.
Se lălăie sub fusta scurtă,
pătată de bere.

Şi toţi şapte visează cum,
pentru o clipă, le-ar lua cu ei
în compartimentul cald,
cu perdelele trase.

În drumul spre casă.

Beau pentru morţi

Beau pentru morţi

cam atît ştiu să fac
dar o fac profesionist,
cu migală –

beau pentru cei doi adolescenţi
care s-au aruncat, îmbrăţişaţi,
de pe un bloc din Craiova.
Înainte de a
Aluneca în statistici
şi-au ars buletinele,
certificatele de naştere,
diplomele de bacalaureat.
Şi, desigur, poliţia şi presa
au tras, imediat, concluzia
că erau satanişti.

Crucea întoarsă e semnul generaţiei mele.

Pixelii care luminează,
noapte de noapte,
fesele ei adormite
sînt tot atîtea mici cruci întoarse.
Din cînd în cînd
mă ridic
de lîngă ea, clătinîndu-mă,
ciocnesc păhărele
cu ecranul
televizorului.

Din cînd în cînd mă ridic de lîngă ea –
dormi liniştită, sînt proprietarul ştirilor,
tatăl lor, -
şi vărs cîte un strop
pentru fiecare mort
degeaba:
covoarele au putrezit,
piciorul se-afundă-n ele
ca-n noroaiele unei alei de cimitir,
după ploaie.

Dimineaţă vei spune:
e foarte trist dar nu e poezie.
E un fel de articol de ziar.

Aş vrea eu.

Nu, iubito, e doar o biată poezie –

beau pentru morţi,
„o licoare pe care nici eu, nici tu
nici un al treilea nu ne-a pregătit-o –
sorbim ceva gol, ceva de sfîrşit”

Imagista de la Urgenţă

Ficatul mărit dureros
pe monitorul alb-negru –
unghiile ei argintii
îmi ating,
în treacăt, firele albe
de păr pubian.

Transpir şi mi-e ruşine
că transpir.
Mi-e ruşine
Că sînt atît de slăbănog
şi bolnav.
Ficatul meu obscen
mă face de rîs
în faţa imagistei de la Urgenţe.
Mamei, care pălăvrăgeşte
cu ea despre salarii şi
asigurări medicale,
îi e ruşine de ficatul meu.
Îi e ruşine că nu lucrez nicăieri,
că nu am asigurare
şi numai numele tatălui meu mort
îi opreşte să mă arunce în stradă.
Jumătate din oraşul ăsta
au fost elevii lui taică-miu.
Ficatul meu
îi face numele de ruşine.
Atîta tehnică scumpă
irosită pe mine.
Sînt nimeni
şi niciodată imagista blondă
de la Urgenţe
nu mă va atinge
ca pe un bărbat sănătos.

***

pentru claudiu komartin

În decembrie am devenit bărbat:
am dat prima şpagă.

Miha era în maternitate şi
citea Crize,
cartea Domnicăi Drumea.

Tu cît ai dat,
l-am întrebat pe Ianuş
după ce a născut Domnica.

Cînd s-a născut Ioana,
pe 14 decembrie, la ora 13,
americanii arătau prima înregistrare
cu despăducherea lui Hussein
proaspăt capturat într-o grădină de curmali
înfloriţi
în decembrie.

Băiete, bărbat devii, stîlp al societăţii,
cînd ajungi să primeşti
prima şpagă, e, mai nou,
ăsta, un gînd al meu
ca pocnetul unui dos de labă uriaşă,
părintească,
peste ceafă.


 

&

În timp ce mă cert cu o proastă de funcţionară
revoluţia rave se naşte şi moare
undeva,
departe de mine.

În faţa ghişeelor
o mulţime transpirată ca la Love Parade,
aici nu se dansează şi toţi se urăsc –
aici noi sîntem ăia
şi numai între noi,
în momentele de graţie,
sîntem un fel de ăştia – cu spinările încovoiate,
saci de cartofi
încercînd să stea în picioare,
căzuţi în cur de admiraţie
pentru miliardarul oraşului
care şi-a trimis fiul cel mic
la spînzurătoare
şi-acum îi construieşte
mega-troiţe.

Nu-mi pasă de cultura rave
dar mi-e ciudă.
Miha m-a trimis să votez pentru că,
zicea ea,
primarul s-ar putea să-mi numere
ştampilele de pe buletin
la următoarea audienţă.
Frica de ziua de mîine – şi de poimîine,
şi de restul vieţii – ne face stupizi,
vicleni, bizantini.

Diseară, cînd ea îmi va spăla pantalonii,
primul lor proprietar
se va îndopa cu energizante,
va coborî pe străzile Berlinului
şi
va dansa.


 

&


În timp ce mă cert cu o proastă de funcţionară –

Încerc să mă gîndesc la altceva:
încerc să mă gîndesc
la roboţelul pe care l-au trimis americanii
să se tîrască pe Marte.

Azi dimineaţă a ridicat, pentru o clipă,
capul spre cerul
de-acolo, deşi fusese programat să meargă
numai şi numai
cu nasu-n
pietroaiele roşii -

Un fel de vierme intestinal
ne împarte formulare –

numai cu nasu-n
pietroaiele roşiatice,
şi tot stuff-ul NASA
au sărit, panicaţi, în picioare:
aşa ceva nu trebuia să se-ntîmple.

Diseară voi adormi, rupt,
cu picioarele umflate,
în mijlocul ştirilor,
chiar înainte ca ei să spună că,
desigur, roboţelul a văzut pe cer
un fel de
lumini bizare,
neînregistrate
nicăieri.

cu gura uscata de ură

renunţă la smacuri
îmbracă-te-n saci
înăspreşte-te
fă-te o lege împotriva mea
fă-ţi casă cu mine
la casa de amanet
în duba poliţiei
la urgenţe
pe acoperişuri
printre gunoaie căzute din cer
goi cu gurile
cu găurile
larg deschise
s-aşteptăm vîntul turbat
care să ne cureţe
maţele
culcă-te lîngă mine în betonieră
doi avortoni găsiţi în container
două hoituri îmbrăţişate-n portbagaj
nu mişca
ceva în noi
încă respiră
sub tonele de ciment
scîrba de dragoste vrea s-o ia de la capăt
că io şi tu am mîncat tot
am băut am futut tot
ce se putea unu la altu
împreun-am strivit coşuri
păduchi
ce ştiu ăştia
ce să le zicem noi ăstora
despre noi
ce să ne mai zicem
sub tavanu luminat de urlete
ne scuipăm
cu gurile uscate de ură


 

&


dragoste cu vată-n nări
dragoste cu bani pe piept
vreau să scriu despre tine
cum ar scrie un cîine
cu faţa-n cearşaf
prizez linie după linie
din mirosul tău
în genunchi
te văd cum te duci
cu soarele-n stomac
prinsă-ntre maşini
în mijlocul străzii
ca-n mijlocu iadului
simţi gura mea
cum te sufocă


 

&

vietatea din mine
simte cum se trezeşte
vietatea din tine
cu ochii lipiţi
cu urechile-nfundate
scînceşte speriată
frica gîlgîie-n noi
toată noaptea au zbierat lîngă gară
şi dimineaţa e o uşă
ruginită de bloc
prin care ieşi după o jumate de pîine
toată noaptea o femeie
anunţă trenurile altora
după fiecare anunţ tresărim
ne pocnim cu coatele-n faţă
lîngă tine mă simt
tot timpul ca un jeg şi
rasă-n cap


 

&

e tîrziu spui
hai acasă
şi ne trîntim pe trotuar
şi ne aprindem
degetele
o zgîrietură pe gîtu tău
sclipeşte-n bătaia farurilor
te văd jupuită
între maşini
le iei ochii
străluceşti
proastele-şi caută punctu g
tu şi cînd te gîndeşti la ceva frumos
te simţi bătută
faţa ta
e un drum noaptea printre blocuri
chiar şi-n zilele bune
cînd nu ne-a scuipat nimeni
şi ne-am privit


 

&

într-o zi am răcnit foarte mult amîndoi
şi tu ai plecat tremurînd
în hol tremurai şi nu găseai ieşirea
te-ai lovit de uşă
în drum spre ieşire
ai tras peste mine încă o pătură
mi-ai lăsat apă într-o cutie
ţi-ai uitat haina
ai luat pantofii mei
şi te împiedicai pe scări
uşi trîntite curentu
ţi-a luat minţile
ochii tăi sînt acum albi
intru în tine şi cînd termin
am în cap vorbe
aceleaşi de fiecare dată şi le uit
uit cîte ceva din tine
ţi-am uitat picioarele
în capu meu ţi-au paralizat
nu le mai simt
deschid ochii şi
nu le văd


&

dragoste cu spălături stomacale
dragoste cu falcă legată
ne-au băgat pe gât
geografiile lor
de căcat
şi nu mai avem unde pleca
în casă ţinem numai muzică
fără voce
pencă vocea e dracu
muţenia dintre noi
ne strepezeşte dinţii
nici o rochie albastră
în toată casa
mîinile reci
chiuveta-nfundată
nici un peşte portocaliu
în chiuvetă
culorile-s dracu
io şi tu sîntem sora mai mare
a oarbei
am obosit să-i povestim
căpeţelu ăsta de lume
şi surioara noastră e surdă


 

&

casa noastră
şi grădina numa ciment nu
te pot ascunde
după tufe copaci
nu ne putem arunca pe spate
în iarbă
în bucătărie
ne tremură
mîinile
nu putem duce la gură
în dormitor
nu eşti niciodată
sub pături
încercăm să ghicim
maţele căruia dintre noi ghiorăie
picioarele cui sîngerează
la anu
zici
la anu
ca şi cum ai spune
anu trecut
altădată

&

ne ridicăm
din cînd în cînd
în picioare
ca şi cum am lua
o hotărîre de anu nou
neconvingătoare
fără speranţă
cînd ne atingem
din întîmplare
sunăm
ca două căni de tablă
ciocnite
la o sărbătoare
săracă
în camera cea mai veche
a casei
în camera cea mai întunecată
a casei
ascultăm
cum se scufundă
bărcuţele noastre de hîrtie
în fiertura de alaltăieri
avem zile
la greu
frumuseţe-ntre noi
cît în faţa moartă
a lui marylin monroe


 

&

spun dragoste într-o limbă
învăţată din interdicţii
scriu dragoste cu noduri în gît
o femelă înaltă
mă pîndeşte
îmi zdrobeşte falangele
cu o riglă de fier
dragoste dată afară
din casă
tu ştii dragostea
doar ca pe-o fugă de-acasă
gifîi sub mine
ca la capătu fugii
şi la capăt nu te-aşteaptă
nimic
nimeni nici măcar eu
şopteşti dragoste cu noduri în gît
asculţi tremurînd
casa ta
cum se izbeşte în uşă
dragostea lor ameninţă
ne vor scoate de păr
goi pe casa scărilor
ne vor vorbi în limba lor
limba noastră de dragoste


 

&

aş vrea să-ţi pot vorbi
cu blîndeţe
ca şi cum ferestrele
casei noastre
ar da înspre mare
şi zilele ni le-am petrece
privindu-ne
şi seara ai picta
sau ai ţese
şi prietenii ar veni la noi
înotând
şi organele noastre
şi-ar fi uitat pentru totdeauna
activităţile fasciste
şi viaţa noastră ar fi curată
ca un cuţit de măcelărie
proaspăt şters


 

&

te trag după mine
în camera cu frig
camera cu frig
e camera cu întuneric
camera cea mai veche din casă
acolo îmi ţin hîrtiile
şi hîrtiile mele
put a varză stricată
hîrtiile mele put
ca bolile tale femeieşti
din ele-ţi citesc acum
despre cum o să mă părăseşti
şi începi să scînceşti
ca un pui de focă
uitat pe-o banchiză
te urăşti
acum ai vrea să plîngi
cu totu
inima şi maţele şi ficatu
şi stomacu tău
stau în tine ca-ntr-o hulubărie
în scîrnă şi întuneric şi se zbat să iasă
mă plimb în juru tău
şi mîinile mele
nu ştiu ce să-ţi facă
atîrnă uscate
sîngele lor
s-a urcat la tine în cap


 

&

tu te gîndeşti acum
la mine
ca o femeie slăbită de cancer
la taioarele ei verzi
pe care nu le mai poate purta
în timp ce-ţi mîngîi genunchii
tu nu te mai gîndeşti
deloc la mine
şi eu continui să-ţi mîngîi genunchii
cu milă
cum aş mîngîia
două capete mici
arse de chimioterapie
genunchii tăi sînt acum
un bărbat străin
care te ţine în braţe
pe care-l urăsc
ochii tăi albi se întunecă încet
prind culoare
în curînd o să-ţi revii
speriată o să mă simţi
ca pe un lătrat furios
lîngă picioarele tale
pe care de mult le-am uitat


 

&

dragoste cu hainele mele
aduse în braţe de la spital
dragoste cu tot plumbu oraşului
în singe
soldăţelu meu de plumb
că io şi tu am fost turnaţi
din aceeaşi lingură de plumb
sora mea de lingură
io şi tu ne-am făcut
casă noaptea
pe pragul farmaciilor închise tremurînd
io şi tu adormeam îmbrăţişaţi
în fiecare noapte pe altă targă
ca bogătanii
io şi tu mărşăluiam rupţi fără scop
cu un singur scop precis întunecat
bolborosind singura rugăciune
pe care-o ştiam înger
îngeraşu meu
numa-n faţă
să nu dai


 

&

proastele-şi fac ungiile horoscopu
tu şi cînd te simţi elegantă că ninge
aştepţi să fii pedepsită
aştepţi să-ţi sune apa neagră-n cap
momentele tale cele mai bune
înţepenesc pe loc
ca o cizmă-n noroi
întinde-te lîngă mine
lîngă peretele public
s-aşteptăm cum aşteaptă
lucrurile alea scîrboase
la prima vedere
dar care apoi fierte sau arse
te-ajută să treci ziua
s-aşteptăm un fel de bunăvoinţă
care să ne jumulească
şi să ne treacă prin foc
şi capătu nopţii
să ne-nghită
ca pe otrăvuri prietenoase

***

Bumerangurile
meşterite de tata,
nici
unul
nu s-a întors
la mine.

Bărbaţii îndoliaţi sînt atît de frumoşi,
în cămăşile lor negre,
nebărbieriţi, cu smocuri albe de păr
pe care unii şi le-arată
atunci
prima oară,
cu ochii roşii
ca dintr-o fotografie de rupt,
şi mai tot timpul
în cele trei zile
băuţi,
pierduţi – înmormîntările s-ar transforma
în adevărate nenorociri
fără simţul practic al femeilor.

Cea mai practică dintre toate,
şi nici măcar rudă apropiată,
cea care dusese în spate
înmormîntarea – ştia mersul,
rutina, ritualurile,
era acasă la ea
printre prapuri, găleţi, colaci,
dădea ordine, calcula, alerga -

cea mai tare dintre noi
se trezise în a doua
noapte de veghe
urlînd.

Am rezistat o noapte întreagă
printre picioarele bărbaţilor,
ascultîndu-le poveştile din armată,

- iar pe la 5
şefa înmormîntării s-a trezit
urlînd numele
mortului –

spre dimineaţă, înainte de a mă culca
cu gura coclită de vin,
mi-am pipăit,
dezamăgit,
bărbia perfect netedă.

***

Drumul spre casă nu mai e drumul spre casă.

Într-o seară am cărat cu nevastă-mea
zece găleţi cu căcat –
cred că din 98 nu ne-am mai simţit
unul lîngă altul atît de bine:
vomam şi rîdeam, rîdeam şi vomam,
- am jurat atunci
să nu mai mîncăm niciodată –
printre cîinii înnebuniţi de duhoare,
printre bibilici, în bezna de sub zarzării înfloriţi
lumina lanternelor tăia picioarele ei
grosolane în uriaşii pantaloni de trening ai lui
socru-miu, şi cu adevărat picioarele ei coborau,
ca-n pildele lui Solomon,
direct pînă-n moarte.

Apoi, pe nespălate - cum se şi face
după zdrobitul strugurilor, după înmormîntări
sau după lucrările cu vidanja –
pe nespălate am făcut dragoste-n draci

şi din întuneric
ne fixau ochii albaştri
ai fetiţei noastre –

drumul spre casă n-a fost niciodată drumul spre casă.

Poezii de Dan Sociu

Dan Sociu, născut la 20 mai 1978.  Cărţi publicate: Borcane bine legate, Bani pentru încă o săptămînă (2002, Junimea) – a luat premiul naţional Mihai Eminescu; Fratele păduche (Vinea 2004). În curînd va apărea volumul Cîntece eXcesive, la editura Cartea Românească.