|
Manole 3D Tragedie antică, medievală și modernă
de Adina Dabija
Personaje :
Manole Ana Nostradamus Lampagiul Negru Vodă Marele Logofăt Radu Logofețel de Divan Urzica Desbolitoarea, făcătoare de miracole Popica Despocitoarea, făcătoare de miracole Libelula Lola de Dragoste, făcătoare de miracole Primul Zidar Al doilea zidar Maria, prietena Anei, nevasta Primului Zidar A doua jupâneasă, nevasta Celui de-al Doilea Zidar Doi străjeri Șeful Caravanei de Miracole și Ciudățenii Omul cu două capete, Femeia șarpe, Omul paianjen, exemplare din Caravană
Actul I
Scena 1
Întuneric. Intră Lampagiul cu o făclie în mână. Pe măsură ce vorbește luminează diferitele personaje din scena următoare, care petrec în altă lume, din care nu răzbate sunetul : zidarii dansează cu nevestele lor, Manole doarme cu capul pe masă, Ana intră cu un borcan mare în mână.
Lampagiul : Lumină! Avem lumină! Cine mai dorește? Lumină de la Dumnezeu, să vă încălzească sufletul! V-ați culcat cu toții? (urcă scara) Ce noapte întunecoasă! O să vă aprind stelele în cer să vă mai luminez sufletele (aprinde stelele) Măcar atâta pot să fac pentru voi. (râde) Acum, dacă nu vă e cu supărare, voi opri puțin roata timpului (trecând de la un personaj la altul și oprindu-i pe rând) într-o zbatere de gene, între așezarea mâinii pe pahar și ducerea paharului la gură, între pasul piciorului stâng și pasul piciorului drept cât să ascult și eu greierii. (Cască) Ce frumos cântă! Iată că în sfârșit putem uita. (Moțăie)
Manole se ridică de la masă cu mișcări fragmentate la început, apoi din ce în ce mai cursive, așa cum reîncepe să cânte picupul după o pană de curent. Celelalte personaje rămân nemișcate.
Manole : Hei, Doamne! Doamne Dumnezeul meu!
Lampagiul (tresare): Cum? Cine mă strigă? Bolnav ori muribund?
Manole : Nici una nici alta. Sunt eu, Doamne.
Lampagiul : Tu ești, Manole? Vino încoace, mai la lumină! Așa! Nici țipenie de om n-a ajuns în seara asta aici, în afară de tine. Bine ai venit! Apropie-te și ia lumină. Nu-ți fie teamă, ia cu mâna, nu arde!
Manole : Aoleu! Da beat mai sunt! Ce naiba (dă cu ochii de Lampagiu) Ia te uită, nebunul satului!
Lampagiul: Voi toți credeți că sunt nebun, dar eu de fapt sunt Dumnezeu.
Manole: Ce naiba cauți aici? Șterge-o.
Lampagiul : Vrei să spui tu ce naiba cauți aici! Ești pe teritoriul meu.
Manole : Cum am ajuns aici? Zău că nu-mi amintesc Cred că am băut cam mult aseară. Ia zi, n-ai văzut un fum albastru trecând peste pădure?
Lampagiul : Ce fum? A murit cineva? Numai sufletele morților trec peste pădure.
Manole: Vezi locul ăla gol de pe cer? Uite chiar acolo, deasupra cucuvelei.
Lampagiul : Locul ăla se aprindea și nu se mai aprinde. Trebuie să-l repar.
Manole : Aseară am jucat cărți. Am pierdut tot ce era al meu, așa că am jucat luna de pe cer și am pierdut-o și pe ea.
Lampagiul : De asta nu se mai aprinde luna! Ticălosule! Blestematule!
Manole : Stai puțin Știam că o să te superi Stai să-ți spun cum a fost. Nu știu ce m-a apucat să joc cărți aseară. Eu nu joc niciodată. Parcă dintr-o dată ceva mă nemulțumea și simțeam nevoia să joc. Ce e cel mai ciudat e că, pe măsură ce pierdeam, mă bucuram. La început am pierdut banii, apoi am pierdut casa, casa în care m-am născut și am crescut, toată munca părinților mei s-a dus pe apa sâmbetei! Apoi mi-am pierdut cămașa de pe mine, cămașa cusută de Ana Apoi am rămas singur și am început să mă gândesc la viața asta a mea. Așa că am pus pariu cu mine însumi că dacă câștig luna atunci îmi schimb complet viața asta a mea.
Lampagiul: Și, ai câștigat?
Manole : La început am crezut că da. I-m recitat o poezie... Și ea a lăsat un nor să-i treacă prin față și după ce norul s-a dus în locul ei nu mai era decât o ceață albastră Am crezut că e din cauză că am băut cam mult și am vedenii Uite-te, nu se vede nici urmă de lună, deși noaptea e înstelată.
Lampagiul: Deci ai pierdut.
Manole: Imposibil ! Doar am jucat de unul singur.
Lampagiul : Și totuși ai pierdut.
Manole : Și atunci cine a câștigat?
Lampagiul : Celălalt. Lunaticul. Cel care este în tine.
Manole : Fii serios ! Nu e nimic în mine, în afară de vreo trei litri de vin. Te rog ajută-mă s-o găsesc! Numai tu mă poți ajuta! Numai tu poți vorbi cu ea, acolo unde o fi, că doar ești nebun!
Lampagiul : O-ho ! Oi fi eu nebun, dar nu într-atât încât să mă înhăitez cu unul ca tine.
Manole : Nici nu știi cât e de important. Dacă am pierdut pariul înseamnă că nu-mi pot schimba viața. Trebuie să schimb ceva înainte, înainte să înceapă
Lampagiul : Ce să înceapă?
Manole : Ceva ireversibil Tare mi-e teamă că va fi prea târziu... Mai că-mi vine să las naibii toată șandramaua și-mi iau lumea-n cap, fie ce-o fi!
Lampagiul : Deci vrei să pleci ?
Manole : Da ! M-am hotărât.
Lampagiul: Așteaptă până mâine dimineață. Toți bețivii vor să plece când li se-nvârte capul. Așteaptă să te trezești.
Manole : La naiba, nu sunt beat! Eu când beau sunt cel mai trez om de pe pământ! Mă simt ca un nou-născut.
Lampagiul : Și unde ai vrei să pleci ?
Manole: M-am gândit să plec în Italia să mă fac ucenic.
Lampagiul: Ucenic? La ce să te faci ucenic când ești deja meșter?
Manole: Nu știu dacă va fi așa de simplu acolo... Aici sunt meșter, dar la ce bun? Nimic nu se poate construi aici ! Pământurile se mișcă, materialele sunt proaste, calfele leneșe și obraznice, gusturile boierilor îndoielnice, totul cere efort înzecit și sacrificii uriașe. Și mai ales n-am de gând s-o zidesc pe Ana în zidul mănăstirii. Mi-e scârbă, înțelegi? Mi-e scârbă de ce va urma!
Lampagiul : Nebunule ! De o mie de ori mai nebun ca mine! De ce crezi că tocmai tu ești Meșterul Manole ?
Manole: Pentru că sunt ! Eu sunt Meșterul Manole ! Dar refuz! Zici că ești Dumnezeu? Ei bine, atunci îți spun în față: găsește-ți pe altcineva! Nu ți-ai găsit prostul cu mine!
Lampagiul: Nătângule! În loc să-ți trăiești viața în libertate, te lași dus de nas de tot felul de spaime prostești.
Manole : N-ai cum să-nțelegi Pentru un Dumnezeu înțelegi mult prea puțin Povestea se țese în jurul meu pe zi ce trece, ca o pânză vicleană care mă învăluie pe nesimțite. Sunt mici semne, mici indicii că totul curge într-acolo. (reflecteză) Crezi că e totuși posibil să nu fiu eu? Tocmai de aceea trebuie să plec, ca să fiu sigur că scap o dată pentru totdeauna de povestea asta. Și apoi m-am săturat! Vreau să văd și eu lumea, să văd de aproape cum lucrează un maestru italian, să-l cunosc pe Michelangelo și poate să pun și niște bănuți deoparte
Lampagiul: Și Ana?
Manole: Ana? Ana e în pericol atâta vreme cât rămân. Poate ar trebui să plec chiar azi. Chiar acum!
Lampagiul: Și luna?
Manole: Luna e a mea. Nu ți-am zis că am câștigat-o la cărți? Eu însumi am câștigat-o. Trebuie să fie pe undeva pe-aici, pe-aproape. Și-n definitiv, ce treabă ai tu cu luna mea?
Lampagiul : Ia ascultă amice ! (îl apucă strâns de braț) Luna de pe cer nu-i a ta ! E a tuturor nebunilor, a pisicilor și a poeților îndrăgostiți. Să-ți intre bine-n cap! Faci ce știi și pui luna la loc pe cer. Caut-o, ai înțeles ?
Manole: Am înțeles Dar nu mă mai strânge așa. Am înțeles. Ai dreptate, nu se cade să plec așa. O să-mi respect învoiala. Mai sunt câteva lucruri de făcut Scuză-mă, mă grăbesc oarecum (se îndepărtează)
Lampagiul : Stai, unde pleci așa, omule ? Caut-o acum ! Caută, caută ! Caută-l pe celălalt! (Manole caută) Ai găsit ? Mai caută ! (Manole caută) Caută totul, nu e vreme de pierdut ! Caută-l pe Dumnezeu ! Lumină, ia lumină ! Totul poate aștepta, numai căutarea lui Dumnezeu nu poate aștepta !
Manole (se prăbușește la loc pe scaunul de pe care se ridicase) : Cred că am băut totuși prea mult astă seară. Mâine mai sunt câteva lucruri de făcut Câteva mici lucruri Mâine (Pune capul pe masă și adoarme)
Lampagiul: Azi, mâine, poimâine !... Nu înțelegi că nu contează locul și timpul? N-ai decât să dormi în continuare dacă asta vrei! Roata se învârtește și te leagănă în somnul tău (rotește făclia) Învârte, învârte roata. Trecut, prezent, viitor Trecut, prezent viitor Trecut, prezent, viitor (Lampagiul iese)
Scena 2
Calfele dansează cu nevestele lor. Manole doarme cu capul pe masă. Ana intră cu un borcan mare în mână și îl așează pe masă. Jupânesele vin pe rând și iau alifie din borcan.
Primul zidar: Aceasta este sărbătoarea seului de porc!
Maria (îngenunchează, ia alifie din borcan și îl unge pe mâini pe Primul zidar) : Să ți se vindece mâinile ca să mă poți mângâia! (cei doi ies dansând)
Al doilea zidar : Asta e preacinstita sărbătoare a seului de porc!
A doua jupâneasă: (îngenunchează, ia alifie din borcan și îl unge pe mâini) Să îți dispară crăpăturile din palme ca să poți simți dulceața sânilor mei. (cei doi ies dansând)
Ana (îngenunchează, ia alifie din borcan și îl unge pe mâini) : Să ți se înmoaie bătăturile...
Manole mormăie ceva prin somn și adoarme la loc.
Maria : Ana, nu vrei să te prinzi cu noi în horă?
Ana : Îmi fac griji pentru Manole. Nu prea e în apele lui.
Maria: Cred și eu, după ce a pierdut totul la cărți! Ce-o să faceți acum?
Ana : Omul a zis că mai bine lipsă de o asemenea dărăpănătură. Până la urmă ne-a lăsat casa.
Maria : Excelent! Dacă-i așa, să bem! Hai veselește-te și tu un pic, măcar cântă ceva!
A doua jupâneasă: Da, cântă-ne cântecul despre Ana lui Manole (se prind toți horă în jurul ei și încep să danseze lent, în transă)
Ana (în mijlocul horei) : « Manole, Manole/ Meștere Manole/ Dac-o fi vro glumă, / Gluma nu e bună;/ Zidul că mă strânge,/ Țâțișoara-mi curge,/ Copilașu-mi plânge!/ Iar Manole sta,/ Nimic nu zicea,/ Cu amar plângea./ Și zidari zidea,/ Zidul înãlța,/ Zidul întărea/ Și mi-o coprindea/ Și mereu striga:/ Var și cărămidã,/ Că-i pustie multă,/ Că-i lucrare lungă! »
Manole se trezește brusc și se uită pe cer. Ceilalți continuă să danseze, Ana iese din cerc și se duce lângă Manole.
Manole : Nu o văd, nu e. Nu e la locul ei pe cer.
Ana: Azi noapte am avut un vis foarte ciudat. Se făcea că burta mea începuse să crească, devenea din ce în ce mai mare și toată lumea se aduna în jurul ei și se minuna. Până la urmă a plesnit și din ea a ieșit luna. Era roșie și plângea ca un bebeluș, iar eu urcam pe scara înaltă de la pod și voiam s-o iau de-acolo de sus ca s-o mângâi și s-o leagăn.
Manole : Nu cumva ești gravidă ?
Ana : Nu știu. Ce frumos ar fi ! Spune, n-ar fi frumos ?
Manole (cască): Copiii trebuie făcuți într-un moment de liniște.
Ana : Orice moment e bun pentru a face copii. Copiii sunt de la Dumnezeu.
Manole (întinzându-se): Nu ți-am vorbit niciodată despre planurile mele de viitor. Poate că o să plec în Italia o vreme.
Ana : Ce să faci în Italia ?
Manole : Să văd cum lucrează marii maeștri Să învăț Să pun niște bani deoparte După aceea dacă vrei putem face și copii.
Ana : Vreau să vin cu tine.
Manole : Mai întâi va trebui să-mi găsesc eu ceva de muncă.
Ana : Vreau să plecăm împreună. Îmi voi căuta și eu ceva de muncă.
Manole : Nu e chiar atât de simplu Nu vorbești limba.
Ana : Dar tu o vorbești ?
Manole : La mine e altceva Eu am mâinile astea. Sunt zidar. Pe când tu
Ana : Pe când eu ce ? Spune mai bine că nu mă mai iubești ! Am înțeles foarte bine, nu e nevoie să-mi împui capul cu baliverne! (iese în fugă; ceilalți se desprind din horă. Intră Radu Logofețel de Divan).
Radu Logofețel de Divan: Să se desfunde zece buți cu vin, să se mai aducă șapte curcani fripți, opt butii cu murături și șaptesprezece tăvi cu plăcinte. Cântați și dansați mai cu foc, că o dată e sărbătoarea înălțării celui mai frumos palat din lume!
Jupânesele: I-ha! (ies dansând)
Radu Logofețel de Divan : Tii, ce petrecere! Totul e pe gustul oamenilor tăi, meștere?
Manole : Mulțumim cu plecăciune, boierule!
Radu Logofețel de Divan : Aș vrea să am o vorbă cu tine. (Manole le face semn celorlalți să iasă)
Manole : Spune, boierule.
Radu Logofețel de Divan : Am stat astăzi toată ziua și m-am sfătuit cu jupâneasa Ne-am uitat pe niște reproduceri ale palatului ducelui de Alba e tare frumos, uite-te și tu ce lucrătură (desfășoară un pergament) Am hotărât să mai adăugăm o aripă la palat. Și să poleim acoperișul cu aur.
Manole : Mi-e teamă că va trebui să vă căutați pe altcineva.
Radu Logofețel de Divan: Așa deci Și de ce mă rog?
Manole: Am un alt angajament.
Radu Logofețel de Divan : Sunt sigur că poate să aștepte. Hai mai bine la noi la palat să dicutăm în tihnă.
Manole : Astă seară mi-e imposibil.
Radu Logofețel de Divan : Insist.
Manole : Iar eu refuz!
Radu Logofețel de Divan : Atunci eu îți poruncesc! (Intră doi străjeri care îl iau pe Manole de o parte și de alta)
Scena 3
Negru Vodă stă în jilțul domnesc.
Negru Vodă (cască): Ce plictiseală! În țara asta nu se întâmplă nimic. Corupție, sărăcie, mizerie, hoție la drumul mare. Boierii sunt răi, argații corupți, popii încuiați la minte și la suflet, cărturarii lipsiți de imaginație. Curtea e bârfitoare și fără maniere. Femeile sunt lipsite de veselie. Poporul e prost și nu se trezește din adormire. Am încercat totul (se strâmbă în toate felurile): am fost rău; am fost despot; uneori prea moale; alteori prea crud; in-su-por-ta-bil; ridicol; bădăran; incult; nedemn; labagiu; BOU; I-DI-OT! Trebuie să recunoașteți că sunt un geniu! Dar DEGEABA! Nimeni nu se prinde de poantă! Lumea o ia în serios! Nimic nu-i poate trezi din somnul de veci. Nimeni nu se revoltă! Boierii mă iau cu binișorul ca să-i las să-și facă mendrele. Oamenii de rând vin la mine cu jalba-n proțap, în loc să-și pună mintea la contribuție și să sape sistemul. Mă rog, lipsa sistemului. Popii îmi cer biserici în care poporul se duce să afurisească și se roagă să moară capra vecinului. Dacă poporul ăsta a supraviețuit până acum se datorește numai holerei, turcilor și tătarilor. Ăstea ce ne-au mai scos din dormitare. Fără atâtea necazuri țara asta s-ar duce de râpă (bate din palme) Mare Logofăt!
Intră Marele Logofăt cu un șirag de cârnați în jurul gâtului.
Marele Logofăt : Poruncă, Înălțimea voastră!
Negru Vodă : Se anunță vreun război, ceva?
Marele Logofăt : Să-mi consult agenda. (Derulează un pergament) Deocamdată nimic. Turcii sunt prea ocupați cu Bizanțul.
Negru Vodă : La naiba! Pacea asta o să ne bage-n mormânt! (disperat) Vreo epidemie?
Marele Logofăt : Lepra și febra bubonică sunt sub control, în cadrul Colecției de Ciudățenii a Luminăției Voastre. Câteva cazuri izolate de holeră
Negru Vodă : La naiba! Si boala aia mortală care bântuie Asia?
Marele Logofăt : N-a ajuns încă la noi.
Negru Vodă : Da ce Dumnezeu face? Dar vreo răscoală, ceva?
Marele Logofăt : He-he, aici am o veste bună. A fost una, dar am înăbușit-o în sânge.
Negru Vodă (își freacă mâinile): Foarte bine! Și?
Marele Logofăt : Și acum e liniște.
Negru Vodă : Cum? N-au venit rudele celor uciși să facă dreptate? N-au venit să-mi dea în cap ca unui despot ticălos ce sunt?
Marele Logofăt : Nici pomeneală! Toată lumea vă înjură și aprinde lumânări pentru morți, dar nimeni nu pune mâna pe sabie. Popor de mămăligă!
Negru Vodă : Doamne, de-ai da o secetă să fie foamete în țară!
Marele Logofăt : Previziunile meteorologice sunt proaste. Babele se plâng de dureri de oase, deci vara asta va ploua cu găleata. Grânele se vor coace, păsărelele vor ciripi, poporul va cânta și va dansa.
Negru Vodă : Ce nenorocire! Suntem pierduți!
Marele Logofăt : Da, se pare că suntem cu adevărat pierduți!
Negru Vodă : De ce repeți, tâmpitule? Totul e numai din cauza ta!
Marele Logofăt : Luminate
Negru Vodă : Nici un luminate. Eu sunt întunecate, înțelegi? Sunt Negru-Vodă și am un scop foarte precis. Dacă nici eu nu mai reușesc să-i fac să înțeleagă că sunt o cireadă de vite pe care o mână cine unde vrea, atunci cine?
Marele Logofăt : Nimeni, Întunecate, nimeni
Negru Vodă (imitându-l) : «Nimeni, întunecate, nimeni! » Ești un incapabil!
Marele Logofăt : Sunt un incapabil
Negru Vodă : Cum de-mi rezistă țara asta? Numai printr-un miracol! Asta e, sunt prea multe miracole! Prea multe minuni! Prea multe povești și închipuiri! Este insuportabil!
Marele Logofăt : Așa nu se mai poate!
Negru Vodă : Și ce-ai de gând să faci, incompetentule?
Marele Logofăt : Am un plan diabolic.
Negru Vodă : (ironic) Ia s-auzim.
Marele Logofăt : Păi să vedem Voi ăăă pârjoli pădurile și pajiștile?...
Negru Vodă : Eram sigur că vei spune-o prostie! Nu ține, s-a mai făcut!
Marele Logofăt : Voi pune să se predea sub pedeapsă de moarte toate obiectele frumoase, toate minunile și făcătorii de miracole. Vom pune totul la Colecția de Ciudățenii a Întunecimii voastre! Voi colecționa izvoarele tămăduitoare! Voi strânge poveștile de pe fețele oamenilor! Astfel numele Întunecimii voastre va fi preamărit de urmași. Toată lumea va ști ce fapte mărețe ați împlinit ! Țara se va trezi încet-încet la realitate. Va pune mâna pe sapă și pe bâtă, și ne va da în cap.
Negru Vodă : Excelent !
Marele Logofăt : Nu e genial?
Negru Vodă : Nu te mai lăuda atâta, că n-am văzut până acum să fi dus ceva la bun sfârșit! Ne trebuie cât mai multe povești ! Strânge totul, colecționează totul și să-mi aduci ce găsești mai de soi. Hai, la treabă! Faci ce știi, numai să-i trezești! Stai! Ce-ai în jurul gâtului?
Marele Logofăt : A, era să uit, Radu Logofețel de Divan vă trimite niște cârnați. Tocmai a tăiat porcul și
Negru Vodă: Să și-i bage în cur!
Marele Logofăt : Întunecate
Negru Vodă : Da cu ce ocazie a tăiat porcul acum, în toiul verii, mă rog?
Marele Logofăt : Pentru Sărbătoarea Seului de Porc, cum se obișnuiește la sfârșit. A, nu v-a spus ? Și-a mai înălțat un palat.
Negru Vodă : Serios ? Alt palat? Uite în sfârșit o veste bună. Îmbuibatul naibii, poate crapă de îmbuibare. Poate se revoltă poporul
Marele Logofăt : E amărât. Meșterul care i-a făcut palatul refuză să i-l termine.
Negru Vodă : Nu mai spune! De ce? Nu s-au înțeles la bani?
Marele Logofăt : Nu, la ceva mult mai complicat, legat de gusturi estetice, n-am înțeles prea bine.
Negru Vodă : Interesant. Iată un om hotărât. Și cum îl cheamă pe meșterul ăsta?
Marele Logofăt : Îmi scapă numele, dar știu că pentru aroganța lui a plătit cu vârf și îndesat. Radu Logofețel i-a tras o sută de vergi la tălpi și-l ține închis.
Negru Vodă : N-ar fi un exemplar interesant pentru colecția mea de povești?
Marele Logofăt : Nu cred că e genul care să se lase colecționat
Negru Vodă : Nu fii naiv! Absolut totul, din momentul când se naște, e deja colecționat de Dumnezeu! Pentru tipi de genul ăstuia trebuie doar să găsești o cauză suficient de bună ceva activ, care să-i dea impresia că totul depinde de el. Mai gândește-te !
Marele Logofăt : Am înțeles, Întunecate, mă voi gândi. Pot pleca?
Negru Vodă : Du-te, du-te! Dă cârnații motanului meu, dar mai întâi gustă-i să nu fie otrăviți.
Marele Logofăt : Desigur! (Se înclină până la pământ și dă să iasă)
Negru Vodă : Stai! Ce se aude? Miorlăituri? Să fi intrat deja în călduri motanul meu?
Marele Logofăt : Nu, sunt plânsetele supușilor Întunecimii voastre. Supușii domniei-voastre așteaptă în anticameră să le faceți dreptate.
Negru Vodă : Să aștepte, să aștepte
Scena 5
Jilțul domnesc este gol. Făcătoarele de miracole se agită în jurul Marelui Logofăt, care se străduie să-i țină la distanță cu un baston. Nostradamus stă la o parte pe un scaun, plin de distincție, și nu participă la agitația din jur.
Urzica Desbolitoarea: Foc și-urzici, ace și furnici! Să-i crape ochii în cap cui ne-a adunat aici dacă și-a pus gând rău cu noi!
Popica Despocitoarea: De ce ne-ați luat cu japca? Astea sunt maniere domnești? Nu sunteți buni de nimic! Doar de războaie și sărăcie! Oamenii au nevoie de noi, așa să știi! Suntem singura lor rază de lumină. Ce s-ar face poporul fără miracole? Vai și-amar, nu i-ar rămâne decât birurile și necazurile.
Marele Logofăt : Vă rog să vă calmați! Am poruncă de la Negru Vodă să fac un inventar al miracolelor și ciudățeniilor care mai circulă prin țară, atât și nimic mai mult.
Libelula Lola de Dragoste: Și ce-l doare pe el, mă rog? L-a apucat brusc grija de popor? Să-și vadă de războaiele și de birurile pe care ni le-a pus în cârcă!
Marele Logofăt : Înălțimea Sa încearcă să-și cunoască mai bine supușii luând seama la miracolele și ciudățeniile care se petrec.
Urzica Desbolitoarea: Dar nu e nevoie! Ne ocupăm noi de problemele oamenilor.
Marele Logofăt : Gata cu vorba! Vă rog, pe rând, fiecare să-și prezinte meșteșugul!
Libelula Lola de Dragoste: Stați puțin! Și noi ce-avem de câștigat la afacerea asta?
Marele Logofăt : Recunoștința lui Vodă pentru felul în care îl supliniți acolo unde el nu poate să fie prezent.
Popica Despocitoarea: Află că nu suplinim pe nici un vodă, ci pe Dumnezeu cel mare din cer.
Urzica Desbolitoarea: Nu mai putem noi de recunoștința lui vodă! Ce să spun, asta ne lipsea. Ia mai lasă-ne-n pace, ne pierdem clienții din cauza pălăvrăgelii tale.
Marele Logofăt : Bine, fie, toată lumea va primi din partea Scaunului Domnesc o pungă de galbeni...
Popica Despocitoarea: Mare, mijlocie sau mică?
Marele Logofăt : Mmmm... mijlocie. Iar cel care săvârșește cea mai mare minune va deveni angajatul permanent al curții.
Făcătorii de miracole se agită.
Urzica Desbolitoarea: O să-ți pară extrem de rău dacă ne duci cumva cu vorba! Or să-ți crape boașele!
Popica Despocitoarea: O să-ți pice părul!
Libelula Lola de Dragoste: O să prinzi a duhni a usturoi în toiul dragostei! O să ți se cioflească ștoiul!
Făcătoarele de miracole: O să-l vezi tu pe dracu!
Marele Logofăt : Haideți, fiecare, încetișor, pe rând.
Făcătoarele de miracole se agită.
Urzica Desbolitoarea (împingându-se în față): Foc și-urzici, ace și furnici! La o parte, faceți loc! Eu sunt Urzica Desbolitoarea, mâncați-aș ochii, lasă-mă să te vindec.
Marele Logofăt : Să mă vindeci de ce? Sunt bolnav?
Urzica Desbolitoarea: Mai întrebi? Nu te uiți niciodată în oglindă? Ești palid, gălbejit, tremuri, se vede că ești pe cale să faci beșica cea rea și-nfocată. Ptiu, ptiu! (scuipă în sân).
Marele Logofăt : Nu-i de mirare, dacă muncesc din zori și până-n noapte...
Urzica Desbolitoarea: Săracul de tine, maică, prea multă muncă strică. Hai să-ți pun niște prișnițe cu mușuroaie de furnici. Un mușuroi pe frunte, unul pe piept, unul pe pântece și îndată furnicile te pișcă și scot boala din tine cât ai zice pește.
Marele Logofăt (împingând-o cu bastonul): Doamne ferește, fugi de-aici! Sunt cam firoscos din fire, dar... ăăăă... nu e rău... interesant! (Notează ceva) Alte miracole, vă rog, cine e la rând?
Urzica Desbolitoarea: Atunci măcar să te crestez puțin sub limbă să-ți iasă veninul... Este o metodă proprie, unică în lume! Se numește tăiatul sub limbă, cred că ai auzit...
Popica Despocitoarea: Praf în ochi! Baliverne! Ascultă-mă pe mine, Mare Logofăt, femeia vrea să te ducă cu preșul! Cauza bolii și a răului din om este pociul. Eu sunt Popica Despocitoarea, te vindec de pocitură, lingoarea sufletului.
Marele Logofăt : Acum mă mai scoateți și pocit!
Popica Despocitoarea: Ești, cum să nu fii? Nu te uiți în oglindă? În ziua de azi toată lumea e pocită: copiii sunt pociți de părinți, părinții sunt pociți de viață, viața e pocită de Dumnezeu și Dumnezeu e pocit de dracul. Dar dracul... ehe, dracul e pocit de mine! Uite-te la fața ta suptă de griji, la picioarele tale roase de drumuri inutile, la gura de pește scobită de vorbe goale. Toate astea sunt semnul pociului care te macină pe dinăuntru. Ce-o să se-alegă din grijile, drumurile și cuvintele tale fără rost? Nu mai pierde timpul, trebuie să-ți umpli sufletul cu desfătări. Mai lasă-le-ncolo de gânduri negre! Cu țepoaicele astea scot pociul din trup, că nu în om le înfing, ci în pociul dintr-însul. Poci, poci, poropoci, poropica, cucu, caca! (se apropie de el cu țepoaicele).
Marele Logofăt (împingând-o cu bastonul): Aoleu, fugi de-aici! Hai mai bine s-o lăsăm pe altă dată!
Libelula Lola de Dragoste: Are dreptate omul: nu ține șmecheria cu pociul! Ce-i aia poci? Fâssss! Eu operez cu forțe mult mai simple. Uite iubirea... Iubirea adevărată, sinceră, nu numai că alungă toți dracii din om, dar îi curăță sufletul și-l lasă atât de limpede că orice boală și orice drac dintr-însul o iau la sănătoasa. Eu sunt Libelula Lola de Dragoste și pe loc te îndrăgostesc lulea! Limbile focului să te lingă și să te împingă, să te pălească și să te clocotească! Că pe lângă a ta ursită celelalte femei sunt niște cioare ofilite, peste gard ce-s azvârlite!
Marele Logofăt : Vă rog, vă rog: orice, numai asta nu! Sunt un om ocupat, extrem de ocupat! Nu am timp de prostii! Imediat să mă descânți înapoi că de nu închid bâlciul, ați auzit?
Libelula Lola de Dragoste: Ce-i făcut nu poate fi desfăcut. Lasă, iubitule, să fie într-un ceas bun! (Marele Logofăt se apropie fascinat de ea, o conduce și o suie pe jilțul domnesc. Libelula Lola de Dragoste bate din palme) Cântă-mi! (Marele Logofăt îngenunchează și începe să cânte o serenadă de dragoste. Celelalte făcătoare de miracole se apropie de el, îi scot eșarfe din urechi, porumbei din gură, îi înfing țepi în spinare etc.)
Nostradamus (ridicându-se de pe scaun): Este suficientă o clipă de neatenție și toată rânduiala omului se duce de râpă. Ce dacă ești prinț? Dragostea îți înnoadă creierii și-ți sună cucii-n cap, te face o cârpă în nouăzeci și nouă de culori să-și lege femeia părul cu ea. Nu există tulburare și pacoste mai mare pentru inima omului ca dragostea. Cădea-ți-ar părul, crăpa-ți-ar tâțele, pocni-ți-ar puricii, așa cum ai supt tu sângele bărbatului ăstuia, lipitoare cu dinții ca lopețile!
Marele Logofăt (ridicându-se din patru labe, o vede pe Libelula Lola de Dragoste pe jilțul domnesc): Ce naiba se petrece aici? Dă-te jos imediat!
Libelula Lola de Dragoste: Iubitule?
Marele Logofăt : Îți arăt eu ție iubitule! (își smulge țepușele și fundele)
Libelula Lola de Dragoste (începe să plângă): Așa sunteți toți! Lasă că tot m-oi mărita eu până la urmă. Bine că n-am apucat să mă mărit cu tine. Ce noroc că ți-ai dat arama pe față la timp.
Marele Logofăt : Afară, toate vrăjitoarele să iasă că vă ard pe toate de vii! Astea nu-s miracole, astea-s făcături grosolane, vrăjeli, bătaie de joc! Afară, m-am săturat!
Urzica Desbolitoarea: Haoleu, maică, da amarnic mai ești la supărare! Se vede că n-o s-o duci mult în felul ăsta!
Popica Despocitoarea: Ești deja foarte bolnav. Noi am încercat să te ajutăm, cu toate că nu ne-ai dat măcar un sfanț, și uite drept răsplată cum ne tratezi!
Libelula Lola de Dragoste: Rușine! Poporul din sărăcia lui dă zeci de mii de galbeni ca să se vindece, să se curețe, să iubească și să scape de iubire și te-ai găsit tu mai deștept să ne arzi! Dacă noi murim cum or să supraviețuiască oamenii de rând? La bietul popor nu te gândești?
Nostradamus: Monsieur... sil vous plaît...
Urzica Desbolitoarea: Ăsta cine mai e?
Libelula Lola de Dragoste: Da urât mai e! E urât ca dracu.
Popica Despocitoarea: L-am văzut prin târg, umblă cu caravana de miracole care tocmai a venit tocmai din Francia.
Libelula Lola de Dragoste: E franțuz?
Marele Logofăt : Cine ești dumneata? Te rog, mai repede că a început să mă doară capul. (reia carnețelul) Vorbește.
Nostradamus: Eu sunt Nostradamus. Sau, mai pe înțelesul tău, desfăcătorul de făcătură - tocmai te-am desfăcut de dragoste adineaori. Un șiret, două șireturi, ce e făcut cu o mână eu desfac cu două. Două șireturi, trei șireturi, ce e făcut cu două mâini eu desfac cu trei. Trei șireturi, patru șireturi, ce e făcut cu trei mâini...
Marele Logofăt (îl întrerupe): Pe o mie de șireturi! Iată în sfârșit ceva interesant! Între atâtea miracole era nevoie și de cineva care să se ocupe de revenirea la normal. Asta e cea mai clară dovadă că nu există miracole, că dacă ar exista n-ar dispărea așa, cu una cu două.
Nostradamus: Bineînțeles, ce ai văzut până acum este ridicul. Adunătură de escroace, fac de rușine breasla făcătorilor de miracole. Eu, însă...
Urzica Desbolitoarea: Pe cine faci tu escroace, cioroi pantanog?
Popica Despocitoarea: Pupa-te-ar buboaiele!
Libelula Lola de Dragoste: Crăpa-ți-ar..., ba nu, mânca-te-ar..., ba nu, pieptăna-te-ar..., ba nu...!
Nostradamus cască și face cu mâna semn a lehamite, cum că nu-i pasă de blestemele de mai sus.
Marele Logofăt (intervenind cu bastonul): Vă rog, vă rog. Să lăsăm pe fiecare să-și arate meșteșugul, da? El nu v-a întrerupt pe voi, nici voi nu-l întrerupeți pe el. Promit să-l penalizez la punctaj.
Libelula Lola de Dragoste: Așa, foarte bine, maică! Arde-l la punctaj, săruta-l-ar broaștele.
Marele Logofăt : Zi mai departe!
Nostradamus: Ceea ce făptuiesc eu nimeni n-a dezlegat vreodată până acum, nici măcar eu însămi. Eu sunt cel mai important făcător de miracole din lume (semne de lehamite din partea celorlalte făcătoare de miracole).
Marele Logofăt : Și care este domeniul tău?
Nostradamus: Păi tu pe ce crezi că dă lumea banii? Pe sănătate, pe frumusețe, pe dragoste? Aiurea! Numai fraierii se mai lasă duși de nas cu astfel de prostii în ziua de azi. Toate-s trecătoare și se desfac cepe-n ciorbă. Cel mai important lucru în ziua de azi este ziua de mâine! Le destin, mon cher, sau, cum se spune aici, soarta. Trăiești cât ți-a fost scris. N-ai parte de dragoste: așa a fost să fie. Ești pocit, nătâng, ticălos? Astrele sunt de vină. Ți-a mers prost pe ziua de azi? Nu ești atent la horoscop! Nimeni nu mișcă un deget în afara sorții. Oamenii din toată lumea vin la mine să le citesc viitorul în stele...
Marele Logofăt : Și dacă-și află viitorul la ce-i ajută? Pot schimba ceva?
Nostradamus: Ferească sfântul, bineînțeles că nu pot schimba, atât ar mai lipsi! Ce e scris, scris rămâne! Dar de ajutat îi ajută. Gândește-te și tu puțin. În felul ăsta nu se mai preocupă de prezent. Ce dacă azi ești un pârlit? Mâine vei da lovitura! Mâine vei fi un erou! Abia mâine se va afla cine ești tu de fapt.
Țara e pe butuci? Nu e vina voastră! Le destin, mon cher, așa a fost să fie! Soarta voastră e hotărâtă mai sus, în altă parte, de turci, tătari, poloni, nemți, unguri și care-or mai fi! Jocurile sunt făcute de mult, sus de tot, puteți voi să stați și-n cap. Așa că de ce să se mai agite de pomană? Pricepi? Ha-ha! Te-ai prins cum funcționeză mintea oamenilor? Trebuie să le dai ceva de care să se agațe. Un fir de pai, o iluzie, un mâine care să-i țină departe de ziua de azi, care oricum e deja dusă!
Marele Logofăt : Genial!
Nostradamus (umil): Dacă Domnia ta crede că serviciile mele pot fi utile scaunului, aș fi dispus să rămân o scurtă perioadă aici, la curte. În acest fel, toată lumea va fi mulțumită: oamenii se vor mulțumi cu ziua de mâine iar domnia-sa nu va avea bătăi de cap cu ziua de azi. Am făcut deja asta pentru mai multe coroane...
Marele Logofăt : Sunt sigur că Majestatea sa ar fi onorată să vă avem printre noi...
Nostradamus: Nu te grăbi să-l anunți că sunt aici... Am un plan mai bun. Aș vrea să discutăm puțin en privé. Străjer! (bate din palme, apare Străjerul) Condu-le te rog pe aceste trei... doamne (arată spre cele trei făcătoare de miracole) afară. Mesdames, vă mulțumim pentru timpul acordat. Bonne chance!
Urzica Desbolitoarea: Șarlatanule!
Popica Despocitoarea: Spion nenorocit! Cine știe cine te-a trimis aici și prostul ăsta îți deschide ușa în loc să te dea afară pe brânci. Ptiu!
Libelula Lola de Dragoste: Fetelor, vă spun eu că n-are nici un rost să ne agităm. Treaba lor, din partea mea n-au decât să să se spele cu el pe cap.
Urzica Desbolitoarea: Vezi dacă ești proastă? Dacă te trezești cu turcii la ușă? Atunci chiar că te măriți!
Popica Despocitoarea: Pe mine mă interesează un singur lucru. Unde sunt pungile noastre cu galbeni?! Pungile care ne-au fost promise!
Marele Logofăt : Străjer, dacă doamnele continuă să se agite condu-le te rog în salonul de tratamente intensive. Luați-vă tălpășița până nu mă răzgândesc (cele trei făcătoare de minuni ies bodogănind, Marele Logofăt și Nostradamus ies prin partea opusă, Misteriosul făcător de miracole rămâne).
Scena 4
Ana culege ierburi și le strânge în poala rochiei, ducâdu-le la piept, mirosindu-le. Pe cap are o coroniță.
Ana : Du-te Soare, vino Lună, sufletul de i-l adună. Du-te Soare, vino Lună, sufletul de i-l adună. Din ierburile astea o să fac o pernă pe care bărbatul meu să doarmă somn ușor și o fiertură care să-l apere de toate primejdiile. Am amestecat cu ele șoaptele mele de iubire, speranțele și lumina din ochii mei curățați de lacrimi, că de trei zile plâng pentru ca-n ochii mei să rămână lumina. În fiecare dimineață mă spăl cu roua curată de pe flori ca să mi se limpezească sufletul. Blana ursului pe umerii noștri! Blana ursului pe umerii noștri! Că eu știu cum e bărbatul meu. E bărbat bun și destoinic dar n-are frica lui Dumnezeu și de câtva timp încoace ceva îi deșiră sufletul. Pleacă de la sufletul bărbatului meu, pleacă (face niște semne în aer). De ești muiere pe loc să te chincești, de ești duh acum să te pritocești înapoi în lumea ta, de ești vreo boală să te vindeci, de ești ghimpe să sai din sufletul bărbatului meu! Du-te Soare, vino Lună, sufletul de i-l adună!
Intră Manole, purtând o mască sub formă de lună.
Manole: Nu sunt nici muiere, nici duh, nici boală, nici ghimpe, ci sunt toate astea și încă o mie la un loc.
Ana (înspăimântată): Cine ești?
Manole: Vorbesc dinăuntrul lui Manole. Întotdeauna când tace el încep să vorbesc eu.
Ana: Taci! (își asutupă urechile) Nu-mi vorbi cu vocea bărbatului meu!
Manole: Dar sunt eu, Manole. Vino la mine!
Ana: Taci! Ești un duh rău. Bărbatul meu e ținut prizonier de ticălosul Radu Logofețel.
Manole: Sunt eu, Ana. Am venit la tine ca să te avertizez.
Ana: Nu-mi spune nimic! Fum să te faci și iască să sară din tine!
Manole: Am simțit că te zbuciumi și a trebuit să vin. Îmi recunoști mângâierea? (suflă peste palmă trimițându-i o mângâiere). Îmi recunoști sărutarea? (din nou suflă peste palmă).
Ana (se înfioară): Ești chiar diavolul! (dă să fugă)
Manole: Stai! Nu fii femeie proastă și ascultă gândurile bărbatului tău! Am venit să stăm puțin de vorbă. Este singurul chip în care puteam s-o fac, trimițându-mi gândurile la tine și făcându-le ale tale, pentru că n-aș putea să ți le spun vreodată cu glas omenesc.
Ana: Și ce ai să-mi spui, mă rog?
Manole: Suntem în pericol, Ana. Trebuie să fugi cât mai ai timp.
Ana: Ce fel de pericol?
Manole: Îți amintești cântecul pe care îl cântai ieri? Despre noi e vorba în cântec.
Ana (izbucnește în râs): Cum poți fii așa de naiv! Cântecul ăsta mi-l cânta mama când eram mică! E vechi de sute de ani, și străbunica ei îl cânta.
Manole: L-ai mai auzit în altă parte, cântat de altcineva?
Ana: Nu...
Manole: Pentru că ăsta e cântecul tău. Și acum e pe cale să se adeverească, prin noi.
Ana: Păi de unde să știe săraca mama...
Manole: Poveștile circulă, Ana, circulă... Oamenii vorbesc... Repetă din om în om ce au auzit și ei de la îngeri.
Ana : Vrei să spui că Dumnezeu a hotărât...
Manole: Nu știu, Ana, nu pot să știu, tot ce pot să-ți spun este să pleci cât mai departe de mine! Se întâmplă anumite lucruri cu mine...
Ana: Ce fel de lucruri?
Manole: Fugi, Ana, fugi! Simt ghiarele destinului în spate. Ceva m-a apucat de ceafă și mă ține strâns și oricât m-aș zbate să găsesc o ieșire ghiara nu vrea să-mi dea drumul. Nu pot înainta. Eu sunt o poveste, noi doi suntem o poveste! Poate că nici măcar nu ne iubim, poate că totul a fost plănuit dinainte, iar iubirea nu e decât unealta cu care se urzește planul.
Ana: Nu plec nicăieri. Puțin îmi pasă de destin, atâta vreme cât iubesc. Toate astea sunt prostii! Să avem încredere în iubire. Fără iubire ce ne-ar mai ține în viață? Eu sunt vie! Sunt făcută din carne și sânge, îmi place viața și atâta vreme cât iubesc, trăiesc.
Manole: Ascultă-mă bine, nu ne putem iubi cu adevărat decât dacă suntem liberi! Acum suntem forțați să ne iubim. O mână invizibilă...
Ana: Cu alte cuvinte nu mă iubești.
Manole: Nici gând, te iubesc, dar e ca și cum o mână...
Ana: Nu e nevoie să continui. Ai dreptate, e mai bine să pleci singur în Italia. În felul ăsta o să scapi de mâna invizibilă care te pișcă de fund.
Manole: Stai! N-ai înțeles ce voiam să zic... Trebuie să scăpăm din poveste. Trebuie să fugim. Abia dincolo ne vom putea iubi cu adevărat.
Ana: Dincolo de ce? Cu ce este dincolo mai dincolo decât dincoace? De ce nu aici și acum, dincolo de slăbiciunile care te macină? Eu sunt aici.
Manole: Foarte bine. Ai putea fugi cu mine chiar în noaptea asta. M-ai putea re-învăța... M-ai putea topi, modela și face la loc cu iubirea ta, așa cum eram înainte. Mi-ai putea rupe lanțurile îndoielii. Roagă-te pentru mine, Ana, sufletul meu se zbate în îndoială.
Ana: Dacă ai iubi nu te-ai mai uita că ești târât în iubire de o mână nevăzută. Ai fi orb, ca mine.
Manole: Iubirea te orbește și te face să vezi prin lentile colorate, dar lucrurile nu stau așa.
Ana: Deci nu mă iubești!...
Manole: Cât de insuportabil este să știi! (își astupă ochii) Roagă-te pentru bărbatul tău. (Cade în genunchi. Pauză. Ana pare dezorientată.) Spui că nu sunt eu iubitul tău... că nu sunt decât un duh... dacă m-ai iubi cu adevărat m-ai recunoaște... (îngenunchează). Ai ajuta pe bietul nenorocit din fața ta... Ajută-mă Ana! Ajută duhul bărbatului tău chinuit de îndoială și scoate-mi ochii. Scoate-mi ochii pe loc, să nu mă mai chinui! (îi mângâie picioarele, îi ia mâinile și i le pune pe ochii lui, Ana se îndepărtează)
Ana: Manole mă iubește și nu s-ar îndoi nici o clipă de iubire.
Manole: Și dacă s-ar îndoi? Dacă s-ar întâmpla ceva, ce ai face? Nu l-ai mai iubi nici tu? Dacă ai ști că iubirea este undeva acolo în sufletul lui și că tu poți să-l ajuți s-o regăsească ce ai face? Până unde merge iubirea ta?
Ana: Nu știu ce să zic... Pe cuvânt că nu mai știu... Dar sufletul îmi spune nu, nu ești tu bărbatul meu.
Manole: Ha-ha! Ascultă, ai dreptate, fie, nu sunt decât un duh. Nu sunt decât propriile tale gânduri care se rostesc singure cu voce tare, cu vocea bărbatului tău. Sunt doar o născocire a minții tale!
Ana: Taci, te rog, taci! (își astupă urechile) Pleacă! Pleacă odată!
Manole: Gata, plec, plec. Ha-ha-ha! Propriile tale gânduri îți urează noapte bună, deghizate în oițe. (îndepărtându-se) ... optzeci și opt... douăzeci... zece... nouă... opt... (Ana adoarme)
Scena 6
Caravana de miracole și ciudățenii Arca lui Noe. Omul cu două capete, femeia șarpe, omul paianjen etc. Lampagiul stă într-un colț și privește reprezentația.
Șeful caravanei: Lume, lume! Bine ați venit în Arca lui Noe, cea mai mare caravană de miracole și ciudățenii din toate timpurile, sosită tocmai din Francia, în premieră absolută acum în Țara Românească! Din echipajul caravanei fac parte cele mai bizare exemplare din colecția lui Dumnezeu. În curând veți vedea omul paianjen, maimuța filosof, omul care îndoaie lingurițe cu privirea, femeia șarpe și câte și mai câte! Și acum punctul de atracție al reprezentației de astăzi! Lume, lume, în premieră absolută pentru Țara Românescă, faimosul Nostradamus!
Intră Nostradamus.
Nostradamus: Mersi, mersi! (Își drege vocea) Mesdammes et mesieurs! Vă voi vorbi astăzi despre una din cele mai mari mistere ale existenței umane timpul. Când spunem timp ne gândim firește la viitor. S-a dovedit științific că numai viitorul poate aduce omului fericirea, liniștea și bunăstarea, sau, din contră, cele mai mari nenorociri. Nimic din toate acestea nu există în prezent. Cu rare excepții, în prezent nu se întâmplă nimic.
Lampagiul: Nu-l ascultați, oameni buni! Viitorul nu este decât morcovul agățat de nuielușa vizitiului la nasul măgarului, ca să tragă căruța! Ceea ce contează este prezentul.
Nostradamus: Cum îți permiți să mă întrerupi?
Șeful caravanei: Nu-l băgați în seamă, maestre, e nebunul târgului. Se crede Dumnezeu. Hai, dă-te jos de pe scenă, măi, Lampagiule!
Lampagiul: Lumină oameni buni, luați lumină! Totul poate aștepta, numai căutarea lui Dumnezeu nu poate aștepta! Luminați-vă acum, oameni buni, luați lumină!
Nostradamus (diplomat): Vai, te rog să mă ierți, n-am știut cine ești. Bineînțeles că bunul Dumnezeu e oricând binevenit și poate să rămână pe scenă. O să-l rog însă cu plecăciune să stea liniștit într-un colț, să nu se mai agite și să nu vorbească în timpul conferinței. Bine? (Lampagiul încuviințeză) Cum spuneam, deci... Încă de la bun început, de când se naște, totul poartă un nume și este deja colecționat de... dânsul, de Dumnezeu. (Lampagiul încuviințeză) Totul poartă cu sine un nume și o poveste. Pentru clarvăzători, povestea este limpede ca lumina zilei, dar pentru omul de rând ea rămâne un mister până în clipa morții. Omul bâjbâie prin întuneric și nu-și înțelege povestea cu care l-a înzestrat... dânsul, Dumnezeu. (Lampagiul încuviințeză) Moartea curmă brusc firul poveștii, fără ca omul să apuce s-o împlinească.
Lampagiul: Nu-i adevărat! Omul nu este o furnică să-și care în spate povestea precum furnica bobul de grâu! Dimpotrivă, îi ofer omului numeroase oportunități de a se elibera din poveste. Omul este liber.
Nostradamus: Ceea ce spune amicul nostru e adevărat. Însă omului îi este teamă de întuneric, îi este teamă de schimbare, omul bâjbâie prin întuneric căutându-și cu disperare o poveste a sa și este trist când nu o are. Odată aflat pe firul poveștii, omul nu se poate vedea din afara acesteia. Ca să supraviețuiască omul are nevoie de identitate. Identitate de la identic, omul trebuie să fie identic cu el însuși.
Lampagiul: Nu-i adevărat! Minciună sfruntată, oameni buni! Când am făcut lumea am înzestrat omul cu capacitatea de a evolua.
Nostradamus: Ești mulțumit de evoluția lui? Hai să fim serioși! De câteva mii de ani nu poate fi vorba de nici o evoluție! Cunoașterea de sine nu este altceva decât felul omului de se adapta la condițiile vitrege pe care i le-a lăsat bunul Dumnezeu pe pământ. Nu-i așa, mon cher ami?
Lampagiul: Omul nu trebuie să aibă nici un fel de identitate. Omul trebuie să se lase purtat de viață ca o frunză în vânt și să se bucure în fiecare clipă de darul vieții. Orice om seamănă cu toți ceilalți oameni, pentru că toți au în ei înșile aceeași natură divină. Omul nu este o termită care să-și construiască mușuroaie complicate și nu trebuie să se lase copleșit de griji, pentru că atunci nu mai are ochi pentru frumusețea lumii.
Nostradamus: Și atunci cum îți închipui, în nebunia ta, că poate supraviețui? Cum se poate adapta, cum poate face față selecției naturale pe care tot tu, în perfecta ta ipocrizie, ai lăsat-o? Vânturile cosmice, furtunile de stele, lumina aurorii nu-l schimbă pe om. El se chinuie să rămână identic cu sine, într-o perpetuă autocontemplare. De aceea, este imperios necesar ca omul să se cunoască. Să-și dezvolte un concept despre sine însuși. Un rost în viață, o viziune de ansamblu. Fiecare trebuie să-și țeasă povestea, iar povestea nu poate fi cunoscută decât prin aflarea viitorului. Pe scurt, omul trebuie să fie o mașină.
Lampagiul: Protestez, lume, lume! Omul nu este o mașină!
Nostradamus: Asta rămâne de văzut. Cred că cel mai bine ar fi să luăm un exemplu concret. Iată unul la îndemână, Meșterul Manole 3D.
Intră Ana și Manole și rămân în picioare, în mijlocul scenei, ca niște roboți, nemișcați cu mâinile pe lîngă corp și privirile fixe, cu fețele încremenite într-un surâs.
Nostradamus: Priviți acest cuplu. Femeia se vede pe sine ca pe o femeie îndrăgostită. (Ana începe să imite un fluture care dă din aripi și zboară, fredonând ceva vesel). Orice altă postură este admisă numai dacă se subordonează acestei imagini principale. Soție, mamă, gospodină, doamnă de caritate - da. O femeie de treabă, ce mai. Amantă, călugăriță, vrăjitoare, moașă niciodată. Să ajungă într-o bună zi într-unul din aceste roluri iată ceva de neconceput. Ele n-ar face decât să-i dezintegreze imaginea de sine, să-și piadă identitatea, într-un cuvânt, sunt imaginea căderii. Vă rog să observați fixitatea privirii: este o privire îndreptată spre înăuntru, pierdută într-o adâncă și imperturbabilă autocontemplare. Ia spune, femeie, ce faci tu de dimineața până seara?
Ana: Ana, Ana, Ana, Ana....
Nostradamus: Pe la ce oră te culci?
Ana: Ana.
Nostradamus: De câte ori te trezești noaptea să faci pipi?
Ana: De obicei mă trezesc Ana - de vreo două ori și nu deschid ochii ca să nu-mi sară somnul. Cunosc drumul până la veceu cu ochii închiși.
Nostradamus: Și dacă într-o noapte nu găsești clanța?
Ana: Imposibil. Ana. Clanța e acolo.
Nostradamus: Și dacă totuși nu e?
Ana: Deschid ochii.
Nostradamus: Și dacă tot nu e?
Ana (disperată, pe punctul de a izbucni în plâns): De ce să nu fie? Ana! Imposibil! Dacă nu e acolo atunci unde să fie?! Unde e clanța? Manole! Ana.Unde e clanța ușii de la baie? (îl zgâlțâie pe Manole)
Manole: Stai, femeie, ce strigi așa! Au năvălit hoții?
Ana: Nu. A dispărut clanța.
Manole: Liniștește-te, ai visat urât.
Ana: Nu e, am aprins opaițul și am verificat.
Manole: O fi căzut pe jos. Te-ai uitat bine?
Ana: Îhî!
Manole: O să pun alta mâine dimineață. Culcă-te liniștită și nu te mai speria din orice.
Ana: Nici pereții nu sunt, a dispărut toată casa, uite se văd stelele deasupra noastră! Întreaga lume a dispărut, Manole, n-am rămas decât noi doi! (se ghemuiește lângă Manole)
Manole: Mda... Nu-ți fă griji. Așa e lumea, din când în când dispare, dar apare imediat la loc. Dormi. (revin amândoi la posturile inițiale, cu mâinile pe lângă corp și privirile fixe).
Nostradamus: A, era cât pe ce să uit: indiferent de ce s-ar întâmpla, Ana + Manole = LOVE. Dacă într-o zi Ana ar descoperi că Manole n-o iubește...
Ana: Ana + Manole = LOVE
Nostradamus: Dacă Manole o zidește de vie pe Ana...
Ana: LOVE (surâde)
Nostradamus: Aceasta a fost, lume, lume, Ana. (Ana face o reverență și revine la postura inițială, alături de Manole) Să luăm acum bărbatul. Apropie-te. (Manole se apropie de Nostradamus, care îi trece cu palma prin fața ochilor. Privirea lui Manole rămâne fixă) Și bărbatul are despre sine câteva idei clare, ceea ce este lăudabil.
Manole: Eu sunt un artist.
Nostradamus: Foarte bine! E bine să știi ce vrei de la viață. Majoritatea oamenilor habar n-au ce e de capul lor.
Manole: Nu, nici gând să fiu un artist. Și habar n-am ce se-ntâmplă cu mine.
Nostradamus: Pardon? Mesdames et mesieurs, mi-e teamă că trebuie să întrerupem reprezentația. Ne cerem scuze, dar avem niște probleme tehnice... cred că este vorba despre o eroare de run... îmi cer scuze, voi reveni imediat. (iese)
Manole: Lume, lume! Prietenul meu Lampagiul are dreptate. Omul nu este o mașină. De aceea m-am hotărât, oameni buni, să plec în Italia! Este cea mai bună cale de a mă elibera de rolul Meșterului Manole și de a rupe definitiv orice legătură cu celelalte personaje ale legendei. Chiar acum plec în Italia.
Lampagiul: Stai! Plecând în Italia nu faci decât să cazi ca musca în lapte în altă poveste. Vei deveni un Italian.
Manole: Ce este un Italian?
Lampagiul (scoate un ziar): Li se spune Italienii. În fiecare vară se întorc să-și facă vacanța în România, aducând cu ei bani, cadouri și automobile. Fiecare a doua casă din satul Opinci de lângă Rădăuți are pe cineva din familie plecat la muncă în Italia. Numai în felul ăsta ne putem descurca, spune Maria S., mama unui italian plecat în urmă cu trei ani. Ia ascultă, vrei să fii unul dintr-ăștia?
Manole: N-am auzit niciodată de satul ăsta. Și apoi ce sunt alea automobile? Trebuie să fie ceva specific italian sau de când e letopisețul ăsta? sau poate e ceva mai vechi. Indiferent ce-ar fi, eu tot n-aș putea să fiu niciodată unul din ăștia. Eu vreau să văd cum lucrează Michelangelo.
Lampagiul: Fiecare Italian care pleacă are un motiv foarte bun. Ba o mamă bolnavă, ba un soț aloolic și bătăuș, ba o poveste de care fuge. Fiecare evadează din propria piele luând rolul altuia, închipuindu-și că s-a eliberat.
Manole: Și atunci ce-mi rămâne de făcut? Să stau aici cu mâinile-n sân să mă las târât în legendă? Să ajung s-o zidesc pe Ana de vie în zidul mănăstirii?
Lampagiul: De unde știi cine ești? De ce ești atât de sigur de ce se va-ntâmpla? Ai stat vreodată să te întrebi care este adevărata ta natură? Orice om care își înțelege adevărata natură și nu se ia de-a gata este capabil să-și schimbe povestea. Înțelege odată că ești liber. (Lampagiul dispare)
Manole: Sunt liber ? Sunt liber! Ana, trezește-te! Suntem liberi!
Ana: Sssst! Ce te-a apucat să strigi așa, vrei să trezești straja? Tocmai ațipisem.
Manole (se șterge de transpirație): Am visat ceva. Nici nu știu dacă a fost vis, poate că totul s-a petrecut aievea. Ana, suntem liberi! Putem să facem copii dacă vrei. M-am răzgândit, nu mai plec în Italia.
Ana: Nici nu știi cât mă bucur! Dar acum trebuie să ne grăbim. În curând se va trezi străjerul, licoarea pe care i-am dat-o nu-l face să doarmă mai mult de patru-cinci ore. Nu știu cum am putut adormi aici, suntem inconștienți.
Manole: Am adormit îmbrățișați... Am fost copleșiți de bucuria revederii...
Ana: Da... Și o să fim și mai bucuroși când o să ne găsim la zece mii de coți de casa lui Radu Logofețel. Să fugim acum. Zorile sunt aproape.
Actul II
Scena 1
Nostradamus se examinează în fața oglinzii, costumat în chip de voievod. Intră Marele Logofăt.
Nostradamus: Ei, ce zici?
Marele Logăfăt: E perfect! A, de mustață te poți lipsi. Nu poartă mustață.
Nostradamus (consultând o carte): A, m-a indus în eroare mâzgâlitura din manual. Elevii de-a șaptea le desenează tuturor coarne, barbă și mustață, chiar și celor care au deja! Ia spune, mai are mult de citit?
Marele Logofăt : Câteva pagini.
Nostradamus: Așadar în curând putem începe.
Marele Logofăt : Nu știu... Crezi că e bine să facem asta?
Nostradamus: Iar începi? Nu tu m-ai rugat să te ajut să găsești o poveste? Uită-te și tu la acest manual. Toți sunt la fel.
Marele Logofăt : Au coarne și mustăți.
Nostradamus: E o ediție mai veche... au studiat câteva generații pe el. Știi cum sunt copiii. Vezi și tu că nu e nici o brânză să te bați cu turcii și să câștigi o dată, de două ori, cât ține. Toți au făcut asta: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza...
Marele Logofăt : De ăsta n-am auzit.
Nostradamus: Va trăi peste vreo două sute de ani.
Marele Logofăt : Oho...
Nostradamus: Înțelegi? Lipsă de inspirație. Trebuie ceva mai special. Ceva care să-l individualizeze. Istoria e o colecție de fapte unice, interesante. Să-i ferească sfântul pe cei ce trăiesc vremuri interesante!
Marele Logofăt : Nu știu, trebuie să mă mai gândesc...
Nostradamus: La ce să te mai gândești? Nu ești decât un slujitor devotat care își ajută stăpânul. Câți regi n-ar vrea să aibă astfel de supuși?
Marele Logofăt (se hotărăște): Ai dreptate!
Nostradamus: Atunci du-te! (Marele Logofăt iese)
Scena 2
Negru Vodă stă pe jilțul domnesc și răsfoiește nervos un tratat. Intră Marele Logofăt.
Marele Logofăt (cu voce stinsă): Înălțimea voastră...
Negru Vodă: Este a zecea oară când o răsfoiesc și nu-mi găsesc numele! Nimic! Nici un cuvânt despre mine, ca și cum n-aș exista, ca și cum toată țara asta ar fi rasă de pe fața pământului! O singură dată sunt pomenit în legătură cu înfrângerea de la Adrianopol. În schimb numele prințului de Lens al Poloniei apare în opt rânduri, dintre care de 3 ori pe aceeași pagină. Până și un oarecare duce de Altenstein apare de 2 ori cu nu știu ce colecție de dendrite. Ce porcărie! Asta e tratat de viitorologie? (aruncă manuscrisul) Să afli numaidecât cine l-a scris!
Marele Logofăt: De n-aș mai ști! (își scoate batista și își șterge fruntea, se sprijină de tron ca să nu cadă) Autorul...
Negru-Vodă: Crezi că ar exista posibilitatea să îl invităm la curte ca să vadă și el, în aroganța și ignoranța sa, că aici se petrec fapte mărețe, demne de orice tratat de istorie contemporană?
Marele Logofăt: Tocmai asta încercam să vă spun. Autorul e aici.
Negru Vodă: Cum, autorul tratatului de viitorologie? Ai îndrăznit să-l chemi fără să-mi ceri voie?
Marele Logofăt: Păcatele mele, nu eu l-am chemat. A venit singur.
Negru Vodă: Cum așa a venit? Fără să se anunțe? Ce naiba l-a apucat? Pe toți dracii! Nu sunt pregătit. Aoleu, capetele boierilor trădători tot agățate de poarta de intrare în castel sunt?
Marele Logofăt: Tot.
Negru Vodă: Vai și-amar de reputația mea. Dă repede poruncă să se scoată de acolo.
Marele Logofăt: Am înțeles. (iese și intră la loc tremurând) Mi-a spus că n-are rost să ne formalizăm. Mi-a spus că oricum a văzut capetele și că e tardiv să le scoatem de acolo.
Negru Vodă: Păi tu i-ai spus ce ai de gând, boule? Sau a tras cu urechea?
Marele Logofăt (se aruncă tremurând la picioarele tronului): Înălțimea voastră, vreți să vă spun ce cred? Vreți să vă spun sincer?
Negru Vodă: Ce crezi?
Marele Logofăt (în șoaptă): Cred că dânsul e însuși necuratul. Eu nu mai ies de aici, mi-e frică (îi îmbrățișează picioarele lui Negru Vodă)
Negru Vodă (eliberându-și picioarele): După toate cusururile pe care le ai, acum mai ești și fricos!
Marele Logofăt: Uitați acest bilet. Mi-a spus să vi-l dau (îl întinde cu mâna tremurândă).
Negru Vodă: (despăturește biletul) Dă-l încoa! Chiar în această clipă gândești că Marele Logofăt e un fricos, îți vine să-l iei la palme și ești curios să știi cine e autorul biletului. (vesel) Exact. Am chef să te iau la palme. Ia poftește-l încoace că are haz acest ignorant obraznic, să vedem totuși ce e de capul lui.
Marele Logofăt: Nu! Înălțimea Ta o să regrete.
Negru Vodă: Cheamă-l odată, când îți spun.
Intră Nostradamus.
Nostradamus: (se înclină până la pământ) Cu plecăciune, Înalte principe al Țării Românești! Nu știu dacă Marele Logofăt a apucat să mă prezinte. Sunt Marele Nostradamus, istoric, genealog, profesor la Université de Paris, consultant al curții Franței și al coroanei papale.
Negru Vodă: Sunt onorat! Vă rog să vă simțiți ca acasă aici, la mine, la palat. Cu ce vă pot fi de folos?
Nostradamus: Cu ce vă pot fi de folos: câtă ipocrizie! Am eu aerul unui om care are nevoie de ajutor? EU îți pot fi ție de folos, să fie clar! Hai întreabă-mă!
Negru-Vodă: Poftim? Ce să vă întreb?
Nostradamus: Cum ce să mă întrebi? Hai nu face pe inocentul cu mine! Să mă întrebi cum să faci să intri și tu în cartea de istorie, bineînțeles! Nu asta vrei? (se așează pe tron)
Negru-Vodă: Cum îndrăznești...
Nostradamus: Hai lasă formulele astea că nu ține cu mine. Avem de discutat lucruri importante. Ai o problemă gravă de imagine.
Negru-Vodă: Imagine? La vremurile astea, drept vorbind, nu prea am răgazul să mă sinchisesc de asemenea fleacuri!
Nostradamus: Fii serios! Țara și vremurile trebuie să fie doar cadrul, pretextul măreției tale. Oricât de nobile ar fi intențiile tale, dincolo de ele trebuie să se afle preocuparea față de imaginea pe care o vei prezenta viitorului. Cum vei apărea în manualul de clasa a șaptea asta trebuie să fie prima ta grijă! Îți vor pune sau nu coarne și mustăți?
Negru-Vodă: Poftim? Cum îți permiți să-mi vorbești pe tonul ăsta?
Nostradamus: Ei, haide, dragă, nu te preface că nu mă cunoști! Chiar nu mă recunoști? Te rog să nu faci pe prostul.
Negru-Vodă (scoate spada): Ieși imediat sau îți zbor creierii!
Nostradamus (pufnește în râs): Fără istericale, te rog. Chiar nu-ți spun nimic, nimic? Ia privește-mă mai atent. Nu te uiți niciodată în oglindă?
Negru-Vodă: Hei! Mare Logofăt!
Intră Marele Logofăt. Nostradamus rămâne imperturbabil pe tron, din când în când îi trimite bezele lui Negru-Vodă.
Marele Logofăt: Poruncă, Înălțimea ta!
Negru-Vodă: Mare Logofăt, te rog să-l iei pe obraznicul acesta de pe tronul meu și să-i tai imediat capul.
Marele Logofăt (aparent derutat): Înălțimea voastră trebuie să fie obosită astă-seară. Nu este nimeni în sala tronului în afară de mine și Înălțimea sa.
Negru-Vodă: V-ați vorbit cu toții să mă înnebuniți? Imbecilule! Nu tu mi l-ai adus pe cap pe autorul tratatului de viitorologie?
Marele Logofăt: Eu?
Negru-Vodă: Da, tu, tu!
Marele Logofăt : Păcate mele, când asta?
Negru-Vodă: Adineaori, chiar acum, când te-ai aplecat să-mi săruți picioarele de frică.
Marele Logofăt: Eu să vă sărut picioarele? Am făcut eu asta? Nu intră în protocolul curții... De altfel, ultima oară am intrat în sala tronului acum câteva ceasuri bune și am găsit-o pe Înălțimea-Voastră adâncită în lectură. Mi-ați făcut semn să ies, vă amintiți?
Negru-Vodă: Și autorul?
Marele Logofăt: Ce autor?
Negru-Vodă: Autorul! Nostradamus.
Marele Logofăt: Nostradamus? N-am auzit în viața mea numele ăsta. Se vede că Înălțimea-Sa a ațipit citind și a visat urât. De altfel sunt sigur de asta, uitați, v-a alunecat și cartea din mână.
Negru-Vodă: Crezi?
Marele Logofăt : Nu am nici un dubiu.
Negru-Vodă: Și juri că nu vezi pe nimeni aici?
Marele Logofăt (ezită): Jur.
Negru-Vodă: Bine, du-te atunci. Mi s-o fi năzărit. Să rămâi în preajmă! (Se așează pe tronul eliberat între timp de Nostradamus, care s-a ascuns în satele tronului)
Marele Logofăt se înclină și iese.
Negru-Vodă: Da, se vede că am visat.
Nostradamus: Cum spuneam...
Negru-Vodă (tresare): Nu, n-am visat!
Nostradamus: Bineînțeles că n-ai visat. Spuneam că ești într-o gravă criză de imagine. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă ai de gând s-o ții tot așa o să te înghită istoria ca pe un guguștiuc! Și pe mine odată cu tine, boule!
Negru-Vodă: Cine ești tu?
Nostradamus: Sunt refexia ta, prostule. Ăla pe care îl vezi în oglindă. Să caști bine urechile la ce-o să-ți spun acum! Vrei să intri în istorie, ca orice mare conducător?
Negru-Vodă: Da!
Nostradamus: Atunci ascultă-mă pe mine, amice, îți vând un truc elementar: ca să ajungi să fii pomenit trebuie să te comporți ca și cum ai fi deja mort. Pune să ți se facă portretul. Scrie o carte. Înalță o mânăstire. Fă ceva. Construiește o poveste despre tine. Eu ca istoric și clarvăzător sunt dispus să găsesc niște documente în arhivele Vaticanului, care să vorbească despre meritele tale, și să fac referință la ele în noua mea ediție din istoria contemporană, dacă...
Negru-Vodă: Dacă?
Nostradamus: Dacă ai de gând să împlinești ceea ce scrie în ele, deșteptule! Bineînțeles, doar nu vrei să-mi pierd reputația!
Negru-Vodă: Și ce scrie în ele?
Nostradamus: În ele scrie că îți vei băga mințile-n cap!
Negru-Vodă (plin de zel): Îmi voi băga mințile-n cap!
Nostradamus: Vei urca în legendă, în istorie, cum se cuvine unui conducător respectabil. Te vei comporta cum citim în cărți că se comportă morții. Vei înfăptui lucruri me-mo-ra-bi-le. Ce fel de lucruri, am spus?
Negru-Vodă: Memorabile.
Nostradamus: Așa! Vei fi un exemplu de virtute... Vei scrie o carte de învățături morale către fiul tău Teodosie...
Negru-Vodă: N-am nici un fiu!
Nostradamus: Către fiul tău Teodosie am spus! Ai băgat la cap? (aparte) Ivan cel Groaznic se va da autorul acestei cărți ca să pară virtuos și să ceară Constantinopolelor să-l recunoască drept țar, dar un oarecare profesor Stamate va descoperi falsul două secole mai târziu... Tiii, mare pramatie Ivan cel Groaznic ăsta!
Negru-Vodă: Poftim?
Nostradamus: Teodosie, deci!
Negru-Vodă (încuviințând din cap): Teodosie.
Nostradamus: Vei iubi arta. Întotdeuna dă bine să iubești arta. Ambiția ta va fi să construiești cea mai frumoasă mânăstire din Țările Române, mânăstirea de la Cozia.
Negru-Vodă: De unde?
Nostradamus: N-are importanță. Cheamă-l pe acest meșter Manole să o înalțe. Dacă nu vrea, promite-i marea cu sarea.
Negru-Vodă: Manole?
Nostradamus: Ăla pe care voiai să-l vezi mai deunăzi. Ai uitat?
Negru-Vodă: Parcă mi-a spus Marele Logofăt ceva... a, da, mi-aduc aminte.
Nostradamus: Să nu uiți deci: Manole. Asta e. Te las acum că ai treabă. Ca să nu mai vorbim de mine. Haide, curaj! Vreau să văd o schimbare radicală! Să ne vedem cu bine în cartea de istorie (dispare în fum).
Scena 3
Acasă la Ana și Manole, în bucătărie. Oale și linguri atârnate de tavan. Ana curăță cartofi și îi pune într-un ceaun la fiert. Intră Maria, cu o sacoșă de cumpărături.
Maria: Poftim: ceapă, brânză, pâine, leuștean. Mai era ceva?
Ana: Hai să te pup. Știi că nu pot să-ți dau banii acuma...
Maria: Nu te-ngriji! Vorba ceea, prietenul la nevoie să cunoaște.
Ana: Ceapă, brânză, pâine, leuștean, nu, asta era tot. Mulțumesc din suflet! Asta ce e? Pui?
Maria: Și încă ceva... (râde) Asta! (scoate o sticlă de vin)
Ana: Grasă de Cotnari! Maria, ești grozavă! Sărbătorim ceva?
Maria: Bineînțeles că sărbătorim! Tu te mai preface atât! Credeam că nu ai secrete față de mine! De ce n-ai spus nimic?
Ana: Despre ce? Ce secrete crezi că am față de tine?
Maria: Adică tot târgul știe numai eu nu? Să fie într-un ceas bun!
Ana: Ce să fie într-un ceas bun?
Maria: Ana! De ce te joci cu mine? Nu sunt eu cea mai bună prietenă a ta? E adevărat că mă chinui de ani în șir să am un copil, dar asta nu înseamnă că nu pot să mă bucur pentru tine! Poate te gândești prea mult la vorba aceea nu-ți face niciodată parte la bucuriile tale pe cel mai nefericit ca tine dar eu sunt prietena ta și mă bucur foarte, foarte mult pentru tine! (o îmbrățișează)
Ana: Ce tot îndrugi acolo? De ce te bucuri pentru mine, nu pricep în ruptul capului!
Maria: Toată lumea știe că ești gravidă.
Ana: Eu? Sunt gravidă?
Maria: Nu știai?
Ana: Nu e adevărat! Nu sunt gravidă!
Maria: Ascultă-mă. Nu știu ce-o fi în capul tău, dar trebuie acum să te îngrijești mai mult. Întinde-te pe pat și trage-ți sufletul.
Ana: Nu vreau să mă întind pe pat.
Maria: Trebuie. Șocul veștii poate să-ți provoace sângerări. N-aș vrea să pățești ceva din cauza mea...
Ana: Cine a răspândit zvonul ăsta?
Maria: Un francez pe nume Nostradamus. Cunoaște de-a fir a păr tot ce se va petrece aici și pretindeni în lume. Circulă cu caravana de miracole prin țară. Tot ce spune el se împlinește. (toarnă în pahare)
Ana: Ce ciudat! Tocmai deunăzi vorbeam cu Manole că ar fi timpul să avem un copil.
Maria: Îmi dai voie să pun mâna?
Ana: Sigur. Dar nu cred că sunt gravidă de loc. Individul acela o fi un șarlatan ca atâția alții.
Maria: Nu aduce anul ce aduce ceasul! (ciocnesc) Să fie într-un ceas bun! Și acum aș vrea să discutăm ceva foarte serios, Ana.
Ana: Despre ce?
Maria: Despre Manole.
Ana: Ce e cu Manole?
Maria: Acum că veți avea un copil Manole trebuie să bage de seamă. Știai că stă de vorbă cu nebunul târgului?
Ana: Cu Lampagiul? Și ce poate vorbi Manole cu un nebun?
Maria: Lumea spune...
Ana: Ce spune lumea?
Maria: Dar să nu te superi... lumea spune că e la fel de nebun ca el, de asta se înțeleg atât de bine. Vorba ceea, a tunat și i-a adunat. Ana, îmi fac griji pentru tine. Vorba aceea, sfârșitul laudă începutul. Uite cum locuiți... în chichineața asta... bani nu aveți... Vorba aceea, banul e o mică roată ce-nvartește lumea toată. Vorba aceea, nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Nu-l înțeleg pe Manole ăsta, pe cuvânt dacă îl înțeleg! Deși e meșter vestit, n-a reușit să-și facă și el o casă ca lumea... Iar tu bagă de seamă, cine are tovaraș nerod ajunge din pod în glod! Nu te gândești deloc la viitor? Vorba aceea, aproape mi-e tovarășul, dar mai aproape cămașa de pe mine.
Ana: Ascultă Maria. Nu te băga, nu e treaba ta.
Maria: Nu e treaba mea? Dar a cui? Nu sunt eu prietena ta cea mai bună? Cine îți sare în ajutor când ești la ananghie? Dar, vorba aceea, cine nu primește sfat nu e nici de ajutat. În fond, vorba aceea, cine încalecă măgarul să-i sufere și năravul.
Ana: Nu te amesteca în lucruri care nu te privesc!
Maria: Foarte bine. Vorba aceea, prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. N-ai decât să îl lași să facă ce vrea, vorba aceea, dacă îi dai nas lui Ivan, el se suie pe divan. Vorba aceea, cum îți așterni, așa dormi. Acum trebuie să plec. Îmi pare rău că mi-am uscat gura de pomană. Vorba aceea... (iese)
Ana: Maria!...
Intră Manole.
Manole: Ce s-a-ntâmplat?
Ana: Manole! Ce m-ai speriat! Era Maria... Tocmai a plecat.
Manole: Ce voia? Iar ți-a împuiat capul cu prostii?
Ana: Ne-a adus câte ceva de mâncare.
Manole: Foarte bine. Mi-e foame.
Ana: Cum merge lucrul la mănăstire?
Manole: Merge, merge... De unde e vinul ăsta?
Ana: Maria l-a adus.
Manole: Ia te uită! Și cu ce ocazie?
Ana: Manole, trebuie să-ți spun ceva...
Manole: E bun puiul ăsta! Toarnă-mi și niște vin!... Mersi! Mănăstirea se înalță tot mai mult pe zi ce trece. După ce-o termin ne mutăm într-o casă nouă. Într-o casă adevărată.
Ana: Manole! Nici nu știi cât mă bucur!
Manole: O să avem bani, Ana! Mulți bani. O să putem face tot ce ne trece prin cap. Poate plecăm în Italia o vreme.
Ana: Iar plecăm în Italia?
Manole: De ce nu? La vremea aceea vom fi cu adevărat liberi...
Ana: Suntem liberi, Manole! Suntem liberi acum!
Manole: Adineauri parcă voiai să spui ceva...
Ana (ezită): Știu și eu...
Manole: Ei, haide, haide...
Ana: Sunt gravidă...
Manole: Știam.
Ana: De unde știai?
Manole: Toată lumea știe.
Ana: Și ce se mai știe?
Manole: Se știe. S-a aflat totul.
Ana: S-a aflat că voi muri?
Manole: Se știe cu precizie data și locul. Mai întâi trebuie să-ți crească puțin burta. După aceea te voi zidi în peretele mânăstirii. După cum știi, sunt vreo câteva luni bune de când tot ce lucrez ziua se surpă noaptea. Va trebui să trecem la pasul următor.
Ana: Ziua ce-mi zidea, /Noaptea se surpa, /C-așa Domnul va..
Manole: Exact. Așa că în curând voi avea un vis revelator din care voi afla că singura soluție pentru a împiedica distrugerea zidurilor este sacrificiul uman, prin zidirea în temelia mănăstirii a primei femei soție sau soră - care va aduce de mâncare unuia dintre cei 10 meșteri.
Ana: Și eu voi fi prima?
Manole: Da, tu vei fi prima. Eu voi invoca toate vitregiile naturii ca să te împiedice să ajungi, dar tu le vei învinge pe toate și vei ajunge ca de obicei prima să-mi aduci de mâncare la prânz.
Ana: De ce vei face asta? Cum te va lăsa inima să faci asta? Manole... Chiar trebuie să jucăm rolurile astea?
Manole: Trebuie, Ana. Numai în acest fel vom putea înscena sfârșitul poveștii și vom putea trăi în liniște.
Ana: Nu știu, Manole... Mi-e teamă. Dacă nu vom reuși?
Manole: E singura cale. Considerând totul un joc și îmbrăcând pieile unor personaje, știind de-a fir a păr ce va fi, toate la un loc vor face că pielea asta rece să nu se poată lipi de noi. Din contră, vom fi apărați.
Ana: Apărați de ce?
Manole: De noi înșine. De identitate și de toate nenorocirile atrase de ea. Abia acum stă în puterea noastră să schimbăm legenda, după ce ne-am dedublat și ne-am schimbat mai întâi pe noi. Legenda ne ajută, ne pune oglinda în față îți spun, e un mare noroc. Poate că tocmai de aceea a fost scrisă legenda, ca noi să ne schimbăm, să ne debarasăm de aceast cocon moale și comod!
Ana: Și după aceea ce vom deveni?
Manole: Ceea ce suntem și acum: liberi. Vom fi niște anonimi care se bucură de viață, după ce și-au îngropat povara vremurilor într-o poveste.
Ana: Dacă suntem deja liberi de ce mai e nevoie de toată această mascaradă?
Manole: Ana... Iar o iei de la-nceput?
Ana: Bine, lasă. Spune mai bine, ai săpat deja fântâna?
Manole: Încă nu.
Ana: Fântâna e un element important. Uitându-se în ea oamenii își vor vedea adevăratul chip.
Manole: Știu. Uitându-se în ea își vor scăpa masca în fântână. Povara identității se va duce la fund ca un plumb. (Ana se sprijină de masă, cu un aer suferind) Ce este, ce s-a-ntâmplat?
Ana: Nu mă simt prea bine. Mi-e greață.
Manole: Deci e adevărat: ești gravidă! (o ajută să se așeze pe scaun)
Ana: Sunt gravidă.
Scena 4
În mijlocul scenei se află două manechine de modă dezbrăcate. Toate personajele, mai puțin Ana, Manole și Lampagiul. Nostradamus stă la catedră în chip de profesor, toți ceilalți poartă uniforme școlare și iau notițe.
Nostradamus: Deci să recapitulăm. Ce înseamnă a fi român?
(Negru Vodă ridică mâna, Nostradamus face semn să răspundă)
Negru Vodă: În primul rând a fi viteaz. Dacii sunt cei poporul cel mai viteaz și mai drept dintre traci.
Nostradamus: Foarte bine. Ce altceva?
(Marele Logofăt ridică mâna, Nostradamus face semn să răspundă)
Marele Logofăt: Poporul român este harnic și ospitalier.
Popica Despocitoarea: Mă scuzați domnule profesor, dar aici nu sunt de acord: leneș și ospitalier. Toată lumea știe că românii sunt leneși.
Urzica Desbolitoarea: Și șmecheri. Toată lumea încearcă să fure.
Radu Logofețel de Divan: Și corupți. Corupția a atins cote alarmante. Nu putem fi primiți în Uniunea Europeană până nu rezolvăm problema corupției.
Libelula Lola de Dragoste: Și problema traficului de carne vie. Mii de femei sunt obligate să se prostitueze din cauza sărăciei. Cuvântul cheie e sărăcie.
Maria: Bani.
Urzica Desbolitoarea: Corupție.
Libelula Lola de Dragoste: Băieți de cartier.
Radu Logofețel de Divan: Privatizare.
Primul zidar: Bingo.
Al doilea zidar: Merțanuri.
Șeful caravanei de miracole și ciudățenii: Fetițe.
Maria: Dracula.
Libelula Lola de Dragoste: Hagi.
Popica Despocitoarea: Mutu.
Străjerul: Copiii străzii.
Negru vodă: Mișto.
Marele Logofăt: Beton.
Libelula Lola de Dragoste: Băieți de băieți.
Al doilea zidar: Viitorul sună bine.
Urzica Desbolitoarea: Prietenii știu de ce!
Cântă cu toții Sunt român în România de BUG Mafia.
Nostradamus (bate cu rigla în catedră): Liniște vă rog! Vă voi citi acum astrograma României. Meșterul Manole trăiește în fiecare dintre noi, în fiecare român. Iată cum se oglindește legenda lui în harta natală, astrograma României. Care este data de naștere a României?
Maria: România s-a născut la 24 ianuarie 1859, București.
Nostradamus: Foarte bine. Mai precis, 24 ianuarie 1859 stil vechi, ora 14:38. Pornim de la casa I care ne reprezintă ca identitate națională, ca popor. Întrucât Meșterul Manole este un simbol al României, îl vom vedea reprezentat în această casă. Casa I în Rac îl arată ca o ființă sensibilă, afectuoasă, legată de tradiție, strămoși și familie. Guvernatorul acestei case, Luna, în Pești, în casa a noua, arată interesul pentru problemele spirituale și religioase, pentru construcția de biserici. Casa V în Scorpion este creația artistică cu valențe transformatoare, profunde, pe care el dorește să o realizeze - Mănăstirea Argeșului. Guvernatorul acestei case, Pluto, este în casa XI natală a României, casa idealurilor și a speranțelor: mănăstirea trebuie sã fie deosebitã, nemaivăzută până atunci: "Monastire naltă, cum n-a mai fost alta". Pluto, guvernatorul casei V, și de aceea semnificatorul acestei creații artistice, este în Taur, semnul său de exil, iar din această cauză lucrarea nu iese cum trebuie. Pluto este în cuadrat cu Saturn indicând distrugerea zidurilor - Saturn este în casa II a resurselor materiale de care dispune Manole: "Dar orice lucra, noaptea se surpa!". Sfârșitul întregii legende este reflectat de casa IV, în Fecioarã. Mercur, guvernatorul Fecioarei și deci al casei IV, este în trigon aplicant cu Uranus, guvernatorul casei VIII natale, astfel, simbol al morții. Uranus, moartea, este retrograd și situat în gradul critic 29 al semnului, în cuadrat cu axa evolutivă a nodurilor lunare, indicând o moarte spirituală, karmică, obligatorie. Prezența Nodului Lunar Nord în casa a noua, a spiritualității, în semnul idealist al Vărsătorului, în sextil cu Venus, guvernatoarea casei unsprezece natale, a idealurilor și viselor, ne spune că sacrificiul Meșterului Manole făcut în numele idealului său nu a fost inutil și ca așa trebuia să fie.
Cu toții: Așa a fost să fie.
Nostradamus: Iată expresia noastră favorită.
(Femeile oftează zgomotos)
Nostradamus: Și acum, la muncă. (se ridică de pe scaune și formează un cor. Intră Lampagiul cu o scară pe care o deschide și pe a cărei ultimă treaptă se așează. Intră Ana și Manole, îmbrăcați în costume tradiționale românești. Ana este gravidă. Amândoi se așează în genunchi în fața corului și se îmbrățișează).
Corul:
Nouă meșteri mari, Manole începe s-o dezbrace foarte lent pe Ana. Lampagiul coboară de pe scară. Pe măsură ce Manole o dezbracă pe Ana, Lampagiul ia hainele Anei și îmbracă cu ele unul din manechine.
Manechinul a fost îmbrăcat în hainele tradiționale românești ale Anei. Ana a rămas îmbrăcată într-o salopetă-combinezon albă. Manole deschide burta Anei și scoate din ea Luna. I-o dă Lampagiului, care urcă scara și o pune la loc pe cer, apoi revine lângă cei doi.
Ana începe să-l dezbrace lent pe Manole. Pe măsură ce-l dezbracă, îi dă hainele acestuia Lampagiului, care îmbracă cu ele celălalt manechin. Manole rămâne îmbrăcat într- un combinezon-salopetă albă. Bucate
lua, (zidarii iau manechinul îmbrăcat în hainele Anei și îl pun în zidul format de cor)
Lampagiul, cocoțat pe scară, sună clopoțelul de recreație. Corul se destramă, personajele, redevenite copii de clasa a șaptea, râd, se împing, joacă prinselea etc. Nostradamus iese. Unul din copii îi vede pe Ana și Manole și îi cheamă pe ceilalți. Se dezbracă cu toții de uniforme și rămân cu toții în combinezoane-salopete albe și încep să cânte în stil hip hop. Pe Argeș în jos Pe un mal frumos Îți permiți luxul să fii viu Nu este prea târziu Să ieși din poveste « A fi tu însuți » - proastă veste A fi același e-o prostie Viața se bazează pe schizofrenie Pe dedublare și renunțare la ziare, la zicale, la înțelepciuni de-mprumut și urale la identitate la rimă ! S-a răcit mămăliga de două mii de ani ! N-o mânca frate la cină. Nu scrie nici un nume pe cartea de vizită Chiar dacă ei îți zic cine ești Că te cunosc ei, că de două mii de ani n-ai murit și nu te-ai mai odihnit c-ai rămas același, frate că prin ziduri iar răzbate Manole Manole Meștere Manole Tu ține-te tare frate Altfel ei te trag în zid pe la spate Așa că ține-te frate bine Morții ies din zid ș-intră-n tine.
Cortina
|