Jazz în Croaţia:

de Virgil Mihaiu

Dacă până la prăbuşirea „lagărului socialist” est-european, în ţările zonei jazzul avusese un statut oarecum similar – fiind tolerat de autorităţi ca un fel de supapă-underground generatoare de certe valori muzicale – odată cu trecerea în secolul 21, situaţia începe să se diferenţieze. Nu în privinţa talentelor, care (ca pretutindeni în lume) continuă să se nască aici, ba încă pot beneficia de un sistem de învăţământ dintre cele mai eficiente pe plan mondial. Cred că departajările încep de la rolul atribuit jazzului în politicile culturale ale diverselor state est-europene.Astăzi, una dintre ţările ce ştiu să valorifice potenţialul creator de imagine pozitivă al genului muzical-improvizatoric este Croaţia.

Boilers quartet

Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe un personaj-cheie al acestei atitudini oficiale luminate şi cât se poate de profitabile pentru prestigiul unei naţiuni. Numele său e Antun Tomislav Šaban. S’a născut la Zagreb, în data de 1 ianuarie 1971. După absolvirea liceului, studiază compoziţia cu profesorul D. Kempf la Academia de Muzică din urbea natală. Obţine burse, ce îi vor înlesni o carieră meteorică, din partea Fundaţiei Alban Berg, a Ministerului Ştiinţei din Austria şi a Universităţii din Miami/USA. Începând de la mijlocul anilor 1990, compoziţiile sale sunt recompensate cu premii – unul de promovare, din partea Big Band Süd, pentru Swing Analysis, altul din partea Ministerului Croat al Culturii pentru On the Origin of the Species, căreia i se va atribui în 2002 şi Premiul Stjepan Šulek „pentru cea mai bună compoziţie a unui autor croat sub 35 de ani” (în paranteză fie spus, aţi auzit cumva de vreo iniţiativă similară în ceea ce-i priveşte pe tinerii compozitori români de filiaţie jazzistică?). După un stagiu free lance la Viena (1998-2000), A.T. Šaban devine – la etatea de 29 de ani! – secretarul Uniunii Compozitorilor din Croaţia (Hrvatsko Društvo Skladatelja) şi director artistic al prestigiosului Jazz Klub Zagreb.

Prima caracteristică frapantă a omului Antun Tomislav Šaban este disponibilitatea de a dialoga cu cei interesaţi în promovarea muzicii adevărate. El se exprimă, coerent şi nuanţat, în numeroase limbi – slave, germanice şi romanice. Nu e doar un compozitor de înaltă clasă, ci şi un om de cultură, cu care se poate discuta la obiect pe cele mai diverse teme. Muzica sa relevă un temperament creator de tip apollinic, solar, echilibrat dar şi exuberant, în consonanţă cu natura binecuvântată a patriei sale mediteraneene. Specifică la Šaban e o anume detaşare cu care abordează, olimpian aproape, tezaurul acestei muzici periplanetare care e jazzul din zilele noastre. Esenţe inefabile precum swing-ul, ritmurile afro-caraibeene, „jocurile de ape” ale armoniilor tip big band, energia improvizatorică spontană, misterele tango-ului etc. sunt „disecate” din perspectiva compozitorului cult(ivat), conştient de câştigurile de ultimă oră ale limbajelor muzicale şi de faptul că jazzul îşi poate extinde polisemia până la înglobarea unor semnificative porţiuni ale muzicii contemporane în genere. Aş zice că în personalitatea compozitorului Antun Tomislav Šaban se îmbină fericit tentaţia explorării de teritorii exotice (reminiscenţă genetică de factură Marco Polo?), cu spiritul reflexiv central-european, capabil să decanteze inspiraţiile fulgurante în memorabile sinteze stilistice. Abilitatea acestui compozitor de a inventa o muzică savuroasă, fără a face rabat de la imperativele „artei înalte”, îl plasează într’o categorie specială, inaugurată în era jazzului de către George Gershwin.

Se impune menţiunea că lucrările lui A.T. Šaban (dintre care mi-au fost oferite spre ascultare, pe lângă cele ante-menţionate, Una caminata de seis minutos & los encuentros on the beach, Ostinato ostentato, Zagreb 1999, Quinteto para clarineto ed archi, Prevlaka, No Name Feature), au beneficiat de interpretări excelentissime: Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Croate, Filarmonica din Zagreb, Ensemble Modern, University of Miami Symphony Orchestra, Big band-ul Radiodifuziunii Slovene, Big Band-ul Radiodifuziunii Croate, Trio-ul de ghitare Zagreb, ansamblurile de muzică contemporană Janus şi Nouvelle Cuisine etc.

Naturalmente, „fenomenul Šaban” nu se putea naşte într’o etuvă spirituală. Deocamdată documentaţia de care dispun e precară, dar chiar şi aşa ea dovedeşte existenţa unei solide tradiţii jazzistice în Croaţia. În acest sens, cel mai convingător album recent este That’s It, înregistrat în 2002 la Zagreb pentru casa Cantus, de către ansamblul Boilers All Stars. E clar că avem de-a face cu un fel de selecţionată a elitei jazzului croat. Cei nouă muzicieni ating un nivel de interacţiune creativă, valorizatoare a fiecărei individualităţi, într’o performanţă sinergetică densă, solid ancorată în tradiţia hard-bop, dar nu sufocată de aceasta. Din contra: oricând deschisă spre nebănuite orizonturi emoţionale. Fără crispări sau constrângeri. Până şi cele mai alambicate structuri antepreparate sunt abordate cu relaxarea specifică adevăraţilor jazzmeni. În asemenea condiţiuni, departajările valorice dintre interpreţi devin inoperante. Primează omogenitatea, sonoritatea de ansamblu, agrementată cu solo-uri pe măsură. O bună carte de vizită pentru jazzul croat la început de secol 21, pe care mi-a furnizat-o însuşi Antun Tomislav Šaban. Merită reţinute numele tuturor muzicienilor implicaţi în proiect: Miro Kadoić/sax alto, flaut; Saša Nestorović/sax tenor & sopran; Damir Horvat/sax bariton; liderul formaţiei – Davor Kržić/trompetă, fluegelhorn; Matija Dedić/pian; Ante Gelo/ghitară; Mladen Baraković/contrabas; Krunoslav Levačić/baterie şi Hrvoje Rupčić/percuţie. Ştiu că o asemenea înşiruire lasă impresia unui conglomerat amorf, dar sunt suficiente câteva mostre sonore pentru a ne convinge de profilul bine conturat şi de vocaţia autentică a fiecăruia dintre aceşti jazzmeni. De reţinut că una dintre cele mai reuşite compoziţii de pe disc îi aparţine tot lui A. T. Šaban, iar celelelate – exceptând Seven Steps to Heaven a lui Miles Davis – sunt semnate de Kržić, Kadoić, Dedić şi Gelo. Conform indicaţiunilor de pe CD, detalii despre acest grup pot fi aflate de pe site-ul www.boilersjazz.com

Dacă Boilers All Stars ne oferă o convingătoare viziune croată asupra jazzului postmodern, alte două nume luptă pentru afirmare în acelaşi spaţiu. Mai întâi, ghitaristul Elvis Stanić din Split. Ansamblul său poartă amprenta studiilor efectuate de lider la celebra factorie academică de jazz din Berklee/Boston. Am vizionat agreabilul program prezentat de acest grup la Festivalul de la Novi Sad 2001 (graţie invitaţiei primite de la poetul Pavel Gătăianţu, spirit afin prin generozitate lui Ioan Es. Pop, însă venit pe lume în Banatul Sârbesc). Dincolo de unele influenţe prea transparente din George Benson şi a unor locuri comune jazzului zis de fuziune, muzica propusă de Stanić şi colegii săi traducea sonor o anumită chietudine, o senzaţie de împăcare cu lumea, născută probabil din fericirea de a vieţui în acel miracol terestru numit Coasta Dalmată. Natura paradisiacă influenţând muzica – iată un proces tot mai accentuat după afirmarea în jazz a vitalismului brazilian şi a celui caraibean. Acum a venit şi rândul altor zone ale Globului să-şi evidenţieze frumuseţile, valorile, identitatea.

În fine, o cântăreaţă foarte ambiţioasă se dovedeşte a fi Tamara Obrovac. Ea apelează cu precădere la resursele muzicale ale Peninsulei Istria, unde interferenţele latino-slave (respectiv, italo-croate) sunt încă pregnante. Unele texte conţin italienisme într’o proporţie mai consistentă decât salvonismele din limba noastră. Ineditul experiment lingvistico-muzical e susţinut instrumental de către Transhistria ensemble, cu o coloratură locală la fel de pronunţată: Uroš Rakovec/ghitară, mandolină / oud; Simone Zanchini/acordeon; Žiga Golob/contrabas; Krunoslav Levačić/baterie. Într’o altă componenţă a aceleiaşi formaţii figurau, de asemenea, Elvis Stanić şi Dario Marusić/vioară, voce. Din punct de vedere conceptual, lucrurile sunt definite de Tamara Obrovac asftel: „Am abordat muzica mai întâi prin intermediul standardelor, apoi am trecut la compoziţii proprii şi la căutarea unei expresii originale, prin conectarea muzicii folclorice a regiunii natale (Istria, Croaţia) la ritmurile şi imprivizaţiile specifice jazzului. Aşadar, jazzul e libertatea mea, iar propriile-mi rădăcini reprezintă adevărul meu interior.” Demers foarte asemănător celui întreprins în România de principalele noastre vocaliste de jazz, de la Aura Urziceanu la Anca Parghel, şi de la Teodora Enache la Marta Hristea, dar parcă încă mai consecvent de către Maria Răducanu. Rămâne de discutat în ce măsură reuşeşte Tamara Obrovac să depăşească simpla translatare a unei atmosfere pitoreşti spre domeniul ethno-jazz, astfel încât piesele ei să capete pondere şi viabilitate estetică. Oricum, cântăreaţa din Istria are meritul de a fi deschis căi de acces spre încă un teritoriu ce merită a fi explorat jazzistic.