SCRISOARE CU PERSONAJE

            Direcţia de scenă şi dramatizare după Nina Cassian,

de Adina Ungur

                                                           (Piesă de teatru pentru copii)

Personajele:

Băiatul, un personaj-actor care doarme şi se trezeşte şi e, desigur, un somnoros, (îmbrăcat in pijama, care nu va fi păpuşă şi va juca alternativ doar în faţa paravanului).

Fabulistul, acelaşi băiat, de data aceasta apărând in visul sau si însuşi prezentând fabula; (e îmbrăcat in frac).

Spiriduşii sunt în număr de 7, personaje-actori îmbrăcaţi fistichiu, realizează trecerea dintre spaţiul real (camera băiatului) si visul lui, (care se petrece după paravan si ai cărui protagonişti sunt animalele dintr-o pădurice);  îi aduc băiatului scrisoarea magică, adormindu-l şi trezindu-l la finalul fabulei, având puterea de a trece din faţa paravanului – spaţiul real al povestirii – în spatele (paravanului) – în spaţiul visului băiatului, respectiv fabula intertextuală a Ninei Cassian “Critica de jos”.

Leul, personajul principal al fabulei, perfect conştient de atuurile sale fizice, care stăpâneşte şi conduce dictatorial.

Vulpea, şireată, mereu îi face pe plac leului, devenind acolita lui.

Berbecul, personaj paşnic, cel mai curajos dintre ceilalţi, însă totuşi fricos, dominat şi el de leu.

Iepurele, fricos şi bâlbâit, nu reuşeşte să scape de spaimă.

Şoricelul, foarte fricos, sâsâit şi grăbit.

Cele două veveriţe, tremură mereu de frică şi nu scot nici un cuvânt.

Vecinul şi vecina (vocile leului şi ale vulpii)

Moş Ene (vine şi pleacă de la genele băiatului adormindu-l şi se trezindu-l)

(Se joacă în cel mult 7 - 8 personaje)

Scenele:

Spaţiul din faţa paravanului reprezintă camera băiatului, unde pătrund spiriduşii, ei având aceasta putere magica de a penetra cele două planuri (real-camera băiatului, imaginar-visul si fabula) si de a aduce scrisoarea magica din lumea imaginativa, trecând prin cea onirică, (fabula interpretată)  concretizându-se in textul scrisorii.

Spaţiul din spatele paravanului este locul unde se derulează fabula, respectiv visul băiatului.

PROLOG

                (Decorul – în faţa cortinei se va observa un decor neutru, reprezentând o cameră. Trei sunete de gong sau de clopoţel.

Moş Ene, un personaj actor,(foarte gras, îmbrăcat într-un costum bleu marin cu steluţe argintii) cu nişte gene lungi de ½ m preocupat şi încruntat, apare în public şi în momentul în care observă (publicul) se înseninează şi doreşte să-i salute pe spectatori, dar atunci apare cineva cu o telecomanda şi îl opreşte, înţepenindu-i expresia vioaie (stand-by). Se apasă din nou telecomanda, dar el îşi reia gesturile însă invers, reface drumul mergând cu spatele şi când să iasă pe poartă, este “butonat” pentru ultima dată din telecomandă, el reluându-şi identic gesturile şi plimbându-se prin public). Se postează în mijlocul scenei şi încearcă să se prezinte, însă e destul bătrân şi nu-şi aminteşte cine este.)

MOŞ ENE: Eu sunt… sunt… (se scarpină în cap şi gesticulează nervos)… cred că sunt un moşneag, dacă uit atât de repede. Da! Un moş. Aaa, Moş Ene. Da, da  (încântat că şi-a dat seama cine e). (Cu un gen de prezentare gen: Tarzan-Jane). Aşa: Moş Ene (arătând spre el şi spre copii) – copii, Moş Ene – copii, şi în sfârşit satisfăcut de descoperire) Moş Ene – copii (în pronunţie nuanţată). Aaa, copiii! Păi, am şi eu vreo şase-şapte copii, mici şi neastâmpăraţi, care vin şi mă tot sâcâie: mă trag (mimă) şi mă împing dintr-o parte în alta. Da, trebuie să fug când îi văd (trist). Ei copii, dar eu vreau să vă povestesc ceva. Fiţi atenţi!

(moment de pantomimă în care Moş Ene face rezumatul întregii piese: arată că există un băiat care doarme, pe care îl vizitează spiriduşii, cei care încearcă să îl trezească şi nereuşind, ei pleacă, lăsându-i scrisoarea. Apoi arată cum se tezeşte băiatul, găseşte şi citeşte prima pagină a scrisorii după care adoarme şi visează cum un leu sperie o grămadă mai mică de animale paşnice şi sfioase, dintre care se distinge vulpea, o codană cochetă şi vicleană ce îl va “peria pe leu, după care chiar el o va înşfăca şi se va retrage ambiguu cu prada-i după copaci ).

Şi asta a fost povestea. (chiar atunci apar spiriduşii, copiii lui Moşului iar el când îi vede încearcă să fugă dar e prins şi purtat pe sus de sprinţarii-i spiriduşi. Se retrag cu toţii)

SCENA 1

Tabloul 1

( Lumina creşte şi se aud glasurile spiriduşilor, apoi instrumentele de făcut gălăgie, iar spiriduşii zgomotoşi ies rând pe rând în faţă şi se întâlnesc cu toţii în faţa paravanului. Primul spiriduş dă impresia că ar vrea să povestească ceva în faţa unor spectatori. Ceilalţi intră în joc dar ignoră aşa-zisul public)

Spiriduşul 1 (şeful): A fost odată… (zgomote cu instrumentele)

                                   a fost odată…(la fel)

                                         a fost odată… un…

Spiriduşul 2 (obraznicul): Băiat! (zgomote)

Spiriduşul 3 (sfătosul): Şi-au fost odată (zgomote)

                             odată… nişte…(zgomote)

                             spi-ri-duşi. Uite-aşa ca noi.

(cu toţii îl imită: la la-la la-la)

Spiriduşul 1 : Unu

Spiriduşul 2: Doi

Spiriduşul 3: Trei

Spiriduşul 4: Patru, (etc.) Şapte (se prezintă cu toţii)

Spiriduşul 4. (căposul): Băiatul nostru era foarte somnoros…

Spiriduşul 5 (timidul): se trezea greu dimineaţa

Spiriduşul 6 (alintatul): şi uneori întârzia la şcoală

Spiriduşul 7 (supărăciosul): şi se supăra mereu…

Toţi: De ce? De ce? De ce?

Spiriduşul 1: Ei, de ce? Pentru că vecinii săi de sus bocăneau tot timpul, şi ziua

Toţi: şi noaptea. (zgomote)

Spiriduşul 3: Şi cel mai rău pentru el era, când credeţi?

Toţi: (anticipând) Dimineaţa!

Spiriduşul 2: Când voia să mai doarmă şi el…

Spiriduşul 5: măcar zece minute.

Spiriduşul 4: Ei, ce spuneţi? Să-i facem o vizită?

Toţi: Da! Gata!

Spiriduşul 5: Da! Dar dacă doarme? Unde-l vom întâlni? (spre public) Ce credeţi?

Toţi: (repezindu-se) În vis!

Spiriduşul 3: Şi dacă nu doarme?

Spiriduşul 1: Eu zic că doarme!

Spiriduşul 6: Ba nu doarme!

Spiriduşul 7: Ba da!

Spiriduşul 4: Facem un pariu?

Toţi : Da!

Spiriduşul 4: Dacă nu doarme ne vom juca împreună.

Spiriduşul 2: Iar dacă doarme… vom încerca să-l trezim.

Spiriduşul 5: Şi dacă nu se trezeşte?

Toţi (dau din umeri)

Spiriduşul 3: Haideţi să-i scriem o scrisoare, să-l înveselim.

Toţi: Bine!

Spiriduşul 3: Eu vreau să fiu un iepuraş.

Spiriduşul 5: Şi eu, un şoricel.

Spiriduşul 4: Eu voi fi un berbec

Spiriduşul 2: Iar eu, o vulpiţă.

Spiriduşul 6 (îl trage pe S. 7 de mână): Şi noi , şi noi, două veveriţe

Spiriduşul 7: şi ne vom numi:

Spiriduşul 6: Veve 1

Spiriduşul 7: şi Veve 2

Spiriduşul 3 către Spiriduşul 1: Şi tu ce vei fi?

Spiriduşul 1: Eu voi fi …un leu.(rostind cu importanţă)

Toţi: Bine!

Spiriduşul 2: Haideţi să-l vizităm acasă!

(Spiriduşii pleacă spre casa băiatului, pentru a-i oferi scrisoarea magică. Heblu.)                           

                                                TABLOUL 2

(DÉCOR – Camera băiatului, care doarme. Melodia de început, apoi zgomote. Vocea leului şi a vulpii. Un băiat, îmbrăcat în pijama, trage cortina, adică draperiile şi cască. Gălăgia vecinilor de sus l-a trezit.)

Băiatul: Of, vecinii aceştia! (priveşte pe fereastră, adică spre public) S-a făcut aproape ziuă şi totuşi mi-e un somn… Ce-ar fi să mai dorm până sună ceasul… că tot e vacanţă. (se îndreaptă spre scaun, dar aude zgomote şi mai puternice) Ce nebunie! Nici dimineaţa nu mai avem linişte. (priveşte sus) Încetaţi odată, oameni buni! (caută mătura să bată sus,  şi observă un plic pe jos) A! O scrisoare? De la cine să fie? (O întoarce şi citeşte rar şi cu voce tare:) "Scrisoare cu personaje?" Ce-o fi aici? (arată spre scrisoare) Sunt foarte curios! (desface plicul, apoi scrisoarea şi începe să citească prima pagină. Spiriduşii îşi scot capetele prin paravan şi cântă textul următor)

"Eşti supărat? Ştim că eşti, chiar dacă nu foarte tare sau chiar dacă nu vrei tu să spui. Te vom înveseli, fii liniştit, pentru că Nina îţi dăruieşte o fabulă şi noi, gânduri frumoase. Şi dacă tot ţi-am spus, hai să te întrebăm, ştii ce e o fabulă? O epigramă, o snoavă sau o satiră? E atunci când îţi imaginezi că timpurile, oamenii, sau faptele unora dintre ei sunt triste şi-ncerci să scrii adevărul, într-un mod hazliu. Cel mai des întâlnite sunt personajele-animale, dar şi personajele-obiecte, şi uneori, mai rar, e drept, şi personajele-oameni. Cred că ţi-ai amintit de Greierul şi furnica, de Corbul şi vulpea, sau  Boul şi viţelul. Dacă mai eşti supărat, citeşte ce-ţi scrie Nina…"

(Băiatul aţipeşte, încet, încet, nereuşind să citească decât prima pagină. Înainte de a visa, Moş Ene, se coboară de după paravan pe la genele lui, şi-l adoarme de-a binelea. Pe parcursul cântecelului lui Ene se schimbă decorul într-o pădurice )

TABLOUL 3

(Schimbarea de décor: camera devine padure, în faţă apare lumina albastră şi muzica lui Moş Ene, pe care apare batrânelul valsând şi mimând că îşi smulge o geană, o pune pe scenă şi încearcă o echilibristică pe ea; în spatele lui se produc modificările de décor, efecte de lumini albastre pt. vis - dispariţia băiatului în spatele pânzei şi apoi în culise; în sfârşit, decorul devine pădurea)

Cântecelul lui Moş Ene:

Moş Ene,

pe la gene

vine,

Moş Ene

pe la gene

vine.

Somnul să-l aline

somnul să-l aline. (în surdină)

(Visul începe să devină tot mai clar:  personajele, în afară de leu şi vulpe, se joacă şi cântă paşnic după paravan. În timpul cântecelului lor, apare leul răcnind şi animalele dispar în  fugă, fiecare în altă direcţie. Leul începe să se plimbe prin scenă, nervos .

Băiatul apare şi el, îmbrăcat în fabulist şi se miră de hainele pe care le poartă, altele decât pijamaua. Vocea lui începe a recita fabula, şi el se miră cum îi vin cuvintele, fără voia sa şi încearcă să se opună de două ori. Apoi intră în joc şi recită corect şi ţanţoş fabula)

(Un colţ de pădurice. O masă pe care se află un telefon, a cărui priză uriaşă e înfiptă-ntr-un copac. În frunzişul copacului străluceşte un bec. Leul se plimbă furios prin scenă cu labele la spate. Se aude:)

Vocea fabulistului: ( băiatul transformat în fabulist recită)

          Un leu cu coama deasă şi roşcată,

          care împărăţea odată

          peste vreo şase-opt supuşi,

          a fost certat de-ai săi Şi-Mai-Sus-Puşi

          că e tiranic, orgolios

          şi nu încurajează critica de jos

          Şi-atuncea, ca s-arate

          că nu-i adevărat nici cu putinţă,

          convoacă leul o şedinţă.

(Leul atârnă de cracă o pancartă pe care scrie:)

          La ora opt şi jumătate

          În colţul stâng al păduricii

          Să vie şi mai-marii şi mai-micii.

La ora fixată-ncepură să vie

                        (intră iepurele, ţup,  ţup)

          un iepure cu blană cenuşie;

          după el

                         (intră şoarecele, chiţ)

          un şoricel,

                        (intră berbecul, bhee)

          un berbec având coarnele gata să-mpungă,

                        (intră vulpea)

            vulpea cu vestita-i coadă lungă

                        (intră veveriţele)

          şi două veveriţe

          cu roşii blăniţe.

(Animalele se aşează în jurul mesei; veveriţele, cuminţi, una lângă alta.)

                                                TABLOUL 4

(Decorul – în pădure. Intrarea fabulistului şi a personajelor fabulei. Personajele se prezintă. Chemarea animalelor în pădure pentru a-l critica pe leu)

Berbecul: Fraţilor, haideţi să ne prezentăm.

Cântecelul de prezentare a personajelor (muzica)

Noi suntem: Iepuraşul –raşul –raşul

                                                Şoricelul- celul –celul

                                                Berbecul-berbecul

                                                Vulpişoara-şoara-şoara

                                                Veve 1, Veve 2

                Toţi suntem ai fabulei, eroi.

Fabulistul (apare, dar vine şi leul tuşind, important)

          Leul le lăsă să se aşeze pe rând,

          apoi – se-nscrise singur la cuvânt.

Leul: (cu o bătaie formidabilă-n masă):

          Prieteni şi fraţi

          V-am chemat aici, în astă-seară,

          pentru-ntâia şi, poate, ultima oară,

          ca să mă cri-ti-caţi!

          Aţi înţeles? (Mârâie înfundat.)

N-aşteptaţi să vă invit sau să vă dau ghes.

Vreau să mă criticaţi (în crescendo)

neapărat,

neîntârziat,

neîncetat,

neînfricat,

concret şi neînduplecat!

(Urmează o tăcere înfricoşată; cele două veveriţe apucă în grabă patru conuri şi încep să le ronţăie cu nervozitate.)

Leul (scoate un răcnet grozav; veveriţele scapă conurile pe jos):

Ei!!!?

Ce staţi aşa?

Aici nu sunteţi la cafenea,

sau la cinema!

E o şedinţă de lucru, aşa că

ni-meni n-are vo-ie să ta-că!

(Şfichiuie cu coada-n dreapta şi în stânga.)

          Aştept…

          aştept să mă criticaţi…

          doar pentru asta aţi fost chemaţi!

                (se apropie de iepure şi-i înfige laba-n piept.)

          Vorbeşte tu!

Iepurele (tremurând):

            Eu…  nu… încă nu…

Leul (către şoricel, brusc):

          Atuncea tu!

Şoricelul (luat prin surprindere):

            Eu… Da… dar poate nu acu… (Râde jenat.)

          Sunt cam timid… şi încă nu mă-nscriu…

Leul (scos din fire):

          Prieteni şi fraţi!

          Dacă nu mă criticaţi

          vă-nhaţ.

          V-o spun cu binişorul, deocamdată.

          Mai încolo, poate să iasă lată!

          … Când mă gândesc, la o adică,

nu cumva vi-e frică?

Vă gândiţi, poate, c-am să vă strâng

În gheare, şi-am să vă mănânc?!

Sau (se apropie de iepure şi-i răsuceşte o ureche)

c-am să-ţi rup urechile, aşa-i?

(îl trage pe şoricel de mustăţi)

          şi ţie mustăţile, hai?

(îl pipăie pe berbec la burtă şi se linge pe bot)

          sau c-am să te fac friptură?

          D-aia tăceţi din gură? (Cumplit:)

          Criticaţi-mă numaidecât,

          că vă iau de gât!

          Dar nu acum, ci poate când am să mă întorc. (Oftează) Mă duc să mă tolănesc puţin.

TABLOUL 5

(Decorul – tot în pădure. Leul pleacă să doarmă.)

Berbecul: Aţi auzit fraţilor? Leul vrea să-l criticăm.

Şoricelul: Ce bine că s-a dus să doarmă. Îmi era o frică…brrr. (Şi tremură tot)

Iepurele: Da, şi eu m-am speriat atât de tare că mi-am pierdut toate bunătăţile: morcovii şi varza şi salata... Hei, nu le-aţi văzut cumva? (spre sală).

Şoricelul: Eu sunt şoricelul mâncăcios. Ia priviţi la burtica mea… (cu subînţeles).

Vulpea: Dar de ce vă speriaţi, fraţilor? De coama lui? Hm! Şi eu pot să-mi fac o coamă, din coadă de vulpe. Şi să mă plimb cu ea aşa: hei, criticaţi-mă, criticaţi-mă, criticaţi-mă… Săracul leu, somnoros şi vai de el.

Berbecul: Vai de el, ne-vai de el, când se întoarce, trebuie să ne spunem of-urile. Căci altfel va deveni un tiran. Eu ştiu ce-am de zis.

Şoricelul: Dar mie mi-e frică.

Iepurele: Şi mie.

Veve 2: Şi mie.

Veve 1: Ia uitaţi, fraţilor, mi-am găsit conul de brad pe care l-am pierdut pe drum. Vă amintiţi cum ne jucam înainte de a veni Leul în păduricea noastră? Prinde-l!

Şoricelul: Iepuraşule, să văd dacă mă prinzi! Ha, ha, ha.

          (personajele ies jucându-se, alergând unele după altele)

TABLOUL 6

(Decorul- aceeaşi pădure. Apare fabulistul în faţa paravanului îmbrăcat în frac şi bătând din tobă. )

Fabulistul (de după paravan  ritm cadenţat, milităros. Observând publicul povesteşte oarecum complice şi foarte sigur de sine)

          După cum aţi observat… personajele şi-au luat o scurtă pauză. Leul s-a dus să-şi umezească gâtlejul… sau nu, s-a dus să doarmă, să mai tolănească şi el. Până doarme, e foarte bine, dar dacă se trezeşte!?… Se va întoatce oare? Ce credeţi? (spre public) Eu zic că da! Dar prietenii noştri din poiană? Ce ziceţi? A, nu cred, ei sunt foarte fricoşi! Dar cum? Credeţi că va veni oare un iepure cu blană cenuşie? (iepurele apare "ţup, ţup, ţup") După el un şoricel? (foarte mirat spune în continuare), un berbec purtându-şi coarnele gata să-mpungă, sau chiar şi vulpea cu vestita-i coadă lungă, şi două veveriţe cu roşii blăniţe? (toate personajele apar pe rând, iar fabulistul e din ce în ce mai mirat şi mai nesigur pe el până când ajunge să scape băţul din mână) Iată-le! (mirat, se retrage)

Berbe         cul (îşi ia inima-n dinţi):

            Să vedeţi… eu… cred c-ar fi de cuviinţă

          - şi-o spun cu sinceritate deplină

          … c-aicea unde ţinem şedinţă,

          e prea puţină lumină.

          De-aceea… cu mintea mea de berbec

                   eu judec… c-ar mai trebui un bec.

                                  (Se aşază repede jos.)

Leul  (Notează-ntr-un caiet. Apoi):

          Altcineva?

          Mai are cineva de spus ceva?

                   (Către iepure, mârâind):

          Poate dumneata?

Iepurele (Se scoală, dârdâind):

          Eu… în privinţa becului,

          Nu-s chiar de părerea berbecului.

          Cred că lumina e-ndestulătoare

          Şi nu e nevoie nici de un bec mai mare…

          …nici de unul în plus

          Eu… cam atâta am avut de spus.

                   (Se aşază.)

Şoricelul   (Fără să se lase invitat, debitează dintr-o suflare):

          Şi eu… cred că şedinţa e prea lungă…

          zece minute-ar fi putut s-ajungă.

          Aşa că propun să se termine

          cât mai repede… şi cu bine…

(Vulpea se scoală leneş şi se apropie de leu. Se apleacă peste masă, privindu-l galeş, ochi în ochi, în timp ce cu vârful cozii îi perie coama.)

Vulpea: Stimate leu,

          m-aş înscrie la cuvânt şi eu,

          … dacă, bineînţeles, mi-a sosit rândul…

Leul (care-nţelege situaţia, foarte curtenitor):

          Cumătră vulpe, vorbeşte-oricât,

          nu-ţi limitez cuvântul!

Vulpea (ia o poză plină de importanţă, apoi, ca şi când s-a hotărât să vorbească, "fie ce-o fi"):

Cu toţii: A venit vulpea, haideţi să plecăm! Da, da, ştim noi cum e ea.

Vulpea: Fraţilor! Hei, unde sunteţi? (observa dispariţia lor dar continua să-şi expună discursul)

          Eu cred că, dacă la noi

          treaba nu merge-ntotdeauna înainte,

          ci merge şi-napoi,

          de asta-i de vină – ce să mai căutăm cuvinte –

          chiar… leul, cât e el de leu!

Leul (pătruns şi plin de amărăciune):

          Chiar eu… da, da… chiar eu…

(Veveriţele se uită mirate una la alta, apucă din nou conurile şi le ronţăie febril.)

Vulpea (continuă cu avânt):

          Căci pentru un conducător,

          găsesc c-a fost… prea îngăduitor!

          În ultimele luni, cam ce-a mâncat?

          Vreo zece căprioare, nu mai mult.

          E cam puţin pentru un leu adult…

          Nici nu s-a săturat.

          Vreo şase zebre – abia le-a dat de gust…

Leul (profund autocritic):

          Foarte just… foarte just…

Vulpea: Socot – şi pot s-o strig atât de tare,

          De să răsune înălţimea bolţii!

          că leul, fără încetare,

          ar trebui să-şi mai ascută colţii!

          Ne-ajunge-atâta căldicel răsfăţ.

          Răsfăţul duce la dezmăţ!

          Da, leule, ţi-o spun,

          chiar de mă doare acest cuvânt,

că eşti prea bun

şi prea puţin, mult prea puţin flămând…

(Se aşază cu un aer foarte demn si loveşte cu pumnul în masă)

Leul: În concluzie,

          îmi iau angajamentul

          să reprim orice părere sau aluzie

          care mi-ar irita temperamentul.

          Voi răpune

          pe-acela dintre voi care mi s-ar opune,

şi colţii o să mi-i ascut

şi-o să mănânc mai mult ca în trecut.

Nici o opinie nu mai e admisă

şi cu aceasta, declar şedinţa-nchisă!

( Vulpea, rămasă în urmă, se apropie de leu, îi strânge laba cu multă deferenţă, îl mai perie o dată cu coada şi iese. Se aude sunetul telefonului. Apare fabulistul, aşează telefonul pe masa leului care îşi continuă siesta )

Leul (către vulpe):Răspunde tu!

(vulpea ridică receptorul ascultă si i-l da leului)

Vulpea: E pentru dumneavoastră, majestate. De sus.

Leul:  Alo,

          Chiar dumneavoastră personal?

          Da, sigur… vă ţin la dispoziţie procesul-verbal,

          Degeaba m-aţi crezut zbir şi dictator;

          Le tot spun să mă critice dar nu vor.

          În fine, azi m-au criticat foarte ascuţit,

iar eu

mi-am însuşit…

          mi-am însuşit…

                                      mi-am însuşit…"

(Leul o înhaţă pe vulpe de după gât si râzând in hohote, dispare in fundal cu ea. Se aude Cântecul lui Moş Ene care vine mai întâi în vis şi apoi în somn. Acelaşi efect de vis.)

Cântecelul lui Moş Ene care pleacă

 Moş Ene,  de la gene

 pleacă,

 Moş Ene,  de la gene

 pleacă,

 somnul să-l desfacă, somnul să-l desfacă –( surdină.)

SCENA 2

(Schimbare de décor - În timpul cântecului lui Moş Ene se produce o schimbare de décor pe lumina albastră – ne aflăm din nou în camera băiatului. Apar spiriduşii.)

Spiriduşul 1. Ei, dacă Moş Ene pleacă de la genele băiatului, asta ce înseamnă ?

Spiriduşul 2: Că băiatul nostru se va trezi.

Spiriduşul 3: Oare o să-şi amintească?

Spiriduşul 5: Hei, cred că se trezeşte. Pssst! Să vedem ce se întâmplă.

(Clopoţel.  Băiatul se trezeşte şi e cu scrisoarea în mână. Îşi aminteşte totul, exclamând cu drag.)

Băiatul: Scrisoarea! N-am apucat să citesc decât prima pagină, şi-am adormit. Ia să vedem ce-mi scrie şi Nina. (Citeşte cu voce tare) "Un leu, cu coamă deasă şi roşcată/ care împă-ră-ţea odată/ peste…". Doamne, asta-i exact ce-am visat eu atât de colorat şi frumos. Aceasta e fabula pe care-am visat-o. Am s-o dau şi vecinilor de sus să o citească, chiar dacă s-au potolit. Sau am să le scriu şi eu o fabulă. Ei, cred că nu există oameni răi, şi nici animale rele, doar personaje, care joacă scenete, pentru a ne învăţa pe noi cum să ne purtăm. Vă mulţumesc spiriduşilor pentru “Scrisoarea cu personaje”. Hei, spiriduşilor!

 (Pe melodia de la început, toate personajele ies la scenă, fac o reverenţă, se prind de mânuţe şi joacă o horă, cântând.)

EPILOG:

Băiatul (întreabă publicul): Ei, prieteni, ce ziceţi voi, suntem în formaţie completă? Nu lipseşte nimeni? Păi, cu cine a început spectacolul nostru? Sigur, cu Moş Ene! Haideţi să-l strigăm împreună: Moş Ene, Moş Ene. (bineînţeles apare carismaticul moşneguţ, care  mai face câteva figuri de pantomimă valsată pe aplauze, trăgând uşor cortina).

Sfârşit