|
Amintiri
oameni
nebuni așteaptă mașina lângă ei vrăbii
zgribulite de frig aproape moarte iarna e nemiloasă
încă nu m-am trezit complet am un imens balon
portocaliu deasupra capului jumătate din tentaculele
sale sunt conectate la craniul meu cealaltă
jumătate se agită unsuroasă în aer îmi aduc aminte
de întâmplările nopții un scriitor celebru
ele două acum prietene acceptarea mea placidă
apoi :
o ceașcă smălțuită discuții literare gelozie o mașină
cu motorul pornit un parfum subtil
ce bea vaca, mircea ?
lapte
chipuri și jocuri din copilărie scoase din unghere
prăfuite ale minții era ea
mă chinuia așa am recunoscut-o
țigara stinsă între degete lumina ucisă tăcut
nu mai țipa nu mai țipa
un bărbat cu trăsături amorfe o minge rozalie
în loc de cap vorbea cu ele făcea semne cu subînțeles
spre mine nu luam în seamă eram nostalgic ei nu puteau
înțelege nu aveau cum nu-i lăsam
ce bea vaca, mircea ?
lapte
iureșul amintirilor jucăriile împrăștiate prin curte
borcanul de ness plin cu clei gros era bulion pentru
mâncarea de praf marian chelios ai păduchi îl necăjeam
plângea
după aceea ea adormea
cu ochii larg deschiși superbii ochi albaștri
dilatați căscați spre lumi neștiute ritmicitatea trenului
îi șoptea cuvinte frumoase eu o mângâiam
gara ajungea la noi imensa gară vie cu păr sârmos
pe acoperișuri fremătând pofticioasă asimilând zilnic mii
de oameni și schimbându-le imperceptibil substanța
pe atunci mă lăsa în pace eram feblețea ei ești feblețea mea
șopteau megafoanele îi trimiteam un sărut cast iar apoi
iubita mea era oricine
mașina oprește. oamenii urcă. sirenele încep să plângă.
Înaripatul
omul cu
aripi de tablă
îmi
spune
diavolul credea
nu mai
știu nimic
ascund
îi
atrag atenția asupra ruginii
te
mănâncă de viu rugina îi zic
îți roade tabla îți
roade oasele
cât ți-e ceasul
înaripatule
ai măcar unul știi ce e
timpul
știi tu
ce ne face nouă uite să-ți dau
un
exemplu
îți
lichefiază ochii îți usucă plămânii
putrezesc hainele pe tine
căiește-te
prietene pentru aripile tale
dorsale
de unde
le ai cine ți-a dat voie
dumnezeu era unul
îmi
spune
greutatea lor mă împovărează nespus
chiar
de-ajung un hoit umflat
un loc
de întâlnire pentru lighioanele
subpământene
un altul le va lua
un naiv cu mințile
înflăcărate de mirajul oțelului
un om
poate chiar tu
Poezii de Eugen
Suman
|
