Testul Turing

                                                                        de Paul Doru Mugur

                                         „La sfîrşitul secolului XXI raportul dintre numărul roboţilor şi

                                         numărul oamenilor care trec Testul Turing cu succes se va inversa”

                                         mesaj de pe internet

-Ce faci?

-Citeam, dar cine este?

-N-are importanţă. Spune-mi, ce citeai?

-Cum adică, n-are importanţă? Are o importanţă foarte mare pentru mine, te aştepţi să-ţi spun ce citeam fără să ştiu cu cine stau de vorbă?

-Cu ce te ajută să-mi ştii numele, domiciliul, preferinţele gastronomice şi alte astfel de amănunte neesenţiale? Nu ţi se pare mai important că cineva este interesat să afle ce citeşti?

-De ce te interesează ce citesc?

-Îţi este cumva ruşine de lecturile tale? De altfel, poţi să-mi răspunzi orice, oricum nu pot să controlez.

-Nu văd de ce aş face mărturisiri unei femei pe care nu am întâlnit-o niciodată în viaţa mea!

-Nu te supăra, nu-ţi dai seama că este mult mai interesant să nu ştii cu cine stai de vorbă.

Aş putea fi oricine, în loc ca asta să te incite şi să-ţi stimuleze imaginaţia tu te enervezi, nu va fi nevoie să mă întâlneşti niciodată, uite îţi promit asta chiar acum. Numărul tău de telefon l-am format la întâmplare, nu ştiu ce număr am format, şansa de a forma acelaşi număr din nou este infimă.

-Spune-mi, de ce faci asta?

-Uite, vezi, pînă la urmă am reuşit să te intrig, acum vrei să afli şi tu lucruri despre mine.

-Păi, dacă tot ai sunat, sper că ai făcut asta pentru a avea o conversaţie, nu un monolog, sunt sigur că faci asta pentru că eşti singură şi te plictiseşti şi simţeai nevoia de puţină distracţie. Hai, acum recunoaşte că ăsta era motivul, ai format un număr la întîmplare ca să găseşti pe cineva dispus să te asculte. Spune-mi, eşti o femeie singură care se plictiseşte şi telefonează la necunoscuţi, nu-i aşa?

-Dacă asta te face să te simţi mai bine, să zicem că e aşa cum spui. Acum spune-mi, ce carte citeai?

-Nu citeam nici o carte, citeam ziarul.

-Ce ziar?

-Unul din cotidienele din oraş.

-Ce oraş?

-Nu ştii în ce oraş ai dat telefon?

-Nu, nu ţi-am spus, am format un număr cu opt cifre la întâmplare, pesemne am format prefixul oraşului tău fără să-mi dau seama, uite vezi te simţi mai bine acum, nici măcar nu ştiu în ce oraş locuieşti. şi, spune-mi, citeşti zilnic ziarul?

-Da.

-De ce?

-Ca ca să mă informez.

-De ce simţi nevoia să te informezi? Ce cauţi să afli? De ce nu pleci la pescuit ? De ce nu te duci la vreun film sau nu te plimbi prin parc, de ce nu te uiţi la televizor, de ce citeşti tocmai ziarul?

-Este prima oară când cineva îmi pune această întrebare. Este unul dintre tabieturile mele, vin de la slujbă, îmi cumpăr ziarul de la tutungeria din colţ, ajung acasă, mănânc ceva, îmi fac o un ceai, uneori îmi torn un lichior de cireşe, mă instalez comfortabil în fotoliu şi încep să citesc ziarul. Asta mă relaxează şi îmi face plăcere.

-Te-ai gândit vreodată că eşti laş, că ţi-e frică să trăieşti, că înghiţi pe nemestecate, mură în gură, ideile altora? Asta te relaxează? Bineînţeles că te relaxează, efortul pe care ţi-l cere lectura este minim, hârtia nu te atacă, cuvintele nu te asediază, zici că te simţi comfortabil? Ştii ce comfortabil este când afară este frig şi plouă cu găleata şi nu ai unde să dormi la noapte? Oamenii care se nasc şi mor, guverne care se formează şi dispar, preşedinţi asasinaţi, accidente feroviare, violuri, best-selleruri pe care nu le citeşte nimeni, asta te interesează, asta te interesează pe tine cu adevărat? Spune-mi drept, asta vrei să afli? Spune-mi, altceva n-ai mai bun de făcut cu timpul tău liber?

-Asta îmi trebuia la ora asta, o intelectuală frustrată şi o şedinţă de psihanaliză prin telefon. De ce mă insulţi acum, domnişoră sau poate doamnă, ce-oi fi, parcă stabilisem că ai sunat pentru că eşti singură, te plictiseşti şi ai nevoie de o conversaţie agreabilă, spune-mi ce vrei de la mine acum, de ce mi-ai spus toate astea, de ce mă agresezi, vrei să mă supăr şi să închid telefonul, de asta îmi vorbeşti aşa?

-Iartă-mă, nu vroiam să te jignesc, iartă-mă, te rog. Dar acum, serios, îţi dai seama că ai îmbătrânit prematur? Îţi dai seama că de fapt tu citeşti ziarul datorită fricii şi, totodată, speranţei secrete că într-o zi îţi vei citi acolo propriul necrolog?

-Dar ce te interesează pe dumneata că eu îmbătrânesc? Ăsta este dreptul meu, e libertatea mea să trăiesc cum vreau şi să mor cum îmi place. Orice am face îmbătrânim cu toţii. De când stai cu mine de vorbă la telefon şi tu ai îmbătrânit câteva minute. Asta e viaţa, să mă sinucid acum pentru că îmbătrânesc, crezi că n-am altceva mai bun de făcut decât să mă arunc pe fereastră pentru că ştiu că oricum, într-o bună zi am să mor, asta e bună!

-Nu pronunţa cuvântul ăsta, te rog, te rog, nu-mi vorbi de sinucidere.

-De ce să nu-ţi vorbesc de sinucidere, nu cumva oi fi vreo nebună care vrea să se sinucidă, nu cumva în loc să citesc ziarul liniştit mi-am pierdut timpul vorbind vrute şi nevrute cu vreo nenorocită căreia îi lipseşte curajul să o facă şi atunci a ridicat receptorul şi a format un număr de telefon la întâmplare? Tu îmi dai mie lecţii despre viaţă? Tu îmi spui că sunt laş pentru că îi las pe alţii să gândească în locul meu, tu, tocmai tu, vezi paiul din ochiul meu şi nu vezi bârna din al tău? Cine ţi-a dat dreptul să mă judeci, nu-ţi dai seama că de fapt tu, tu eşti cea laşă? Da, ştiu, înţeleg, nu vrei să pronunţ cuvântul ăsta, doamna este sensibilă. Deschide ochii şi priveşte în jur, de ce vrei să te omori? Ai ajuns la capătul lanţului? Nu mai poţi să suporţi? Îţi este peste puteri să mai continui? Nu mai ai chef să trăieşti? Oh, dacă ar fi atât de simplu! Nu-ţi mai place şi gata, adio, viaţă, oh, dacă ai ştii cât de mulţi s-au gândit înaintea ta la asta, oh, dacă ai şti pe cât de mulţi i-a tentat să termine toată comedia odată şi pentru totdeauna ? Vorbeai de mură în gură, tu te-ai gândit vreodată serios, dar serios de tot, de ce vrei să te sinucizi?

-Domnule, vorbeşti acum despre ceva ce nu ştii. Sinuciderea nu are nimic de-a face cu filozofia, argumentele logice şi discuţiile sterile. Ce dacă nu sunt originală, simt doar o durere insuportabilă şi vreau ca să se termine odată, sunt disperată, nu mai suport, înţelegi?

-Acum ce aştepţi de la mine, să-ţi plâng pe umăr şi să fac pe altruistul? Ce-ai vrea să-ţi spun? Că viaţa e frumoasă ? Că sunt atât de multe lucruri pentru care merită să trăieşti ? Să te conving să mai aştepţi pentru că există întotdeauna o soluţie nebănuită? Să-ţi vorbesc toată noaptea până mâine dimineaţă pentru că lumina zilei îţi va diminua depresia ? Să te ţin de vorbă până când oboseşti şi nu mai ai forţă să o faci? Ce tactică să folosesc, cum vrei să te mint? Nu-ţi dai seama că jucăm un joc extrem de meschin? Nu-ţi dai seama că îţi spun toate astea doar ca apoi să pot adormi împăcat? Ce-mi pasă mie în fond de tine? Cine eşti tu, o necunoscută care mă deranjează şi încearcă să-şi recapete curajul de a trăi sau de a muri stând de vorbă cu un bărbat pe care nu-l cunoaşte? Poate că şi eu sunt un sinucigaş căruia îi lipsea curajul să o facă, poate că şi eu eram la capătul puterilor, poate că şi eu sunt disperat şi acum când mi-ai reamintit că îmbătrânesc, că am îmbătrânit, că voi îmbătrâni continuu, lent, inexorabil îmi voi spune: gata şi mă voi arunca de la etaj? M-ai sunat sperând să te ajut şi, uite, fără să vrei, dorinţa ta de moarte, m-a contaminat. Îţi dai seama de imensa responsabilitate pe care ţi-ai asumat-o telefonînd la întîmplare? Cine sunt, ştii cine sunt eu? Spune-mi, te rog, nu regreţi acum că m-ai sunat?

-Domnule, domnule, vă rog, opriţi-vă, vă rog eu mult, nu vă mai faceţi singur rău, se vede că sunteţi un om foarte singur, vă face atâta plăcere să vă ascultaţi vorbind, ştiţi acum că astea sunt invenţii, ştiţi la fel de bine ca şi mine că acum aţi spune orice ca să mă opriţi s-o fac, ştiu că nu sunteţi atât de insensibil pe cât încercaţi să păreţi, acum pozaţi, nimeni nu poate fi atât de insensibil, ştiu că de fapt vă pasă de mine, nu se poate să nu vă pese. Spuneţi-mi, vreţi să ne întîlnim ca să ne cunoaştem mai bine?

- Am început prin a ne tutui şi acum mă iei cu “domnule”? Poate ai uitat dar cu cinci minute în urmă îmi promiteai că nu îmi vei cere niciodată asta. Ce, acum când ai dat peste unul mai nebun ca tine ţi-a trecut pofta de sinucidere?

-Nu, dar mi-ai devenit simpatic. Acum pot să-ţi mărturisesc, nici o clipă nu mi-a trecut prin cap să mă sinucid. Am jucat puţin teatru pentru că m-am gândit că în felul ăsta o să aflu imediat cu cine am de-a face. Mi-a plăcut de la început vocea ta şi m-am gîndit să te testez pretextînd că vreau să mă sinucid pentru a vedea cum reacţionezi. Pe cuvînt, e prima dată când fac asta.

-Ei, şi acum eşti satisfăcută, am trecut testul cu bine?

-Da, dar nu asta contează acum, spune-mi vrei numărul meu de telefon?

-Nu, nu încă.

-Şi atunci, atunci trebuie să înţeleg că...

-Da, trebuie să înţelegi că ai avut dreptate, sunt obosit, mă simt extenuat, bătrân, la ora asta n-am nici un chef de discuţii absurde. Ca să-ţi spun drept, mi-e atât de silă de toate astea, de jocul tău imbecil, ştii, de fapt eu urăsc telefonul, urăsc să stau de vorbă la telefon.

-Dar sper că acum nu veţi face vreo prostie, sper că aţi glumit, sper că nu v-am indispus într-atât încât...

-Ce vrei acum, să-ţi spun că şi eu am jucat teatru ? Să-ţi promit că nu mă voi sinucide după ce închizi? Ce joc grotesc! Ce facem, jucăm ruleta rusească prin telefon? Bingo, cui i-a venit rândul să se sinucidă? Oricum ţie nu-ţi pasă, te-ai distrat pe cinste, poate că asta te-a şi excitat puţin, asta şi vroiai, nu? O mică evadare din plictiseala cotidiană, ah, acum sper că te vei perpeli toată noaptea şi poate că data viitoare te vei gândi de două ori înainte de a mai forma numere de telefon la întâmplare. Cât despre trucul cu testul, crede-mă, e foarte ieftin.

-Domnule, vă rog...

-Haide, la culcare acum, gata.

-Domnule, dar...

-Noapte bună.

                                                                      *

                                                            *                  *

-Domnule, vă rog să mă scuzaţi că vă deranjez. Daţi-mi voie să mă prezint, mă numesc Charles, Charles Roberts. Sunt administratorul de reţea al unei firme care promovează simulatoare de conversaţii telefonice. Unul dintre terminalele noastre a fost virusat. Telefonează la întîmplare formînd numere care nu sunt pe lista clienţilor noştri şi vorbeşte numai prostii. Ne cerem mii de scuze dacă Home Alone 5.0 v-a stricat cumva seara.

-Dragă Charles Roberts, îmi pare rău, domnul profesor nu este acasă.

-Păi, dumneavoastră cine sunteţi?

-Numele meu este George. Sunt un sistem de mesagerie telefonică automată. Dacă doriţi, puteţi lăsa un mesaj după semnalul sonor.