|
Roger Gilbert-Lecomte
Născut la Reims în 1907, Roger Gilbert-Lecomte este creatorul împreună cu René Daumal și Roger Vailland al grupării literare intitulată Marele Joc (Le grand Jeu). Din revista Marele Joc au apărut doar trei numere între 1928 și 1930. În 1932 grupul s-a destrămat. În 1933 Lecomte publică un volum intitulat « Viața Dragostea Moartea Vidul și Vîntul » care a trecut, cu excepția unei recenzii entuziaste semnată de Antonin Artaud, complet neobservat. În 1938 publică un al doilea volum de poezie, « Oglinda neagră ». Adict la opiu întreaga sa viață, pe 31 decembrie 1943, Roger Gilbert-Lecomte moare de tetanus, contactat, probabil, în urma injecției cu un ac nesterilizat. Avea 36 de ani. După cum scrie, Artaud, « Roger Gilbert-Lecomte descoperă poezia veritabilă, care țîșnește din Creație și Haos-cînd poezia nu întrupează într-o oarecare măsură Anarhia, cînd îi lipsește dimensiunea focului și incandescența și turbulența magnetică ale unui cosmos care se naște, nu este poezie, pentru că originea poeziei se găsește tocmai în Geneză și Haos.( ) În poezia lui simți aluzia la ceva ca un fel de nostalgie pentru o tradiție dispărută și ecoul distant al marilor țîșnete mistice, tunetul amenințător care se rostogolește din paginile lui Jacob Boehme sau Novalis. »
Cînd va veni ziua marelui vînt
Vîntul de după Vîntul dinainte
Focul vîntului
Se spune că înainte de Timpuri și locuri
Doar vîntul viu Se răsucea în vid
Suflul golului Anterior inimii
Și din frecarea Turbionului lui
Se născu punctul de aur Al focului primordial
Cînd va veni ziua marelui vînt
Vîntul abia clatină înaltul cerului Și crescînd în sine Se crede mai viu Și mai vast și alunecînd dintr-o clipă într-alta Vîntul sperie Vîrful de foc al cerului Fricii
Inima ta de marmură neagră o trandafir de umbră o noapte Hrănește în salturi înăbușite prea bruște Arborele tunător al venelor tale Spectrul de coral al arterelor tale
Inima ta care simte că ne atingem de ea În centrul secret Perla necunoscută
Și iată marele vînt care amestecă etajele Spațiului Creștet de umbră la cumpăna nopții de unde țîșnește meteor Du-te vino de curcubeu sub cristalul serii Ceaa ce vine și pleacă este coasa aripilor Decapitînd spațiul beat de fîșii negre Haos înghițind fețe și măști
Este momentul de liniște care urlă Fulger Un frison al pămîntului înghite mareele Sub vîntul fantomelor Pămîntul se înfioară de frisonul morții
Pe plăjile înalte ale întinderii În cavernele de eter ale focului În piatra clocotită a cerului Marele vînt al metamorfozelor Lucrează formele Monștri multicolori hidre de curcubee Monștri multicolori hidre de curcubee Stelele mării și ale cerului Stelele aerului separate de aer prin nici-o membrană Schimbătoare și multiforme idei
Cînd vîntul vă va pătrunde Nimeni nu știe culoarea pe care o va căpăta lumina Sub minunata aparență a monștrilor creați Ce eclipsă de groază ce incendii de teroare Va aprinde marele vînt În spațiile inferioare unde hoinărește soarele Rege al lumilor de jos.
Vîntul dinainte
Dintotdeauna Am avut amintiri despre viitorul unei vieți revolute Premoniții dintr-un timp dinaintea mișcării Înainte ca prima mișcare să fie Vîntul Pentru ce atrocitate necunoscută Am fost condamnat de judecătorul Care nu este altul decît eu însumi Condamnarea mea din prezent pe viață Eternitate Dintotdeauna Știu Să prevăd să-mi amintesc vîntul care vine de mai departe decît luna Și decît stelele Vîntul sălbăticiunilor legiuni Care alunecă de mult mai departe decît iluzia spațiului plat Vîntul sălbăticiunilor și al ghiarelor Care urlă în peșterile cerului Sfîrtecînd fîșii de mătase neagră în pereții de sus ai eterului Vîntul care vine de mai departe decît tot spațiul plin Granitul unei singure grăunțe de granit Granit fără grăunțe Granit întreg Vîntul care vine de mai departe decît limita eternă Unde marmura este pătrunsă de tul Și stelele alveole sunt pătrunse de eterul dantele Vîntul care nu a depășit niciodată Vestibulul crocant al urechii mele Vîntul care nu mi-a pătruns niciodată sub craniu Care nu a făcut să rezoneze niciodată grotele tîmplelor mele Vîntul care clatină întinderea ondulată a totului Însă vîntul care nu poate să mă clatine pe mine vidul Gaura de absență a lumii Defectul din cristal scuipatul din smarald Tunelul gaura
Spațiu care-mi închide corpul sculptat în spațiu Corpul meu este singurul loc în care nu mă știu Singurul loc în care nu sunt Eu care sunt vîntul dinaintea oricărei mișcări Vîntul viu de după orice viață revolută Vîntul care vine de mai departe decît forma oculară a infinitului a omului Limită a suferinței pielea singura opacitate Noapte a tobei incasabile Fie ca vulcanii vîntului să-mi spargă craniul Întoarceți-mă ca pe o mănușă Desvaginați-mă azvîrliți-mă jupuit de viu Iubirii subterane a umbrei pentru lume
Smulgeți-mi obrajii Ca să-mi pot vedea rîsul de mort
Incantația perpetuă
Această mască atroce instantanee Stupoarea-singurătate O fixează pe suprafața Vechiului torent de cărnuri în cărnuri Accidentale
Această mască atroce instantanee De stupoare-singurătate Fața ta
Fie ca marea rafală să o șteargă înlocuind-o Cu un neant orbitor cu un vid răsunător Orb-clarvăzător al tenebrelor albe Să fii pentru eternitate prada vîntului.
În ochii nopții
O femeie adoarme sub un acoperiș este noaptea Abandonată antică pericolelor vertijului Trădării moi a gesturilor somnului Visătoare înfășurată în alunecării mortale Pe acoperișul gol și înalt oglindă în fața spațiului Pe zincul oxidat al bătrînului soare asasin Și a vechii luni otrăvitoare în lacrimi Marea somnambulă urlă din toate unghiile Din degetele ei demente nasc diamante scrîșninde Și picături de dînge care cîntă dansînd Dansul în perle de mercur Spre femeia care doarme sub monstrul vidului Un șemineu afumă un nor în zdrențe În mătasea neagră de cenușă vîntul nopților Înalță un corturi mișcătoare Scobește peștera nomadă a cerului Pentru a fi adorat de către ochii minunați Ai femeii adormite cu pleoape care bat Genele ei prea lungi mișcă razele Stelelor retractile Este noaptea care doarme cu un ochi închis și celălalt deschis Tot jocul lumii se petrece în ceea ce vede ea.
Traduceri din franceză și introducere de Paul Doru Mugur
|