|
NICULINA OPREA
fusta florăresei ziua care nu s-a sfârșit e lungă și înflorată ca fusta florăresei din colț
pot șterge cu ea toate amintirile pot acoperi ochii trecătorilor și oglinzile care îmi împrumută chipul de probă
apoi mi-l înapoiază un străin în pielea căruia mă trezesc
singura logică
zâmbește și aruncă la picioarele mele anotimpul
amiaza fatală îmi taie răsuflarea
nu sunt nici vie nici moartă
nu încap în nici o religie
singura logică e logica morții
visul forfecat urmează cortegiul trupului
aud sunetul lanțurilor în cădere peste umerii lui
o, dacă aș putea germina în apa sufletului l-aș salva încă o dată
și încă o dată
memoria mâniei orbii orașului s-au adunat în inima cercului
muzici în toate părțile
trupurile mimează dansul neștiut
caută zborul într-un cerc cu marginile dogorind
cu speranța găsirii firului de apă în fântâna secată dinaintea nașterii lor
necunoscând memoria mâniei ei se hrănesc din fagurele pe care moartea l-a pus în palma ursitei
Poeziile fac parte din volumul ,,Aproape negru, de Niculina Oprea, Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2004.
|