Armory Show 2004

 interviu cu Brett Yviet de Paul Doru Mugur

Tony Matelli - Ancient Echo, 2003

Dragă Brett, în anul acesta ai fost la Armory Show, cea mai mare expoziţie internaţională de artă contemporană din New York. Ce ne poţi spune despre acest eveniment?

Prima oară Armory Show a fost organizat în 1913. Încă de la început, scopul declarat al expoziţiei a fost de a aduce în atenţia publicului artişti non-convenţionali ale căror lucrări erau neglijate de  lumea academică. În acel an, la expoziţie a participat şi Brâncuşi cu cîteva lucrări printre care „Muza adormită” şi „Domişoara Pogany”.  La vremea respectivă, lucrările lui au stîrnit dezbateri foarte aprinse, Brâncuşi a fost atacat în presă şi un desen cu portretul lui a fost chiar spînzurat în Chicago. De atunci, spiritul expoziţiei a devenit din ce în ce mai comercial. În 2004, la Armory s-au vîndut lucrări în valoare de 43 de milioane, aproape dublu faţă de 2003 şi acest succes nu reflectă atît creşterea interesului publicului pentru arta contemporană cum anunţă entuziaşi organizatorii expoziţiei ci mai degrabă orientarea galeriilor spre lucrări mult mai accesibile gustului cumpărătorilor.

Loretta Lux - Isabella, 2001

Există  vreo tendinţă în arta contemporană expusă la Armory? Ce fel de lucrări au fost expuse acolo? 

În 2004 la Armory s-a expus multă fotografie, de asemenea, faţă de anii precedenţi am observat că a scăzut numărul instalaţiilor video.  Numitorul comun? Din ce în ce mai multe desene copilăreşti şi artă „moale”, frumos colorată, de o veselie exagerată, foarte kitsch. De remarcat fotografiile ale lui Wang Qingsong şi post-modernismul care (în fine!) a ajuns şi în China.

Wang Qingsong - China Mansion, 2004

Criteriul secret al Armory show-ului din 2004 a fost vandabilitatea, marea majoritate a lucrărilor „şocante” expuse aici au fost şocante într-un mod vandabil, ca să spun aşa.

Cîteva dintre lucrările expuse însă contrastau puternic cu fondul general de baloane frumos colorate, nuduri şi floricele. De exemplu, lucrările lui Thomas Hirschorn, un artist elveţian care, într-un interviu cu Francisco Bonani publicat în 2001 în Flash art, declara:

 „Vreau să creez opere încărcate şi dense. Vreau să creez preaplinuri, vreau să creez exces. Vreau să hiper-produc, să hiper-informez, să hipersaturez arta.”

„Niciodată în istoria omenirii, violenţa, inegalitatea, foamea şi tirania economică nu a implicat atît de mulţi oameni la un loc. Energie, da, calitate, nu. Energia este universală. Calitatea este un termen distructiv folosit de ţările foarte avansate din punct de vedere economic. Conceptul de calitate ascunde conceptul de discriminare. Cred că lumea este împărţită foarte inegal: foarte puţini cu foarte puţină energie care au acumulat avere şi foarte mulţi cu o cantitate uriaşă de energie care împărtăşesc aceeaşi sărăcie.”

Acelaşi Thomas Hirschorn este creatorul unor lacrimi imense de aluminiu „lacrimile nu pot fi controlate, lacrimile nu pot fi exploatate.” În alt context, declaraţiile lui Hirschorn ar fi sunat, poate, patetic dar, pe fundalul călduţ-comercial al Armory Showului, le-am citit ca pe o briză binevenită de aer rece.

Neliniştitori sunt şi mutanţii din bocalurile lui Peggy Preheim. Dacă partizanii clonării ar ţine undeva la vedere pe birourile lor lucrările lui Peggy Preheim s-ar gîndi, cred, ceva mai serios înainte de a promova experimentele genetice la oameni.

Plimbîndu-mă printre toate obiecte astea strînse la un loc pe un debarcader de pe malul Hudsonului şi prezentate pompos sub titlul de artă m-am întrebat pentru a nu ştiu cîta oară ce este şi ce nu este arta? Dacă ne referim la arte vizuale, pentru a fi riguroşi ar trebui să luăm în consideraţie doar operele care se adresează ochiului. Ori Brîncuşi a creat sculpturi pentru orbi, Paul Neagu opere care pot fi mîncate, Montien Boonma a făcut instalaţii din ierburi mirositoare. Integrarea sunetului în instalaţii, sculpturi sau chiar picturi (the singing greeting card) este un loc comun. Arte plastice? Ce anume exact este plastic într-o operă de artă? Cum putem pune laolată o pictură de Da Vinci şi un portal internet? Este clar că obiectele, nivelul lor de abstracţie, natura lor, etc sunt foarte diferite. Numitorul comun este mintea celui care priveşte, miroase, ascultă, gustă, pipăie, simte şi gîndeşte. „The eye of the beholder”. Pentru unul artă va fi un concert rap, pentru altul o fotografie veche, un spectacol de dans sau copacul din colţul străzii. Ceea ce este evident imediat este că nu este necesar să ne aflăm în faţa unui obiect creat intenţionat de om pentru a avea o experienţă estetică. Ce anume au comun toate aceste experienţe estetice? Care este specificul experienţei estetice faţă de alte experienţe?  

După Armory Show concluzia mea a fost că arta este un grup de fete drăguţe şi domni eleganţi care se plimbă zîmbitori şi plictisiţi printr-o colecţie de obiecte inutile.

Decembrie 2004

Xiang Liqing - Crawl State, 2003	Misaki Kawai - Air Show, 2002 - 2003