Duminică, 22 mai, și luni, 23 mai 2005, la Acorn Theatre (West 42nd Street, Off-Broadway) a fost lansată o producție englezească a Luceafărului eminescian, în traducerea lui Adrian George Săhlean (The Legend of the Evening Star) și regia lui Terrence Christgau. Spectacolul, realizat în coreografia Rălucai Georgiana și cu partitura muzicală a pianistului român Ion Ionescu, a beneficiat de participarea actorilor americani Brian Kuchta și Patrick Murney. Știrea a fost preluată și în România, în câteva ziare, sub titlul Eminescu în versiune musical, cu accent, credem noi, pe exotismul ei, și menționată, poate, ca o curiozitate. Am considerat că trebuie să semnalăm cititorilor noștri acest eveniment, neîndeajuns mediatizat, ca exemplu de activitate culturală ce promovează subtil imaginea României în SUA, în contrast cu spectacolele făcute de români pentru români, și care, dincolo de a ne mai potoli oarecum dorul de acasă, nu prea reușesc să atragă interesul americanilor neaoși!
G. L. Culian: Dle Săhlean, traducerile Dvs. - premiate în anul 2000 cu medalia de aur comemorativă Eminescu - par să aibă o tot mai mare recunoaștere! După ce în anul 2002 Glossa a inspirat compozitorului american William Toutant o lucrare pentru pian și bariton, prezentată deja la câteva festivaluri internaționale, iar The Legend of the Evening Star a fost recitată în engleză de Principele Radu de Hohenzollern-Verigen și transpusă pe CD de Fundația Culturală Română, iată că anul acesta Luceafărul își întinde din nou aripile. În luna februarie a avut loc premiera unui spectacol multimedia realizat de compozitorul Dinu Ghezzo, de la New York University, bazat pe traducerea Dvs., iar acum acest spectacol off-Broadway! Ca autor al libretului, fără de care acest spectacol nici nu ar fi putut exista, trebuie să fiți foarte mândru de acest eveniment! A. G. Săhlean: Sunt absolut încântat, dincolo de satisfacția personală, și mă bucur că ați fost și Dvs. prezent la acest eveniment. De altfel, între noi există o legătură veche în plan cultural. Am organizat împreună spectacole de mare ținută, dintre care voi aminti Trecut-au anii - cu Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan și Octav Aurelian Popa - sau concertele în America ale marelui Johnny Răducanu. Ce incredibilă onoare pentru noi, românii, ca Eminescu și Luceafărul să ajungă acum în buricul celei mai mari metropole culturale din lume! Am fost de față la prima reprezentație, duminică seara, și mi-a prins bine că în sală luminile erau stinse, atât eram de emoționat! Mi-e greu să vă descriu ce-am simțit ascultând Luceafărul și văzând cum se reîntrupează povestea sub ochii mei. Buzele mi se mișcau, involuntar, pe replicile actorilor, ca un părinte care își vede copilul recitând pe scenă o poezie învățată și repetată împreună pentru serbare. Desigur, în cazul de față, nu aveam nimic de-a face cu montarea spectacolului G. L. Culian: Cum s-a ajuns la acest spectacol? A. G. Săhlean: Inițiativa a aparținut dnei Raluca Georgescu, pe care nu o cunoșteam, și care mi-a spus după spectacol că de mult dorea să facă un Luceafăr pentru americani. Mi-a mărturisit că îndrăgostită încă din copilărie de acest poem și că îl știe pe dinafară, în românește, etc. Ideea unui spectacol coregrafiat s-a conturat prin discuțiile cu Terrence Christgau, profesor de actorie și coleg la o școală unde Raluca predă ore de actorie și dans. Pentru ilustrația muzicală au apelat la talentul în crescândă afirmare al tânărului pianist Ion Ionescu. A căzut bine și faptul că sala - unde echipa de actori și muzicieni erau deja implicați într-un alt spectacol - le-a fost oferită gratis pentru două seri! În paranteză fie spus, nu trebuie să neglijăm importanța sponsorilor, sau chiar și a norocului, dacă vreți, atunci când se aliniază lucrurile în așa fel încât totul devine posibil!
G. L. Culian: Mi-aţi spus că aţi fost luat prin suprindere aflând de spectacol, că nu ştiaţi nimic despre pregătirea lui... A. G. Săhlean: Într-adevăr, am fost anunţat de spectacol cu câteva zile înainte! Fără îndoială, cu intenţia unei plăcute surprize! Mi s-a declarat şi faptul că este singura variantă englezească a Luceafărului pe care au luat-o în considerare, fiind şi singura credibilă, după spusele actorilor şi a regizorului, vorbitori nativi! Desigur, declaraţia era măgulitoare pentru mine, dar şi îngrijorătoare prin prisma faptului că The Evening Star are copyright, iar realizatorii nici măcar nu-şi puseseră această problemă! Iertaţi-mă că vă semnalez asta aici, oarecum în afara întrebării, dar e o problemă de care mă lovesc adesea ca traducător al lui Eminescu. Poate că ar trebui să fie evident pentru oricine, dar nu e: Eminescu nu a scris poemul în englezeşte şi redarea lui în altă limbă nu e automată! Am lucrat patru ani la Evening Star din convingerea că variantele existente deja nu numai că nu ajutau cauzei Luceafărului, ba chiar îi făceau rău, în ciuda promovării lor insistente din timpul regimului trecut. Şi cred că nimănui nu i-ar conveni ca munca de creaţie să-i fie luată drept o simplă formalitate. În fine, asta e o altă discuţie. Am acceptat cu plăcere folosirea traducerii mele, fiind vorba de un spectacol necomercial, unde în ultimă instanţă câştigul pentru Eminescu este imens, dincolo de notorietatea de moment pe care mi-o aduce implicit şi mie. Sunt bucuros că Luceafărul meu, care împlineşte aproape 10 ani, şi-a făcut loc până aici, încet-încet dar singur, fără ca eu să cumpăr bunăvoinţa nimănui! G. L. Culian: Cum v-a plăcut The Legend of the Evening Star ca musical? A. G. Săhlean: De fapt, nu este de loc vorba de un musical! The Legend of the Evening Star a fost prezentat ca o producţie teatrală în care actorii (Brian Kuchta - Luceafărul, Raluca Georgiana - Cătălina şi Patrick Murney - Cătălin) parcurg pe scenă întregul text al poemului eminescian. Terrence Christgau, regizorul inventiv al spectacolului, joacă, cu voce impresionantă, din culise, atât rolul povestitorului cât şi cel al Demiurgului în dialogul cu Hyperion. Raluca a avut dublul rol de (graţioasă) dansatoare şi recitatoare, iar coreografia - care-i aparţine - a solicitatat din plin calităţile complementare de dansatori a celorlalţi actori. Tânărul pianist şi compositor Ion Ionescu a acompaniat live, dintr-un colţ al scenei, la keyboard. Muzica sa inspirată a învăluit întregul spectacol într-o sonoritate care sublinia subtil replicile rostite de protagonişti! Când povestitorul vorbea din afara scenei, muzica însoţea atât de firesc permanentul dialog coreografic dintre actori încât aproape că nici n-am observat intrările sau momentele de tăcere. G. L. Culian: Deci, nici vorbă de musical! A. G. Săhlean: Nu, desigur! The Evening Star s-a prezentat mai curând ca un spectacol ce combină teatrul, muzica şi dansul modern. Idea de musical a fost, probabil, o simplă alunecare de sens, preluată cu prea multă uşurinţă de reporterii din România din ştirea transmisă de Institutul Cultural Român din New York. Mai mulţi prieteni m-au tachinat, la întoarcerea în Boston, întrebându-mă cum sună Cobori în jos Luceafăr blând...cântat. Desigur, nici vorbă de aşa ceva! Apropos de replici, actorii m-au surprins foarte plăcut recitând textul cu o înţelegere nuanţată şi o rostire foarte firească a versurilor, ghicindu-mi parcă intenţiile pe care eu le auzeam în cap în timp ce le scriam! G. L. Culian: Depărtându-ne oarecum de spectacolul de pe Broadway, ştiu că lucraţi şi la alte variante sonore ale traducerilor Dvs., inclusiv ale Luceafărului... A. G. Săhlean: Da, e adevărat! Lucrez de mai mulţi ani la o transpunere a tuturor traducerilor mele din Eminescu, apărute în volumul Poezii Alese / Selected Poems editat de Editura Univers în 2000, pe un CD. Discul îl are ca protagonist pe actorul Jeremy Geridt, de la American Repertory Theatre din Cambridge, iar ilustraţia muzicală, care îmi aparţine, e realizată printr-un montaj de piese clasice intepretate de reputatul pianist român Horia Mihail. G. L. Culian: Cu Horia Mihail aţi susţinut în anii trecuţi mai multe recitaluri personale Eminescu la Centrul Cultural din New York, acum Institutul Cultural Român... A. G. Săhlean: Într-adevăr, acolo ne-am şi cunoscut. G. L. Culian: Ce alte proiecte mai aveţi în lucru? A. G. Săhlean: Mai sunt câteva proiecte legate de Eminescu, pe care vreau să le duc la capăt, unele propuse recent şi Institutului Cultural Român din Bucureşti. Unul dintre ele vizează terminarea CD-ului amintit şi tipărirea unei broşuri cu traducerile incluse pe disc, pentru a fi distribuite, ca material didactic, în universităţile, colegiile şi departamentele americane unde se studiază limbile romanice, literatură comparată etc. De fapt, în prelungirea eforturilor mele de aproape un deceniu de a-l face pe Eminescu cunoscut vorbitorilor nativi ai englezei, am înfiinţat anul trecut o organizaţie, Global Arts, care încearcă nu numai promovarea poetului naţional ci şi a poeziei contemporane, a artei şi muzicii româneşti valoroase. Lucrez în prezent cu un fotograf american la un album dedicat Cimitirului vesel de la Săpânţa, eu contribuind cu traducerea epitafurilor şi cu un eseu introductiv asupra echivalenţelor. Alt poiect este legat de Mioriţa, un altul vizează icoanele pe sticlă ale unei pictoriţe din Montreal, Ofelia Armaşu, pe care am întâlnit-o asta toamna la inaugurarea Pieţei României. M-am întors recent din România, unde am fost însoţit de un strănepot de frate de-al lui Mihai Eminescu, pe nume... tot Mihai, care trăieşte în America! Am realizat secvenţe documentare pentru TV, am organizat o întâlnire a lui Mihai, a mamei şi mătuşii sale cu octogenarul Dimitrie Vatamaniuc, cel care a coordonat editarea operelor complete eminesciene, pentru clarificarea unor amănunte genealogice etc. Nu ştiu acum cum vom valorifica materialele, dar ele vor face, cu siguranţă, obiectul unor proiecte viitoare. Global Arts a primit recent statutul de organizatie non-profit, ceea ce sper să ajute la obţinerea unor granturi sau donaţii particulare pentru terminarea diverselor proiecte. Poate facilitând relaţiile cu Institutul Cultural Român sau Ministerul Culturii din România. G. L. Culian: Revenind la Luceafărul de pe Broadway, credeţi că recenta producţie are şansa unui spectacol mai amplu? A. G. Săhlean: E greu de spus! Ca atare, spectacolul, care durează vreo 40 de minute, este prea scurt. El ar trebuie legat şi de altceva, dar nu m-am gândit încă de ce anume. Ar putea poate fi deturnat spre un video, căci spectacolul are valenţe educative indiscutabile, dincolo de producţia artistică. Am observat cu atenţie reacţia spectatorilor din sală. Au fost extrem de receptivi atât la text cât şi la felul seducător în care el le-a fost prezentat. Problema cea mai mare este însă de a găsi fondurile necesare! Atât Ion Ionescu cât şi Raluca Georgian mi-au declarat intenţia lor de a încerca să obţină ceva ajutoare punând spectacoul la punct până în toamnă, pentru a fi prezentat unor potenţiali sponsori. Principiul realităţii domină arta mai mult decât vor oamenii să creadă! Artiştii trăiesc permanent sub obsesia ajutorului susţinător creaţiei şi talentului lor. G. L. Culian: Dle Săhlean, nu putem decât să sperăm, alături de artişti şi de Dumneavoastră, dorindu-vă cât mai mult succes în activitatea susţinută de a promova cultura românească aici, în America. A. G. Săhlean: Se poate face mai mult decât spera! Succesul recent al Luceafărului n-ar fi fost posibil fără efortul altruist al multora, dar nici fără ajutorul material al celor care au sponsorat sala, cheltuielile pentru costume etc. Cu alte cuvinte, românii se pot implica şi ei în mod direct în susţinerea proiectelor culturale, prin donaţii (alt cuvânt pentru sponsorare) ce capătă scutire de taxe. O spun nu doar ca un apel pentru organizaţia Global Arts! Desigur, invit pe cei cei ce se simt alături de proiectele descrise mai înainte să ne contacteze la adresa Global Arts, 29 Blake Street, Needham, MA, 02492 sau prin email la eminescu@luceafarul.com sau adrian@global-arts-inc.org G. L. Culian: Vă mulţumesc pentru acest interviu. A. G. Săhlean: Vă mulţumesc şi eu pentru prilejul de a mă adresa cititorilor Dvs.
New York, prin telefon, 10 iunie 2005 |
