|
Dă-mi pace, îs transpirată!
de Dan Lungu
Nu-i venea să creadă că are din senin jumătate de zi liberă. Și asta miercurea, în miezul săptămânii. Nici nu știa prea bine ce să facă cu ea. Ar fi putut să o sune pe Ștefania, soția, să vadă dacă nu-i prin oraș, să stea împreună la o terasă. Ea lucra la Renel și trebuia să controleze din când în când citirea contoarelor. Să facă teren, cum spun ei. Așa că ar fi putut lipsi o oră sau două fără probleme. Dar era foarte cald, iar el era la costum și cravată, uniforma de serviciu. Înăuntru aveau aer condiționat, însă afară era o zăpușeală insuportabilă. Norii care dimineață promiteau o ploiță bunicică se risipiseră ca prin farmec. Ar fi putut trage o fugă până acasă, să facă un duș și să se schimbe. Ce noroc! O jumătate de zi liberă! Se simțea ca atunci când era elev și sosea vacanța de vară. Îi venea să alerge de bucurie, să arunce cu servieta în sus. A venit vacanța/cu trenul de Franța așa strigau. Nici acum nu știa de ce de Franța. Când intră în casă, își zvârli pantofii din picioare cât colo, în amintirea acelor vremuri. Cu servieta diplomat procedă ceva mai prudent, îi făcu vânt pe unul dintre fotoliile din hol. Își lăsă sacoul pe măsuță, alături de telefon. Își agăță cravata de clanța ușii. Umblă prin hol și prin bucătărie în șosete. Ce mai, era în vacanță! Tocmai învârtea un ciorap pe deget, fredonând o melodie tâmpită, proaspăt auzită la radioul din mașină, când sună telefonul. - Alo? - - Alooooo! - Sebastian!? - Chiar eu! - Am greși numărul, bătrâne! Voiam să-l sun pe nenorocitul de Pamfil să-l mai țin de vorbă Dar tu cum de ești acasă, ai intrat în șomaj? - O, Doamne, ce urât vorbești! Sunt în vacanță, băiețaș! - Serios?, întrebă fals uimită vocea de la celălalt capăt al firului. Da de unde și până unde? - Până mâine! - Așa mai vii de-acasă - E o defecțiune la rețeaua electrică și avem libeeeeeer! Belfereală!, exclamă bucuros Sebastian, încercând să-și scoată pantalonii în timp ce vorbea la telefon. - Da-i bine că am dat de tine Oricum nenorocitul ăla de Pamfil nu-mi mai răspunde la telefon de o bucată de vreme, cică i-am mâncat jumătate de viață cu telefoanele mele Nu știu cum poți fi acasă, telefonul să sune și pe tine să te lase inima să nu răspunzi ! - L-ai tocat mărunt, din câte te știu eu pe tine , încercă să-i ia apărarea lui Pamfil, în timp ce se chinuia să treacă cracul drept al pantalonului de vârful piciorului. - Așa? Poftim prieteni! Dacă nici cu amicii nu mai poți trage o bârfă mică la telefon nu-ți mai rămâne decât să crapi de plictiseală ori să-ți tragi un glonte în țeastă ori - Hai, nu fi patetic de-acu`! Oamenii au servicii, nu pot sta ore întregi la palavre, Sergiule dragă. Nu toți boieresc ca tine , zise, împingând cu piciorul drept pantalonii de pe celălalt picior. - Halal boiereală! S-o crezi tu că-i așa simplu s-o târâi de pe-o zi pe alta, la cheremul câte unei muieri Se auzi cheia în ușa de la intrare, însă ușa era deja descuiată. Intră Șteafania, cu fața prelungă a mirare. Din fotoliul din capătul holului, Sebastian, în chiloți, îi făcu jucăuș din mână, cam cum faci unui copil. Pantalonii zăceau grămadă în fața fotoliului. - Dar nici chiar așa nasol nu-i, să fim serioși!, îi răspunse ușor absent, concentrat mai curând asupra Ștefaniei. - Trebuie să mă însor, nu mai ține! Ștefania îl întrebă uimită din gesturi, arătând spre ceas și spre el, ca la jocul de mim, ce caută la ora asta acasă. E-o pană de curent și ne-a dat liber de la bancă, a șoptit el pe fugă, acoperind receptorul cu palma. - Așa zici de cinșpe ani! Ea își dădu jos fusta și își scoase bluza, așezându-le pe spătarul unui scaun. Rămse în ciorapi fini și maiou. Își descoperi o gaură în ciorapi, pe pulpă, și o studia cu atenție, aplecată. Probabil se întreba dacă poate fi remaiată cumva, eventual lipită cu lac de unghii. El se lăsă să alunece în fotoliu, astfel încât, întinzând piciorul, ajunse până la Ștefania, fără să lase receptorul din mână. O agăță cu laba piciorului în dreptul genunchiului - M-am săturat să-mi spăl ciorapii singur! Zău! Îmbătrânesc și mi se pare tot mai plictisitoare chestia asta - Ești sinistru, pe bune! și o trase spre el, până reuși să o prindă cu mâna stângă de talie. Apoi, în timp ce se retrăgea în fotoliu, încercă să o răsucească, ca să-i poată apuca cu gura un sân, chiar dacă prin maiou. Dă-mi pace, îs transpirată! șopti ea agasată, smuncindu-se din brațul lui. Fiindcă încercă să o ajungă din urmă, îl lovi ușor peste mână și îl împinse la loc în fotoliu. Apoi, ajunsă la o distanță sigură, reîncepu să pipăie marginile găurii din ciorap. - Oh, Doamne, era cât pe ce să uit! Ia ghici cu cine m-am întâlnit eu săptămâna trecută!, se entuziasmă Sergiu, la celălalt capăt al firului. - Nu știu, ia zi! - Dacă ghicești, ai o șampanie de la mine! Din zece încercări, e bine? El, acoperind receptorul, o întrebă ce-i cu ea pe acasă, iar ea mormăi, preocupată, ceva că era pe teren și că trecuse să facă un duș rapid și să bage ceva în gură. Trebuia să se întoarcă la slujbă. - Dacă zici tu că dai o șampanie, chiar n-am nici o șansă să ghicesc. Mă dau bătut. Ciripește! - N-o să-ți vină a crede! Am dat nas în nas cu Capra Neagră Ștefania îngăimă ceva că mai bine i-ar arunca pe foc și își dădu jos ciorapii; apoi pomeni ceva de căldură și își scoase maioul și sutienul. În chiloți și cu sânii dezgoliți, pe care mai stăruia urma sutienului, se porni către bucătărie să mănânce ceva. Trecu imprudent de aproape de fotoliul din hol și Sebastian nu se putu abține să nu-și scape mîna între pulpele ei. Uff, lasă-mă naibii în pace, că-s transpirată! se răsti ea în surdină, trăgându-și printr-o mișcare bruscă fundul înainte. - Păi, erai pe stradă sau pe coama munților, Sergiule dragă! Că nu mai înțeleg nimic - Hai, nu mai fi tu așa deștept! Cu Capra Neagră, fosta noastră colegă de liceu - Pe bune, mi s-a șters cu totul din memorie A existat o ființă cu numele ăsta delicat? - Ești teroare, bătrâne. Tipa aia brunețică și fâșneață Cam zgubilitică de felul ei Care sărea din pisc în pisc Cred că și tu ai fost prieten cu ea vreo treizeci și șase de ore, că mai mult de-atât nu ținea la ea o relație sentimentală - De Laura zici tu? - Nu, bătrâne, le scufunzi! Aia era cu yoga. Aveam și o poezioară pentru ea: Laura, laura/ te mănâncă aura - Aaaa, gata, știu! Aia care s-a îmbârligat cu un calculatorist și a șters-o în State - În Australia. - Sau în Australia, mă rog! Ștefania mânca. Găsise un rest de salată de vinete în frigider, cu care încerca să facă tartine. Stătea într-o poziție ciudată. Cu picioarele pe scaun, strânse la piept. Sânii erau sprijiniți pe genunchi și păreau că stau și ei la masă, că așteaptă să fie hrăniți. Împinși de dedesubt, urcau până aproape de gât, cu sfârcurile îndreptate în sus. Apoi Sebastian zări sutienul pe frigider, cu un capăt prins înăuntru - se termina brusc la garnitura de cauciuc. Părea să mestece fără chef, cu gândurile aiurea. Îi admiră rotunjimea feselor și se miră că într-o asemenea poziție nu-i amorțeau picioarele. - Ei, ține-te bine! Gagica venea acum din Italia, unde a făcut un copil cu un boșorog de șaptezeci de ani. S-a măritat cu tipul ăsta din dragoste, zice ea. Din dragoste de yahtul lui, cred. Că doar nu de căruciorul cu rotile Cică așa a fost angajată, să aibă grijă de un bătrân cu handicap. Și hop, love ghebos, cu urmări embrionare. Familia, îți dai seama, scandal mare Dar testul de paternitate spune clar, bătrânul e tăticul. S-a scos tipa! Nici nu-mi dau seama cum s-a petrecut acțiunea, pe cuvântul meu. Eu cred că ea a dat dovadă de multă imaginație și perseverență, că nu mi-l imaginez pe moș tăbărând asupra ei și pe ea opunându-se din toate puterile fără succes Ștefania scăpă un pic de salată pe sânul stâng, dar îl recuperă imediat cu vârful limbii. Apoi șterse locul cu dosul palmei. - E oribil ce spui!, mormăi Sebastian, aranjându-și în chiloți penisul în erecție. - Pe bune, bătrâne! Subiect de telenovelă Bine, gagica mai spunea că ea are o sensibilitate la persoanele cu handicap, că a fost un gest din toată inima Ori e un pic dusă, ori e o șmecheră de a reușit să se păcălească și pe ea până la urma - Dar nici până la vârsta asta bătrânul nu auzise de sex protejat? - Ooo, dar el e mândru de progenitura lui. Doar familia e înnebunită, din pricina averii I-am și spus tipei, când o avea bani, să facă o întâlnire cu foștii colegi, ce zici? Ai veni? Ștefania se ridică și își întinse picioarele, unul câte unul, pentru a alunga amorțeala. Își scutură cu vârful degetelor firmiturile de pe sâni deasupra mesei și strânse ce era de strâns. Apoi, cu același aer gânditor, își aprinse o țigară. De data asta stătea picior peste picior, ceea ce-l amuză pe Sebastian. I se părea un gest elegant, care nu se potrivea unei persoane atât de sumar îmbrăcate. - Aș veni numai dacă s-ar ține pe yaht - Nici nu ești pretențios, știi! Că pe la un restauramnt mișto pe-aici prin târg ți-ar pute, nu? Eu zic c-ar fi trăsnet. I-am și luat la rând, împreună cu Căprița, pe cei care ar veni Am tras și-o porție de râs pe seama fiecăruia, îți dai seama! E o tipă tare de gașcă, să știi. - Înțeleg că ați râs și de mine , zise Sebastian, încercând să-și extragă o șosetă de sub fund. Intenționa să o împerecheze cu cealaltă și să le facă vânt la coșul cu rufe murdare. - De tine nici nu prea își amintea Aaa, tipul ăla naivuț, a spus ea. Iar când a auzit că lucrezi la o bancă, i-au ieși ochii ca la melc. Cică un asemenea om n-ar trebui să lucreze la o bancă, o falimentează până la urmă - Mda, nostim, n-am ce zice! - Doar nu te-ai șifonat dintr-atâta! Ștefania își privi ceasul și stinse țigara la jumătate. Goli scrumiera și o spălă. Când o văzu că vine dinspre bucătărie, Sebastian se lăsă în fotoliu și întinse piciorul drept să-i ațină calea. Apoi o privi șăgalnic-amenințător, ca și cum ar fi spus: acum e acum, să te văd pe unde treci. - Ei, pe naiba! Nu m-am bășicat, dar nu văd unde-i hazul! Ștefania se opri în loc și începu să-și roadă o unghie, gânditoare. El mătura cu piciorul aria de trecere, precum un reflector zona de graniță. Îl privi din cap până în picioare. Lasă-mă să trec!, îi șopti cu voce neîncrezătoare. Întârzii, adăugă ea. Sebastian nu-i răspunse, se făcu că nu aude. Își plimba piciorul în continuare, cu perseverență. Ștefania se lipi cu spatele de perete și începu să înainteze pe laterală. El simți pericolul și se lăsă mai mult în fotoliu, până în punctul în care risca să dea cu fundul de pământ. De efort, laba piciorului începu să-i tremure. Ea sesiză impasul și sări iute ca o iadă peste piciorul șovăielnic. Când se văzu partea cealaltă, mai făcu rapid câțiva pași, să ajungă într-o zonă sigură. Apoi se întoarse, îi făcu sâc-sâc și dădu năvală în baie. Când auzi jetul dușului, Sebastian se retrase în fotoliu. Deși tot timpul cu receptorul la ureche, pierduse șirul povestirii lui Sergiu. - Am vorbit despre toți, bătrâne. Unul n-a scăpat netocat. Avea o grămadă de noutăți, cică mai corespondează cu unul cu altul pe mail... Știi că era unul, nu la noi în clasă, ci în B, îi spuneam Pinion Un băbălău cu față de cimpanzeu Când mergea pe hârbul lui de bicicletă, ziceai că-i număr de circ A făcut medicina gagiul și acum e director de spital. Dacă-l vezi, tre` să-i spui dom` doctor - Dar cu ăla, cum îi zice am un lapsus Vali-și-mai-nu-știu-cum Pe unde o fi, ce face? Ștefania ieși din baie complet dezbrăcată, dar nu apucă să o vadă prea bine, cu toate că întinsese capul special pentru asta când auzise ușa. Intrase repejor într-una din camere, unde o putea auzi, însă nu-i putea zări nici călcâiul. Nu reușise, într-o fracțiune de secundă, decât să constate că pielea de pe fese se înroșise ușor. - Albanezu`? - Nu, măi, nu era nici un albanez, era român - Ești teroare, porecla era Albanezu`. - Habar n-am de poreclă Vali-și-mai-nu-știu-cum, asta știu Un tip atletic brunețel . - Albanezu`! Ăsta-i! Unul din buncii lui era albanez. - Asta nu mai știam Ce face? Îi cunoștea foarte bine toate zgomotele. Aproape că o vedea cum se îmbracă. Elasticul chiloților tocmai îi plesnise ușor pielea. Avea un fel foarte personal de a-și trage chiloții. Cumva cu poftă! Cu hotărâre! Îi ducea până sus și îi lăsa să-i pocnească marginea peste piele, ca și cum acest zgomot încheia apoteotic întregul proces. Ca și cum, după ce se văzuse cât de cât echipată, era gata de drum. Probabil că avea un efect tonic asupra ei. Îi știa, desigur, și fâșâitul ciorapilor fini. Îi aduna la vârf și trăgea cracul stâng, apoi cel drept. Când avea unghii lungi, fâșâitul era altul decât atunci când aluneacau doar pe buricele degetelor. - Ăsta își făcuse într-o vreme o crescătorie de struți pe undeva pe lângă București dar mare lucru nu mai știu despre el Dar hai să-i luăm pe rând, să vedem fiecare ce hram poartă Să începem cu A. Cine era primul la catalog? Ababaei parcă, nu? Ăsta era sutienul. Nu că ar fi făcut un foșnet specific, dar știa zgomotul sertarului din care tocmai fusese scos. După mârâială, nu nimerea cheutorile. Fustele și bluzele stăteau după aceeași ușă din dulap, așa că nu le-ar fi putut preciza ordinea. Umerașele zăngăniră. Unul pocni, lovindu-se de fundul dulapului. Ștefania înjură cu jumătate de gură. - Pe fata asta, Ababei, am mai văzut-o prin oraș Lucrează pe la o fabrică pe undeva Era cu un copil de mână. Cine mai era la A? Antonovici! Mistrețul, cum îi spuneam în gașcă. Ăsta făcea lupte, a câștigat ceva și pe la o balcaniadă Dacă nu i-o fi rupt unul ciolanele, o fi antrenor pe la juniori pe undeva Nici Căprița nu mai știa nimic despre el Ieși din cameră îmbrăcată și parfumată. Își luase fusta bej și bluzița verzui fără mâneci. Dacă nu mă lași să trec, să știi că mă supăr!, îl amenință pe ton scăzut, fără nici o undă jucăușă. Sebastian își țuguie buzele și întinse gâtul. Îl sărută în grabă și se repezi la sandalele din hol. Mirosea a parfum din cel care mai avea puțin pe fundul sticluței, așa că se dădea mai rar cu el. Își privi ceasul și ieși valvârtej, trântind, din grabă, ușa în urma ei. - Cam atâția ar fi la A, nu? Să trecem la B. Primul de-aici era - Bodnărescu. - Exact, Bodnărescu. Eu și cu Adrian îi spuneam Ogarul, căci avea un mers de câine Cu capul bălăbănindu-se și amușinând parcă tot timpul după vreun os. Ăsta lucrează pe la primărie, conduce hârtiile dintr-un birou în altul - Da, cred că am dat și eu nas în nas cu el pe-acolo - Aoleu, bătrâne! Acu` văd cât e ceasul. Trebuie s-o tund, că am o întâlnire Deja cred că voi întârzia puțin. Am rămas la B, nu? Continuăm de unde am rămas, nu-ți fă griji! Vacanță plăcută! Sebastian se întinse să se dezmorțească, cu mâinile după cap. Își frecă pavilionul urechii. Îl durea un pic, din pricina receptorului. Cât mai vorbea și Sergiu! Așadar, avea o jumătate de zi liberă. Și asta miercurea, în miezul săptămânii. Nici nu-i venea a crede. Nici nu știa ce să facă cu atâta timp. Putea să se uite la televizor vreo două ore, până se întorcea Ștefania de la serviciu; apoi se gândea, zâmbind pișicher, la o partidă de sex. Chiar dacă va trebui să mai aibă un pic de răbdare, căci pe căldura asta sigur se întorcea transpirată.
Dan Lungu n. 1969, Botoșani. Conferențiar dr. la Catedra de Sociologie, Universitatea Al.I. Cuza, Iași. In 1996, inițiază grupul literar Club 8. Intre 2001 si 2002 a fost redactor-șef al revistei de cultură Timpul. Volume publicate: Muchii (versuri), Editura Junimea, Iași, 1996; Cheta la flegmă (proză scurtă), Editura OuTopos, Iași, 1999; Construcția identității într-o societate totalitară. O cercetare sociologică asupra scriitorilor, Editura Junimea, Iași, 2003 (nominalizată la Premiul pentru Teorie Literară al Asociației pentru Literatură Generală și Comparată din România); Povestirile vieții. Teorie si documente, Editura Universității Al.I. Cuza, Iași, 2003; Proza cu amănuntul (proza scurta), Editura Cronica, Iași, 2003; Nunta la parter (teatru), Editura Versus, Iași, 2003 (volum nominalizat la premiile Asociației Scriitorilor din Iași și la premiile Uniunii Scriitorilor din România); Raiul găinilor (fals roman de zvonuri și mistere), Editura Polirom, Iași, 2004 (nominalizat la premiile Ziarului de Iași si la premiile Fundației Euridice);Incursiuni în sociologia artelor, Editura Universității "Al. I. Cuza", Iași, 2004; Le paradis des poules, Editions Jaqueline Chambon, Paris, 2005. I se montează piesele Cu cuțitul la os (Green Hours, Teatrul Luni, regia Bogdan Tudor, 2002) si Nuntă la parter (spectacol-lectură la Teatrul Odeon, regia Peter Kerek, 2003). Premiul Societății Junimea pentru activitatea literară pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalității, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001). Membru al ASPRO si USR.
|