|
RĂZVAN ȚUPA
Poeme din ciclul "o respirație completă -manele pentru mai târziu-"
formele obscure din spatele dinților colțurile gurii iraqul din pleoape promisiunile terorii- iraqul din pleoape II
doar te văd acolo înconjurată de tot aerul pe care îl respirăm toți și asta ar trebui să fie o încurajare să văd că ne alegem cu aceleași atingeri ca toată lumea un pic mirați de posibilitatea deschisă la capătul mânecii
îți povestesc filmul ăsta în care admirația devine o formă de răzbunare și porumbeii care trec pe deasupra anunță cu micile lor mizerii mizeria mai mare crescând printre circumvoluțiunile unei minți mintea care ne conține cu străzile explodând mut de dorință
& tot ce este smuls absenței provizorii este numai atingerea siguranța atingerii urcând ca o buză uriașă între un om și celălalt până la bruma de gest care ne înroșește până semănăm cu a doua parte a gurii în sfârșit rostind îmbrățișată de
căldura salivei topită în aerul tot mai personal
eroii unei obscurități luminoase dogoresc deasupra oricărui gest credem în sfinți? în cei asemenea bucuriei noastre hotărâți în spatele nesiguranței obligatorii
o petrecere coborâtă până în vremurile atingerii epoca spaimei liniștite din nervii unui necunoscut pe care îl auzi că urlă în tramvai pentru niște mărunțiș spune că ar trăi în orice condiții chiar dacă nu are cum
pronunția perfectă deschide în mici volute frica statuară de pe bancnotele noastre curate cu fiecare sunet acoperit în metal
vocile scumpe curg de jur împrejurul unei forme pe care o ai doar acum
câteva minute câteva zile câteva vieți două toate
formele obscure din spatele dinților
și mâna se strânge de la sine într-un gest aproape automat acru să mă gândesc și pentru obiectul în care te hotărăști să ascunzi tot și singura ta șansă ca să ajungi la celălalt este să ascunzi ceva care să fie găsit ceva care să merite să fie găsit ceva ce știi că și celălalt caută și căutarea lui te face să crezi într-un mic artefact al siguranței
ceva care să reinventeze puterile tale simple de câte ori buzele ți se îndepărtează încet & soarele îți apune sub limbă mai puțin curios mai mult atras de fragmentul care lipsește între tine & tu cel din momentul următor adică eu
să te gândești și pentru obiectul care aruncă toată vina asupra mea atât de aproape că nici o greșeală nu mai este doar a ta acum sunt eu și imediat degetele pe care le răsfiri puțin îți înapoiază senzația din pumnul strâns în braț pe carpienele liniștite și pielea ta este un loc ferit în care femeile africii își cresc copii &
acordeonistul pe care îl auzeam cu ani în urmă pe stradă își desface zilnic cutia jerpelită din care se revarsă o căptușală doldora de papile gustative o răstoarnă în sunet de fise risipite pe trotuar până la picioarele tale
"my darling - old, young, decadent, innocent, volatile, vulnerable, and more tough - spirited than she looks. She is all nuance and suggestion, like a series of images by Bertolucci ..." Scavullo
și urcând spre
marginea parcului vedeai mânuțele verzi întinse din copaci
dintr-o dată
știi: tot ce se poate întâmpla
cine vrei să fiu omul lui gopo cu degetele unite de pielițe micuța heidi și croitorașul cel viteaz motanul încălțat & omul păianjen gavroche cu picioarele marelenei dietrich & lanțu amintirilor
mai repede resimți detașările mărunte înghesuite dincolo de etalarea forței tale de detentă când tac
liniștea unde te scufunzi cu fiecare frază articulată de limba ta macerează distanța în care dormim lent
indiferența e doar o formă igienică de dorință distingi pe fiecare umăr care balează în fața mea și asta nu crezi
colțurile gurii iraqul din pleoape
vezi în umbra fiecărei mișcări o agitație măruntă mai multe atingeri îți inventează chipul ai vrea să spui că nu te amenință nimic și drumul până în iraq & înapoi e numai o probă de curaj dar câteodată poate să rămână numai drumul până în iraq și atât
o voce pâlpâie în mijlocul zilei însorite umbra se retrage în zone mai degrabă intime mici oameni politici ți se târăsc prin vene cu mici discursuri ca niște bricege desfăcute pe umerii tăi
poți să spui că este inutil & cuvintele vor face totul jenant
e numai o nouă zi din viața mea dimineața e o cutiuță care zornăie câteodată simpatic, pereții din piele, colțurile din aer, înăuntru sunt închise toate contactele fizice pe care le ai peste zi întâlnirea amănunțită mândră de realizările unor atingeri complexe
apoi înăuntru este un drum într-o țară exotică, riscantă & inima unui brotac pe care îl spintecam când eram mic cu un ciob din ecranul televizorului, un voal roșiatic o să ne acopere mâinile & fața izbucnește într-o bucurie vinovată foarte asemănătoare cu tristețea poate chiar tristețea
promisiunile terorii- iraqul din pleoape II
"An Australian journalist kidnapped by Iraqi militants today said his captors were not savages and would not kill indiscriminately" Australian Press Council 18 oct. 2004
de câte degete
este nevoie cât dintr-un corp
Bigley, there
was a reason to kill the Americans; there was not a reason to kill me
(and) luckily I managed to convince them of that."
(ibid)
I. hemoglobină
m fi ce își amintesc cuvintele că eram atenție se închid ușile ne-am îndepărtat ne apropiem
aveam niște cuie pe perete unde stătea poza lui ceaușescu acum avem icoane & asta e numai o poză
dincoace de haine agitația caută pielea zgomotul conștient seara între firele de păr atenție se închid ușile
cu ochii închiși vedem același model din fire luminiscente o fracțiune de secundă
terasamentul primește ploi infiltrate încet încet căldura corpului pune stăpânire pe aer ușile se închid rulezi pe fire din ce în ce mai subțiri strălucitoare
vobele ajută nu înlocuiesc leagă
2. mâneca de polen
cu vârful limbii auzi rădăcinile dinților în echilibru solid închid deschid o structură de rezonanță
e un sunet care nu mai ești tu & trebuie să-l înghiți până adormi când se desface cu mișcări rapiude în globii oculari
& lucrurile pe care le credeam uitate sunt marii poeți ai zilelor noastre declanșați de o digestie lacrimală întinsă repede până în spatele genunchilor unde îți ascunzi transpirația dimineața
când zgomotele capătă consistență & la început erau numai sunete tăria lor lumina/ ce-au ținut minte cu orice atingere sunt corpurile șuieratul fin care îți încordează fiecare mușchi
când nu mai ești doar tu
& Câinii sentimentele cui sunt
c. flacăra de la aragaz
fiecare nasture dezvăluie o atingere a ta & faptul că nu știi ce să faci cu mâinile Presate de sunetul pe care abia îl auzi
are legătură cu superproducțiile aburului ieșit din canale aburul repezit ca o floare fantastică să devoreze iarna
foșnetul ăsta nu te-a părăsit niciodată se lărgesc luminile peronului subteran zgomotul pașilor crește spre uși când bucățile mari de sticlă glisează zgomotos e numai o umbră sonoră sub respirația aproape imperceptibilă prezentă
vezi auzi simți gândurile futute
e un trotuar jupuit o dată cu distanța pașii îți consumă ceea ce cărțile numesc suflet micile chipuri în care ți-ai înfășurat corpul lasă în urmă
fotografia pe care o tot developezi o serie de imagini doldora de atingere trupurile se iluminau unele pe altele & în aglomerația asta chipul tău te acoperă până la ultimul cetimetru
noaptea declanșează blițul negru fiecare nuanță se retrage dincoace dincoace de pleoape te întorci tu tălpile brațele spatele palmele strânse apoi relaxate
lucrurile banale care te bucură
Regăsim lucruri pe care credeam că le-am uitat. Anumite gesturi simple ne aduc față în față cu propriile noastre cuvinte, cu discursul care ne-a însoțit de-a lungul anilor. De ce n-am recunoaște în acest discurs chiar elementul esențial al conștiinței noastre, vocea pe care o auzim în minte, amprenta brutal individuală rezultat și origine a discursului public.
dacă tac nu înseamnă nimic
n corp românesc este celălalt căruia îi transferi tot ce ești la școală toți aveam un văr care văzuse care făcuse era corpul românesc al fiecăruia dintre noi face trafic de mașini de lux al fiecăruia dintre noi ca o datorie ca o posibilitate același pentru fiecare frică a pufului nostru de pe ceafă
câte unul sau mai multe în care visezi și visul este ceea ce faci de când te trezești pînă seara tîrziu
într-un moment foarte clar umbra mea fonetică se lasă peste tot cu o briză de atingeri
câte una sau mai mulți cu limba înfiptă în aer datoria noastră e plăcerea pe cerul gurii stelele apar una după alta
Răzvan Țupa Născut la 12 iunie 1975 Brăila 2001 fetiș ed. Semne 2003 Editia a IIa fetiș- o carte romanească a plăcerii ed. Vinea 2002-2004 Dosarele cenaclului Euridice vol I-III 2004 Antologia Generația 2000 editura Pontica
(from the romanian bodies collection)
we meet in the streets each with his sorrows brought from home on your mouth you wear the bar code of your joy and all we say to each other gives us something to do
each of us finds milliards of ways we could be happy, couldnt we? some wish for the silenceothers, we settle for the athletic power to keep silent
not for longand especially who is this air able to inhabit us
not for longand especially we own worlds where were filled with objects and the sun rises precisely above our heads the gestureas much as a smooth warm rain touched by the threads of your breath waits for a very short time
where is the difference between the real things and all that happens in your mind perhaps between the shoulders bumping in the street and hardly taking anymore the blind promises of fearso they deny them with every movement and further as far as you can
we choose to see or even better suppose breathing is an absolutely personal decision which from time to time fits the silence with a click
a world to your soulwhich is your movements towards my soulwhich is my continuous gesture to the very soul of every gesturea world
you wish to see the street corner early morning when you still can be in no hurry the bread trolleys are calmly being pushed into small shops
we are lead by the link between us the link commercials call life with your eyes you can seeeven a bit blinded by clarity we get along with breathing and its tonalities they can contain anything
a romanian body knows not to make choicesit seems like then it couldnt justify its comfortable pains anymore
For thisstay here be late with all your body you can be a key chain or a sticker and one day all the breathing music will disappear by itself
or the opposite
with my hands prepared to receive silence like a sandwichI waited in the bus station until I felt like crying
air tasted like fresh leaves. Id prepared everything men had taken their positions I just had to watch the ultraquick hoards of the evening they were considering which part of me they should consume first
They couldnt believe it when I stood up completely relaxed to mind my own business in my native language like on a skateboard
but this doesnt matter
this place could have everythingboard cubicles rooms where to get undressed with eyes fixed to the creaks in which shadows slide ultraquick shelters and large balconies with some kind of caves at the back covered by cherry cloth curtainsand everywhere a diffused light imitates the bodies promises the massive grace an ample sound a reverie of emptiness and abundance a caraway seed that you taste in the evening when you hurry between two hours of exact but exterior things you can favorsomething happens in the bus nobody says anything and this time what happens is not overwhelmingI can sit there I get off its silent outsidedust that tastes like fog rests on the strident gestures of shops you say something unarticulateda language different from any translation But this doesnt matter
foreplay I. drunken sun
each morning is a foreplay or at least a promise for the gestures that finally get to rest
each morning is a foreplay or at least a promise as every time you meet a certain possibility to get tired
each morning is a foreplay or at least a promise that you wont say anything anymore its enough to keep silent and everything I promise youwill come true
part II. drunken sun
now these mornings I raise some hymns I swear till Im ashamed I say some stupidities that can only be for your praise God
I measure with my eyes DIN PRIVIRI my body parts I even touch myself in this exercise and each time your hands are already there now
these mornings I raise some hymns I get up of bed and I see you through the drapery a closeness full with the conscious breathing I know that from now on now these mornings
I raise some hymns like a film thats burning as its shown on a screen thats more and more narrow any moment now everything will be only a white light now these mornings I raise
only some hymns is everything well be left with
part III. minor skies
even if it seems like its never early enough even if the sound of the tram leaves you with no feeling and you dont know by heart even one single psalm from the commercials
morning still comes for you too
even if your eyes are used to the artificial light of season tickets and you never wake up before it was necessary even if you ever heart how new clothes cry in shop windows
morning still comes for you too
even if youd rather wish it rained and nobody else were in the street to recognize you and leave you for the first time with the feeling that you can keep silent and nobody forces you anymore
to understand that anyway morning still comes for you too with its silent artifices
part IV. the consistence of pleasure
in the street did you think all you need is a step and youd almost be dancingdid you think everything you see is unique
each time just for you the damn creak in the pavement is ready to be filled with you disregard
for some its easier but for nobody is easy enough and youve been thinking in vain all the rest is an approximation
only the tram comes or doesnt come and even this one sometimes comes in vain
sometimes its enough to reach you hand and the rain the silent virulence of the sun say it all
I breathe out V. a shoe lave or a zipper
above the morning sky breaks into billions of coloured shoe lace you could take this as a promise as the eroticism of space burst out over you it would be too much but
otherwise the textile light of the welding flame would wrap up everything Id be left only with the workers by the tramline who make obscene gestures to the women-travelers
that would also be a poem or even a morning that youll never see again like a final explosion thank God
|