Viaţa blagoslovită

                                                                 de Shin`ichi Hoshi

Tânărul acesta de aproape treizeci de ani stătea culcat în pat într-o camera de apartament. Când şi când, deschidea ochii, privea năuc către tavanul murdar şi îi închidea la loc fara vlagă. S-ar putea zice că încerca să se sinucidă.

 Mai precis, nu era vorba de sinucidere. De vreo două, trei zile se chinuia cu febră mare. Acum, febra îi mai scăzuse, însă era stors de vlagă. Lipsit de poftă de mancare, nu mâncase nimic toată vremea. Din cauza asta, nu mai avea nici putere să iasă din casă ca să mănânce.

-N-am nici un chef… Poate să fie ce-o fi… bolborosi el.

Dacă în continuare nu mănâncă nimic, puterile îi vor slăbi şi mai tare şi o să îi fie tot mai rău. E drept că ar putea face un efort de voinţă să arunce cu ceva pe fereastră şi să cheme pe cineva în ajutor. Însă el îşi pierduse pofta de viaţă. Nu e nimic de capul ei. Mai bine moare aşa…

 Tânărul acesta n-avea pe nimeni apropiat. Necăsătorit, fără fraţi sau surori, părinţii îi muriseră acum vreo cinci ani unul după celălalt. La vremea aceea nu era cine stie ce strâmtorat. Moştenise o avere considerabilă, pe care o putea folosi cum dorea, fără să-i atragă nimeni atenţia la una şi la alta.

 Suma respectivă era mai mult decât suficientă pentru a putea trăi rezonabil pentru o vreme. Însă el era tânăr şi nu era tipul de om să ducă o viaţă sigură şi banală.

 Să pună la cale ceva afacere cu care să îşi sporească averea şi să se distreze copios. Aşa credea că trebuie să fie viaţa. Înfiinţă deci o companie în domeniul petrecerii timpului liber si înaintă cu proiectul.

 Însă, pentru a avea succes în asemenea treburi, e nevoie de multă experienţă în relaţii sociale. Tânărul n-avea aşa ceva, şi n-avea nici talent la administrare. Tot ar fi fost ceva dacă ar fi avut nişte colaboratori de valoare, însa cei ce i se adunaseră în jur erau numai ticaloşi ahtiaţi după bani.

-- …E un proiect minunat. Se vede că sunteţi un tânăr afacerist cu o minte ascuţită…. Se încrezu în ei şi se desfrână în petreceri. Într-o zi, luă seama că averea ce fusese atât de însemnată se dusese aproape toată pe copcă. Opri proiectul de afacere în grabă şi făcu ordine în fonduri. Nu îi mai rămăseseră decât foarte puţini bani. Cu aceştia, cumpără dreptul de administrare pentru o cafenea foarte mică şi ajunse în situaţia mizerabilă de a avea cu chiu, cu vai ce mânca din profit, ţinând-o de unul singur.

 Şi, ca să pună capac peste toate, boala asta. Nici o speranţă în perspectivă, nu poate decât să continue să ţină dărăpănătura de cafenea. Cât despre a se angaja undeva, nu poate să îşi scrie nici măcar curriculum vitae. Nimeni nu l-ar angaja cu un curriculum în care să scrie “am înfiinţat o companie şi am dus-o de râpă”.

 Tânărul şopti cu slăbiciune:

-- A fost interesantă doar scurta perioadă în care am dus-o într-o petrecere. Dar s-o duc de acum încolo doar cu amintirea ei… Îşi pierduse deja dorinţele legate de lumea asta.

 Şi-atunci, îşi dădu seama ca era cineva lângă el. Deschise ochii. Un bătrân în haine demodate se afla la căpătâiul său.

 Nu-şi amintea să-i mai fi văzut faţa vreodată . Însă e sigur că are o treaba cu el dacă a venit âncoace. Tânărul întrebă:

--Cine… sunteţi?

--Asta n-are nici o importanţă acum. Avea o voce joasă, răguşită.

--Ce doriţi… aici?

--M-am gândit că sigur trebuie sa fie ceva de genul ăsta si-am venit.

 Auzind aceasta, tânărul incerca să-si imagineze în fel si chip. Zise:

--Aha, Moartea, va să zică. A venit deci să mă-ntâmpine.

--Nici gând. Am venit să v-ajut. Fiţi bărbat. În ritmul ăsta, o să muriţi, să ştiţi.

--Chiar dacă rămân în viaţă, n-are ce să se-ntâmple nimic bun.

--Corpul vă e slăbit, aşa nu e de mirare că vă gândiţi astfel. Aş chema rapid un doctor, însă doctorii de pe aici toţi se reped să facă injecţii în neştire. În cazul dumneavoastră, nu-i exclus ca dimpotrivă să vă facă rău. Trebuie să vă recăpătaţi voinţa Există însă nişte medicamente chinezeşti adecvate, cu un efect nemaipomenit. Aşteptaţi-mă aici, le procur şi mă-ntorc.

--Nici vorbă să pot ieşi din casă-n starea asta.

Bătrânul dispăru. Se-ntoarse după o vreme si zise:

--Poftiti si luaţi acestea.

 Tânărul nu îşi dădea seama care-ar fi compoziţia, dar dădu pe gât lichidul călduţ din pahar precum i se spusese.

--Posibil să mă-nşel, dar parcă mi s-a limpezit mintea. Fii atent, mi-a venit şi pofta de mâncare!

--Bineinţeles. Am avut grijă şi v-am făcut comanda la un restaurant din apropiere. Trebuie să vină cu mâncarea din clipă-n clipă.

 Mâncarea comandată veni, iar tânărul mâncă tot. Nu mai mâncase de multă vreme. Bătrânul zise:

--Acum, trebuie să dormiţi. V-am preparat nişte medicamente, încălziţi-le si beti-le când vă treziţi. Cu siguranţă că veţi avea şi mai multă poftă de mâncare. Mâncaţi din abundenţă. Dacă vă hrăniţi bine, vă veţi umple de energie, si fizic si spiritual. În două zile, vă veţi putea redeschide localul.

--Mulţumesc pentru tot… Tânărul îi mulţumi bătrânului, care plecă apoi fără a face caz.

 Precum spusese bătrânul, tânărul se simţi tot mai bine, şi în curând se putu întoarce la localul său. Din cauză ca fusese închis pentru câteva zile, se pusese ceva praf. Tânărul făcu curăţenie si şterse geamurile.

--Şi totuşi, cine să fi fost bătrânul acela? Am crezut la început că e Moartea, dar s-a purtat din cale-afară de bine şi datorită lui m-am însănătoşit. Nu-i nici client al cafenelei. Nu îmi pot aminti în nici un fel unde l-am cunoscut. Parc-ar fi fost o fantomă, însă îmi amintesc limpede că mi-a dat medicamente.

 Redeschise localul, iar clienţii porniră să vină. Însă, localul fiind mic, nu putea fi vorbă de cine ştie ce profit. Va trebui oare deci să repete la nesfârşit rutina de azi? Tânărul nu era mulţumit in mod special de faptul că isi recăpătase puterea de muncă.

 După câteva zile, bătrânul veni într-un moment în care nu erau clienti înăuntru. Tânărul îl întâmpină:

--Dumneavoastră? Mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru mine. Nu ştiam unde locuiţi ca sa merg să vă adresez multumiri. Poftiţi o cafea măcar, vă rog..

--Nu vă deranjaţi, vă rog, nu beau aşa ceva. Ce contează e ca acum sunteţi sănătos.

--Datorită dumneavoastră…

Bătrânul aruncă o privire în interiorul localului:

--Stiţi ceva, impresia localului e cam slabă… Ca şi amplasare, nu e rău deloc. Renovaţi-vă interiorul, faceţi-l luxos. În felul acesta, clienţii vă vor spori, chiar daca măriţi un pic preţurile. În cazul localurilor de acest gen, atmosfera trebuie privită ca fiind punctul forte.

--Mda, ştiu foarte bine. Însă, e nevoie de fonduri pentru asta, iar eu n-am de unde.

--Vă puteţi împrumuta ipotecând dreptul de folosire al localului. Privitor la aceasta, v-aş putea ajuta cu felurite sfaturi, îmi veti acorda oare încredere?

--Bineînţeles. Dumneavoastră m-aţi ajutat să ies dintr-o situatie ân care altfel acum aş fi fost mort. Voi face cum spuneţi.

--Să vă învăţ, deci. Fiţi atent. Funcţie de locul de unde împrumutaţi, e posibil să vă ia dobânzi de camătă. Cu toate acestea, biroul de împrumuturi din clădirea aflată în apropiere drept înainte e întrucâtva mai cumsecade.

--Au firmă afară, nu-i aşa? Împrumut de-acolo, si renovez…

--Nu-i nevoie să vă grăbiţi. Cu banii respectivi, cumpăraţi acţiuni. Notaţi, vă rog…

 Să cumpere acţiuni de la cutare şi cutare întreprindere, pe care să le revândă după atâtea zile. Să cumpere iar altele, pe care să le vândă când au ajuns la cutare preţ, iar apoi din nou, tot aşa.

--Cu siguranţă că veţi obţine un câştig substanţial. Restituiţi mai întâi împrumutul şi renovaţi interiorul cu ce vă rămâne. Vă va rămâne şi ceva fond de rulaj. Aceasta bineînţeles, în cazul în care vreţi să faceţi o treabă.

--Voi încerca. Doar am fost cât pe-aci să-mi pierd viaţa asta. Pe lângă asta, n-am nici un chef să trăiesc în felul de-acum.

--Atunci, n-aveţi decât să trageţi cât puteţi de tare.

Bătrânul plecă. Tânărul îşi dădu seama că iarăşi uitase să-l întrebe cine e şi îi păru rău. Şi totuşi, o să meargă oare propunerea de adineauri? Avea un pic de îndoieli, însă îi venise cheful să-ncerce.

 Reuşi să obţină împrumutul şi făcând precum fusese instruit, toate acţiunile crescură, astfel că localul ajunse parcă altul. Preţurile şi profiturile crescură mult peste ce fusese înainte; totul mergea ca uns.

 Se gândi el să angajeze o vânzătoare, însă totuşi nu-si putea permită să plătească salariul. Se hotărâ să continue de unul singur pentru o vreme. Era destul de ocupat, astfel că aproape uită de bătrân.

 Trecu vreo jumătate de an; tânarul avea probleme. De curând, un bărbat tânăr, probabil membru de jos în vreo grupare mafiotă, pornise să îl necăjească. Se gândi să declare la poliţie, însă nu părea să aibă vreo şansă de a-l opri aşa, metoda mafiotului fiind foarte dibace. O neatenţie şi s-ar putea pomeni el muştruluit de mafiot.

 Şi tocmai în timp ce se necăjea astfel, primi o propunere de a-şi vinde localul. Aşa deci, asta înseamnă ca nu o să înceteze a-l sâcâi până nu acceptă să vândă. Vor să-l şantajeze.

 Şi-atunci apăru iaraşi bătrânul.

--Păreţi necăjit de ceva.

--Oh, de când nu ne-am mai văzut…Localul a ajuns ce este datorită dumneavoastră, însă a apărut o anumită problemă…

 Tânărul relată situaţia. Bătrânul încuviinţă:

--Hm, ce pacoste. Deci, voi aranja eu problema pentru dumneavoastră…

--Apreciez intenţia dumneavoastră, însă nu o să fie prea simplu. Problema e că adversarii sunt tare priceputi. Chiar şi în cazul în care aş face o cerere la poliţie, nu vor face nimic într-un asemenea caz pe muchia ilegalului.

--Lăsaţi pe mine. O să mă duc la cel care v-a făcut oferta de a cumpăra localul chiar în noaptea asta şi o să îi cer să renunţe.

--Aveţi dumneavoastră asemenea putere. Cine sunteţi …

--Liniştiţi-vă, vedeţi mai întâi rezultatul…

Şi, în mod surprinzător, exact aşa se întâmplă. Cererea de vînzare se evaporă undeva, iar bărbatul care-l sâcâise încetă să mai vină. Tânărul recunoscu din nou puterea bătrânului. Ce om nemaipomenit! Şi cumsecade. Şi cu toatea astea, nici măcar numele nu i-l ştie.

 Localul îşi recăpătă liniştea şi vadul. Tânărul se mută într-o locuinţă ceva mai bună.  Putu stabili şi o zi de pauză şi chiar îşi putu permite să se şi distreze cel puţin în ziua respectivă. Ce-ar fi să se însoare? De unul singur sunt tot felul de inconveniente. Poate sa nu fie o frumuseţe, dacă e o persoană sociabilă, l-ar putea ajuta si în treaba cu localul. Si…

 Visul căpăta proporţii. Dacă e să se-nsoare, s-ar cuveni să se mute într-o clădire mai cumsecade. De s-ar putea, ar vrea să mărească şi localul. E nevoie de bani pentru asta.

 Tânărul îşi aminti cum câştigase cu acţiunile. I-a mers tare bine atunci. Ce-ar fi să încerce încă o data? Puse ipotecă pe local şi cumpără actiuni de la aceleaşi întreprinderi ca pe vremuri…

 Pâna aici totul a fost bine, însă continuarea fu mizerabilă. Acţiunile scădeau de parcă ar fi aşteptat numai să fie cumpărate; le vându în grabă şi cumpără altele, dar şi acestea scăzură. Ipotecând aceste acţiuni împrumuta alţi bani…

 Intrase într-o mlaştină. Dobânzile se ânmulţeau, pagubele se-ndesau unele peste altele, în felul acesta în curând îşi pierdea localul, dar chiar şi aşa îi rămâneau datorii. Cum îşi va mai ţine zilele în felul ăsta? Era o nenorocire.

 Pierzându-şi pofta de muncă, stătea blegit în apartamentul său, când veni bătrânul. Tânărul spuse:

--Mi-e şi ruşine să vă stau în faţă. După tot ce aţi făcut pentru mine, acum am ajuns la sapă de lemn.

--Dumneata eşti de felul tău un târâie-brâu. Nu-ţi sunt mulţi pe potrivă.

--Îmi pare rău, din adâncul sufletului. De-acum încolo mă fac serios. Ştiu că n-aveţi nici o obligaţie faţă de mine, dar vă rog să mă mai ajutaţi o dată, dacă se poate.

--Însă în felul acesta, la ce-mi foloseşte să te ajut?…

--Dar, vă rog, foarte, foarte mult, vă implor. În ritmul ăsta, o să mor fără un acoperiş sub cap, urmărit de creditori.

--Mare pacoste eşti. Iar datoriile de acum sunt foarte mari. Nu mai merge cu metode obişnuite. De câţi bani ai putea face rost imediat?

 Tânărul făcu făcu un calcul adunănd vânzările localului şi banii lichizi şi spuse totalul:

--Cam atât.

--Ar mai fi nevoie de un pic… Vinde tot ce poţi din casă.

--Am înţeles. Şi apoi, ce să…

--Urcă-te în avion spre Asia de sud-est. O să joci la ruletă în cazino. Pleci imediat ce te-ai pregătit.

--Cum să fac ca să câştig? N-am încredere că pot.

--Ne întâlnim acolo. O să te învăţ acolo ce să faci. Ai înţeles? Dacă ai chef de treabă, începe imediat.

--Am înţeles.

N-are de-ales. Nu-i nimic altceva de făcut. Tot ce i-a zis bătrânul până acum a mers perfect. De unde nu âi mersese nimic. In situaţia asta, trebuie să rişte. La o adică, poate să facă orice, să şi ucidă, fie ce-o fi.

 Ajungând în ţara de destinaţie şi intrând în hotel, apăru bătrânul. Tânărul îl întrebă uimit:

--Cum aţi ajuns aici?…

--Nu contează, trebuie să pornim la treabă. La cazinou!

Aşezându-se pe scaunul de lângă masa cu ruleta, tânărul habar n-avea ce e de făcut. Însă îi şopti bătrânul de lânga el:

--Pune pe roşu. Aşa…

 Nimeri.

--…Pariază pe 5…  Apoi:

--… Pune un pic de bani pe 8 ca să mai şi pierzi din când în când…

--… Pe zero…

--… Fă o pauză…

Îl învăţă pas cu pas. Sumele creşteau văzând cu ochii.

În vreo trei zile de şedere, tânărul câştigă la ruletă în continuu. Întorcându-se la hotel, bătrânul îi spuse:

--Vezi că au început să se ferească de tine. Ar cam fi vremea să renunţăm. Cât ai câştigat?

Făcând calculele, era o sumă serioasă.

--Nici prin vis nu mi-ar fi trecut, aşa câştig…

--Asta e din cauză că am fost eu cu tine. Nu uita asta. De unul singur, vei pierde o grămadă. La fel ca şi cu acţiunile cândva.

--Nu voi uita. De acum încolo niciodata nu mă voi mai gândi să umblu după câştig de unul singur.

--Cu cât ai, vei putea probabil să înapoiezi împrumuturile.

--Da, şi îmi mai şi rămâne ceva. Aş dori să vă rog să acceptaţi şi dumneavoastră ceva, în semn de mulţumire…

--Nu, nu trebuie să-ţi faci griji. Eu n-am nici o nevoie de bani. În orice caz, e foarte bine că ai scăpat de belea. Eu nu beau, dar dacă vrei putem să dăm noroc.

 Tânărul ordonă băutură si o dădu pe gât. Intr-o vreme ajunsese să se îndoiască şi de ziua de mâine, dar acum toate necazurile dispăruseră. Parcă ar fi în vis. Băutura era mai gustoasă ca oricând. Parcă renăscuse. Tânărul întrebă:

--De mult mă-ntreb, dumneavoastră nu păreţi a fi un om din lumea asta. Lucrurile pe care le faceţi nu se pot numi decât minuni.

--Îmi închipui…

--Sunteţi Zeul Fericirii?

--Dac-ar fi aşa, aş avea şi eu o faţă mai zâmbitoare. 

Iar expresia bătrânului nu era aşa.

--În acest caz, sunteţi membru al vreunei patrule temporale sau aşa ceva, deşi sunteţi îmbrăcat astfel încât să nu bateţi la ochi.

--E prima oară când aud aşa ceva, ce-nseamnă asta?

--E vorba de nişte oameni îmbrăcaţi ca nişte agenţi speciali, care vin din viitor pentru a împiedica schimbarea trecutului. De exemplu, dacă Einstein ar fi murit de tânăr, dezvoltarea ştiinţei ar fi fost cu mult întârziată…

--Stai puţin, doar nu crezi că aş trăi cu o asemenea misiune importanta?!

--Aveţi dreptate. Nu-mi închipui că eu voi ajunge vreodată în viitor să fac fapte mari. In acest caz, sunteţi extraterestru? Mă ajutaţi pe mine în scopul strategic de a lua Pământul în stăpânire…

--Dac-ar fi aşa, aş alege un om ceva mai serios, să ştii. Or tu ai un caracter de nimic, eşti banal şi te laşi imediat pe tânjală. Trebuie neapărat să te vindec de asta. Iar pe mine nu m-ajută nimenea. În felul ăsta, nu am nici o idee când voi putea să mă ridic la Ceruri.

 Abia auzind cuvântul “Ceruri” înţelese tânărul:

--Asta era deci. În cazul acesta, sunteţi din tagma spiritelor?

--Păi, într-un cuvânt, cam aşa e.

--În acest caz, înseamnă şi pe omul care voia să-mi cumpere apartamentul cu de-a sila l-aţi convins să renunţe apărându-i în întuneric la miezul nopţii…

--Mda, cam aşa ceva…

--Şi totuşi , de ce m-aţi ajutat pe mine până-ntr-atât…

--Gândeşte-te la tatăl dumitale…

--A, aşa deci? Mă umple de ruşine să mă pun lângă taică-meu. Taică-meu a câştigat o grămadă de bani, deşi se pare că era considerat un ticălos. Se pare deci că uneori i-a ajutat pe alţii. Precum pe dumneavoastră, care mi-aţi apărut. Mulţumesc, din suflet.

 Bătrânul zâmbi amar către tânărul ce-şi plecase capul si zise:

--Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mai bine, ce-ar fi să-ţi vinzi localul şi sa încerci să înveţi o meserie serioasă? Chiar şi cu un câştig mai mic, e mai bine să poţi trăi ân siguranţă. Ai nevoie de-nsurătoare. Şi de copii…

--Toate atenţionările dumneavoastră îmi vor rămâne impregnate în creier. Mă voi trudi să fac precum m-aţi sfătuit. Nu vă voi mai necăji de acum încolo, jur pe numele tatălui meu.

--Aşa să faci.

 Fantoma bătrânului dispăru undeva. Tânărul nu o mai auzi cum bolborosea cu cinism:

“Tânărul ăsta îmi dă numai bătăi de cap. E exact opus lui taică-său, dar tot o canalie din cale-afară. Când eram în viaţă, îmi făceam treaba cumsecade: …magazinul moştenit de la bunicul meu, aflat la a treia generaţie. Căpătasem credibilitate, magazinul era plin de mărfuri şi totul mergea ca pe roate. Totul era bine, dar am greşit când l-am angajat pe taică-său ca vânzător şi m-am încrezut în el. Ticălosul, se prefăcea că ar fi un om serios, dar pe la spate a contrafăcut nişte documente cu măiestrie si mi-a luat tot ce aveam.

 Bineînţeles, m-am luptat la tribunal. Însă făcusem prostia de a-i încredinţa ştampilele de administraţie. Voi fi fost eu un om prea cumsecade, însă oricine-ar fi fost ar fi păţit la fel. Pentru că desigur ticălosul a lucrat mână-n mână cu un avocat răufăcător şi şi-au făcut complotul astfel încât să nu poată fi răsturnaţi în nici un fel. Se pare că încă mulţi alţii au fost înşelaţi grosolan de canalie.

 Pierzând absolut totul, m-am spânzurat. Murind, am început să gândesc astfel: nu o să mă las cu una, cu două. Îi arăt eu ce-nseamnă “după faptă, şi răsplata”. N-ar avea nici un haz să-l omor cu blesteme. O să-i bântui pe nepoţii săi şi o să le fac viaţa de mizerie.

 Şi-aşa am ajuns un spirit pierdut, dar n-aş fi crezut că fii-su e un asemenea prăpădit. Planul era ca el să administreze dibaci averea moştenită de la taică-său şi să-şi facă o familie plină de fericire şi bunăstare. Iar eu să-i prăvălesc nepoţii în fundul nefericirii. Un deznodămnânt dramatic. Şi-n mijlocul priveliştii, eu să mă-ndrept spre Ceruri. Planurile mi-au fost straşnic tulburate. Însă, în orice caz e nevoie ca el să aibă copii…”

 În avionul de întoarcere, tânărul cunoscu o femeie. Ea zicea că a făcut o călătorie prin străinătate pentru a-şi uita trecutul nefericit, iar acum se întorcea acasă. Discutară şi se-nţeleseră bine.

--Aş dori să va mai reîntâlnesc.

--Şi eu.

 Iubirea înflori, iar cei doi începură să se întâlnească deseori. Tânărul spunea:

--Când voi avea ocazia, mă gândesc să renunţ la afaceri instabile de tipul cafenelei şi să mă apuc de o meserie serioasă.

--Aşa să faci. Tatăl meu are un post de rang scăzut, dar e angajat la o mare companie. Chiar, zicea că au nevoie de cineva la serviciul de desfaceri. E posibil ca la început să fie dur, însă te vei obişnui repede, iar dacă te ţii de treabă serios, cu siguranţă că odată şi odată vei ajunge într-un post lejer.

--Dacă tu doreşti aşa, aşa voi face. Dacă vând localul, pot să cumpăr o casă mai mică. Aş vrea să traiesc în siguranţă.

--Ce om cumsecade eşti!

 Astfel, cei doi se căsătoriră, iar tânărul ajunse angajat la o companie.

 Trecură câţiva ani.

 Soţul, dând să pornească la serviciu. Mama, cu un băieţel de vreo 2 ani în braţe, zice:

--Uite, pleacă tăticu’. Să-l conducem cu bucurie!

--Tare drăguţ mai e! Nemaipomenit, abia acum simt şi eu că trăiesc, ajuns tată de familie. Şi-mi spun că trebuie să muncesc cât pot.

--Spui asta din inimă? Nu cumva spui aşa fiindcă te jenezi de mine…

--Nu mă crezi? Crezi că tot nu-l îndrăgesc de-ajuns?

--Nu e vorba de asta Doar ştii, copilul nostru, e drept că la recomandarea ta călduroasă, e conceput prin însămânţare artificială.

--Să nu mai vorbeşti de asta niciodată. E copilul tău, iar tu eşti nevasta mea. E exact cum ar fi copilul meu…

 Voiam un copil, dar doctorul consultându-mă mi-a spus că am o constituţie care nu îmi permite să fac copii. Aşa că n-am nici o nemulţumire. Pe lângă asta, va avea sigur un caracter mai cumsecade decât al meu. Copilul acesta o să creasca fără nu ştiu câte eşecuri ruşinoase şi o să aibă o viaţa ca lumea. E chiar mai bine aşa.

--Bine, bine. Ai grijă să nu faci vreun accident. Pentru mine, şi pentru copil.

--Da. Nu-ţi face aşa multe griji. Eu am un fel de zeu păzitor.

 E un fapt, spiritul bătrânului îl supraveghează de undeva, plin de aşteptări. Care însă, când se vor împlini oare?…

Traducere din limba japoneză de Victor Ieremia