Ce intelegem noi din ceea ce primim,

                             cand steaua cruce se facu (si vuiet da in cale)

                                                                     (simpfonie pentru doua urechi, aceleasi)

            Se poate incepe si cu sfarsitul, dar…

            Cel mai greu reusim sa cadem de acord (in zilele acestea in care privatul se duse intru public si mana grebla se facu) asupra numitorilor comuni care ne fac sa ne petrecem timpul si automat sa trecem timpurile impreuna. Sunt vremuri nu de restriste, ci de izbeliste, in care daca faci fata rezisti si daca nu trebuie sa te obisnuiesti. Oricum. Suntem dureros de putini si ne izbim de asta silnic si zilnic. Cine ar putea sa descrie o zi a omului, contemporan in primul rand cu sine, si mai apoi cu fluxul sau cotidian? Intrebare: mai putem stabili canalele de (s)curgere ale acestui flux? Mai poate fi el definit? Mai avem de lucrat la noi, sau rivolutia poate incepe? Suntem cu totii nevricoase. Fata cu reactiunea.

            Urmeaza locurile comune: “aici nu dam raspunsuri ci punem intrebari” (si viceversa), “e timpul sa actionam” si “ce intelege omul de rand, ala care isi ia parizer de un dolar kilu’”. Nu ne intereseaza, de aceea le-am circumscris totemic, pentru a strange din start cercul. A nu se intelege gresit: nu eteram nimic, nu excludem pe nimeni dar nici nu vorbim cu peretii.

            Regresia intru miez fiind, iata, facuta, sa amusinam in continuare. De teorie trebuie sa ne apropiem precum cainii, mai intai mirosim etc. Nu vorbim despre Geims Gois, cele inalte le lasam conciliilor si consililor. Fi-voi oare acuzat de schizofrenie? Fi-voi ars in piata publica? Pana la urma putin imi pasa cum ma exorcizati. Prefer auto-cafe-ul auto-dafe-ului...

            Din ce in ce mai mult functionam in regim public care nu mai poate tine de nocturn sau diurn, si luam trecerile noastre de tot felul ca pe o succesiune fireasca de log-uri, „off” si „on”. Nu ma refer la „revolutia digitala”, pentru ca nu vorbim despre gogosi umflate si pomposenii nejustificate. Sa privim toata instantaneitatea asta altfel, ca pe o dezvoltare fireasca, bla-bla, ca pe ceva care la un moment dat trebuia sa se intample. Sa reactionam normal la faptul ca dormim cu mobilul deschis, ca primim mailuri la trei dimineata sau ca daca se intampla sa cedeze computerele noastre la un moment dat putem recupera aproape orice de pe servere pe care nu le vom cunoaste niciodata fizic. Asa inteleg eu privatul care se duce in public. Nu mai putem vorbi de izolare individuala, dar putem vorbi din pacate de „solitary confinement” in cazul in care conspiratia universala loveste. De aceea trebuie sa ne obisnuim cu numele noastre, sa renuntam la nick-uri si la serverele care mentin identitatea ascunsa. Cu toate acestea, nu ma numar printre cei care “o dau in paranoia”, deci nu ma acuzati de orwellianisme… Nu cred in subversiv atata vreme cat recunoastem cu totii ca limitele interpretarii sunt doar o conventie textuala. Nu exista limite pentru masina de impletit maimute si nici pentru mecanismele eliberarii sensului. Sens exista doar in codul rutier, retineti asta. Repet. Inainte de a face hermeneutica am crezut in samanizare si in transferele magice ale semnului si sensului. Fara numar. De aceea posibil=existent si potent=prezent.

            Pozitia noastra asupra digitalului fiind stabil(it)a, si recunoscandu-ne mai mult sau mai putin, mai multi sau mai putini, oameni-server, logarea la fluxul de idei este perfect valida.

            Ne inconjuram de obiecte si strangem atitudini si manifeste. Le zicem “performante”, “adevaruri”, “icon”-uri. Le ascultam sau le citim. Le abandonam in strada, le urlam in baruri sau le scriem pe pereti. Sa citam: “dying is an art like everything else, and I do it exceptionally well / whatever, nevermind”, „a working class hero is something to be / if you want to be a hero / well just follow me”, „lamb of G.O.D.”, „lap of god”, „action=now”, „we are ugly but we have the music”, „fill=flow=feel”, „t-random” si „brandom”. Facem public din privat, transformam privatul permanent in public intamplator. Impletim si crosetam. Ce faci? Mai am putin si termin o maneca.

            Discutiile despre noua schizofrenie nu se incheie usor, pentru ca abia au inceput. Se poate vorbi despre schizidentitate cand: ne asumam, botezam pentru a recunoaste, mixam playlist-uri, gasim voci, reducem la universalii bagandu-ne picioarele in sir si succesiune, balbaim manifeste, scriem scrisori care nu exista si construim comunitati imposibile. Toate acestea reprezinta: asumare=identificare, botezare=brand-uire, mixaj=unitate, gasirea de voci=perceptie colectiva, reducerea la universalii=revenirea la particular=acum, balbairea=curaj, scrierea de scrisori care nu exista=existenta, public-area lor, comunitatile imposibile=exista. Celulele lipsa vor deveni celule ale societatii.

            Prin  “shuffle-ul” dat mai sus nu am facut decat sa ma intorc in grecia (iata, substantiv comun) si sa am grija sa nu-mi prajeasca soarele ochii. Prin amestec ne distilam fiind-urile. Functionam in regim de bootleg, de manufacturare si de acum-ulare. Altii ar fi zis ca “prin noi trece timpul”, dar, neputand sa citezi ceea ce nu exista inca si deja trebuie sa o iei de la 0, sa inventezi si sa brand-uiesti. Aparand (ca aparitie, nu ca eschiva) schizidentitatea ne putem justifica, iata, lehuzia. Chiar daca nu ne dam seama credem in justificare si ju-is-am la tare. Tarele noastre sau tarele altora. Orice poate fi justificat si nu ne luam niciodata notite inainte. Trecem ca pestele prin apa pentru ca the fish knows ca pana si el se poate uda. Nu poti spune ca percepi starea de lumina ca prezenta. Te-ai obisnuit cu ea si atat. Nu poti spune ca percepi sunetul si auzirea ca prezenta. Te-ai obisnuit cu el si atat. Nu poti spune ca percepi somnul ca activitate. Te-ai obisnuit si atat.

            “Ne inconjuram de obiecte si strangem atitudini si manifeste”. Dupa cum vedeti (imi pare rau, trebuie sa ma adresez direct, nu pot scrie hartiei si cu atat mai putin “Word”-ului…) ati inceput si voi sa credeti in intelegerea aparent ilizibilului. Ilizibilitatea e o stare a perceptiei, si tine de obisnuinta s-o proiectezi in sens.

            Nu se poate functiona decat astfel. Remixand. Acumuland si acum-uland. Si, daca aveati vreo indoiala raspunsul este nu – nu sunt panteist. Cred insa in sanatatea si claritatea mintii, de aceea recunosc flood-ul ca metoda.

            Daca ar fi sa fim utilitaristi, pesimisti si fatalisti am spune: prea multa informatie. Daca am fi sa fim cum suntem am zice simplu: sa lasam fluxul sa curga si sa-l canalizam cumva, n-am fi primii decat ca mod-alitate de abordare, si flood-ul de informatie nu a omorat pe nimeni. Cel putin inca… Astept primul caz de deces din idee, scrieti pe adresa redactiei dar nu va trimiteti atasamentele cele prea mari ca o sa crape serverul. Degeaba proclamam moartea masinii si instigam la disparitia institutiilor daca nu ne raportam, in primul rand, la noi. Doar daca ne suntem gorgone vom crapa. Si oglindeea se va sparge. Asa merg lucrurile.

            Sa zicem avangarda. Suna bine, dar nu este cumva invangarda? Daca prostii nu intelege demersul si se oftica, bai astiaaa, luandu-ne drept aia care sparge gasca, aia care vorbeste numai despre morti, aia care vine cu chestii elitiste si cu rivolutie? V-ati intrebat in ce masura suntem mite baston? Vom fi Mite Baston „vero” doar fata cu reactiunea, si nu trebuie sa incepem din strada. Sa-i asmutim pe noi, sa-i lasam sa ne manance (stim noi cum), sa-i lasam sa ne alerge – ca stim noi ce buze reci au... Functionam prin citate, asa ne recunoastem, si nu trebuie sa impingem la extrem dada-ul, pentru ca o dam in autism... Si nu uitati: legitimati-va. Lasati CNP-ul sa circule.

            Sa zicem comunism. Lasam la o parte citatele, pentru ca de obicei organul legii stie sa caute pe net dupa cuvinte cheie, e un organ modern care nu taseaza ci tasteaza. Hai sa-i facem un link, totusi: http://www.google.com/search?hl=en&lr=&ie=UTF-8&oe=UTF-8&q=Lenin%2C+Che%2C+Marley%2C+Lennon&btnG=Google+Search. Mare atentie, exista doua indicatii referitoare la linkul de mai sus: in primul rand ratarea vreunui caracter sau a vreunui spatiu duce, practic, la anularea cautarii. In al doilea rand dati pe „advanced” - rezultatele in romana. Vedeti, nu trebuie sa ne ascundem, propun sa trimitem deja scan-urile dupa buletin. E inutil. Pentru ca noi, spre deosebire de ei, stim sa ne jucam cu citatele si asta ne salveaza. Organul trebuie insa din cand in cand gadilat si satisfacut, sa nu se culce pe o ureche. Organul trebuie iubit si laudat. Traiasca democratia! Traiasca libertatea de opinie! Traiasca societatea civila! (Vedeti, asa se face...) – jos dictatorul, traiasca libertatea – un fel de „pentru minte, inima si literatura”. Buna dimineata Tara! Aducem, ca de obicei, prinos prin os... Astfel, vom parea inofensivi. E bine sa devii un erou al clasei muncitoare, pentru ca noi functionam mereu prin perechi semantice. De acum incolo „propaganda” se scrie „propa-gand”. Ca sa reducem cuvantul la act, sa le readucem acasa pe cele care ne sunt dragi. Sa le iubim pe ramone, dragii mei, sa-i lasam pe ei cu hermenautica si nausica...

            Sa zicem punk. Sa intelegem punk. In ziua de azi iata cum isi dau intalnire factiunile eretice (punkistii dreacu’...): mai intai se gasesc, sa zicem, pe o lista de discutii, pe un forum. Se citesc intre ei. Se miros precum cainii si se enerveaza unii pe altii precum pikachu. Intra in panica la ideea de a iesi in strada precum Courage (cainele vacos, intentionat) si isi dau J -uri la fel ca, din nou (recurenta loveste, again) Pikachu. V-ati dat seama cat de punk este animalul ala galben? Acum stiti. Asa deci. Isi inscriu orasul cu grafitti-uri imense, cu litere de tipar precum Habarnam, imbecilul genial care e si semi-analfabet deci scrie doar cu litere de tipar… Ar mai exista un popor care scrie aproape exclusiv cu litere de tipar, dar nu ii divulgam numele. In orice caz nu e poporul soarelui.

            Pregatindu-se totusi sa iasa din casa, punkerii isi aleg si haine cu care sa se imbrace. Atunci, in fata dulapului umplut la refuz numai cu costume negre se decid asupra culorii: “Yeah. I think I’ll wear black. Black today”. Ca Johnny Bravo. Bine-Bravo, ati prins ideea, aveti pictura… Vorbim, intr-adevar despre recurenta punk-ului in umanitate.

            Stabilesc si ei o modalitate de recunoastere: fiecare dintre noi va duce in ghiozdan, in spate, intr-o punga verde de plastic, 10 CD-uri cu muzica preferata. Da. Asa ne vom recunoaste. Propun sa iesim in oras in jurul orei 12. Da, 12 e bine. Sigur ca ne recunoastem, nu e evident???

And so I rest my case. Adica imi odihnesc valiza. Functionam cu citate. Intotdeauna lasati televizorul deschis. Deschideti radioul. Faceti webcasturi cu noi insiva. Cu voi insine. Transmiteti si permutati. Folositi. Daca vreti sa folositi apucati-va direct de folosofie. Link-uiti la intamplare. Random-link-uiti pana va lasa gura apa. Inregistrati-va in permanenta, umblati dupa voi cu laptopuri si transferati in permanenta. La propriu si la figurat. Schitati. Stiti cum se credea la un moment dat (in vremuri salbatice, ca anii ’80) ca se scapa de orice boala? Se lasa sange de sub limba. La fel, scrijeliti-va si lasati schijele sa va loveasca. Ca-n Germania. Dar de unde stii? Am fost acolo si tot nu m-am prins daca iisus sau iijos. Cum „ce facea Radulescu”??? Logic, drumea...Ce facea Iuliana Marciuc??? Cum, nu stiti? Posea. E si normal. And so on. Never off.

            Spuneti-i cum vreti. Punk intamplator. Random-linkeage. Folosofie. Server-itudine. Servitute? Ne salvam prin ce intelegem. Ne lasam parantezele deschise. )asa( . Ramanem logati. Lincati. Refelati.

            Camuflati-va si rezistati. Fiti intamplatori si ambientali. Nu uitati – luati cu voi apa cata puteti duce, si zahar, mult zahar. Stiti ce i-a zis „Dabaliu Jr.” lui Saddam in prima zi a „actiunii de eliberare a poporului irakian de la deluge”? Va zi eu: „in the bush, get in the bush”. Vorba ceea, citand anonimi: „bombing for peace is like fucking for virginity”. Dar asta-i alta treaba. E neste chestii la care nu ne bagam.

            Functionati proverbial. Radeti. Nu conteaza „ce” faceti, ci „cum” faceti. Nu conteaza CE-ul, ci CUM-ul. Nu mor caii cand vor cainii.

            Brand-uiti si custom-izati. Sa nu vad doi la fel. Nu uitati sfatul lui George: nu mergeti pe holuri cu cineva in spate. Nu uitati kit-ul de revolutie, nu uitati cd-urile cu ansambluri vocal-instrumentale. Hey, ho / let’s go. Hasta siempre. Lennon. Pixies. Mr. Bungle. Alec Empire. System si Rage. Aphex si Masami. Parazitii si Kraftwerk. Sex Pistols si Massive. Nine Inch si Sepultura. We shall overcome. Am rostit eu vreodata cuvantul „underground”? Nu, suntem chiar publici. Si cetera.

            Cam asta ar fi. Cine are urechi de auzit sa citeasca. Aprinde-ti o tigara. Intra in lup cu textul. Atunci vor incepe sa apara si voolpile, de la munte.

Ca de obicei al dumneavoastra,

Miron Ana-Maria Ghiu-Caia

 (intotdeauna am fost mai multi)