|
Gane Todorovski
Acestui mic și rece veac (Rondel pentru Hristo Poljanski)
Acestui mic (și rece) veac I-am dat noi din căldura noastră - L-am încălzit cu foc și leac Și i-am trudit trudă măiastră
Acestui mic (și obscur) veac I-am dat a noastră claritate - În marea sa întindere de lac L-am tălmăcit cu-abilitate
Acestui mic (și damnat) veac I-am dat înjurături și vorbe grele - El ne-a certat amar și revoltat Ați așteptat prea multe de la stele
Acestui mic (și bòlnav) veac Noi ne-am făcut dezlegători - Cu strigăte și vrăji, cu leac, O,-ndrăgostiți! O, visători!
Acestui mic (și supus) veac Am înțeles că altă cale nu-i - Cînd să se-nece i-am trimis colac Și am băut în sănătatea lui
Acestui mic (și uzat) veac Noi ne-am făcut înnoitori - Și l-am ținut în priză, alertat: O, donatori! Mîntuitori!
Un om
E unul e unul Foarte foarte foarte om Parcă el ar fi omenirea toată! Parcă el ar fi bunul Dumnezeu!
E unul e un om Mai om decît oamenii e: Omenia întruchipată! Frumusețe dublu rafinată!
Din căldura sufletului El îți dă să te-ncălzești; Limpezimea minții Ți-o dă ca să reușești
Te privește cu cuvintele, Îți vorbește cu ochii - Puține zice - multe face Te înconjoară cu grijă.
Și dacă-l întîlnești, noroc Pentru toată viața vei avea, Dacă-l vezi - clarvăzător vei fi, Dacă-l pierzi - pierdut vei fi!
Există așa un supra-om, Du-te și găsește-l -
Sunetul sufletului (Pentru ocarina lui Mihail Rendzov)
Vom călca drumul de sub picioarele noastre Cu atîta siguranță, de parcă Am pribegi cu zilele Prin cel mai apropiat Babilon - Și undeva la jumătatea distanței Ne vom opri, fiindcă Va trebui să ascultăm Sunetele magicei ocarine
În ce minte s-a născut, Ce degete a meșteșugit Bucata aia de argilă, Ocarina asta miraculoasă, Ovală, Alungită, Osoasă, Cu zece găuri, Pentru zece chei muzicale, De dincolo de care privesc în secret Deșteptate pe veci sunetele Nezăgăzuitei tandreți, Prin care sufletul se-aude Cum șoptește și bocește
Suflă-ți acolo plămînii Episcop (al cuvîntului) Din Bregalnica și Nerezi Ca să-ți ascult sufletul, ca Iar și iar și iar Să mă minunez la miezul nopții Mai sus de Pcinja mea, Voi urca de la Kozhle Pînă la mănăstirea Prohor Pcinski, Voi păși pe cărările caprelor, Voi trece prin tufișuri
Și tot așa către cerdacurile răsăritului Ca să-ți ascult cîntecul Rămas în plutire În aerul din preajma mănăstirii, Fragmentat în intervale sonore Și tremurînd Ca o vină de neînțeles, Acolo, În curtea chiliilor, Tu, prieten, alintător al sufletului Doamne Dumnezeule Cu ocarină.
(Prohor Pèinski, Brumărel, 1989)
Scriind poezie
Toată noaptea am așteptat zăpada în troiene Să înceapă să se-aștearnă - Să ia cuvîntul și să spună ceva alb Să stingă întunericul acestei zile!
Și iată, dimineața, a început să fermenteze, Lumea a albit, totu-i alb și alb e totul (ca în poeziile pentru copii ale lui Stojan Tarapuza). Iarna și-a luat dreptul puritatea s-o proclame. Iar voi veți fi de acord - e uman!
Privirea mi se bucură, ca un copil poznaș. Zăpada e puternică - poate lumea să o mîntuie - O clipă divină începe să curgă. Griul de pînă ieri e ornat acum cu alb, Clipa e perfectă, credeți-mă, Și ce dacă e atît de contradistoriu? Și ce dacă este trecător? E-atît de clar descris acum
Autorului macedonean
Tu știi totul, Tu poți totul, Forțe imense zac în tine! Tu - munte de înțelepciune înflăcărată Ce a prins lumea între mreje - Și, deși cuvintele îți sînt aspre - Tu, privire adunată într-un punct, Lumea nu te înțelege, Vino, fii gata pentru un gînd pur În cerul acestui spațiu mic Ce se desface în inima ta, - Și ca Luceafărul să strălucești! Oprește-te o vreme și ia-ți putere Să vină fapta - și spune totul Despre acest moment, despre această zi Și fii destul de curajos Atîta cît să poți visa; Fiindcă ai suflu bărbătesc Găsește motiv de mîndrie, De-asupra tuturor înalță-te TU Cu vocea amplă, sănătoasă, Ca un colos macedonean.
Epistolă către cronicarul Izet Sarajliè din Sarajevo
Frate, Izet, Ce e cu tine? Ce mai faci? Unde ești? Reușești să-ți găsești un adăpost În acea înverșunată furtună bosniacă, fără bundă? N-ai fost uitat nici un moment, și în afară de o vorbă caldă Ce să mai caut ca să îți trimit - Dar știu că de cuvinte ești sătul, Îi urăști pe acei poeți apărători ai păcii Pe care-i sărbătoream la Struga? Toți trag acum cu ne-cuvinte de oțel, Și găuresc ziua cu artilerie grea Adună-ți toată muniția cuvintelor Și îngroap-o în fîntîna timpului care ne-a amăgit și ne-a sedus cu cuvinte să-l aurim. Știu că mai păstrezi speranță pentru vremuri mai bune, dar Ce speranță ți-a mai rămas pentru oameni Unde sînt cei ce păstrează, poartă și cunosc credința? Cîte vorbe ai risipit Ca să aduci puțină credință în viața asta afurisită? Degeaba, degeaba, degeaba, frate - Depravată și profană e lumea asta, nu există alternativă Izet, izogram al umanității, Ară încă o dată calea bunătății, Leagă-ți disperarea cu noduri de cuvinte temerare, Cel ce le va dezlega - se va umaniza. Rezistă, Izet, altă salvare nu există, Rezistă pînă cînd soarele va lumina Bosnia din nou.
Rugăciune (înaintea sfîrșitului de an și a încheierii veacului)
Doamne, mă vei lăsa oare neînțeles De către contemporanii mei - pe care i-am mustrat ca pe un gunoi! Mă vei lăsa oare să rămîn schimonosit de teamă Și să părăsesc acest veac - mustrat de cei mustrați?
Dă-le compatrioților mei o înțelepciune în plus Pentru a mă înțelege pe deplin și a mă urma în liniște; Nu-i dojeni prea aspru, nu stîrni o larmă inutilă, Învață-i, cînd vorbesc eu, să stea în picioare!
Să se știe, odată pentru totdeauna, CINE e CINE? Să nu port nici o vină, că, atît timp cît am fost în viață Am luat cuvîntul prea puțin și am cîștigat încă de trei ori mai puțin!
Doamne, dezlănțuie-ți autoritatea, Și, cît mai e vreme, stai de partea mea, Ca eu să cred că am fost al adevărului susținător! Moscova, decembrie 1994
S-a născut în 1929 la Skopje. Absolvent al Facultății de Filosofia din Skpje, doctor în filosofie. Profesor de literatura croată și literatura macedoneană sin sec. al XIX-lea la Facultatea de Filologie din Skopje. Ambasador al Republicii Macedonia în Federația Rusă. Membru al Academiei Macedonene. A publicat următoarele volume: Diminețile (1951), Sunete neliniștite (1953), Pas senin (1956), Curcubeu (1960), Apoteoza zilei de lucru (1964), Skopjani (1981), Neglijențe, infidelități, insomnii (1987), Cerul (1995), Drumețul însingurat (1996). Personalitate plurivalentă, Todorovski este critic, eseist, istoric, istoric literar. A tradus mai mult de treizeci de cărți de poezie din limbile germană, rusă, cehă, slovenă, sîrbă, croată, albaneză, engleză (Goethe, Heine, Pușkin, Blok, Pasternak, Țvetaeva, Esenin, Poe, Robert Frost etc). Laureat al celor mai importante premii naționale: 11 Octombrie, Frații Miladinov, Kliment Ohridski, Dimitar Mitrev. Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi.
Traducere din limba macedoneană de Octavian Blenchea
|