|
Şerban Axinte
Oricine poate să mă fotografieze şi să-mi ia interviuri
Aici locuim cu toţii, e linişte şi miroase a uleiuri volatile pretutindeni.
Spatele îmi plesneşte de durere din cauza unei efemeride înfuriate. Polii de piatră se distanţează, eu nu pot să stau în mijloc, între ei, mă reped spre cel mai apropiat ca să strivesc nisipul cu degetele; Eu sînt cel care trebuie să aibă grijă ca nimic să nu se piardă.
Aici locuim, în spate cineva chicoteşte în surdină, se împiedică de scaunul din mijlocul camerei şi înjură printre dinţi.
Aici locuieşte el, dar niciodată nu s-a întîmplat să ne întîlnim. Aici e locul său, aici chicoteşte în surdină, aici se împiedică de jucăriile împrăştiate pe jos.
Dar de dormit nu doarme niciodată acasă. Cînd pleacă, se asigură că are o lingură de aluminiu în buzunarul hainei. Cît timp el lipseşte, oricine poate intra, oricine poate să mă fotografieze şi să-mi ia interviuri.
La pas, pe spinarea bătrînului profesor
Subţiat, idolatrizat de anorexici, figură geometrică fără nici un haz, mestec bine doar colţurile hranei şi inventez mitologii în sufragerie.
Ce bine e, ce bine e, nimic nu mă apropie intenţionat de tine.
Vreau să înţelegi că vieţile Lui/Ei sînt variante, reproduceri mai mult sau mai puţin reuşite după viaţa mea.
Ai vapori, ai frînghii din pînza cerşafurilor în care noi toţi am transpirat. Ştii foarte bine, nu-i aşa? Ne-am împerecheat fiecare cu cine nu trebuia şi acum păşim fără nici un chef pe spinarea bătrînului profesor.
O chestiune discutabilă
El nu face nimic – îi aşteaptă pe alţii să moară. Are corpul transparent şi nu înţelege de ce lumea nu-l salută pe stradă.
Totuşi numele său este cel mai cunoscut, cel mai amintit.
Odată un individ coleric s-a grăbit şi i-a scris necrologul, dar conducerea revistei ce urma să-l dea publicităţii a decis că nu sînt suficiente date biografice.
Nu se cunosc următoarele: numele mamei, numele şi profesiile tatălui, anul naşterii.
Şi data morţii rămîne o chestiune discutabilă.
O haină nouă pentru Zeo Ni
Claviatură cu doar clapele albe
înmuiate în ulei
Les trois grâces de Niadora.
Cosmosul proteic, halucinant absoarbe lumile cameleonice.
· Nu întind mâna spre carte, nu iau nici un cuvânt de acolo, ei au pus demult ochii pe mine, vor să stau toată viaţa aşezat în fotoliul acela, mă mir cum de nu m-au legat cu lanţuri de el; vreau să ştiu ce e în sobă, acolo sigur doarme cineva.
· Încearcă să se ridice, dar se lipeşte de cahlele încinse, uşor,uşor desprinse din ţesătura de sacîz şi funingine. Iată, cum s-a întâmplat ca desenul de pe burtă să i se lipească de faţă, iată cum el nu devine cenuşă, ci gaz puţin mai greu decât aerul. Nu e nici o continuare, el nu vrea să se izbească de propria umbră ca să mai poată fi o continuare. Cum priveşte el cerul din scaun, aşa celelalte feţe potopite de sînge îl privesc.
· Triunghiul pe care eu îl confund cu femeia sa se micşorează, se strîmtează şi apoi se ovalizează. Îi mai trebuie ca lumea sa proteică să-l absoarbă ca să devină sferă. Foarte multă vreme între cele trei vârfuri ale sale, bătrânul a ridicat adevărate ziduri pe care tot el le-a poreclit li-Ni-i îngroşate sau les trois grâces de la Niadora.
Ni-pa-vu-ga-di
Ni-pa-vu-ga-di, o deschidere a lumilor către mine şi un întreg ceremonial de închidere tot prin Ni-pa-vu-ga-di Însă nu vorbesc nimănui despre asta.
· Intru direct în întuneric, mă desfăşor pe suprafeţe mari, din ce în ce mai mari, şi-mi dau seama că e o nepotrivire aici doar atunci cînd rămîn blocat între sunete. · Nimic nu rămîne oval pînă la capăt, nici nu se împuţinează precum o sferă perfectă, are un deget gros legat de restul palmei cu sfoară de împachetat · Mai mult, de fiecare dată lasă urme prin restul cuvintelor.
Ea e arsă pe faţă, o arcă pentru cei mai puţin iubiţi. El e deget fără inel şi barcă. Printre aşchii de scrin păşesc fără să se înţepe, Se ating uşor şi pleacă.
Ştanţez sticlele de plastic goale şi tabla care a rămas nefolosită la construcţia acoperişului, mă uit atent la mîna ce devine plasă de prins fluturi, are un deget care nu se potriveşte cu restul palmei, ei da, nu e suficient de albă şi nu e din perdea, ci din vene subţiri, subţiri.
Te văd acoperită încă de foarte mult pămînt Ni-pa-vu-ga-di.
Am vorbit puţin cu cine n-aş fi crezut că-l pot numi chiar eu
N-am căzut din neant
Sărut prin fisuri de cub greu
Iată,
bătrînul chicoteşte de după geamul aburit.
Culoar Ei
da, şi bătrînul a purtat toată viaţa papuci
Cine se lasă ademenit pînă jos la noi
Bătrînul ia un smoc de paie şi îl
mănîncă,
Oraşul, cireada de vite, patrafirul
S-au aruncat asupra mea femeile legate cu sfoară de mijloc. S-au oprit să-mi povestească fiecare cum le-au ieşit plozii din burtă şi cît le-a fost de greu să înghită mărgelele din piatră şlefuită.
Sînt îmbrăcat în haine de arlechin, am buzunarele pline cu pietre; voi trage cu praştia în stele, voi plînge, voi rîde, voi face tumbe pentru ca ele să se distreze.
Cea mai tînără dintre femei îmi arată sînii şi mă roagă s-o las să-mi coase un alt rînd de haine. Acum toate stau în faţa mea dezbrăcate, eu văd însă oraşul, cireada de vite, patrafirul.
O baricadă din haine
Mîine mă voi întoarce acasă cu boala în trup, prin ecouri de viaţă fericită te întâlnesc. Nu a trecut mult de atunci, îmi construiesc o baricadă din haine.
Nu vreau să mai aud cîntecele de izbândă ale prietenilor mei, îi aud cum mă strigă de sus din copilărie.
Mai mult nu pot, vreau să aţipesc şi să nu-mi mai pese de visul meu de bărbat tînăr purtat în taină pe braţele femeilor din visurile altor oameni. Rămîn tot mai puţini aceia în trupurile cărora să ne scurgem.
Începînd de astăzi nu voi mai ieşi din cameră, alţii se vor spăla pe faţă, vor îmbrăca hainele frumoase în locul meu.
Povestea celui mai trist dintre oameni este scrisă mărunt pe ultima pagină a cărţii.
Pragurile Apeiron
fragment
Sînt hiperborean ca şi tine,
Şerban Axinte – născut la 27.07.1976, în Iaşi. Absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-italiană şi al masterului de Literatură comparată şi antropologie culturală, ambele la Univ. „Al.I. Cuza” Iaşi. În prezent, asistent de cercetare ştiinţifică la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române şi secretar general de redacţie al revistei culturale „Timpul”. A colaborat cu poezie şi articole de critică şi istorie literară la diverse publicaţii printre care: „Contrafort”, „Cronica”, „Outopos”, „Poezia”, „Tomis”, „Anuarul de lingvistică şi istorie literară”, www.liternet.ro. A publicat volumele de poezie: Starea balanţei, Ed. Eurocart, Iaşi, 1996 şi Pragurile Apeiron, Ed. Outopos, Iaşi, 1999, selectat de O. Nimigean în antologia Ozone friendly. Iaşi. Reconfigurări literare, Ed. T, Iaşi, 2002, coautor al Dicţionarului general al literaturii române (coordonator Eugen Simion), Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004.
|