|
Orbește-mă, Ca să te văd, Surzește-mă Să te aud, Retează-mi limba, Să îți vorbesc, Strivește-mi creierul, Distruge-mi inima, Explodează-mi plămânii, Să te ating, Să te cunosc, Să te respir.
Aprinde-mi umbra, Să te visez, Îngheață-mi lacrimile Să redevin cenușă.
O zi de vară, Măturătoarea cîntă C-o floare-n păr.
Cute rotunde Pe somnul unui lac: Ultimul țînțar.
Cîte stele încă Pînă cînd vei spune: Stele cu noapte, Stele fără noapte, stele?
Cîte vise uitate Pînă cînd vei spune: Viață fără vise, Viață, nu vise, Viață?
Cîte vise, cîte nopți, Cîte stele, cîte vieți, Cîte, cîte, cîte, cîte, Cîte...
Pasagerii sunt invitați să coboare din vagoane.
De cîte ori ți-am spus: În somn nu poți să numeri.
ca ploaia, ca picăturile de ploaie, fiecare clipă cu tine.
Calm și mare, Ploaie și somn, Vise și nori.
Ropot de clipe, Vuiet de ore, Freamăt de ani.
Stele și frig, Raze și zbor, Țărmuri și răni.
Vuiet de clipe, Freamăt de ore, Ropot de ani.
Munți și senin, Umbre și văi, Doruri și vânt.
Freamăt de clipe, Ropot de ore, Vuiet de ani.
Atît de departe Și totuși aproape, Un duh de întuneric, S-a risipit pe ape.
Atît de aproape Și totuși departe, Ceasul ce desparte Somnul alb de moarte.
Ceva ușor care să-ți dezlege inima ca un balon scăpat din mînă de un copil care printre lacrimi începe să rîdă,
ceva ușor ca vîntul de primăvară care să-ți răvășească părul, nopțile, ezitările,
ceva ușor ca fericirea.
Aș fi dorit atît de mult să-ți spun, Draga mea, iartă-mă, I can not spell the moon.
Poezii de Paul Doru Mugur |