MIHAI ENE
precuvântare
vis dimoviaanveneam de departe din fotografii veneamalb-negru cu mai multe nuanțe de gri în jurul ochilor sternului coapselor de zinc se zbenguiau mistreții cu colți de argint pe urmele mele pătate cu ceară se făcea că pluteam peste lume-ntr-o doară.
pe retina crestată de-un bisturiu de alamă delicat mânuindu-l o fecioară (probabil persană) se-ntorceau cu lustru lustre de-opal și rubin din care pudic mușcam puțin câte puțin până ajungeam la capătul cel colorat al poveștii eu prințul alb-negru jucându-mă cu peștii.
acest vis l-am visat într-o vară în grădina lui tase în timp ce pe trup îmi creșteau solzi de mătase.
Povestiri din Innersburg
pastel îmi adusesem jobenul de la fabrica de carne tranșat în felii de joben aveam obrajii roșii de la rujul cocotelor nu de rușine la colț era o fetiță cu un pian după ureche zâmbea.
apoi a venit dirijorul ne-a dat de înțeles că bagheta lui e de aur poate că mâine e duminică mi-am zis înciudat acoperindu-mi ochii cu palmele palmele îmi miroseau a felii de joben.
nu mai vorbeam aproape deloc ne deschisesem un bar cu băuturi ilicite cu umbreluță nu venea nimeni niciodată de multe ori nici barmanul probabil era ocupat avea vreo slujbă am presupus amândoi nu chiar în același timp dar totuși așa că ne-am îmbătat într-o noapte cu clarviziune părul ei era albastru dimineața dimineața avea gust de cearșaf.
elegii din duino pe vremea aceea scriam elegii din duino nu prea mai făceam nimic în rest uitam să și mănânc de multe ori mă dureau oasele de la vreme îmi spuneau prietenii nici nu prea dormeam doar către dimineață când mă întorceam la ore care îți redau blazarea scriam versuri despre femei pe care le-am cunoscut sau pe care doar le-am iubit bântuiam pe străzile prost pavate până ce întâlneam un prieten spre seară deschideam ușa grea cu clopoțel a cafenelei deasupra era o pancartă pe care citeam de fiecare dată duino ca un ritual nu știam ce înseamnă dar nu conta hârtiile se îngălbeneau printre paharele cu coniac.
viața ca o oglindă lumina cădea perpendicular pe lume lumina de la răsărit la noi venea de la apus ne trăiam viața crepuscular printre rafturi ne plăcea ne plăceam foarte mult ne priveam viața pe geam cum se plimba de-a lungul străzii ca o oglindă de veneția lumina cădea perpendicular ne durea ne obișnuisem în semiobscuritate printre rafturi pendula bătea de câte ori voiam noi viața se plimba de-a lungul străzii ca o oglindă.
le matin începusem să plecăm câte doi începuse jocul cu măști de sticlă pe mese erau urcate mese și stâlpi de beton ne trasau drumurile până la wc-urile publice moartea avea chipul unei fetițe cuminți în dimineața asta cu ghimpi de sticlă și noi ne urcam pe mese câte doi să privim peste umărul stâng simfonia.
fashion departe de timpan purtam timpane agățate pe panoplii sculptate în gheață în sticlă păstram sunete le rostogoleam uneori alteori ne aruncam retina pe fereastră să scrutăm aerul întors pe zidul vernil în cădere îmbrăcam piei pe pielea întoarsă spre porii deschiși nonșalant și alunecam cu grijă printre globulele prietenilor noștri
nu putusem să alerg prin lume cu tălpile goale
o seară cu maya lupa îmi mărea degetele stângi îmi ardea epiderma cu lumina ochilor maya zeița brună de pe pervaz își întindea vălurile transparente transperante lăsasem peste lumi într-o seară de caramel vocile se adunaseră cu stângăcie lângă fereastra deschisă toate ardeau sub lupa prin care privise o singură dată maya începusem să scriu un poem la lumina trupurilor închise în corsete de flăcări.
bâlciul deșertăciunilor mele bâlciul începea de la picioarele mele apoi mult praf și sticlă pisată caramel și trâmbițe surle și trâmbițe trâmbițe și trâmbițe eram goi și priveam împreună romantic apusul romantic așa cum se cuvine nu altfel înfășurați în panglici colorate de hârtie creponată nu ne cramponam de cuvinte înghițeam în sec vinul sec ni-l turnam pe umeri pe pielea de hârtie vezi tu noaptea nu venise încă se învârtea caruselul undeva departe la picioarele noastre călcând pe apa creponată ca pe cioburi luminoase din obișnuință apoi reveneam la locurile noastre cuminți ca dintr-o călătorie aventuroasă ne priveam uimiți pielea creponată plină de praf și sticlă pisată învârteam globul de cristal în jurul axei sale și fugeam să ne ascundem printre doamnele cu pălărie și vată de zahăr.
poveste cu ioana darc după-amiezile tăceam fiecare în colțul său vișiniu mai ales vara când se topeau grilajele din care ne făceam zale și coifuri ioana darc ne zâmbea din vitrină dintre paharele de cristal aveai genele mai albastre mai vernil după lumina crudă sau rumenită cu genunchii strânși în brațe de catifea brună dintre falduri mă priveai cu inocență de cocotă ioana te chema și te iubeam când pluteai.
povestea marionetei fără sfori dincolo de ușile întredeschise marioneta își scutura spasmodic sforile colorate rânjetul ce despica orizontal fardul încrustat pe chip îi ținea loc de chip doar retina mea își făcuse loc printre volutele supte ale clădirii îi storceam în ochii trandafirii trandafirii cu petale albinoase desenate cu creionul dermatograf pe zidurile de sticlă pisată ai catedralei venisem să văd cum se rup sforile în spasmele de duminică marioneta își mângâia în liniște sforile acum destrămate în jur lacrimi desenate cu creionul dermatograf se prelingeau pe ziduri de sticlă pisată.
orașul trestiei de zahăr trăiam printre trestii de zahăr orașul-stufăriș mă primise pe potecile lui croite cu maceta cu prapuri mă primise din papură de marochin vieții mele îi crescuseră frunze lungi și aspre cu care mă flagelam în fiecare dimineață imediat după cafea printre vecinele trestii de zahăr aromele sângerii bântuiau nările sălbatice de dezgust apoi râdeam isteric în mâini cu maceta cu diamante plecam pe străzile noduroase la cules aplauze portocalii portocalii de la marginea drumului alcătuiau o grădină cunoscută mie din afișe mai vechi trestiile se întorceau de la tăiat trestie seara cu o aură glorioasă pe chip mă disprețuiau între noi nu putea fi vreo legătură de sânge aflasem și eu asta când îmi întindeam la soarele de plastic venele cu pene bleu-marin cu care îmi marcam drumul spre eșafodul din centrul orașului.
Din volumul Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru) / Editura Scrisul Românesc 2005
|