|
RADU TUDOR CIORNEI
trădarea lui caron vinovat! motto: - ce vrei să te faci când o să fii mare răducule? - când am să fiu mare am să fiu călău - de ce răducule? - să-i omor pe cei vinovați - dar numai dumnezeu are drept de viață și de moarte răducule! - atunci am să mă fac dumnezeu!
îmi bălăceam ca de obicei picioarele în styx de pe pontonul nici unei speranțe hai să te duc dincolo măcar odată, zicea moș caron măcar o dată să treci și tu, să vezi cum e te aduc înapoi, să-mi saie ochiul! de nu mi te-aș cunoaște bătrâne, zâmbeam, întinzându-i țigara înapoi în ochiul lui de sticlă se oglindeau uragane regi își primeau tainul sărac în gamela armatei salvării doar eu nu reușeam să mă văd niciodată în pupila lui roșie caron, ești fericit, îl întrebam adesea? răducule, am bani destui, spunea el îndesindu-mi în palmă un pumn de mărunțiș. de pe urma câtorva suflete făceam și eu de-un suc și-o ciocolată mă ascundeam undeva între salcii și beam cu înghițituri mici ordonat: o bucățică de ciocolată, o gură de suc... spunea careva (nu mai țin minte unde) că primea și bani de aur dar pe aceștia nu-i văzuse nimeni . moș caron nu te doare sufletul când îi duci dincolo? răducule, îmi închipui că îi duc în vacanță pe cei mici în tabără pe bătrâni în stațiune și pe cei buni de muncă în concediu altfel aș sfârși la spitalul de nebuni sunt un biet pescar pedepsit fără vină. dar am bani destui răducule, am bani.. și eu am bani moș caron! și eu am bani! strigam fluturând câteva surprize din guma tipi tip înseamnă că și tu ești fericit răducule, zâmbea moșul primăvara puneam în sticle câte o piatră și câțiva licurici le dădeam drumul noaptea pe apa neagră.
luminau în depărtarea de pucioasă eu râdeam strigând: o să muriți, o să muriți! anii treceau, am învățat să sugrum vise cu sârma. mă strecuram noaptea în spatele lor neauzit (învățasem de la un șarpe) le petreceam lațul după gât și strângeam pâna simțeam tremurul și mirosul morții. le șopteam la ureche în timp ce mureau: vinovat! ești vinovat! am învățat să ucid cu gândul, cu ochiul, cu cuțitul, cu piatra sau cu ora. și peste toate am învățat să pronunț cât mai clar: vi-no-vat! eu nu ucid nevinovați. eu sunt bun! în spatele meu caron șoptea: răducule, ești crud, răducule! mă întorceam fulgerător și îi șuieram în fața vi-no-vat. vi-no-vat!!!! da, răducule, vinovat... într-o dimineață m-am trezit dincolo cu un pumn de bani de aur în mâna stânga și doi galbeni domnești pe ochi. priveam după hades, îl căutam din ochi pe cerber spuneam în gând: cam asta fuse răducule... în loc de hades mă întâmpina un om. viu bună ziua străine! bună ziua omule, unde suntem? păi unde să fim, în lumea viilor, străine, spuse el glumeț. mi-o făcuse într-adevăr caron. mă trecuse pe partea cealaltă. am început prin a ucide pe cel ce-mi dăduse binețe zâmbind larg repetam: ne-vi-no-vat.. bună seara. mă cheamă răducu. sunteți vinovat sau nu? a, sincer? nu contează. de mult nu mai contează.
povestiri din casa ceasului 1 amintirile unui ornic
există orele
focului
există orele
pietrei 2
există ore ce se
nasc așteptate
- domle ora aia
3
există orele
ceasului viu 4
există literele
timpului
există orele
mele
dragoste de (l)user în
țara mea soarele nu mai
răsare pe gratis de lapte instant
pentru iubire introduceți o
monedă și certificat de predeces.
azi am primit ultimul lot
promoțional de antidepresive. cu cel puțin 50% mai mult
ai messenger ai parte.
aventuri noi, proaspete, credule, contribuabile
nu am fost eu nu eu sunt cel care ți-a sărutat fiecare umbră fiecare fir de păr sau fiecare dimineață ce venea să te trezească în arome de cafea cu lapte după cum nu au fost nici visele în care te topeam între palme ca pe un fulg din ultima ninsoare a unei lebede. nu eu te-am aruncat spre lună ca să te întreb ca un copil mă vezi? mă vezi? încă mă mai vezi? nu eu te-am visat îmbracată în roșu n-am fredonat din chris de burgh și n-am tras cu ochiul în cântarea cântărilor. eu însă sunt acela pentru care lacrimile își pun papion timpul merge pe vârfuri ca un hoț, ca o vulpe, ca o curvă sunt cel care deschide ușa glonțului spunând: intră! a mai rămas cafea și ceva plăcintă hai să îi cunoști pe ceilalți: cada lama pink floydul xanaxul diazepamul orele nesomnul visele (ultimele se înțeleg destul de bine) unii spun politicos cred că ne-am mai cunoscut eu neg zâmbind formal iar ei mă întreabă curioși dacă nu tu atunci cine? eu le răspund dacă nu acum atunci când? nu, nu am fost eu a fost ea dragostea și nici măcar a mea a fost ea dragostea-dragoste din care se trăiește din care se scrie cu care se moare.
să știți că nu eu am vrut dragostea pur și simplu nu am avut de ales.
repartiția între coastele mele locuiește un mort are numele țintuit pe o placă de aramă acolo unde ar fi trebuit să îmi răcnească revoltata aortă se recomandă politicos cu certificatul de deces în stânga iar cu dreapta încearcă să vă strânga descărnat mâna urmând să vă ceară puțin zahăr și ceva sare de pomană (că s-a închis la magazin și particularii vând scump) între mâinile mele locuiește un mort cu repartiție de la primărie viză de flotant și mutație pe buletinul lui la adresă stă scris numele meu cu o mențiune scrisă de mână și semnată indescifrabil cum că aș fi avut spațiu locativ excedentar și mi s-a repatizat în urma unei hotărâri de consiliu local una bucată defunct neeligibil pentru cimitir între visele mele locuiește un mort gătește cartofi prăjiți la reșou pune muzica tare dă petreceri joia la prânz cu marșuri funebre și îmi aduce văduve de maiștri militari pe care le îmbată cu țuică de pufoaică taie salam pe diplomele mele de premiant iar apoi încinge orgii pe banca mea de licean aruncând în mine cu trandafiri smulși din coronițe între orbitele mele locuiește un mort se plânge mereu de reumatism și că spațiul e strâmt îmi vorbește despre fosta lui cameră cu vedere la mare și mă roagă respectuos să închid ochii când mă duc la wc să îmi cumpăr în rate măcar un televizor sport frumoasă domnișoara aceea din fotografie-îmi spune din când în când / ar trebui să vedeți măcar o dată exorcistul domnule mi-a venit repartiția de la primărie de mâine între speranțele voastre va locui un mort. matrix spuneți-mi că totuși e vară lângă kilimandjaro și noi încă trăim cu mâinile înfipte în zăpadă că durerile mele nu se cheamă luni, februarie, mai, joi, 29 că dicționarele nu îmi cer vamă când îmi amintesc de mine și caron nu joacă table cu isaia în fața blocului unde nu dansează nimeni spuneți-mi că nu mă rog la un dumnezeu care m-a vândut când mă chema iov că eu nu sunt fiii și fiicele moarte nici slugile ucise nici un trup mâncat de lepră că îmi pasă de dublul turmelor și că am uitat când se nășteau copiii mei uciși numai așa de-un pamplezir să se dea el mare în fața lui dracu' spuneți-mi că nu eu am ars pe rug și că nu mă chema d'arc că mă cheamă încă radu și în piatră e numai data nașterii că știți sigur că sunt eu ăla care într-a doua și-a spart capul nebunul ăla căruia îi spuneau profesorii că nu se va alege nimic nici de capul nici de picioarele sale și pariau pe o sută de lei că nu va intra la medicină decât când se va da concurs de băut viteza la bucsinescu spuneți-mi că pe omul cu dunga tricoloră nu îl chema procust că acelea nu sunt picioarele mele pentru că nu sunt bune de răcitură și pentru că eu nu pot avea ghete adidas fiindcă tata nu mi-a cumpărat ghete adidas să nu jignesc vecinii proletari potențial reclamanți anonimi la legea 18 că nu m-a învățat (lecția nr 1 și singura de altfel) să fiu neaducător de probleme și griji paterne peste programul cu multe deplasări în interes de serviciu să nu cer cadouri de ziua mea nici petreceri cu prietenii să știu că ziua mea e oricând mi se aduce câte o haină și când nu sunt flămând și gol și am un acoperiș deasupra capului că nu am fost copil la fără frecvență că nu eu am făcut grupa mare de două ori și citeam povești colegilor (între timp educatoarele beau cafea și îmi lăudau părinții) spuneți-mi că asta a fost demult că pe pastila roz nu scrie xanax că nu am bani în buzunar nici carduri de credit și de debit că am să îmi smulg perfuziile în timp ce voi visa că mă uit la meci și am să mă trezesc în sala de bal așa nebărbierit și bolnav strigând: aleluia, aleluia iar strămoșii mei vienezi vor înclina din bărbi: aleluia! spuneți-mi că eu nu hrănesc cancerul unei femei moarte în șaptezecișiceva că ea nu hrănește cancerele altor morți care acuma se cheamă op 42 sau st/2 că olandezul zburător nu locuiește la mine în cameră și nu îmi aduce eșarfe de curve că amsterdamul e port la gârla din grădina lui bunicul iar pe mine mă putea chema strauss spuneți-mi, calendarul lipit cu scotch cu fața la perete era cu pisici sau cu mașini? cicatricile de sub cureaua lată a ceasului meu doxa sunt naturale? spuneți-mi ce scrie sub gizăzul-ul acela îmbracat în roșu?
viața - cumperi una la preț întreg a doua o primești gratis
tinerețe fără bătrânețe și viața cu moartea odată într-un veac se mai întorc adâncurile să respire pe o nară câțiva delfini eretici mie mi se pun în palme câteva incunabule de sare sunt controlat la batiste și la temele pentru acasă mama mă strigă pe numele mic iar eu mă ascund în pădurile de alge roșii care îmi vor hrăni neputințele concentrice purtate în curriculumuri aproximative cu masca pe față zâmbesc gheonoaiei aduc tribut scorpiei plătesc celularul, curentul întreținerea și telefonul eu gonesc pe căluți de mare în valea plângerii unde sora cea mică s-a plictisit, bea vodcă ieftină și se ține cu rândașul sora cea mijlocie are deja 7 copii cu jumătate-de-om-călare-pe jumătate-de-iepure-șchiop iar sora cea mare ruptă de dubii și adusă de spate face yoga și cântă psalmii la namazuri în palat mă așteaptă moartea i-am zis: ia-mă odată că e trecut de 11 și nu mai am nici un tramvai mai bine ia-mă tu, frumosule, fă-mi un telemac descărnat și îți promit că am să îți las ție telecomanda în fiecare sâmbăta.
Poezii din volumul totul pe roșu de radu tudor ciorneiEditura Vinea, București, 2004
radu tudor ciornei s-a născut la 30 septembrie 1971 în suceava. absolvent al universitatii de medicina din iași în prezent este doctorand la university of kentucky, u.s.a. debut literar în convorbiri literare și cronica, iași, 2000. publică, de asemenea, în revista lumină lină, new york, hyperion botoșani. a obținut mai multe premii la concursurile naționale de poezie. pe internet este editor si colaborator al www.poezie.ro din ianuarie 2002.
|