Criminal tango
- piesă de teatru într-un act
de Adina Dabija
Personajele :
Goran, iubitul Anabelei
Calipso, soțul Anabelei
Doctorul
Infirmiera
Gică, polițist
Carolică, țigan cu acordeon, proprietar de cârciumă
Laur, barman în cârciuma lui Carolică
Victima, țigan înjunghiat
Cuțitarul, țigan cu cuțit
Popa
Credincioși în pelerinaj cu moaște sfinte
Anabela
Sala de așteptare a unui dispensar de provincie. Niște scaune și o măsuță. Două uși, una pe care scrie Consulațiile se fac numai cu programare și alta Vă rugăm nu deranjați . Goran moțăie pe un scaun, cu două căști de motociclist alături. Are pantalonii rupți și hainele în dezordine. Două rucsace și o poșetă așezate jos lângă scaunul său. Zgomot de meci de fotbal în fundal. Intră Calipso. Este îmbrăcat în costum, cu un diplomat în mână. Vorbește la telefonul mobil. Goran tresare și se sare de pe scaun, apoi se așează la loc, cu un aer posomorât și absent.
Calipso : În maxim o oră, nu mai mult! Ai înțeles cum ajungi, nu? A, și vezi că la intrarea în oraș e o fabrică mare, părăsită, ca în toate târgurile astea mici uitate de vreme, să n-o iei prin fața ei că-ți intră javrele sub roți Cum? Nu știu cum se cheamă, ți-am zis, e al treilea după Slobozia. O să-l întreb pe șofer, poate știe el. Uită-te și tu pe o hartă, ce naiba! Cum? Nu e trecută nici o localitate pe hartă? Nu se poate domnule, atunci eu unde naiba sunt? Ia uită-te mai bine! Vorbește cu șoferul meu! Auzi, sună-mă mai încolo că acum am ajuns la spital în fine, ce-o fi ăsta, dispensar! Și mai sună-l o dată pe Georgescu, vezi dacă a ieșit din operație și spune-i să se grăbească! (Închide. Lui Goran) Bună seara! Dumneavoastră m-ați sunat acum două ore?
Goran: Eu. Încă o dată, nu trebuie să vă faceți nici un fel de griji. E în afara oricărui pericol.
Calipso : Vă sunt extrem de recunoscător. Cum ați găsit-o, în mașină, pe stradă? Poate să meargă? Îi curge sânge de undeva?
Goran: Nu a pățit nimic fizic, dar s-a speriat foarte tare. I-au făcut niște calmante și acum doarme.
Calipso : Unde e? Vreau să o văd și să vorbesc cu doctorul. Ea v-a dat numărul meu de telefon sau l-ați găsit la ea în poșetă? Ați găsit cumva din întâmplare cheile ei pe undeva?
Goran : Toate lucrurile ei sunt aici (arată spre rucsacul și poșeta de lângă lângă scaunul său) Trebuie să fie prin poșetă, presupun.
Calipso (scotocind în poșetă) : E foarte important să nu fure cineva cheile de la casă Într-o asemenea zăpăceală Unde naiba or fi?... Uite-le! Aș vrea să stau de vorbă cu cineva de pe-aici. Aveți ideee unde-l găsesc pe doctor?
Goran: Nu l-am mai văzut de vreo oră, e pe-aici pe undeva... o fi ocupat cu alți pacienți.
Calipso : Pe naiba ocupat! Să-i spună cineva că senatorul Calipso vrea să vorbească cu el! Acum! Nu e nimeni aici, nici o infirmieră, sau măcar portarul? La naiba! Cum naiba a ajuns femeia asta aici, asta abia aștept să aflu! Ziceați că doarme?
Goran: Sssst! Vă rog să nu faceți gălăgie, lăsați-o să se odihnească. V-am spus și la telefon, nu aveți de ce să vă faceți griji, totul e bine, infirmiera e cu ea, o veghează A insistat să vă chem, deși i-am atras atenția că este compet absurd! Să trezești omul în toiul nopții, pentru câteva zgârieturi, o nimica toată
Calipso: Deci vorbește, e conștientă !
Goran : Da, vorbește, evident. Nu a pățit nimic.
Calipso : Slavă cerului! Cum să nu-mi fac griji ! La miezul nopții primesc un telefon de la un necunoscut că nevastă-mea e la urgențe într-un loc absurd, ultimul loc de pe pământ unde ar fi putut să se găsească, și cică să nu-mi fac griji ! Cine ești dumneata să-mi spui ce trebuie să fac ?... Iartă-mă, domnule, sunt cam nervos. Șă știi că îți sunt extrem de recunoscător ! Mulțumesc, prietene! Pot să te numesc așa ? Pot face ceva pentru dumneata ? Probabil știi, sunt senator (îi întinde mâna, dar Goran nu i-o întinde) Cum dorești Pur și simplu nu înțeleg nimic ! (se aude un strigăt de dezamăgire față de o fază ratată. De pe ușa Nu deranjați intră Doctorul)
Doctorul : Gina! Gina! Adu-mi un coniac!
Calipso : Dumneata ești doctorul?
Doctorul : Mda... Și ce dacă sunt ? Mai lăsați-mă zece minute, vă rog, haideți, măcar zece minute, ce naiba! Gina! (intră să vadă o fază periculoasă)
Infirmiera (iese de pe ușa Consulațiile se fac numai cu programare cu o tavă cu un coniac) : Vine! (se oprește o clipă, curioasă) Bună seara!
Calipso : Dumneata ești infirmiera?
Infirmiera : Î-hm. (își dă seama cine e Calipso) Nu se poate! Sunteți chiar dumneavoastră?
Calipso : Î-hm. Spune-i amețitului ăla de doctor că sunt aici. Nici măcar nu m-a recunoscut !
Infirmiera : Dânsul nu urmărește politica. Nu-l interesează nimic altceva în afară de fotbal.
Calipso : Atunci spune-i că sunt Maradona, la naiba! Fă ceva, nu sta și te holba la mine! (înmuindu-și vocea) Și dacă crezi că eu pot face ceva pentru dumneata nu trebuie decât să-mi spui.
Infirmiera : Nu credeam că asta mi se poate întâmpla tocmai mie Ce noroc! Să vă întâlnesc în carne și oase! Abia aștept s-o sun pe Tanța și să-i spun! O să moară de invidie! În sfârșit se întâmplă și la noi în oraș ceva! Ce bine! O, da, sigur că puteți face ceva pentru mine! Dacă îmi doresc ceva din tot sufletul este să plec! Oriunde, numai să plec de aici! Poate la București. Da, aș avea nevoie de un post la București Și de o garsonieră Vreți să vă spun adevărul? Dar rămâne între noi, să nu cumva să afle tata pentru că și-așa spune că am gărgăuni în cap! Adevărul e că îmi doresc foarte mult să plec la Paris! Toate prietenele mele s-au măritat și au plecat în străinătate. Grecia, Italia
Calipso : Toate la timpul lor. Deocamdată să le luăm pe rând... Unde e Anabela? Vreau s-o văd! Cum se simte ?
Infirmiera : În ce calitate cereți asta? Sunteți rudă, prieten?
Calipso : Sunt soțul ei.
Infirmiera : Deci sunteți căsătorit!
Calipso : Într-un fel Da, am putea spune că sunt căsătorit.
Infirmiera (rece): Trebuie să faceți o cerere în care să declarați că sunteți soțul pacientei și că doriți s-o vedeți. (ridică brusc tava de jos) Și acum vă rog să mă scuzați, am treabă.
Calipso : Stați o clipă! Ce fel de cerere?
Infirmiera: O cerere, nu știți ce-i aia cerere?
Calipso: Și unde o depun?
Infirmiera: Mi-o dați mie.
Calipso Mi s-a spus la telefon că e nevoie de niște medicamente. Poftim, le-am adus.
Infirmiera: Foarte bine, dați-le încoace. (le ia și le bagă în buzunar)
Doctorul (din camera cu Nu deranjați ) Gina!
Infirmiera : Acuma, acuma, domnu doctor!... (reia tava) Vedeți? Mă țineți de vorbă în timpul programului (intră în camera Nu deranjați )
Calipso : Spune-i doctorului că vreau să stau de vorbă cu el. Spune-i că mă grăbesc!
(Infirmiera iese. Câteva clipe de tăcere încordată, Calipso fumează)
Calipso : Să fac o cerere. Unde naiba găsesc o foaie de hârtie? Aveți cumva din întâmplare o foaie de hârtie?
Goran : Nu.
Calipso: Tot nu mi-ați povestit cum ați găsit-o pe Anabela.
Goran: Nu am găsit-o nicăieri. Eram cu ea în mașină.
Calipso: I-am spus să nu mai ia niciodată în mașină necunoscuții care fac autostopul pe marginea drumului. De data asta a avut noroc de un om cumsecade ca dumneata, dar data viitoare... Niciodată nu mă ascultă, niciodată!
Goran : Nu făceam autostopul.
Calipso : Deci o cunoșteați dinainte ?
Goran : Evident.
Calipso : Ciudat, nu mi-a povestit niciodată de dumneata. Cum spuneai că te cheamă ?
Goran : Goran. Goran, profesorul de tango. Nu v-a spus că s-a înscris la un curs de tango?
Calipso : Parcă a spus ea mai demult ceva de salsa, sau tango, nu mai țin minte, să tot fie vreo doi ani de-atunci.
Goran : Doi ani și trei luni. Tango, nu salsa. Criminal tango.
Calipso : În fine Deci de doi ani și trei luni nevastă-mea studiază tangoul cu dumneata Cred că trebuie să danseze foarte bine (câteva clipe de tăcere) Ce ciudat, aș vrea s-o privesc dansând. Se îmbracă cu vreo rochie anume când dansează ? Aș vrea să mi-o imaginez dansând.
Goran : Da, se îmbracă întotdeauna în negru. Și în special rochia de dantelă neagră îi vine foarte bine.
Calipso : I-am făcut-o cadou acum patru ani. I-am adus-o de la Paris. M-am gândit că o să-i pună în evidență gâtul și albeața pielii și părul. Magnifică rochie Și ce parfum pune ? Știi cumva din întâmplare cu ce parfum se dă ?
Goran : Părul ei are mirosul ierbii, iar umerii ei au parfum amărui de santal.
Calipso : Da? N-am remarcat niciodată. Văd că te pricepi la femei. Ai de gând s-o ștergi singur sau preferi poate să te dau afară în șuturi?
Goran : Poftim ?
Calipso : Ai auzit bine.
Goran : Ascultă, domnule Sunt de acord că nu este momentul cel mai potrivit să ne cunoaștem Dar am obosit să mă prefac. Nici nu vă imaginați cât mă bucur că ați aflat în sfârșit de existența mea.
Calipso : Existența ta ? Care existență ? Nu te cunosc. Nu exiști, ești un nimeni, un terchea-berchea, asta ești! Auzi, un proseforaș și de ce de tango ! De unde oi mai fi răsărit și tu cu povestea asta siropoasă?
Goran : Nu am înțeles niciodată de ce v-a ascuns atâta timp adevărul. Cred că din lașitate. I-am spus tot timpul că nu mă simt confortabil într-o asemenea relație Am făcut chiar presiuni asupra ei Am avut perioade în care am refuzat s-o văd Am vrut să mă despart de ea Dar totdeauna ea revenea la mine plângând, spunând că nu poate trăi fără mine. Iar eu mă lăsam pradă propriei mele slăbiciuni Au fost cei mai dureroși ani din viața mea. Dar acum s-a terminat. Dacă vreți să ne batem, sunt gata!
Calipso : Deci nu vrei să-ți salvezi pielea? Foarte bine, atunci o să ne batem. (câteva clipe de tăcere) Cum e posibil să mă mintă în halul ăsta? Să-mi spună că se duce la Sinaia, la conferința la care sunt invitat să țin spiciul inaugural. Să-mi spună că vrea să plece cu o zi mai devreme, ca să se relaxeze... Este imorală. Lipsită de scrupule. Egoistă. Plină de cruzime. Un monstru. Târfă, da, asta este! Mâine vor vui toate ziarele! Scandal! Asta îmi trebuie mie acum, când alegerile bat la ușă? Nu numai eu am de pierdut, ci și ea! Este un lucru elementar, chiar nu-și dă seama? (îi sună telefonul) Alo ! Da, bună seara domnu doctor Georgescu! Vă aștept cu nerăbdare. Nu știu cum se numește nu v-a spus Gică ? (lui Goran) Știți cumva cum se numește orășelul ăsta? (Goran face semn că nu) O să vă sune Gică să vă spună exact, dar e simplu: e al treilea după Slobozia, cum mergi spre Constanța. Cum? Nu există localități între Slobozia și Constanța? Nu se poate, domnu doctor, păi eu nu sunt acolo? Urcați-vă în mașină, o să vă sune Gică în jumătate de oră să vă dea lămuriri. Trebuie să pice dintr-o clipă în alta. Vă aștept! (lui Goran) Uite ce este, domnule! Mă gândesc că ar fi foarte dezavantajos să mă bat acum. Din punctul de vedere al imaginii publice, vreau să spun. Dacă dorești putem să ne batem după ce trec alegerile. Ceea ce vreau de la dumneata este ca totul să rămână deocamdată între noi.
Goran : Îmi pare foarte rău, dar nu pot să fiu de acord. Este vorba de onoarea mea, înțelegeți? Nu permit să mi se vorbească în termeni lipsiți de eleganță... terchea-berchea... este dezgustător. Va trebui să ne batem.
Calipso: Dar este o idee absurdă! Cine se mai bate în ziua de azi pentru o femeie? E plină lumea de femei frumoase ! Nu are nici un rost să ne agităm. În plus, dacă era să te bați cu mine, te băteai dumneata până acum. Dar după doi ani și trei luni E cam târziu. Dacă Anabela nu mi-a spus niciodată nimic înseamnă că nu o interesează să fie cu dumneata. Ci cu mine.
Goran : Atunci să vă întreb eu cum de v-a pus în pericol prețioasa imagine publică timp de doi ani și trei luni, întâlnindu-se cu mine ?
Calipso : Pe ascuns ! Să nu uităm asta. E un amănunt important. Sunt sigur că a fost foarte atentă să nu mă expună.
Goran : Și asta vă face să vă simțiți mai bine?
Calipso : Dumneata ai fost vreodată căsătorit ? Habar n-ai despre ce vorbești ! Eu și cu Anabela suntem căsătoriți de treisprezece ani ! Treisprezece ! Știi ce înseamnă treisprezece ani ? Dintre care în primii cinci nu mi-a trecut o clipă prin minte s-o înșel! Uite ce este, m-am plictisit ! E trecut de mult de miezul nopții, n-am văzut-o încă pe Anabela, ăștia vor să le fac nu știu ce hârtie cretină, ia mai lasă-mă-n pace cu discuțiile astea. Pot să știu și eu cum naiba a ajuns nevasta mea în spital? Îmi datorezi, sper, niște explicații.
Goran : Credeți-mă că sunt la fel de șocat ca dumneavoastră. Nu reușesc să-mi revin din șoc. Ceea ce s-a întâmplat este absolut incredibil. Complet delirant.
Calipso : Dar spune odată domnule : ce ?
Goran : Este dincolo de orice imaginație
Calipso : Ascultă, dacă vrei cumva să-mi vinzi baliverne...
Goran : Din nou îmi vorbiți în astfel de termeni care îmi zgârie auzul... Refuz să port o discuție în astfel de termeni !
Calipso : Bine, uite, o să încerc să fiu calm. Dar vreau să știu ce s-a întâmplat, cred că am acest drept.
Goran : Pur și simplu din nimic a răsărit pe mijlocul drumului o căruță cu un singur cal, fără semnalizare, condusă de o femeie cu batic roșu pe cap. Părea tânără și avea ceva deosebit. Ulterior mi-am dat seama că avea ochii prea mari ca să fie reali.
Calipso : Cum puteai să-i vezi ochii pe întunericul ăla ?
Goran : Asta nu înțeleg nici eu ! S-a întors și s-a uitat la noi, asta e sigur, dar ceea ce-mi amintesc cel mai bine nu sunt ochii, ci expresia ochilor
Calipso : Femeie noaptea pe câmp ? Vom vedea, vom vedea Femeia aceea, dacă există, va plăti cu vârf și îndesat
Goran : Cum adică dacă ? Bineînțeles că există, am văzut-o cu ochii mei! A întors capul și ne-a privit cu o expresie cu un fel de ironie sau dezamăgire, tristețe mi-e foarte greu să definesc sentimentul de pe fața ei. Cert e că am pus frână și am alunecat în căruță am intrat în ea, eram sigur că am omorât-o, dar când m-am dezmeticit dispăruse fără urmă, rămăsese doar căruța fără cal, ca dovadă că nu visasem... Cred că mai e încă acolo, dacă nu s-o fi întors între timp să și-o ia.
Calipso : Ciudat, foarte ciudat. Dumneata ești sigur că ești în toate mințile?
Doctorul iese din Nu deranjați . Infirmiera se strecoară înapoi în salonul Consulațiile se fac numai cu programare
Doctorul : Ce senator, domle? De ce sunt bătut la cap chiar în ultimele zece minute?! Pacienta e în afara oricărui pericol! Nu are nimic, înțelegeți odată ! (se uită pe rând la Goran și la Calipso) Greu de spus care dintre voi e senatorul. Dar care-o fi, să fie sănătos! Dar puțin respect, așa, nu aveți? (intră la loc, extrem de supărat, trântind ușa)
Calipso: Ce cretin ! Ascultă, amice, dacă ai fi deștept ți-ai da seama că nu avem nimic de câștigat dacă-l iei la rost pe unul ca el. Pe ăsta trebuie să-l luăm cu binișorul. (bate la ușa Doctorului) Cât e scorul? Permiteți? (intră, iese Infirmiera, care închide ușa)
Infirmiera : N-ai cumva o țigară?
Goran : Vai de mine, se poate? Mă duc chiar acum și vă cumpăr un pachet. Pe unde găsesc aici un non-stop?
Infirmiera : Lasă, dă-mi de la tine din pachet, te deranjează?
Goran : Vai de mine. Dacă știam cumpăram mai multe de la dugheana aia la care am fost acum o oră.
Infirmiera : La Bodega? A, nu, parcă La Marian te-am trimis atunci! La ora asta nu mai e deschis decât La Bodega, dar are doar fără filtru.
Goran (scoate un pachet): Ultima, v-o ofer.
Infirmiera : Ești drăguț. Putem s-o facem poștă. (fumează amândoi) Aș vrea să te întreb ceva nu te superi.
Goran : Nu, deloc.
Infirmiera : E vreo legătură specială între tine și pacientă?
Goran: De ce?
Infirmiera : Așa, de curiozitate.
Goran : De ce, i s-a-ntâmplat ceva?
Infirmiera : Nu, domnule! Întrebam și eu așa
Goran (o privește rugător) : Nu vreau să i se întâmple ceva!
Infirmiera : Liniștește-te, dragă, n-o să i se întâmple nimic niște zgârieturi, o ușoară hemoragie nu se moare din asta. Văd că ții la ea, hm? Îmi pare rău pentru dumneata. Te anunț că noi în oraș se moare din dragoste. Să știi că am avut numeroase cazuri în care ne-au murit pur și simplu pe masă.
Goran : Serios? Așa, fără nici un motiv?
Infirmiera : Cum fără? N-auzi, din dragoste! Roagă-te ca ea să nu te iubească. Numai eu nu voi muri niciodată din dragoste
Goran : Îmi pare rău.
Infirmiera : Ba mie îmi pare bine! E ridicol să mori ca prostul din dragoste! Ha-ha ! Nu există dragoste. Sau dacă există nu ține niciodată mai mult de trei săptămâni. Ce, dumneata crezi că există ?
Goran : Sunt convins Revenind la cazurile care v-au murit pe masă ați avut multe ? Ce li se întâmplă?
Infirmiera : Nu știu dacă crezi în supersiții, dar femeia aceea care ți-a tăiat calea .
Goran : De unde știi că mi-a tăiat o femeie calea?
Infirmiera : Nu știu! Nu ți-a tăiat o femeie calea? Nu era așa, ca un abur, cu orbitele goale ?... Ptiu, drace ! (își face cruce). Au fost multe accidente din cauza ei.
Goran : Și n-au reușit s-o aresteze?
Infirmiera : (dă din mână a lehamite) E Aglae, a murit acum câțiva ani, cu câteva zile înainte să se mărite Ce femeie frumoasă! Parcă juca mereu într-un film, aveai impresia că tot ce făcea ea era înregistrat undeva La fel a fost și povestea ei, incredibilă Toată lumea spunea că Aglae și-a găsit jumătatea, iar jumătatea a găsit-o pe Aglae. Păreau făcuți unul pentru celălalt. El a venit la noi în oraș în octombrie, prin repartiție mă rog, pe vremea aia era cu repartiții. S-au logodit în mai, erau atât de fericiți, mergeau pe stradă și toată lumea întorcea capul după ei. A călcat-o o mașină când trecea strada, cu câteva zile înainte de nuntă. Trimiseseră deja invitațiile. Alerga să iasă în întâmpinarea logodnicului ei. De atunci se tot întoarce să-l caute și se răzbună pe îndrăgostiții care îi ies în drum. Vezi tu, înseamnă că el n-a iubit-o! Dacă o iubea s-ar fi sinucis demult, văzând că ea îl vrea acolo în lumea ei! De asta cred că e o tâmpenie să te îndrăgostești. În primul rând vei suferi și în al doilea, nu de fapt asta e în primul rând, nu există dragoste.
Goran : Stai o clipă, vrei să spui că ea le iese în drum! Doar nu trăiește acolo.
Infirmiera : Mă rog, nu e clar. Acolo a dat mașina peste ea. A scris mai detaliat în ziarul local.
Goran : Ascultă, am impresia că ție îți plac teleromanele
Infirmiera : Îmi plac, nu-mi plac, asta e realitatea. Sau tu nu crezi că există fantome? N-ai observat că avea orbitele goale? Orice fantomă are orbitele goale.
Goran : E oricum de o mie de ori mai bine decât o femeie cu ochii goi.
Infirmiera : Eu ce fel de ochi am? Nu mi-a spus nimeni până acum cum sunt ochii mei.
Goran : Ai niște ochi foarte frumoși! Sunt convins că ți s-a mai spus asta de un milion de ori.
Infirmiera : Da? Așa crezi? Eu mi-am pierdut răbdarea așteptând. De fapt întotdeauna mi-am dorit să ajung fată bătrână. Bătrână și rea și acră. Să strige copiii pe stradă după mine și eu să mă întorc să le rup urechile. E de o mie de ori mai bine decât să speli izmenele unui bărbat care stă toată ziua și citește ziarul, cum face taică-meu
Goran : Nu suntem toți așa.
Infirmiera : Crezi? Poate că în altă parte sunt altfel, dar la noi în localitate Ascultă, îmi dai mie tricoul tău? Și așa e rupt.
Goran : Dacă dorești. De ce?
Infirmiera : Nu știu, pentru că vii de departe. Aș vrea să am ceva de departe. Îmi plac bărbații care vin de departe, parcă sunt diferiți de ăștia de aici, care sunt cam mormoloci.
Goran : Când plec îl scot, îți promit. N-ai vrea să verifici cum se mai simte Anabela?
Infirmiera : Sunt convinsă că e bine. Poate că în definitiv până la urmă aș fi dispusă să mă îndrăgostesc, dar de cine?
Goran : Nu sunt deloc băieți drăguți pe aici?
Infirmiera : Nu știu nu cred. Unii sunt drăguți. Dar n-aș vrea să fie de la noi din oraș
Goran : De ce nu?
Infirmiera : În primul rând din cauza lui Aglae, gândește-te și tu! Iar în al doilea rând toate fetele primesc scrisori din alte orașe, ba chiar din alte țări Am o verișoară care are un iubit în Italia. (oftează) Îmi dai puțin casca ta?
Goran : Poftim.
Infirmiera : Cum îmi stă?
Goran : Bine
Infirmiera : Putem să facem o tură cu motocicleta?
Goran : Nu mai am motocicletă. Îți amintești, am avut un accident
Infirmiera : Așa e. Ce zăpăcită mai sunt! (scoate casca) Poftim. Trebuie să mă întorc la pacientă.
Goran : Atunci pe curând.
Infirmiera : Pe curând încearcă să te odihnești, arăți cam obosit (îl mângâie pe păr și iese, apoi intră) Ce voiam să te întreb cu ce te ocupi?
Goran : Sunt profesor de tango.
Infirmiera : Ce romantic Eu nu știu să dansez tango
Goran : Ești foarte tânără Ai timp să înveți. Nu e deloc complicat!
Infirmiera : Nu mai sunt atât de tânără! În fine pe curând. (iese, intră) Nu-mi arăți totuși puțin acum? Nu cred că la noi în oraș se dau lecții de tango. Și oricum n-aș avea cu cine dansa.
Goran : Nu am cum să-ți arăt, ne trebuie muzică, atmosferă
Infirmiera : Am niște lumânări, e bine? Le folosim pentru morți, dar am putea face puțină atmosferă cu ele. Și am un casetofon la mine în camera de gardă și o casetă cu George Michael, am putea să ne închipuim că e tango
Goran : Sunt foarte obosit s-o lăsăm mai bine pe altă dată.
Infirmiera : Când altă dată ? O să pleci mâine și n-o să te mai văd niciodată! Haide, măcar doi pași! Nu cred că o să mai întâlnesc vreodată în viață un tip care dansează tango.
Goran : Și Anabela?
Infirmiera : Mă uit imediat. (intră, iese) E în regulă, doarme. I-am pus mâna în la nas, respiră.
Goran : Bine, dar numai un dans.
Infirmiera : Sunt gata într-o clipă. (aprinde niște lumânări, pune George Michael, își dă halatul jos, începe să danseze gen disco) Ce bine că e meci! Domnul doctor moare după meciuri. Nu mă spui, bine?
Goran : Sigur că nu (oprește muzica) Nu avem nevoie de asta. Dacă vom dansa va începe și muzica Dă-mi mâna. Trebuie să mă privești în ochi. Așa. Și te vei lăsa condusă, împotrivindu-te în același timp.
Infirmiera : Nu prea înțeleg.
Goran : Nu e nevoie. Trebuie doar să mă privești în ochi. (dansează) Mulțumesc! (îi sărută mâna)
Infirmiera: (emoționată) Eu vă mulțumesc. N-am știut că așa se dansează tango. Credeam că e un pas la stânga și doi la dreapta.
Goran: Ce tâmpenie! Aceasta e cea mai mare enormitate care se știe despre tango! Și numai din cauza confraților mei. Ei predau mai întâi pașii. Blasfemie! Au împărțit tangoul în funcție de pași, pe curente și epoci. Tangoul e unul singur. Am văzut cupluri care au o tehnică impecabilă, au luat și premii la concursuri internaționale. Pentru mine, valoarea artei lor e aceea a rânjetului unei maimuțe la zoo, în așteptarea bananei care vine de dincolo de gratii Primul lucru pe care îl predau eu este sângele, pasiunea. Pașii sunt un ultim rafinament, ei vin mult după ce înveți, de pildă, să te uiți în ochii celuilalt. Pe mine partenera poate să mă și calce dacă știe să mă privească.
Infirmiera: Pacienta este eleva ta?
Goran: Favorită.
Infirmiera: Ia lecții de mult?
Goran: De doi ani și trei luni.
Infirmiera: Trebuie să fi învățat să danseze în atâta timp.
Goran: Dansează excelent.
Infirmiera: Și totuși, continuați
Goran: Pentru că ne place. Facem cercetare, cum s-ar spune. Descoperim pași, figuri noi
Infirmiera: Se mai poate improviza în astfel de dansuri? Eu prefer totuși dansurile libere.
Goran: Nu contează să știi schema. Important e să simți că muzica asta te ucide dacă nu o dansezi.
Infirmiera: Care muzică?
Goran: Muzica
Infirmiera: A, muzica!
Goran: Dacă îi poți scăpa, ești pierdut. Aceasta numesc eu talent. Pasiunea e totul, aici e libertatea tangoului. Constrângerile au fost impuse cu unicul scop de a acționa în punctele de presiune care fac să țâșnească libertatea absolută. N-am fost niciodată căsătorit, dar sunt convins că teoria mea se aplică și în cazul mariajelor fericite. Căsătoria și tangoul sunt cele mai mari provocări ale imaginației.
Infirmiera: Așadar ești îndragostit de ea până peste cap.
Goran: Evident. Altfel n-aș putea s-o învăț nimic.
Infirmiera: Cum ai putea s-o înveți un lucru pe care îl știe deja?
Goran: Trebuie să exagerăm. Procesul de învățare nu se termină cu înțelegerea unui lucru, ci cu iubirea lui. Daca vom asculta de o mie de ori această casetă cu George Michael credeți că o vom învăța? O vom ști pe de rost, poate, dar nu o vom cunoaște, pentru aceasta ar trebui s-o iubim.
Infirmiera: Dacă o ascultăm nu înseamnă că o iubim?
Goran: Nu. Dacă am dansa ar înseamna că o iubim.
Infirmiera: Bine dar poate că întâmplător nu știm cum.
Profesorul: Tocmai asta-i frumusețea, trebuie să reinventezi dansul. Important e să duci muzica mai departe, să o schimbi în altceva. Acesta e dansul. Aceasta e femeia. Mai mult decât atât, nici nu conteaza muzica dacă iubești dansul. Se poate dansa tango și pe BUG Mafia.
Infirmiera: Mi se pare absurd! Dansul este efectul muzicii și nu invers. Iubirea este efectul femeii.
Goran: Dimpotrivă, muzica este doar o nostalgie a dansului. Muzica nu poate exista fără dans, așa cum femeia are definiția în iubire. E foarte simplu: trebuie întotdeauna să duci lucrurile la limită. După acest punct începe Dumnezeu. În felul meu, sunt de fapt sfânt. (Infirmiera pune George Michael, de exemplu Father Figure)
Infirmiera: Îmi place acest tango.
(Intră Calipso și Doctorul, se opresc șocați)
Doctorul: Ce-a fost asta?
Infirmiera: (căutându-și halatul) Nimic!
Doctorul: Am halucinații?
Calipso: Halal dragoste! Așa zisa femeie a vieții tale e pe patul de spital, iar tu
Doctorul : Deci nu mi s-a năzărit!
Infirmiera: Domnul se oferise să mă învețe tango
Doctorul: Da? Ce palpitant!
Infirmiera: Aproape la fel de palpitant ca un meci de fotbal.
Doctorul: Nu fii obraznică! Treci imediat în salonul pacientei.
Infirmiera: (timidă) Cât e scorul?
Doctorul: Acum am spus. (Infirmiera intră în salon; lui Calipso) Vă rog să mă scuzați, lipsa de personal ne îndeamnă să facem uneori alegeri nefericite
Calipso: Nu sunteți singurul. (arătând spre Motociclist) Credeam că Anabela are gusturi mai bune
Goran: Și eu la fel.
Doctorul: (stingând lumânările) Nu suport fumul de lumânare, mă sufocă. Cum spuneam, vă asigur că pacienta este în afara oricărui pericol. I-am făcut un calmant, va dormi până spre dimineață.
Calipso: Să deschidem un geam. Se poate sufoca în somn
Doctorul: Nu avem geamuri. Nici un spital care se respectă nu are geamuri. Nu i se va întâmpla nimic, vă promit.
Calipso: Totul e să nu intervină nimic până ajunge doctorul meu personal Trebuie să fie aici cam într-o oră.
Doctorul: Este inutil. Dacă ar fi fost ceva am fi cerut imediat ajutor la Slobozia Dar cum doriți. Beți un coniac? Domnule, ce meci!
Calipso: N-o să vă refuz. Într-o asemenea noapte
Goran: E o noapte foarte frumoasă, cu stele, în care îndrăgostiții fac baie în mare și apoi fac amor pe plajă ca să se încălzească.
Calipso: Nu se poate deschide totuși un geam? E atâta fum
Doctorul: Nu avem geamuri pentru că nu există taxiuri în oraș. De femei nu mai vorbesc. Dacă ar fi una sau alta am avea și geamuri, ar avea pacienții după ce se uita. Gina! Ia-ți de aici lumânările pentru morți! Știi că nu suport mirosul de biserică! Și am dori și noi trei coniace.
Infirmiera: Da, domnu doctor, imediat.
Calipso: Ce condiții mizerabile. (trece degetul pe măsuță) Ce de praf!
Doctorul: Nu e praf! Sunt celule moarte care cad de pe pacienți.
Calipso (lui Goran) : Dumneata de ce nu pleci acasă? Îți mulțumesc foarte mult că m-ai chemat, acum nu mai e nevoie de dumneata.
Goran: Fac ceea ce poftesc. Vă rog să vă țineți ordinele pentru subalterni. (intră Infirmiera cu coniacele)
Doctorul: Vă rog să serviți. Eu trebuie neapărat să beau ceva după un asemenea meci. Să ne bată chiar în halul ăsta ce zic eu să ne bată? Să ne umilească!
Infirmiera : Nu mai spuneți, domnu doctor! Chiar așa prost am jucat? Dincolo, în salon, totul este sub control.
Calipso : Ce de celule moarte!
Infirmiera : (lui Calipso) Eu sunt și femeie de servici, și infirmieră, și portar, și servitoare Nu apuc să le fac pe toate!
Doctorul: Gina! Du-te te rog lângă pacientă. Nu ți-a spus nimeni să ștergi praful.
Infirmiera: Nu se poate să mai rămân totuși puțin?
Doctorul: Acum am spus! (Infirmiera iese.) În sănătatea dumneavoastră și a pacientei! Și să-i batem să le sune apa-n cap în deplasare!
Goran: Doctore, spune-ți-mi și mie circulă niște legende pe aici cu o anume fantomă O anume femeie care ar fi murit acum câțiva ani și se întoarce să-și cheme iubitul
Calipso: Prostii! Ce famtome, domnule? Nu există fantome. (Doctorul dă paharul peste cap)
Doctorul: Gina!
Goran: Doctore?
Doctorul: Ce e?
Goran: Ce credeți despre povestea asta?
Doctorul: (se ridică, se plimbă prin încăpere, întinde Infirmierei paharul să fie reumplut; Infirmierei: ) De ce nu-ți ții gura?
Infirmiera: Ce-am mai făcut?
Doctorul: Vorbești în plus. Întotdeauna vorbești în plus.
Infirmiera: Vai de mine, domnu doctor, n-am zis nimic de dumneavoastră. Am povestit pur și simplu ce a scris în ziar Doar toată lumea citește ziarul, nu?
Doctorul: Tu n-ar trebui să-l citești! Te-a întrebat cineva ce a scris în rahatul ăla al tău de ziar? Te-a întrebat?
Infirmiera: Nu
Doctorul: Și atunci?
Infirmiera: Vă rog să mă iertați
Doctorul: Pentru că creierul tău e extrem de mic! Ieși! (Infirmiera izbucnește în plâns) Fără scene, da? Stai. Lasă sticla aici. (Infirmiera iese)
Doctorul: Vă rog să mă scuzați (își umple paharul) Ziariștii ăștia ar trebui
Calipso: De acord cu dumneata. Publică niște enormități. Ah, ziariștii ăștia! Îi cunosc atât de bine! Auzi, fantome Ce stupid! Astea sunt povești bune pentru babe și fetișcane!
Goran (Doctorului): Păreți afectat Îmi cer scuze dacă
Doctorul: N-ai de ce să-ți ceri scuze Avem de-a face cu un caz banal de imaginar colectiv O femeie moare într-un accident tragic și lumea începe să fabuleze Să facă povești Ce prostie! Aveți perfectă dreptate, nu există fantome. Moartea e una și viața e alta, ce treabă au una cu alta? E absurd. Există lucruri albe și lucruri negre! Femeia aceea a fost nefericita mea logodnică. Știu eu ce se ascunde în spatele acestor născoceli! Cineva vrea cu tot dinadinsul să mă vadă plecat din oraș. Vor să mă înfunde undeva pe la țară. Și știu și cine e ăla
Goran: Nu vreau să vă contrazic, dar s-a întâmplat totuși un lucru extrem de bizar.
Doctorul: Știu, cunosc povestea femeia cu căruța.
Goran: Exact. Nu e ciudat să dispară așa, într-o fracțiune de secundă? Unde mai pui că oricine ar fi fost rănit, dacă nu mort, corect?, la un asemenea impact.
Doctorul: Fii serios, domnule, nu e decât un fenomen tipic de imagiar colectiv.
Calipso: Nu știu exact ce este acest imagiar colectiv, însă dacă se dovedește că e de vină Poliția va ancheta cazul și o va prinde pe inculpată, fie ea și fantomă. Iar dacă e vina imaginarului colectiv va trebui să introducem programe speciale de reeducare în localitate. Însă dacă se dovedește a fi un simplu accident de circulație produs din vina dumnealui...
Goran: Evident, va fi cam greu să se stabilească vina unei fantome. Eram sigur că la asta doriți să ajungeți de fapt
Calipso: Interesul meu este să aflu adevărul. Recunosc că nu-mi ești deloc simpatic, ar fi și greu Să știi că dumneata n-ai fost niciodată mai mult decât un accesoriu Chiar crezi că Anabela ar renunța vreodată la sticla de porto care ne așteaptă în Spania sau la trandafirii din apartamentul noastru de la Rockefeller Hotel din New York? Pentru o amărâtă de motocicletă?
Goran: Anabela a petrecut cu mine seri de o mie de ori mai palpitante decât recepțiile voastre monotone, pline de oameni ca tine, care se iau în serios. Îmi pare rău că trebuie s-o afli din gura mea, dar Anabela crede că noi doi suntem făcuți unul pentru celălalt. Felul în care ne-am cunoscut este limpede pentru ea că iubirea noastră era predestinată. Și tocmai pentru că și-a dat seama de asta a hotărât să te părăsească. Dacă nu mă crezi pot să-ți arăt rezervarea la avion. Trebuie să fie pe-aici pe undeva (se scotocește prin buzunare) Ne-am hotărât să plecăm în Argentina. Vom colinda toate milongasurile din Buenos Aires și vom dansa tango până dimineața în Los Pebetès. Îi voi recita: La muerte, ese otro mar, ese otra flecha Que nos libra del sol y de la Goranna Y del amor
Calipso: (se așează pe un scaun) Cred că e totuși cam mult pentru o singură noapte. (Doctorului) Aveți cumva o pastilă de dureri de cap?
Doctorul : Parcă ați adus chiar dumneavoastră de la București Gina! Un algocalmin!
Calipso : Cu cât stau și mă gândesc mai bine, cu atât îmi vine să râd mai mult de naivitatea dumitale. Nici o idee nu a produs mai multă nefericire decât conceptul de suflet-pereche! Așa ceva nu există, domnule, decât în romanele ieftine. Când ai de gând să te trezești la realitate? Din partea mea n-aveți decât să plecați unde vreți. Mi s-femeia asta De cinsprezece ani! Face parte din familia mea, înțelegi? Tu ești un străin pentru ea, în comparație cu mine.
Goran : Eu și Anabela suntem două oglinzi care stau față în față. Eu mă văd în ea, iar reflecția mea se vedea în reflecția ei. Și tot așa până la infinit Dumneata habar n-ai despre ce e vorba.
Doctorul: N-aș vrea să mă amestec, dar poate că ar fi bine să așteptați până mâine ca pacienta să-și revină și s-o întrebați și pe ea
Calipso: Nu am încredere în judecățile femeii în asemenea condiții sub stare de șoc sub necesitatea imperioasă de a alege
Goran: Ce vrei să spui ?
Calipso: Cred că aventura voastră a ajuns la sfârșit. De fapt, îi dau posibilitatea să aleagă.
Doctorul: Mai luați un coniac. N-aș vrea să mă bag, dar cred că discuția e superfluă: femeia nu poate să aleagă. Ați văzut vreodată o femeie care să se poată hotărî în mai puțin de o oră între două rujuri?
Goran: Așa e, domnul doctor are dreptate! Știu doar atât : când m-a întâlnit pe mine, Anabela a fost foarte fericită. Am văzut-o deschizându-se sub ochii mei. Fusese o femeie tristă, exasperată de nesfârșitele dumitale excursii de afaceri, de interminabilele discuții la telefon, de lipsa dumitale de atenție, de cinele plicticoase în compania moșilor influenți cărora trebuia să le zâmbească frumos deși o durea în fund de ei, și de toată aceasta înscenare grotească numită mariaj Când m-a întâlnit pe mine a fost cu adevărat fericită.
Calipso: Fericită? Dumneata ești un moft pe care a putut să și-l permită Dar să fim serioși și să dicutăm la rece : ce-i poți oferi dumneata? Mă faci să râd! Dumneata știi cât cheltuiește femeia asta pe lună? Ai măcar idee? Cu mine nu i-a lipsit niciodată nimic! Am avut grijă să primească tot ce i-a trebuit.
Goran: Sunt absolut dezgustat de felul în care pui problema. Dumneata ești cel care o tratezi pe ea ca pe un accesoriu, un capriciu pe care poți să ți-l permiți. De primit poate să primească oicine. Eu am avut grijă ca Anabela să caute. Dar cred că a venit timpul să aleagă. Iubirea absolută este o piramidă: are la bază multe iubiri de rând, dar în vârf, acolo unde se întâmplă lucrurile magice, nu poate încăpea decât o singură persoană.
Doctorul: Domnilor, domnilor, potoliți-vă. Iubirea e nu e decât banală chimie moleculară. Chestie de mirosuri, de texturi
Calipso: Nu știu dacă mirosul și textura sunt totul, dar în mod cert nu există, domnule, iubire absolută. Iată, faptul că astă seară suntem doi la căpătâiul ei e cea mai bună dovadă. Da, sunt de acord, există anumite interese comune
Goran: Iubirea absolută e o fantomă: pentru ca ea să existe, trebuie mai întâi să crezi în ea. Credința și imaginația sunt forme superioare de cunoaștere. Eu fac dragoste cu Anabela în toate nopțile când nu e lângă mine. Iubirea eterică e cea mai rafinată formă de iubire și cea mai mare dovadă de credință. Eu o voi iubi toată viața, chiar dacă va hotărî să mă părăsească sau dacă va muri înaintea mea.
Doctorul: Este absolut contraindicat să trăim din amintiri. Este o atitudine vicioasă, lipsită de suplețe, care nu poate duce decât la boală și la regresie, în sensul psihanalitic al cuvântului, cu riscuri enorme pentru sănătatea mintală.
Goran: Și totuși amintirile trăiesc din noi de exemplu această foarte interesantă Fata Morgana care bântuie prin împrejurimi nu-mi place să-i spun fantomă, ar fi nedelicat pentru o doamnă, mai ales decedată.
Calipso: Ia mai scutește-ne cu elucubrațiile tale de ora trei dimineața. (formează un număr) / Alo? Unde ești domnule?
Goran: De ce credeți că se întoarce? Și mai ales, unde credeți că se duce Fata Morgana când dispare?
Calipso: (la telefon) Te aștept de o oră!
Doctorul: Ești exagerat.
Goran: Știi ce se întâmplă cu femeile care sunt atinse / de Fata Morgana
Calipso: Unde?
Doctorul: Ai băut cam mult.
Calipso: Grăbește-te! (închide) Ce spuneți?
Doctorul: Cred că prietenul nostru s-a cam afumat.
Calipso: Mai degrabă e nebun. Nebunia e solemnă.
Goran: Nu sunt nebun și nici beat. Încerc să văd ce e de făcut. Anabela este în pericol !
Doctorul: « Anabela este în pericol! » Ce stupizenie! Pacienta este în afara oricărui pericol. E bine-mersi, doarme.
Goran: (obosit) Poate că aveți dreptate nu știu, mă duc să mă clătesc pe față. Mi-e foarte frică pentru Anabela, îmi cer scuze poate că exagerez (iese)
Calipso: Ce poveste! Absolut ridicolă sunteți de acord?
Doctorul: Dacă nu e imaginarul colectiv trebuie să fie vorba de un fenomen optic Nu prea mi-a plăcut optica, prea era cu culori mai mult pentru fete. (intră Polițistul)
Polițistul: Să trăiți!
Calipso: Cam mult ți-a luat
Polițistul: Am fost deja la fața accidentului.
Calipso: Și?
Polițistul: Nu se vede nici urmă de căruță. Totul este o născoceală. Este un accident obișnuit, cauzat de oboseală și de lipsă de concentrare.
Infirmiera: Domnu doctor, veniți repede!
Doctorul: Vă rog să mă scuzați.
Calipso: Ce s-a-ntâmplat?
Doctorul: Nu vă faceți griji. (iese)
Polițistul: Unde e individul?
Calipso: Apare, apare.
Polițistul: Sper că n-a șters-o.
Calipso: Ce-o fi făcând doctorul meu personal de nu mai ajunge odată?
Polițistul: Doriți să-l sun?
Calipso: Nu, nu sper doar să nu fie prea târziu.
Polițistul: (bate în lemn) Doamne ferește! Dar să știți că o nenorocire nu vine niciodată singură Ne-au bătut scoțienii de ne-au ascultat cu urechea. Ai naibii scoțienii! (urlete, cântec de acordeon, țipete) Ce-a fost asta?
Intră țiganii: Carolică, cu acordeonul revărsat pe burtă, Laur, Victima, Cuțitarul, aceștia din urmă îmbrăcați elegant, cu costume negre și cravate galbene. Victima se clatină și se agață de Laur să nu cadă.
Carolică: (Victimei) Ce să-ți cânt să nu mori? Îți zic un vals?
Victima: Nu te opri, nu te opri
Laur: Unde e Doctorul? E urgent!
Infirmiera: (iese) Ce e?
Cuțitarul: Avem un caz frumoasă ești, mânca-ți-aș ochii!
Laur: Las-o în pace! Nu ți-a ajuns pe ziua de azi?
Infirmiera: Iar v-ați tăiat între voi?
Cuțitarul: Să avem pardon. Eu l-am tăiat pe el.
Laur: Nu e complet mort
Victima: Mai zi Carolică Țiganul are șapte veți.
Carolică: (cântă) Țiganul are șapte veți
Victima: Ba nu, zi-o pe aia cu plopii
Carolică: Pe lângă plopii fără soț adesea am trecut
Victima: Ce bine e Miroase a Napoleon. (șterpelește sticla de coniac)
Doctorul: Ce e cu gălăgia asta? Nu vedeți ce scrie pe ușă?
Carolică: Citește și tu măi Laure, că doar ai învățat la școală.
Laur: Dacă nu-mi dă înapoi ochelarii nu pot vedea afișul.
Cuțitarul: Nu ți-i dau: cine a mai văzut țigan cu ochelari?
Carolică: Acordeonul e terapeutic, domnu doctor: ține mortul în veață. Ar trebui să-l treceți în cartea de medicină, la leacuri.
Victima: Să se grăbească
Laur: Grăbiți-vă! A trecut deja mult timp, pân-am dat clienții afară de La Bodega, pân-am închis
Doctorul: Avem un alt caz deocamdată. Nu sunt decât unul. Dacă tot ești aici, cântă-mi și mie Zaraza.
Carolică: Da, domnu doctor! Așteptăm, atunci.
Victima: Așteptăm. (Doctorul iese, Carlică cântă)
Polițistul: Ce s-a întâmplat?
Cuțitarul: Ce-ți bagi nasul? Vezi poate te aranjez și pe tine!
Victima: E foarte rău.
Cuțitarul: Sunt periculos.
Victima: Totul a început de la o femee.
Cuțitarul: Nu-i adevărat! Totul a început de la meci.
Victima: Dacă nu te potolești
Carolică: Ajunge!
Cuțitarul: Îmi pare rău, am mai spus, ce vrei acum? Știi că eu mă încing repede! Ce vreți să fac? Zi mă, ce vrei? Să mă omor? Poftim, mă omor! (scoate cuțitul)
Victima: Nu, vreau să cânte
Carolică: Ia lasați-l să moară în tihnă! (cântă. Intră Goran.)
Goran: Ce se petrece aici?
Polițistul: Asta e omul meu. În numele legii sunteți arestat.
Cuțitarul: Ba să avem pardon, nu e nimeni arestat în prezența mea. Fără d-astea, că nu ține la mine
Polițistul: (scoate pistolul) Vrei să-ți spulber creierii?
Cuțitarul: (aruncă cuțitul în pistolul Polițistului, apoi ia pistolul de jos) Nu mișcă nimeni.
Victima: Ce fază mișto, l-ai luat, bravo! Ești băiat bun, păcat că te aprinzi așa repede.
Cuțitarul: Iartă-mă, cumetre! (începe să plângă peste Victimă)
Victima: Ei gata, gata că mă sufoci! Ia să aud, ce avem aici? Să aud povestea.
Cuțitarul: (Polițistului) Zi, mă, ce-ai cu el?
Polițistul: A comis o infracțiune penală care a dus la accidentarea gravă a unei persoane.
Cuțitarul: Lasă, nu mă lua pe mine cu termeni dintr-ăștia, științifici, povestește povestea e sfântă.
Polițistul: A fost pe punctul de a provoca moartea unei femei pe drumul național 15.
Cuțitarul: Și, a omorât-o?
Polițistul: Nu se știe, e în operație
Goran: Ce operație? Nu are nici o zgârietură. Adineaori dormea.
Polițistul: Nu știu ce se întâmplă înăuntru Doctorul a fost chemat de Infirmieră.
Goran: Vreau să știu ce se întâmplă.
Cuțitarul: Lasă asta, deocamdată eu vreau versiunea ta, că altfel îți zbor creierii.
Goran: Prietene, uite cum stau lucrurile: femeia dinăuntru, din salon, e iubita mea. Rulam cu viteză regulamentară pe drumul național 15, mergeam să facem o baie în mare la lumina lunii, când o femeie cu o căruță mi-a tăiat calea. Dânsul, bărbatul gelos, susține sus și tare
Calipso: Nu sunt gelos! Știam de micile aventuri ale neveste-mii și nu i-am spus niciodată nimic, nu se pune problema geloziei.
Cuțitarul: Cum adică, cumetre, știai și nu i-ai crăpat capul cu toporul? Păi ce sânge ai în tine? Să-mi fi făcut Margareta una ca asta și pe el, da și pe ea
Carolică: Stați așa! Nu e corect! Sufletul femeii are mai multe posibilități!
Victima: Aș vrea să mai văd femee înainte să mor.
Cuțitarul: Taci din gură, nu mai cobi.
Laur: Câte posibilități? Cum se calculează posibilitatea unui suflet de femeie?
Victima: Probabilitatea, pardon! E, câte - multe, n-auzi? Ți-a stricat mințile școala aia, cum poți să numeri fațetele unui suflet de femee? Numai banii, casele și celularele se numără.
Cuțitarul: Adică ce vrei să spui cumetre Carolică? Câți bărbați poate iubi o femee în același timp? Zece? O mie? Păi o femee nici nu știe să numere mai sus de douăzeci, o sută.
Carolică: Nu înțeleg de unde această veșnică belea a numărătorii. Iubirea e ca focul: dacă o iei dintr-un loc și o pui în altul nu dispare.
Victima: Lamour nest quun état de béatitude et jamais leffet dune certaine personne - ce faible pretexte de lexpansion de lâme.
Cuțitarul: Iar reciți din Shakespeare? Vrea să mă epateze.
Calipso: Să terminăm odată tărășenia asta. Vă rog frumos puțin respect, este un rănit aici, dincolo e o femeie care doarme Nu suntem La Bodega.
Cuțitarul: N-om fi, dar eu tot nu m-am lămurit care dintre voi doi e de vină.
Goran: Cum spuneam, dânsul susține că din cauza mea că s-a produs accidentul și că am mințit că femeia cu o căruță mi-a tăiat calea.
Carolică: Aglae? Doamne ferește!
Ceilalți țigani: Doamne ferește! (își fac cu toții cruce)
Goran: Ei, ce e?
Carolică: Dacă ți-a tăiat Aglae calea nu se mai poate face nimic.
Goran: Cum adică nimic?
Victima: Vai de mine, vai de mine, amețesc!
Cuțitarul: Erai deja beat când am băgat cuțitul în tine.
Victima: Dar acum se face negru și e ca atunci când alunec în șanț.
Cuțitarul: (bate la ușa salonului) Hei, grăbiți-vă odată!
Infirmiera: Ce e?
Cuțitarul: Moare.
Infirmiera: Ce are, a leșinat?
Carolică: Uite care-i chestia. Aici nimeni nu moare, OK? Prietenii mei nu mor. Tu nu mori că ești pretenul meu. El nu moare ca de asemenea e pretenul meu. Și, dacă vrei să știi ceva, nici eu nu mor, atâta vreme cât cânt la acordeon.
Goran: (spre Infirmieră) Vă rog, vă rog ce se întâmplă cu Anabela?
Doctorul: Spatulă!
Infirmiera: Vine!
Victima: (deschide ochii) Femee
Infirmiera: Așezați-l culcat.
Doctorul: Spatulă!
Infirmiera: Vine!
Victima: Drăguță fată! Nu-ți place, măi Laure?
Laur: Nu se uită ea la un țigan ca mine, barman La Bodega
Carolică: Ce emoție am tras! Să nu mori, mă! (Cântă)
Goran: Ce spuneați de femeia cu căruța?
Calipso: Dumneata ai o obsesie.
Carolică: E foarte adevărat. O femee taie drumul de noapte al îndrăgostiților și se răzbună pe ei de ciudă că n-a avut parte de dragoste.
Victima: Ehe, să fi venit la mine .
Carolică: Mare păcat să lași o femee fără dragoste. Dumnezeu nu iartă asemenea fărădelege. De asta domnu doctor săracu Nu-l văd deloc bine. Părintele îi poartă sâmbetele și pe bună dreptate. Azi-mâine îl vezi pe drumuri...
Laur: Las că m-aș bucura, prea greșește toate operațiile! Păi numai anul ăsta câți de-ai noștri au murit din cauza lui? Fărămiță, Costel
Goran: Cum adică greșește?
Laur: Greșește, i se încurcă cuțitele în mâini, e mai presus de voința lui. La început era foarte bun, da acum toată lumea fuge de el ca de dracu.
Cuțitarul: Din cauza ei, înțelegi? A Aglaei. Îl cheamă la ea, îi omoară pacienții ca să-l facă să-și ia zilele de supărare. Vrea să se răzbune pe el că a lăsat-o atâta vreme singură. Părerea mea e că și-a pierdut deja mințile Se face că nici n-a cunoscut-o vreodată.
Carolică : Da nu înțeleg ce are popa cu bietul dom doctor. Doar îi dă de lucru, mai ține și el un parastas, o mormântare
Goran: Trebuie să facem ceva! (spre Calipso) Fă ceva! N-auzi, Anabela e în pericol! Să plecăm de aici, s-o punem în mașină și s-o ducem la București!
Calipso: Am observat de la bun început că ești labil, dar n-am crezut că poți fii atât de naiv. Nu vezi că țiganul vrea să te prostească?
Goran: (bate la ușa sălii Consultațiile , urlă) Faceți ceva! Vă implor faceți ceva!
Calipso: E nebun.
Doctorul: (deschide ușa, se așează pe un scaun, ia sticla din mâinile Victimei). Nu mai e nimic de băut? Ce păcat! Așa cum era de așteptat, pacienta a murit. (Infirmiera o aduce pe o masă rulantă pe Anabela. Țiganii își scot pălăriile)
Calipso: Cum adică a murit? Ce glumă mai e și asta?
Goran : Cum adică era de așteptat? N-ai spus dumneata că e dincolo de orice pericol?
Doctorul: Nu înțeleg. A murit pur și simplu, fără nici nu motiv.
Calipso : Așa ceva nu există în medicină: moarte fără motiv.
Doctorul : N-ai decât să mă dai în judecată, dacă vrei. Și acum luați-v-o și cărați-vă. N-aveți decât să mă dați în judecată. (lui Calipso) Nu mai am chef de mutrele astea lungi. Cărați-vă!
Victima: Și cu mine cum rămâne, domnu doctor?
Doctorul: Tu nu mori, mă, ai șapte vieți, spune și cântecul. Mă duc să mă culc acum, sunt obosit.
Victima: Săru mâna domnu doctor! (Cuțitarului) Hai, cumetre, du-mă acasă la nevastă-mea să-mi pună un brusture!
Cuțitarul: Totul e bine când se termină cu bine! (intră Popa, însoțit de o câțiva credincioși care țin cu toții o cutie de metal)
Popa: Am fost sunat adineauri pe mobil ca să arăt calea unui suflet rătăcit. Unde e?
Doctorul: La locul obișnuit. În camera de gardă.
Popa: Scuzați-mă că risc o întrebare v-ați făcut rugăciunea înainte de a vă ocupa de pacientă?
Doctorul: Nu, părinte.
Popa: Ți-am mai spus, fiul meu, nu e bine. Sufletul tău o să se înnegrească și o să se fărâmițeze.
Doctorul: Știu, părinte. S-a înnegrit deja. (Popa se apropie de Doctor și îl binecuvântează)
Popa: Dumnezeu să te aibă în pază, fiule. (se întoarce spre țigani) Și voi? Iar ați făcut-o lată, văd. Uitați-vă la acești credincioși. Poartă de la răsăritul soarelui moaștele unei sfinte care se află în pelerinaj la noi în orășel, pentru o săptămână. Vine tocmai de la Atena. (Infirmiera se apropie și se uită cu atenție la cutie). Așa, ia aminte de la exemplul acestei sfinte, fata mea. La douăzeci de ani a murit în neprihănire, în chilia ei, de scarlatină. N-a cunoscut nimic din cele lumești. Vei veni săptămâna asta să te rogi la biserică în fața moaștelor sfinte?
Infirmiera: Da, părinte. N-aș putea să particip și eu la pelerinajul înapoi la Atena?
Popa: Ba da, fiica mea, vom examina și această rugaminte. Dumnezeu face totul posibil când vede un suflet smerit și curat. (Țiganilor) Și voi? Veți veni să vă rugați?
Cuțitarul: (plângând) Da, părinte. Ne vom ruga. Iartă-mă, părinte, nu mai fac (îi sărută mâna).
Popa: Dumnezeu să te ierte, fiule. Ce valoare are pilda acestor moaște pentru voi? Ce vă învață sacrificiul acestei tinere fete?
Victima: Să nu mai bem. Să nu ne mai gândim la femei.
Cuțitarul: Să nu mai furăm.
Carolică: Să fim cinstiți.
Victima: Dans un mot, cela nous rend très malheureux.
Popa: Foarte bine. Și acum duceți-vă la culcare, soarele a răsărit.
Victima: Da, părinte, noapte bună.
Popa: Noapte bună, fiule! (Victima și Cuțitarul ies) Dumnezeu să primească sufletul răposatei și să-i ierte păcatele! (face o cruce) Haideți că avem de umblat mult astăzi. Trebuie să arătăm întregului oraș aceste moaște, ca să ia aminte. Domnul cu voi! (iese însoțit de cortegiu).
Doctorul: Carolică prietene, nu-l trimiți pe Laur să-mi aducă și mie un vin?
Carolică: Cum nu? Laur?
Doctorul: Uite bani. (se scotocește prin buzunare)
Carolică: Nu e nevoie, domnu doctor, fac eu cinste! Hai, Laure, ce mai astepți? (Laur iese)
Doctorul: (lui Calipso) Condoleanțe. Să nu ne pierdem speranța, îi batem noi în deplasare, ai naibii scoțienii.
Polițistul: Am spus eu că o nenorocire nu vine niciodată singură. După un asemenea meci
Doctorul: Mai bine v-ați căra cu toții acum. Sunt mult prea obosit. Carolică, nu-mi zici și mie un vals, un tango, ceva?
Carolică: Întotdeauna am fost de părere că muzica are un efect terapeutic.
Laur: (intră în fugă) Iată sticla. Un panciu din 1996.
Doctorul: Excelent, merită să sărbătorim. Ce am putea sărbători, n-avem chiar nimic? A, știu! Existența fantomelor.
Calipso: (Polițistului) Te duci imediat și anchetezi cazul, ce caști gura? Fantomă, nefantomă, trebuie arestată.
Polițistul: Să trăiți! Condoleanțe! (iese)
Doctorul: Gina? Adu niște pahare.
Infirmiera: Imediat domnu doctor.
(Carolică cântă la acordeon. Infirmiera intră cu paharele. Încearcă să deschidă sticla, dar nu reușește).
Laur: Îmi dai voie?
Infirmiera: Te rog.
Laur: Câți ani ai?
Infirmiera: 25.
Laur: Nu mai ai timp să devii sfântă.
Infirmiera: (toarnă în pahare) Nici nu mă tentează. Aș vrea să călătoresc, dar numai oasele pot călători. Oasele sunt mai fericite ca mine.
Laur: O să-ți arăt ceva să călătorești fără să te miști din loc E o chestie extraordinară, o să vezi Voi aveți Internet aici?
Infirmiera: Nu știu, dar o să verific în trusa medicală.
Doctorul: Vii odată cu paharele alea?
Infirmiera: Sunt gata, domnu doctor. (începe să se plimbe cu tava)
Goran: În clipa asta mă gândesc la sufletul Anabelei. Pe care dintre noi îl așteaptă? Poate că, acolo unde e, Anabela decide în sfârșit. Numai că noi nu vom afla niciodată decizia ei. Iar ea va rămâne între ceruri și-și va aștepta sufletul-pereche. Dacă el nu se va arăta, sufletul ei va pluti acolo și nu-și va putea începe călătoria. Se va întoarce pe pământ sub formă de Fata Morgana, să îl caute.
Calipso : Cântă!
Carolică: Da boierule, mânca-ți-aș gurița. Numai scapă și tu o hârtie în pălărie de sufletul moartei.
Calipso: Și mai ales îmi va fi dor. O să mă cuprindă un dor imens de ea și atunci o să te sun să stau de vorbă cu dumneata. (lui Goran) Îmi dai numărul dumitale de telefon? O să te întreb ce purta, ce făcea, ce spunea când nu eram cu ea.
Goran : Și mie! Și mie o să mi se facă dor. O să aștept să mă suni. O să te sun și eu din când în când. Poate o să-ți arăt și niște fotografii.
Calipso : Ai fotografii cu Anabela?
Goran : Bineînțeles că am fotografii cu Anabela. Am zeci, ba nu, sute de fotografii.
Calipso: Dacă mi le arăți promit să vin de două ori pe săptămână cu banane când vei intra la pârnaie.
Goran : În ciuda caracterului dumitale infect, o să-ți arăt totuși câteva fotografii. Am să-ți cer însă o favoare în schimb.
Calipso : Ce favoare?
Goran : Aș vrea să vin într-o noapte la tine acasă să dorm în locul unde dormea ea.
Calipso : Lângă mine în pat?
Goran : De ce nu? Aș vrea să-i simt mirosul pe pernă. Cel mai tare mă face să plâng amintirea mirosului ei. Pentru că știu că îl voi uita. Va dispărea treptat de pe perne, din haine, de pe agrafe, iar mie mi se va face foarte dor de el. O să trebuiască să te miros din când în când pentru că mirosul tău e și el parte din mirosul ei.
Calipso : Iar eu o să vă cer să dansăm din când în când tango împreună. Mă voi înscrie la cursul dumitale de tango! Mă vei primi în clasa de tango?
Goran : Bineînțeles că te voi primi
Calipso : Atunci să nu mai pierdem vremea. Îmi acorzi acest dans?
Goran: Este o idee puțin neobișnuită, dar de ce nu ?
Calipso : Cine va fi femeia și cine bărbatul?
Goran: Dansul va decide. (cei doi se agață unul de celalalt)
Se aude o împușcătură, Infirmiera țipă și fuge în cabinet.
Infirmiera: Domnu doctor!
Carolică: Era și timpul.
Laur: S-a dus după logodnica lui, n-a mai putut.
Carolică: Doi ani l-a tot chemat. Doi ani.
Laur: Gina! Lasă (o ia în brațe, Infirmiera plânge încetișor) Mai bine dansează cu mine! Vrei să dansezi cu mine?
Infirmiera: Săracul domnu doctor! N-a mai putut suporta
Laur : Așa e mai bine pentru dânsul ar fi intrat oricum la pârnaie Știi să dansezi tango?
Infirmiera: Da.
Laur : Îmi arăți și mie?
Infirmiera : Acum?
Laur : Haide, te rog, nu are rost să fii tristă
Infirmiera : Dă-mi mâna. Trebuie să mă privești adânc în ochi. Trebuie să mă conduci, dar eu mă voi împotrivi. Trebuie să mă domini, dar eu te voi sfida din priviri. Pașii nu sunt importanți. Importantă e pasiunea.
Carolică: Să știti că am pățit și eu una ca asta la mine în șatră, cu un văr de-al meu de-al doilea.
Laur: Roco. Ăla care avea patru țigănci.
Carolică: El le iubea pe toate, că toate erau frumoase și el avea suflet mare. Și într-o seară l-au găsit mort supt masă. Țigăncele au început să se bată care să-l mormânteze.
Laur: L-au dat pe popă afară și s-au luat la scuturat paduchii peste mort.
Carolică: Și, când era păruiala mai în toi, a mai tânară a observat că mortul e cald. Să știi că n-a murit de tot, a spus ea suratelor ei. Să vezi ca e doar supărat că noi ne batem și-i rupem sufletul în patru. Și atunci țiganca a batrână, care știa vrăji, a propus fârtatelor ei un speriment. Să-i adune omului sufletul într-un loc.
Laur: Ce vină avea omul? Păcatul căzuse peste el. Era tânăr, îi plăcea veața și vinul. Șerpoicele își vârtise coada în sufletul lui și fiecare trăgea de partea ei.
Carolică: Numai unul rău și lipsit de foc ar fi rămas indeferent. De ce să nu se bucure, săracul, de veață? Și atunci țigăncele au prins să danseze în jurul lui și să se despoae de fuste și să se atingă și să se sărute. Eu știu, că eram acolo și le cântam cum vă cânt acuma vouă Și au început să gâdile mortul cu părul lor și să-l dezbrace și să-i dea vin roșu ca să intre sângele-napoi în el. Și s-au făcut toți cinci ghem și suflau greu și mortul din cauza oftaturilor lor a început să răsufle încet, apoi din ce în ce în ce mai repede până era să-și dea iarăși duhul.
Laur: Și-a recăpătat omul veața.
Carolică: Și m-aș fi băgat și eu acolo, dar mi-era frica să nu stric vreaja, din care făcea cumva parte și cântecul meu. Da mai aveam și niște hârtii în acordeon, bani cinstiți făcuți pe la nunți, și-mi era că țigăncele să nu mă prostească cu vraja lor și să mi-i ia că aveam acasă puradel nou. Așa că m-am mulțămit să intru în muzică și să mă fac una cu ea. Și-n ăst timp femeile se amestecau cu bărbatul în același fel în care clapele mele albe se amestecau cu clapele negre.
Goran: Nu crezi în minuni?
Calipso: Nu fii copil! Nu vezi ca țiganul vrea să ne prostească? Ne aiurește bine ca să poată fura în liniște. A văzut că suntem beți. Bineînțels că nu cred în minuni. Asta m-ar obliga cumva să cred în fantome.
Goran: Pe dumneata te-a sărutat vreodată Anabela pe podul palmei?
Calipso : Cum?
Goran : Așa, uite așa, te-a sărutat?
Calipso: Îi plăcea mai degrabă să mă sărute pe lobul urechii
Goran : Cum? Cum îi plăcea să te sărute?
Calipso : Așa. Așa îi plăcea să mă sărute. Iar eu pe ea o sărutam așa. (Goran îl sărută pe Calipso).
Goran : Nu știu dacă există iubire absolută. Dar este totuși neîndoios faptul că există iubire.
Calipso : Este atât de bine că există iubire! La ce bune toate frământările, geloziile și neliniștile noastre? Să ne bucurăm din simplul motiv că chiar această clipă câteva sute de oameni se sărută.
Carolică: Toate fațetele sufletului ei se adună un loc Nu se mai luptă între ele, nici nu se mai ascund una de alta. Se unesc una cu alta Ssss! Nu faceți zgomot că pleacă Vraja se hrănește din cântecul acordeonului
Cei doi se ating cu delicatețe, încep să-și descheie nasturii. Infirmiera se sărută cu Laur. Anabela se ridică de pe masă, îi privește o clipă pe cei doi, își ia lucrurile de jos, deschide poșeta și strecoară o bancnotă în acordeonul lui Carolică, apoi iese în vârful picioarelor, cu pantofii în mână, din încăpere. Carolică zâmbește și cântă.
Cortina.