|
Claudiu Komartin
Irina
Îmi amintesc o casă de
cărămidă
ploaie, vorbe neînsuflețite... lui m. ivănescu
vârsta la care vântul îți flutură gleznele fără teroarea că, mai târziu, te vor despărți ani-lumină de singurătatea prusacă a buzelor ei, prețios numite de alții focuri de tabără vârstă ingrată, s-ar spune în cartea nedeschisă de ani dintr-o bibliotecă îngustă, prin care alunecă lenevoase femei în paltoane de iarnă e-o seară prea tristă, cu ploaie, vorbe neînsuflețite și vodcă lemon, și umezeala îți pătrunde în oase, urzind un fel de rețea de friguri și frici adevăratul motiv pentru care înșir versuri din nou în biblioteca îngustă, prin care m-adulmecă tandru femei melancolice în paltoane de iarnă.
Reziduuri, reverii lui Eugen Suman
Aștepți desfigurat în spelunci cu muzica arsă osemintele răbufnesc din pereți ca lumina prin pleoapa subțiată de băutură și de nesomn
reziduuri și reverii amuțite cu bufnet înfundat de corp trântit la mânie pe jos prea multe glasuri inundă străzile într-o pastă sonoră întinzându-se în noaptea cu sunete joase vedenii și leșuri
în gura ta mai e loc pentru o minune
fratele geamăn, mândria familiei zâmbește împietrit în osânza rece.
Poem
Nu m-am mai mișcat de trei zile iar ceea ce se adaugă înăuntrul meu devine cu timpul miere nisip sau flacără. Mă desăvârșesc într-un mormânt ce respiră.
Sub cerul vânăt al mâinii, doi tauri mimează împerecherea. Cu o pornire senzuală, leul și vulturul îi privesc. Mâna apucă turbată stiletul și îl înfige în irisul vulturului. Vulturul se așază pe umărul meu drept. Umărul leului cântă și se umple de sânge.
De ce credeți toți că am ieșit să vânez? De ce vreți să credeți că am ieșit să vânez?
Mierea, nisipul și flacăra sunt pe rând taur vultur și leu.
Nu m-am mai mișcat de trei luni. Cresc în gură o viperă.
Ay, cerul vânăt al mâinii! Ay, vipera mea jucăușă!
Numai în singurătate
Numai în singurătate mă pot adula îmi pipăi cu îndrăzneală corpul ca pe un sac plin cu pământ ud încetul cu încetul mă adâncesc sub piele mă înșurubez în mușchi forez în țesuturi intru-n grăsimea groasă ca lutul precum un eschimos exaltat după vânătoarea de foci și totul doar pentru liniștea cărnii acesteia rele și înfricoșate de moarte pentru care nici hrană nici sex nici durere nimic nu este vreodată destul.
Poem
De unde toată această bunăstare a unui provizorat în definitiv atât de firesc, de fluid de când am ajuns aici eu unul sunt fascinat de toate lucrurile ce nu există, dar asta, e drept, numai când beau foarte mult
și de unul singur, iar o lumină cleioasă, împrăștiind parfumuri de oleandru se prelinge pe masa la care-nșir versuri până târziu, când capul începe să mi se scufunde încetul cu-ncetul,
și muzical prin coridoare tot mai întortocheate, din care nimeni nu scapă deci nu-ți rămâne decât să deprinzi umilința, cu pașii cei mai mărunți și mai albi ca-ndată să îți auzi inima poticnindu-se,
precum o bilă scăpată pe scări, în noapte.
Poezii de Claudiu Komartin, 2002-2005
Claudiu Komartin s-a născut la 7 august 1983, în București. Absolvent al Colegiului Național Mihai Eminescu din Capitală; studii de Limbi și literaturi străine (franceză-rusă) la Universitatea București. Între 2002 și 2005 a publicat versuri, proză și articole în majoritatea revistelor literare din țară, precum și o selecție de poeme în revista de limbă germană Wespennest (Viena).
Volumul Păpușarul și alte insomnii a fost publicat de Editura Vinea în mai 2003. Cartea a primit Premiul de poezie Iustin Panța pentru debut (Sibiu, 2003), Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu pentru debut (Botoșani, 2004) și Premiul României literare pentru debut în literatură (București, 2004). În curs de apariție: volumul de versuri Circul domestic.
|