Roger Weingarten                         

English Version

Idiotul-Montpellier 2004

Mi-am vîrît hainele în cuşeta din vestiar, am învîrtit

încuietoarea de la lacăt, mi-am înfăşurat prosopul

aspru în jurul şalelor şi mi-am dus ediţia Penguin

din „Idiotul” lui Dostoievski în sauna goală. Am aşezat

prosopul pe scîndurile vechi şi, încovoiat sub cele o sută

şaptesprezece grade Fahrenheit, am deschis primul paragraf.

În cîteva minute, paginile au început să-mi zboare din mîini,

cleiul dintre ele se topise. Pe cînd mă chinuiam să le strîng

la un loc, decenii după decenii ale vieţii mele

dispăreau

pînă cînd m-am trezit cu coatele sprijinite de masa

rotundă din Orhideea Regală, apucîndu-l cu palmele pe

Dostoievski, care mă privea disperat de pe fantoma acelei coperţi,

în timp ce degete mele căutau febril paginile care ardeau

şi-mi imaginam că iau foc,

asta îi povesteam lui Barry

care mă cunoştea încă de pe atunci

şi lui Kate care mă cunoaşte acum. Le spun că

tata înfăşurat în prosop urmat de unchiul meu, de frate-miu,

de editorul ziarului local, de primar, şi de şeful poliţiei au intrat

atunci în acel templu al transpiraţiei, ca un tribunal neaşteptat,

s-au adunat în jurul meu şi m-au fixat cu toţii,

cu excepţia fratelui meu care-şi rostogolea ochii,

în timp ce am împăturit ce a mai rămas din carte

în prosop, şi, ca şi cum mă aştepta un drum lung,

mi-am aruncat prospul pe umăr ca o desagă, şi am închis

uşa care nu a putut să reţină bulgărele imens de rîsete care s-a rostogolit

în camera duşurilor şi care se mi se mai rostogoleşte şi acum în

măruntaie cînd îmi amintesc. Barry îmi cere

spaghetele Pad Thai. Kate ar vrea

o bucăţică de pui.

În camera norilor

Levitînd sub duş, navigam

pe curentul cîntecului

adolescentin, vocea mi se spărgea

în stropi şi bolboroseli

cînd uşa duşului s-a întredeschis

şi l-am văzut pe taică-miu

făcîndu-şi nod la cravată

şi întrebîndu-mă

dacă e în regulă pentru mine

dacă se recăsătoreşte. Nu te aud,

i-am strigat, cu săpun în ochi.

Strălucirea perfectă a pantofilor lui

noi a dispărut instantaneu în vălătucul

de aburi. Mai mulţi ani după asta,

i-am spus fiului meu în vîrstă de patru ani

care se juca în cadă, „O părăsesc pe maică-ta”, apoi

l-am întrebat dacă înţelege că nu

îl părăsesc pe el. S-a oprit pe loc din fornăitul

lui de scafandru şi, fără un cuvînt,

mi-a închis uşa cu oglindă a băii în faţă. Reflecţia mi

s-a întors distorsionată în mînerul de crom răsucit

în sensul contrar acelor de ceasornic. Băiatul meu

cu faţă roşie s-a întors ca un înger al răzbunării

în pijamale şi a început să-mi care la pumni. Am căzut

împreună pe covoraşul din baie. Ţipa, mă lovea cu genunchii

şi mă zgîria, întreaga lui fiinţă azvîrlită împotriva mea.

Şapte ani de weekenduri şi vacanţe mai tîrziu,

visînd că stau îngenuncheat în faţa tronului

de porţelean şi-i tai tatălui meu unghiile de la picioare, unghiile

creşteau imediat la loc pe măsură ce i le tăiam, sunetul apei curgînd

mă întoarce spre silueta subţiratică a fiului meu care făcea pluta

ţipînd la cineva pe care nu-l poate vedea, strigînd cuvinte fără sens

ca un copil în somn,

în timp ce aburul creşte.

Salvare, sindicat, satelit, mizerie

Cînd tatăl meu a murit în curtea salvării

părţilor de vorbire, am vrut să construiesc

un lift pînă la cer să urc

dincolo de orizont deasupra mlaştinei

de lîngă Weehawken, New Jersey şi să-mi

vînd acţiunile suferinţei mele sindicatului

ţînţarilor care se înmulţeau între şanţurile

flancate de răchită şi Warehouse Row. Reţeta

lui secretă pentru afacerea imobiliară

a secolului: să cumperi pe nimica toată,

să aduci nişte tipi să-ţi cureţe locul

şi după asta să revinzi la preţ mare deasupra

unui teanc de hîrţoage avocăţeşti. Primele claxoane

ale dimineţii. Înnoirea urbană a

aromelor brutăriei. Un om cu un milion de

titluri drept pernă mormăie prin somn

în intrarea din spate a restaurantului

unde o mînă agitînd mătura îi spune

să-şi ia tălpăşiţa. Aleluia

pentru ceasul atomic, pentru aparatul

cu unde scurte din ureche

unde clădirile din Manhattan

se insinuează în tictacul

radioului, unde

mă aleg pe mine însumi

comisar local al suferinţei

virînd departe de hold-upuri

împreună cu un raton plutind

deasupra perechii sale în timp ce

privesc ţintă la viitorul razelor

mele joase. Deasupra bungalowului

Plăjii Autocompătimirii din Florida,

deasupra unui bol cu prune

înotînd în porridge pentru cină,

sub lună,-

printre palmierii nopţii toride de septembrie

sîngele rece al unei revelaţii

se strecoară deasupra scaunului metalic

cu ramă alb-verde de plastic-nu sunt

omul de afaceri suspect pe care

l-am îngropat pînă acum de o mie de ori ci

un aproape defunct satelit de comunicări

încă rotindu-mă în jurul unui corp

semi-celest. Dedic această mişcare de

revoluţie bunicului meu, care,

cînd i-am trecut pragul

dormitorului, unde

rugîndu-se lîngă colivia

dragii lui păsări albastre, îi cînta, „Nu”

„face mizerie. Nu face mizerie.”

Traduceri de Paul Doru Mugur

The Idiot—Montpelier 2004

I shoved my clothes into the locker, spun

the dial of the combination lock, wrapped the coarse

towel around my waist and marched my Penguin

paperback Dostoevski’s The Idiot into the empty

sauna.  I laid the towel down on the ancient boards

and leaning into the hundred and seventeen

degree heat opened to the first paragraph. In

a matter of minutes, pages floated

down from my hands, the glue that held them

melted.  As I scrambled

to reassemble the signatures, decades

of my life disappear

until I’m leaning

my elbows into the round

corner table of the Royal Orchid, both palms

gripping Dostoevski, desperate and looking

up at me from that ghost of a cover,

my fingers scrambling for the hot

falling pages I imagined bursting

into flames, I tell Barry, who knew me then,

and Kate, who knows me now. I tell them

that my father in a towel followed

by my uncle, my brother, the op-ed

editor, the mayor, and the chief

of police marched into that

temple of sweat, like an impromptu

tribunal, gathered around me and stared, all

except my brother rolling his eyes

as I wrapped the remains

in the towel and, like I was about to take

a long journey, slung it

over my back, then  closed

the door that couldn’t

hold the fireball of laughter from rolling

through the shower room

and around in my belly

every once in a blue moon. Barry asks

me to pass the pad Thai.  Kate

would like a skewer

of chicken.

In The Cloud Chamber

Weightless in the shower, I was sailing

on my own adolescent

current of song, my voice

breaking into suds and spray

when the stall door cracked

open to a slice

of my father sliding the knot

in his tie toward his throat

asking was it all right with me

if he remarried. Can’t hear,

I shouted, soap in my eyes.

His new shoe’s perfect

shine took a giant step

backward into the billowing

steam.  Years later, I told

my four year old in the tub,

I’m leaving your mother, then

asked if he understood I wasn’t

leaving him.  He left

his wind-up scuba diver sputtering,

stepped into a towel and without a word

closed the mirror-backed door

in my dripping face. My reflection

distorted in the chrome

doorknob turned counter-clockwise.

My red-eyed boy returned

an angel of vengeance in pajamas,

threw a punch then another

I caught in flight.  We tumbled

to the bath mat.  He cried,

kneed and scratched, his entire

being flailing at mine.  Seven years

of weekends and holidays into the future,

dreaming I’m on my knees at the foot

of the porcelain throne clipping my dead

father’s toenails, the white

crescents growing back

as I go, the sound of bathwater

lapping turns me around to the skinny                                                                           

frame of my son afloat, raging

at someone he can’t see, calling out

the garbled words of a child in sleep,

the steam rising.

Salvage, Syndicate, Satellite, Dirt

When my father died in the salvage yard
of parts of speech, I wanted to build

an elevator shaft to climb
the skyline over a marsh

near Weehawken, New Jersey and sell
shares in my loss to the syndicate

of mosquitoes breeding between a cattail
lined ditch and Warehouse Row. His secret

recipe for the real
estate deal of the century: buy it

for peanuts and truck a few
guys in there to clean it up, then sell

high over a low
flame of legalese. The first

horns of morning. The urban
renewal of bakery smells. Man with a million

headlines for a bedroll groans
in his sleep in the used restaurant

supply doorway where a hand
gripping a broom tells him to leave. Halleluiah

for the atomic clock short wave
broadcast plugged

into my ear, where
Manhattan buildings burrow

inside the radio
active tic and toc, where I elect

myself borourgh commissioner
of grief swerving away from a hit

and run with a raccoon hovering
over its mate while staring into the future

of my low beams. Outside my Self
Pity Beach Florida bungalow, over a bowl

of prunes swimming in mush
for supper, under a moon—

through-palm leaves-hot
September night, a cold-blooded

revelation snakes over my rickety green
and white plastic webbed metal chair-I'm not

the suspect businessman I've lowered
into the earth a thousand times but a nearly

defunct communications satellite
still revolving around a semi

celestial body. I dedicate this
revolution to my grandfather, who,

as I passed through the door
into his living room, where,

praying by his beloved caged
bluebird, he chanted, Don't

make no dirt. Don't make no dirt.


 

@ Roger Weingarten

Poems by Roger Weingarten

Roger Weingarten is the author of eight collections of poetry including Ghost Wrestling, Infant Bonds of Joy, The Vermont Suicides, and Ethan Benjamin Boldt. His poems have appeared in APR, The New Yorker, Poetry, The New Republic, and The Kenyon Review, and he has coedited four poetry anthologies, most recently Poets of the New Century, and forthcoming, Manthology: Poems of the Male Experience. He edits the Invisible Cities Press Poetry Series. His awards include a National Endowment for the Arts Award. He founded and teaches in the MFA in Writing and the Postgraduate Writers' Conference at Vermont College.