|
Eugen Suman
mori ana mori am să le scot ochii să nu te mai poată privi am să le crestez abdomenele voi scoate poezia dintre mațele lor însângerate mori ana mori nu-ți mai suport vorbele nu mai înțeleg cascada purulentă care-ți inundă gura mi-e silă de corpul tau moale de pielea ta alunecoasă de buzele tale violete nu-ți mai pot privi ochii galbeni și încercănați mersul tău împiedicat îmi displace profund cu tine intră în fiecare casă boala te urmărește un aer stricat mori ana mori din cauza ta nopțile mă vânează iar zilele mi-au adormit mi-ai adus frica în cameră și fumul în plămâni prezența ta e ca o mână fracturată mișcă-ți sângele fierbinte pentru mine scuipă-te pe covor fă mizerie așa cum numai tu știi să faci scrie
mașina
de gunoi e un vierme gras.
Kata, micuța mea japoneză cu ochi sfioși, zburau fulgii din pernele cu care ne băteam cum din găinile jumulite de bunica în ligheanul din curte, apa roșie contrastând violent, gâtul lor golaș contrastând violent, pisica grăbită să lingă sângele din praf, toate acestea contrastând violent cu tine. Kata, micuța mea japoneză cu pielea de vanilie, studentele visătoare care făceau dragoste cu mine în cămăruța de la mansardă erau după chipul și asemănarea ta, stația lui 85 era plină ca și anul în care s-ar fi născut copilul nostru. pe 24 e ziua ta, nu-ți face griji, eu voi uita, oricum ești ocupată cu soțul tău, colegul tău de îngropăciune. nu-mi dau seama când v-ați hotărât că viața ta are loc într-o cutiuță de metal, de ce, Kata, de ce ? pagină cu pagină îmi spun că n-are importanță, îmi spun că mantia mea de cuvinte e tot ce contează. Kata, micuța mea japoneză cu inima neagră, m-am săturat să hrănesc cele zece pisici ale tale, mieunatul lor mă scoate din minți, le voi da drumul, vor lua în stăpânire acoperișurile orașului, vor sta la soare, vor face pui. Kata, am făcut o bărcuță din poemele peste care am sângerat așa cum ți-am promis cândva, demult. îți voi îneca toți pisoii, toți pruncii, mă voi oglindi în ochii lor holbați, toate astea pentru pielea ta întinsă ca o strună de arc, pentru unghiile tale vopsite, pentru pulpele tale zgâriate.
întotdeauna alții. ultimii doi : Hara și Kiri.
să ne ascundem printre vase de sânge printre capilare cu motoare puternice să fugim de câinii răi să ne speriem de luna plină totul cu zâmbetul pe buze din când în când să ne transformăm în diverse creaturi oameni televizoare mașini de spălat să vânturăm cu voioșie rufele vreunui boșorog să afișăm reclame să ne căutăm de purici eventual să scriem poezii de necitit poezii de gustat de pipăit de sărutat și apoi de uitat prietene să facem asta cu o oarecare detașare cu ironie cu un surâs enigmatic fiindcă suflet e puțin doar nu vrei să strige unul dați câte două să ne-ajungă și nouă spre sfârșit prietene să inventăm o limbă și să-i lăsam pe alții să poetizeze în ea să înjure în ea să iubească în ea să-și facă piața în ea să o spurce și tot așa
Poezii de Eugen Suman
|