|
Mihail Rendzov Cu Ales* la Sf. Naum, A.D. 1997
E plăcut Și cald Atunci Cînd Plouă În tine: Cînd devii fără margini Și murmur și sfîșiat prin văzduh, purtat peste păduri, peste propriul tău deșert, peste caravana anilor care-au trecut sonori și cîntînd, Cînd devii o picătură ce zboară purtată de vînt, cînd afară e întuneric și în tine lumină, lumină, lumină și trăznetele lovesc și vîntul te suflă departe în picături ce te fac să vezi eternitatea și că tu însuți ești etern cînd plouă în tine.
Foarte bătrîn m-am născut.
Ca să nu fiu împărțit Mi-am arat umbra înainte Și am sădit pomi peste ea.
Din sîmburele fiecărui fruct Am stors un cuvînt Și așa am învățat să vorbesc. Și de la mine a învățat Tot neamul.
Și cum întineream Și cum mi se storcea Trupul-pămînt Pomii au început să se usuce Și frunctele din pomi Și sîmburii din Fructe.
Cînd a venit copilăria Am uitat să vorbesc. Acum sînt copil de țîță Ce se întoarce În pîntecele mamei sale În cea mai curată picătură de apă A primei zile a procreării:
Fericit. Imaterial.
Atîrna de bolta Bisericii Din Cappadochia.
L-am poftit să mă ierte Că nu l-am trezit Că n-am vrut să știe Cît s-a schimbat lumea Și cît de Neschimbată e:
Un bulgăre de dor În ochiul Unui sfînt Necunoscut
Un punct negru În scrisul Unui călugăr Necunoscut.
Valea Călugărilor, Cappadochia, 96
Cu Ales* la Sf. Naum, A.D. 1997
"Uite, zice Ales, Pe cer sînt scrise versuri: Fiecare Nor O frunză.
Pe lac sînt scrise versuri: Fiecare Undă O frunză"
"Uite, am zis eu, Cerul, lacul și mănăstirea Scriu versuri în noi: Fiecare Suspin Un vers"
În acel moment zburară îngerii Și cîntară versurile în șoaptă.
Ales și eu ascultam Tăcînd Și Plîngînd.
* Ales Razanov, poet contemporan din Belarus.
Îl chemi pe conducător. Conducătorul fără cap Trage o mașină fără roți.
Îi chemi pe trecători. Trecătorii fără ochi Te salută orbi.
Îl chemi pe cîine. Cîinele fără dinți Soarbe din urletul lui.
Îi chemi pe poeți. Poeții speriați Se ascund în propria lor teamă.
"Ce timp", îți zici Și aștepți cu bucurie Ceasul potopului.
Vara 1997
(Scrisoare)
Mi-a scris un prieten:
"Nu-mi plac poeziile tale Fiindcă nu le înțeleg Așa cum nu te înțeleg Nici pe tine.
De curînd, CHIAR DE CURÎND Cînd, uneori Am rămăs singur Mi-am amintit de tine Și de versurile tale.
Doamne, mi-am zis, Cîtă vreme Mi-a trebuit Să-l înțeleg Pe el Și versurile Lui, Și astfel, cel puțin, Să mă înțeleg Și pe mine.
DE CURÎND."
Aud cum ticăie poezia - Ceasul după care potrivesc Tăcerea din mine.
Fără trebuință sînt.
Îmi iau Cămașa neagră Și aștept paznicii.
Nu știu unde mă vor duce Dar știu că vor veni.
Îmi rînduiesc socotelile În războiul cuvintelor: Cît eu Cît ei.
O groaznică durere simt De cîte ori văd că nu sînt.
Pe cîmpul de luptă Îmi aplec capul Salut fără cuvinte Victoria Lor Pură.
Mihail Rendzov s-a născut în 1936 la tip. Absolvent al Facultății de Drept din Skopje. Lucrează la Biblioteca Națională și Universitară Sf. Kliment Ohridski din Skopje. A publicat următoarele volume: Emigrant în foc (1965), Creșterea nocturnă a cuvîntului (1967), Undeva în partea aceea (1968), Munca din vis (1972), Spaima (1976), Miezul nopții (1979), Armăsarii (1982), Autodafé (1985), Phoenix (1987), Pămînt, potop, El (1993), Iadul, fără sfîrșit (1996). Este traducătorul în limba macedoneană al Epopeii lui Ghilgameș. Laureat al premiilor Frații Miladinov, 11 Octombrie, Grigor Prlièev. Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi.
Traducere din limba macedoneană și note de Ocatvian Blenchea
|