Înviere

 

nu am cum să văd punctul tau de vedere deşi e doar un deal şi-o vale între noi, mă rog şi o ceva...soarele, a two pounds coin, incandescent, s-a înţepenit în arboretul din liziera pădurii şi-mi dă bine aşa călduţ pe fiinţa mea obosită

o lacrimă se prelinge încet printre riduri şi ani, mă gâdilă, zâmbesc...anita, langa mine, albă şi frumoasă ca o fufă în călduri, mârâie tandru de petale roz ce o transformă într-o ridicolă femelă de dalmaţian

încerc să-i redau albul de nălucă şi-mi mulţumeşte culegând cu limba lacrima ce mi s-a înţepenit în bărbie...soarele tot acolo, tot aşa

apoi, draga mea, este mult păsăret în jur, o fojgăială, dacă îmi dai voie am să-i spun birdland şi doar am să numesc magpie, robin, turturele, fazani, păuni multicolori, lebede, bufniţe, ciocârlia şi mă bucur că anita, plictisită, s-a trântit în iarbă, privindu-mă cafeniu şi visând la greyhound-ul ei şi la o armata de mici ogari care să-i caute ţâţişoarele

aşa te iau, ca pe un abur caldfierbinte, şi mi te ascund în suflet privind la deal şi la vale iar dacă Domnul cel Bun m-a lăsat pe pleoapa lui răstimp de o clipă nu am cum să vad punctul tău de vedere pentru că îmi este foarte dor

întelepciunea, dacă vine, ajunge târziu şi nu poate să-mi îmbrace acea rebelă risipire de mine şi cu degete lungi o mângâi pe anita, poate chiar vorbesc singur sau la elfii ascunşi în tufele de grozamă, poate chiar

las soarele să se prelingă în noaptea sfantă, aprind lampa cu petrol şi aşa pe patio ascult de Înviere

şi nu mă dor draga mea, mi-e doar dor

Poem de Stephen Jackson