Sindromul Pessoa

de Paul Doru Mugur

                                                                                                       Pentru Kimba

Mi-am închis căsuţa de email.

Astăzi este ziua de naştere a şefului şi secretarele au umplut sala de baloane colorate umplute cu heliu.

E trecut binişor de ora şase şi suntem în vinerea mare. După discursul, schimburile de felicitări, corul cu „mulţi ani trăiască!”şi pupăturile de rigoare, şeful s-a mai fîţîit niţel printre noi apoi a plecat aşa că am scos din frigider nişte whisky şi şampanie şi am început să vînăm baloanele de pe tavan cu pionezele colorate de la postituri.

În scurt timp, toată lumea se cam cherchelise. Cineva găsise un post de radio cu muzică hip-hop şi internele îşi suceau gîturile ca nişte gîşte în ritmul başilor. Brokerii se jucau de-a baba oarba printre birouri cu cravatele la ochi lovindu-se de xeroxuri şi maşinile de cafea. Sala în care lucrăm este subîmpărţită prin nişte panouri de plastic alb în cîteva zeci de celule de dimensiunea closetelor pentru handicapaţi de la Barnes and Noble.

Sunt cuant. Lucrez la firma asta din primăvara trecută. Investiţii, asigurări şi planificări financiare. Cred că ai învăţat şi tu pe dinafară reclama noastră care-ţi întrerupe filmul de sîmbătă seara cînd ţi-e lumea mai dragă: „Într-o lume de nisipuri mişcătoare suntem singura stîncă. Bazează-te pe noi, lumea întreagă o face: Atlas Investments.”

Cuant vine de la cuantificare. De cîteva ori pe lună primesc nişte fişiere cu date furnizate de statisticienii companiei, fac nişte calcule pe care le aranjez într-un model care încearcă să ţină sema de cît mai mulţi factori de risc apoi, pe baza lui, încerc să estimez fluctuaţia pieţei şi cîştigul investitorilor potenţiali. Cu puţin noroc într-o săptămînă, două,  reuşesc să-i fac şi pe brokeri să înţeleagă cum stă chestia şi să le şterg expresia de năuceală de pe faţă. Discuţiile cu ei mă fac să mă simt ca un taxidermist care încearcă să vîndă crocodili drept iepuri de casă.

„Nu pricep nimic. Modelul ăsta e o himeră. Pur şi simplu nu văd cum funcţionează.”

„Uită-te mai cu atenţie. Îi vezi acum urechile?”

„Care urechi, că astea sunt coarne toată ziua.”

„Nu sunt coarne, coarnele sunt rigide, dacă vrei, îţi fac o simulare să te convingi de supleţea lor.”

„Bine, bine, dar zi-mi şi mie de ce are şase picioare şi două capete?”

„E o variantă îmbunătăţită. Elementele astea suplimentare îl fac mai rezistent la fluctuaţiile pieţii.”

„Dar coada, coada nu e prea lungă?”

„Coada e tot şpilu. În cazul unui crash, investitorul îşi minimalizează pierderile. Înţelegi, coada îl ajută să pice în picioare, ca pisica.”

„Păi la început parcă ziceai că-i iepure!

Toată ziua brokerii mă bat la cap cu tot felul de întrebări stupide, telefonul sună ca la o casă de pariuri şi în timpul ăsta eu jonglez cu ecuaţii. O virgulă mai încoace sau mai încolo şi m-am ars. Verific de fiecare dată de zeci de ori rezultatele ca să fiu sigur că n-am greşit. Compulsivitatea este prima pe listă în kitul de supravieţuire al cuantului.

Pe post de cuanţi, la firmă, mai lucrează încă cinci flăcăi. Menţiuni speciale la olimpiadele internaţionale, absolvenţi ai facultăţilor de matematică sau fizică, doctorate, postdoctorate, cearşafuri de articole publicate în revistele de specialitate, bla-bla. Povestea noastră, spusă şi respusă de atîtea ori de reporterii de la Wall Street Journal şi de la suplimentul financiar al ziarului New York Times, e plictisitoare ca o partidă de x şi zero.

Pe la ora nouă, băutura s-a terminat şi petrecerea s-a mutat într-un bar irlandez din SoHo. Lăudăroşenia brokerilor şi fumul de ţigară sunt o combinaţie insuportabilă aşa că sub pretextul unei lucrări urgente pe care o aveam de terminat, le-am urat petrecere frumoasă şi le-am spus că eu mai rămîn puţin prin zonă.

În ultimul timp, datorită tam-tamului publicitar al noului mileniu, plouă cu proiecte. Mi se întîmplă destul de des să fac cîteva nopţi albe ca să predau la termen vreo lucrare. De cînd mă părăsise Maria cu trei luni în urmă, oricum nu mă mai aştepta nimeni acasă, aşa încît în loc să stau cu ochii pe tavan numărându-mi gîndurile negre am profitat de ocazie ca să mai lucrez puţin.

La miezul nopţii am închis Mathlabul şi m-am conectat la internet.  Mi-am verificat din nou emailul. Trebuie să-mi curăţ zilnic inboxul de junk. „Eşti fericit cu dimensiunile penisului tău? Clickează aici şi vei cîştiga patru-cinci centimetrii, ga-ran-tat. Proiectul nostru de lărgit penisul are cele mai competitive preţuri şi toate comenzile sunt confidenţiale. O vei face să explodeze de plăcere.” „O noapte cu mine îţi va schimba viaţa. Îndrăzneşte. Sunt caldă şi umedă. Te aştept.” Am intrat pe un sit de chaturi. M-am plimbat prin mai multe camere dar toate discuţiile erau identice, sex, sex şi iar sex, la ora asta netul era plin de oameni singuri care se masturbau cu mîna pe mouse. Ăia din Neolitic măcar se antrenau ca să facă focul. Globalizare tehnologie, sloganurile astea imbecile. O planetă întreagă ejaculînd la unison. Ce să fac? Să stau? Să plec? Unde să mă duc la ora asta? Am de ales între două table de şah. Pe cea de afară aleargă în zig-zag taxiuri galbene şi urlă în continuu sirenele salvărilor şi ale maşinilor de poliţie. Pe cealaltă, din calculator, frustrările defilează cu viteza pe care le-o permite modemul. Am dat cu banul. Mi-a căzut internetul aşa că m-am decis să mă mai culturalizez puţin. Am intrat pe napster şi mi-am downladat cîteva MP3-uri cu Miles Davis, apoi m-am dus pe ebay, situl de pe care poţi să cumperi şi să vinzi orice-ţi trăzneşte prin cap. Cărţile erau a treia categorie, după artă şi antichităţi. Pe pagina de ficţiune, coperţile erau scanate una sub alta, şi dînd click pe ele puteai să citeşti şi o scurtă descriere a conţinutului. Mi-a atras atenţia o copertă cu un om la costum, cravată şi pălărie aşezat la o masă în faţa unei ferestre deschise prin care se vedea marea şi o barcă cu pînze. Omul citea. În spatele lui, se găsea probabil o oglindă  pentru că fusese desenat şi din spate. Cartea era o colecţie de proză a unuia, Pessoa. În review era specificat că tipul fusese un excentric care-şi crease vreo optzeci de alteregouri fiecare cu numele, profesia şi hachiţele lui. Sub pretextul acestor aşa zise heteronime, Pessoa inventase diferite stiluri conform idiosincraziilor  fiecăruia dintre personajele sale imaginare. Ricardo Reis, de exemplu, era un doctor epicurean care scria ode inspirat de Horaţiu, Alvaro de Campos era inginer naval şi un admirator pătimaş al lui Whitman iar Alberto Caeiro era un simplu păstor, dar ceilalţi doi îl considerau maestrul lor în arta de a trăi şi de a scrie. Fernando Pessoa, omul care a năpîrlit optzeci de măşti. De ce să aştepţi de la alţii ceea ce-ţi poţi oferi singur? Pessoa e primul care s-a prins de fază. O idee simplă şi eficace. Oul lui Columb. De fapt, poate că asta şi este funcţia secretă a internetului. Poate că la fel ca puştiul din „Prinţ şi cerşetor” folosisem sigiliul ca să spargem cu el nuci. Te-ai gîndit vreodată că internetul ar putea fi embrionul unei minţi pe cale să se nască? Ce-ai spune dacă este vorba chiar despre mintea ta sau mai exact despre nenumăratele rutine şi subrutine care o compun? Dă-le încolo de chaturi şi discuţii cretine. Nu comunicarea cu ceilalţi este ţelul. Tu, tu eşti ţelul. Prin internet poţi afla despre tine lucruri pe care nici un psihanalist, oricît de abil nu le va scoate vreodată la lumină. Numai faţă de tine poţi fi sincer pînă la capăt. Internetul este catalizatorul ideal, sala balului mascat. N-ai decît să te convingi şi singur. Pentru asta ai nevoie de un calculator şi o conecţie suficient de rapidă ca să nu te plictiseşti aşteptînd să-ţi sosească mesajele pe care ţi le vei trimite singur. Setarea unui e-grup am făcut-o exact în cinci minute. Crearea şi înregistrarea pe e-grupul Pessoa a celor cîteva zeci de adrese de email nu mi-a luat nici ea prea mult. Noaptea era abia la început. Avea să dureze cinci luni şi jumătate.

Latin_lover: Sunt pterodactilul din tine, fiinţa solzoasă cu aripi de piele care l-a halit pe strămoşul strămoşului tău acum 75 de milioane de ani.

Cîinele_lui_Pavlov: Şi a avut gust bun? Nu ai făcut indigestie?

Melody: All we need is love..Fără muzică, lumea este o casă de nebuni.

Cucurigu: Cucurigu!

Gourmande: Dulceaţă de trandafiri, în orice gust poţi regăsi gustul dulceţii de trandafiri.

Clickonit: Îţi aminteşti cînd ţi-ai prins mîna în uşa de la maşina lui Lise? Sunt unghia ta neagră de la degetul mare de la mîna dreaptă, m-ai şi uitat?

Sympatico: Prima regulă a diplomaţiei: să nu spui niciodată nimic ce interlocutorului tău nu-i face plăcere să audă.

Mnemotehnicus: Ordonezi totul: a înaintea lui b, b înaintea lui c, a înaintea lui c, cum de putem ţine minte ordinea? Cum de nu ni se amestecă totul în cap, deodată? Ceea ce suntem, ceea ce am fost…Dar ce suntem şi ce am fost? Doar lucrurile pe care ni le mai amintim…Suntem ceea ce ne amintim că suntem…Iei pachetul de cărţi de joc în mînă, le amesteci bine de tot…Les jeux sont faits…Rien ne va plus…Şi iată, brusc, apare altul. Alter Iago?

Alter_Iago: Se gîndea atît de intens la el însuşi încît faţa i se acoperise cu imaginea lui ca un ecran pe care este proiectat un film de groază.

Musca_din_borcan: Poţi înţelege pînă la intensitatea durerii retinei zgîriate cu un ac înroşit în foc că asta este pură masturbare intelectuală?

Sympatico: A doua regulă a diplomaţiei: cînd cineva te întreabă ceva ce nu vrei să răspunzi, replică-i: de ce mă întrebi asta?

Dada: Explozii, fulgere, scintilaţii, clipiri şi dezlipiri,

                 ciocniri, starturi, clocote şi erupţii, atingeri, contopiri,

    retezări, iluminări, salturi, tîrîşuri, rostogoliri,

                              dezmembrări, dezmierdări, împietriri, despletiri, încercuiri,

             clarificări, clasificări, definiţii, remuşcări,

Montagnerusse: Cuvintele, ca şi numerele, au elasticităţi diferite, cuvîntul „macaz”, de exemplu, este zgrumţuros ca un 4 turnat în beton pe cînd cuvîntul „bufniţă” este moale şi pufos ca numărul π.

Okinoki: Ochii bărbaţilor, ochii femeilor, ochi galeşi, ochi languroşi, ochii voalaţi ai arăboaicelor, ochii cu sprîncene groase ai grecoaicelor, ochii maliţioşi ai franţuzoaicelor, ochi în pămînt, ochi spre cer, ochi care te privesc dar nu te văd, ochi care te văd dar nu te privesc, ochi care imploră, ochi care ordonă, ochi care te cîntăresc, ochi care te dispreţuiesc, ochi care te aprobă, ochi de culoarea mierii şi a oceanului, ochi de culoarea bradului şi a tutunului uscat, ochi de oţel, ochi de lemn.

Gourmande: Anşoave, în orice gust poţi regăsi gustul de anşoave.

Bebe: Gaga, gaga, cîh, cîh, mama, `eau mama, `ue  mama, mamaaaa!

Melody: Love, love in the starlit hour...Pune-ţi căştile de la walkman şi uită de toate!

Okinoki: Ochi ca doi delfini, ochi în care te pierzi ca într-un labirint infinit, ochi de care te izbeşti ca de un zid de beton, ochi neclintiţi ca ai statuilor, ochi nervoşi ca ai nevăstuicii, ochi tacticoşi, ochi belicoşi, ochi care au privit toată viaţa cîmpia, ochi cu gene lungi răsucite la vîrf, ochi fără gene, ochi oblici în sus, ochi oblici în jos, ochi rotunzi ca ai păsărilor, ochi care nu au văzut niciodată nimic, ochi deschişi, ochi mijiţi, ochi de copil, ochi severi, ochi ascultători, ochi revoltaţi, ochi sinceri, ochi, mii de ochi, zeci de mii de priviri.

Alifie: Toate pleoapele sunt identice.

Latin_lover: Să fii beat de iubire, să visezi ochi, glezne, voci, să te perpeleşti noapte de noapte cu carnea tremurînd de dorinţă să fii cu ea, să fie cu tine, atît de ridicol, ce bătaie de joc sinistră, ce teatru obscen, nebun rostogolindu-ţi ochii ca pe cireşele de la jocurile mecanice, atîtea oftaturi înăbuşite, atîtea scheme, atîtea statageme pentru ce? Pentru cine? Să o săruţi? Să o mîngîi? Să o penetrezi? Să o umpli de lichidele tale vâscoase? Să o muşti, să o biciuieşti, să o ucizi, să te ucidă, să te laşi tăiat în bucăţi, ars de viu, sfîrtecat, pentru cine, pentru ce? Ce oroare, ce coşmar fără sfîrşit, asta înseamnă să fiu viu? Sunt în erecţie deci exist.

Cucurigu: Cucurigu!

Mnemotechnicus: Pentru oameni timpul este dorinţa nedefinită de a ajunge la echilibrul pe care doar universul îl are.

Cîinele_lui_Pavlov: Hai nu mă înnebuni! Serios? Să ştii că de aia nu-mi amintesc niciodată unde mi-am pus ochelarii.

Alter_Iago: Îmi casc gura cît pot şi mă uit în oglinda de deasupra lavaboului, mă apropii mai mult de oglindă, oglinda se abureşte, văd ca prin ceaţă, limba ca un animal sechestrat în cuşca de metal şi os a dinţilor şi undeva în spate tremurînd delicată şi umedă o bucăţică lucioasă de carne: omuşorul: mă fascinează această imagine, această poartă către interiorul meu, îmi imaginez saliva curgîndu-mi pe jgheabul scurt al traheei, apoi alunecînd la vale în burlanul esofagului, apoi bîldîbîc căzînd printr-un orificiu ca o floare carnivoră în cada acidă a stomacului, care se deschide ritmic apoi ghiogîrţ, ghogîrţ, mai la vale mai la deal, mai încoace, mai încolo, lichidul se scurge în sistemul de conducte al intestinelor, ca într-un tobogan acvatic în care pe măsură ce avansează începe să miroasă din ce în ce mai urît apoi bleah, bleah, cîh, cîh prin întunericul păstos, pînă în haznaua rectului.

Bebe: Caca maca baca.

Montagnerusse: Calculul este o chestiune de echilibru. Toate ecuaţiile se rezolvă în urechea internă. Semnul egal este cumpăna balanţei iar termenii constanţi sunt greutăţile de pe talere. Dificultatea constă în aprecierea intensităţii forţei gravitaţionale care variază în funcţie de granulaţia spaţiului în care are loc măsurătoarea.

LadyD: Moarte port moarte ţărm, moarte acolo unde nu ajunge nici un sunet acolo de unde nu răzbate nici o culoare, moarte tărîm întunecat, atît de lină atît de calmă, moarte ca un orgasm pe care îl simţi apropiindu-se şi începi să ţipi şi să te zbuciumi şi îţi muşti buzele pînă la sînge, moarte albă, moarte noapte fără sfîrşit, respiraţie suspendată, moarte.

Cîinele_lui_Pavlov: Coană mare, ai dat în mintea copiilor, te dai cu ruj în coasă, ai?

Alifie: Ce pielea mea să te aştepţi de la o blondă?

Sympatico: A treia regulă a diplomaţiei: nu refuza niciodată laudele celorlalţi.

Musca_din_borcan: Te agăţi de ideea că ar exista o ieşire ca un beţiv care se sprijină pe umbre.

Clickonit: Mrdat, azi dimineaţă am văzut doi porumbei făcînd dragoste: mrdat. Porumbiţa stătea pe vine şi nu scotea nici un sunet. Porumbelul înfoiat desupra ei, după asta porumbiţa încerca să-l ciugulească. Porumbelul după un minut de învîrtit ţanţoş a zburat în altă parte.

Montagnerusse: Vertij...te rostogoleşti...te învîrţi...fandezi...o piruetă...două...trei. Care e stînga şi care e dreapta?

Cîinele_lui_Pavlov: Măi sămînţă de zăpăceală, stînga taie şi dreapta primeşte.

Urecheastângă: Mă îndrăgosteam de voci auzite o singură dată la telefon şi dădeam telefoane la întîmplare pentru a descoperi noi voci, găseam zeci de pretexte pentru a convinge posesoarea sau posesorul vocii să nu se oprească din vorbit, să continue să rostească orice nimicuri fără importanţă doar ca să continui să mă scald în rîul de silabe al vocii, doar ca vocalele să continuă să se izbească de consoane ca de nişte stînci submarine, să se răsucească în bulboane neaşteptate, să salte jucăuşe sau să cadă în cascade ameţitoare, o frenezie de colecţionară mă făcea să caut şi să ascult vocile cele mai bizare sau cele mai comune cu putinţă, voci de actori morţi de mult din filme de arhivă, vocile dictatorilor de mucava, voci de zarzavagii şi de vînzători de îngheţată, voci de comentatori sportivi, voci de preoţi, orăcăitul nou născuţilor.

Clickonit: Am înţeles în fine ce găseam dezgustător la punct şi virgulă. Azi dimineaţă un punct şi virgulă din căcat verde-maron, opera unui cîine şi a unui stăpîn grăbit care a riscat amenda de o sută de dolari: curăţaţi după cîinele vostru!

Mnemotehnicus: Aşa trebuie gîndit despre lumea asta trecătoare: o stea în zori, o bulboană în rîu, un fulger într-un nor de vară, o lampă care pîlpîie, o fantomă, un vis.  

Urecheastângă: Vocile de ceară ale muribunzilor, vocile de la megafoanele din gări, vocile plescăite ale indienilor şi vocile clinchenite ale chinezilor, vocile de peltea ale arabilor şi cele de nuci sparte ale nemţilor, icnetele japonezilor, ţurţurii din vocile inuiţilor, eram înduioşat uneori pînă la lacrimi de voci ale căror semnificaţie mi-era perfect străină dar în care intuiam o nostalgie faţă de stări imposibil de exprimat de către cuvinte. Vocile trăiau, erau vii, tremurau, vibrau şi pulsau într-un ritm al lor, ascultînd vocile oamenilor mi se părea uneori că disting dincolo de ele sufletul ventriloc al lumii, esenţa sonoră a vieţii.

Dada: dorinţe, invenţii, decepţii, labirinte, eşapamente,

                    urlete, oglinzi, murmure, nopţi, pîlpîiri,

                              dimineţi şi apusuri, cîntece de leagăn,

                                                        scuze, amînări, interjecţii,

                                                                 gafe, rugăminţi, escaladări,

                                                                                          asedii şi renunţări,                                                                                                        

Onirikon: Cifre, cifre, cifre, alţi oameni visează culori, imagini, aventuri: eu am visat întotdeauna doar cifre, cifre, cifre şi cifrele mi-au adus tot ce-ţi pot oferi cifrele: o viaţă lipsită de griji, o viaţă uşoară şi curată ca un fulg de zăpadă.

Montagnerusse: Orbit de văz, surzit de auz, aguezat de gust, anosmizat de miros, anesteziat de tact, singur martor al insensibilităţii mele este vertijul.

Gourmande: Gogonele murate, în orice gust poţi regăsi gustul de gogonele murate.

Latin_lover: Plaja de la nudişti şi trupurile femeilor întinse la soare, fascinaţia în faţa crăpăturii păroase din care ieşea o aţă roşie, Laura şi limba ei aspră, cînd mi-a băgat-o în gură de uimire era să cad de pe gard, buzele roşii ale Georgetei, prima revistă porno, vulturul albastru tatuat sub ficatul Martinei, coapsele de centaur ale Isabelei, Nataşa care citea Dostoievski în timp ce o sărutam pe gît, cealaltă Isabelă şi dragostea în picioare din ocean, Veronica şi pubisul ei catifelat, micuţa Linda şi orgasmele ei comiţiale, toate femeile pe care le-am privit în ochi, toate femeile care m-au privit în ochi, toate corpurile pe care le-am dezbrăcat, toate mîinile care mi-au pus mîna pe păr, pe ceafă, pe piept, care mi-au mîngîiat coapsele şi sexul, suedezele care făceau monokini pe plajă şi erecţia beantă pe deasupra marginii de la slip şi lichidul cleios şi ceilalţi care rîdeau cînd m-am întins cu burta pe nisipul încins: „Măi, nea sondor, să ne anunţi şi pe noi, cînd dai de petrol!”.

Bebe: Baba bebe bubu.

Odoros: Parfumul pădurii de liliac şi parfumul sărat al dimineţilor la mare, parfumul castanelor coapte şi al zăpezii proaspete, mirosul de păcură al marfarurilor şi mirosul de miez de lemn alb, mirosul de sacîz şi mirosul de aburi din baia turcească, mirosul subţiorilor de cal şi al cărţilor vechi.

Dada:        execuţii,

amprente şi naufragii,                                                                                               imitaţii,                                     garanţii şi cascade,

curcubee, nori,                                 tombole,

premoniţii, resentimente,

                 evadări şi înjurături,

                                                      mlaştini, tobogane,

păienjenişuri,                      lacrimi,                       

                                                                                                       tautologii,

                 prestidigitaţii,        baloane de săpun,

                                                          bărci de hîrtie, fluturi,

fanioane,                         

flăcări, scîntei şi urne de cenuşă,

Musca_din_borcan: Omul cu unsprezece dimensiuni de căldură, apăsare, răceală, culoare, formă, sunet, ameţeală, miros, gust, gol şi plin, Golemul alcătuit din senzaţii, emoţii, sentimente, imaginaţie, voinţă şi memorie: o pară de foc în care vin continuu impulsuri şi din care pornesc continuu gesturi. Un hiperspaţiu de vibraţii abstracte. În mijlocul lui pulsează chiar inima minţii tale, sufletul pîlpîitor din centrul vietăţii care eşti. Prezentul infinit, vertical, chiar acum, chiar aici.

Cîinele_lui_Pavlov: Aha, acum totul e clar ! Şi eu care credeam că am scăpat de purici.

Mnemotehnicus: Se ia gena care codează spideroza, proteina responsabilă de flexibilitatea şi rezistenţa firului de paianjen, care este cu mult mai puternic decît cel mai puternic oţel, şi se introduce în genomul de capră. Se recoltează apoi laptele caprei şi se face brînză. Brînza aceasta este un izolator excelent şi reprezintă materialul de construcţie al viitorului.

LadyD: Colecţionez victorii, entuziasme, dezamăgiri, eşecuri, iluzii, nelinişti, resemnări, speranţe, regrete. Pentru informaţii suplimentare scrieţi vă rog la adresa: ladyd@nevermore.com

Gourmande: Gustul amărui este o ficţiune.

Onirikon: Azi dimineaţă am realizat că în timp ce visez, pot să văd lumea din mai multe unghiuri simultan. Eram din nou elev în şcoala generală şi ne controlau la uniformă. Cînd am ajuns în faţa învăţătoarei, o doamnă înaltă cu coc şi ochelari, aceasta m-a admonestat că nu am cravată. M-am privit din faţă, eram îmbrăcat într-un tricou albastru, jucasem baschet, cămaşa şi cravata le îngrămădisem în ghiozdanul din mîna stîngă şi în acelaşi moment m-am văzut şi din spate. Ceafa mea era tunsă pierdut ca la un recrut şi pe gît, în partea stîngă, aveam o aluniţă mică şi roşie ca un pui de buburuză care a început să zboare. Găr-gă-ri-ţă, ri-ţă...

Odoros: Mirosul de urdă şi mirosul pulpei de strugure, mirosul de metal încins şi cel de cetină, mirosul de smirnă, mirosul cîmpurilor de lavandă şi al ploii de primăvară, mirosul de flori de tei şi cel de gutuie, mirosul de lapte de vacă proaspăt, mirosul de ştevie, mirosul de naftalină şi de petrosin, mirosul de var, mirosul de clei, mirosul florilor de portocal, mirosul mustului proaspăt şi al pîinii scoase din cuptor.

Dada:   insule, promontorii şi estuare, sincope, rejecţii, ezitări,

                comete, planete, girafe, graffitti, curiozităţi, ironii,

                  poticneli, slalomuri, şotroane, şarade, fanfare,

                     fundături, alintări, rînjete, cîrje, neoane,

                        măşti, ornitorinci şi extinctoare,

                            fisiuni, fuziuni, ombilice,

                                pleoape şi clipoceli,

                                          coride,

                                  copulaţii, zăpezi,

                            secerişuri, farse, etimologii,

                      frisoane, fotografii, delire, avalanşe,

                   declaraţii, revoluţii, coşmare, reclame,

          licitaţii, scurtcircuite, căderi, toate aceste clipe tatuate....

Cucurigu: Cucurigu! Cucurigu!

Cîinele_lui_Pavlov: Nesimţitule, ieşi imediat afară! Mîine dimineaţă să te prezinţi cu părinţii la şcoală!

Dada: Toate aceste clipe tatuate de gînduri, idei aglutinate şi fragmentate, intersecţii de sentimente şi impulsuri şi reţineri, toate aceste clipe zburînd una peste cealaltă, pe lîngă cealaltă, în cealaltă, toate aceste coktailuri amestecate în frapiera creierului meu, lumina îmi desenează pe retină cadrul ferestrei, fereastra mi se deschide în cap şi gîndurile îşi iau zborul prin ea ca un roi zbîrnîitor de albine, surfez pe muchia clipelor ca un skydiver pe o pală de vînt, nemişcat în ochiul ciclonului afirm că exist şi instantaneu realizez că am folosit verbul la un timp greşit, tocmai persistenţa acestei greşeli îmi creează iluzia unei cauzalităţi profunde, tocmai în această nostalgie a coerenţei şi, în acelaşi timp, în suprimarea oricărei nostalgii stă întrebarea-soluţie: a fi şi a nu fi.

Alifie: Am spus-o mereu. Extremele se ating. Cînd pun mîna pe ceva prea fierbinte sau prea rece, pielea mea, mă doare exact la fel.

Discuţiile pe e-groupul Pessoa au continuat tot restul primăverii şi apoi întreaga vară timp în care am dormit acasă pe apucate. Îmi cumpărasem un laptop hiperbazat cu conecţie prin satelit şi acum puteam să intru pe net şi din autobuz sau de pe toaletă.

Dimineaţa primul lucru pe care-l făceam cînd  mă trezeam era să-mi verific emailul şi să încarc un nou mesaj pe e-group. Uneori chiar înainte să mă spăl pe dinţi.

Vara e anotimpul cel mai bun pentru investiţii. Oamenii sunt în vacanţă şi au timp să viseze. Permutaţii de şase luate cîte şase: maşini de colecţie, căsoaie la ţară, yachturi, bimotoare şi călătorii, asta bineînţeles după ce şi-au văzut odraslele graduînd de la Harvard sau Yale. Agenţii noştri le vînd tot felul de planuri care mai de care mai fanteziste. Cînd e foarte cald afară, imaginaţia se dilată şi buzunarele se contractă.

Lucram aproape în fiecare week-end  şi tot timpul liber mi-l petreceam pe grupul meu de discuţii. Jocul de-a mine însumi devenise adictiv. Colegii mă priveau cu suspiciune.

„Salut”, „Salut” „Ce mai faci?” „Bine, dar tu?” „Şi eu la fel.” „La revedere.” „La revedere.” Cam la asta se reduceau, în esenţă, discuţiile noastre extra-profesionale. Zelul meu fusese remarcat de către cei din conducere şi eram dat adesea ca exemplu de conştiinciozitate. Îmi măriseră salariul şi urma să devin cuant manager. Pe de altă parte, cu cît lucram mai mult după program, cu atît numărul participanţilor de pe e-grupul Pessoa creştea şi relaţiile dintre ei deveneau din ce în ce mai complexe. Mintea mi se transformase într-o termitieră în care descopeream zilnic nivele şi ramificaţii noi. Procesul de pixelizare părea infinit. Generam adrese de email cu frenezia cu care Chaplin învîrtea la şuruburi în „Timpuri moderne”. Fiecare tendinţă, fiecare gest interior se individualiza imediat într-un nou personaj care căpăta un nume separat. Discuţiile dintre personaje deveneau din ce în ce mai scurte reducîndu-se la simple interjecţii sau onomatopee. La un moment dat, cînd numărul adreselor de email trecu de cîteva sute, avu loc o transformare radicală.  Fiecare cuvînt din mesaje deveni la rîndul lui un personaj. Toate conceptele, toate noţiunile, toate categoriile abstracte dispărură. Nivelul zero. Stenografie mentală. Comunicam într-un fel de proto-chineză fără verbe, conjuncţii sau prepoziţii. Toate cuvintele erau acum substantive proprii. Nu mai gîndeam decît cu majuscule. Fiecare cuvînt-personaj avea dreptul la replică într-o democraţie absolută. Dialogul se transformase într-un joc de domino în care odată rostit un nume, cuvîntul-personaj respectiv intra în discuţie adăugînd o nouă buclă în lassoul de mesaje, şi aşa mai departe.

Îmi venea din ce în ce mai greu să fac calcule. Aveam momente în care chiar şi cele mai elementare operaţii aritmetice erau un chin. Cum se putea ca doi şi cu doi să facă patru cînd nu exista decît un singur Doi cu acest nume?

În săptămâna de după Labor Day îmi amintesc că am dormit acasă doar vreo două nopţi şi tot weekendul am lucrat. Cu mare dificultate, luni seara pe la zece jumătate terminasem poiectul pe care îl aveam de predat a doua zi aşa că am intrat pe Pessoa. În noaptea aceea nu cred că am dormit mai mult de o oră. La nouă fără un sfert, cînd primul avion a lovit turnul, eram pe internet. O voce metalică ne-a spus să nu intrăm în panică. „Staţi la locurile voastre. Nu plecaţi, nu se va întîmpla nimic.” Turnul s-a zguduit din toate încheieturile dar mi-am zis că nu are nici un sens să mă agit. Modemul se blocase dar m-am reconectat la internet folosind conecţia prin satelit a laptopului. La a doua explozie, cînd al doilea avion a lovit turnul vecin, îmi amintesc că am auzit nişte ţipete. Mai rămăseseră vreo trei ore pînă cînd urma să-mi predau lucrarea aşa că mi-am continuat netulburat solitaire-ul. Cînd a căzut turnul din sud, în urma seismului care i-a urmat, pereţii despărţitori dintre celule s-au prăbuşit. Toată sala s-a umplut de praf şi cioburi. M-am ridicat de la birou şi am privit în jur. De obicei, capetele colegilor mei răsăreau ca nişte popîndăi pe deasupra panourilor de plastic, dar acum nici ţipenie de ei. Toată lumea plecase. Mi-am închis laptopul, l-am luat sub braţ şi am ieşit pe hol. Am chemat liftul. Din cele opt ascensoare, doar trei mai funcţionau. Una dintre uşi s-a deschis. Înăuntru erau două femei cu feţe crispate. Am urcat. Liftul a luat-o din loc. Femeile tăceau fără să mă privească. Deodată, liftul s-a oprit. Cifrele de deasupra uşii indicau că ne aflam la etajul nouă.  Am apăsat pe mai multe butoane fără nici un rezultat. Liftul nu se mai clintea. Am tras butonul roşu care activa alarma şi am zis: „Nu Panică. Buton Ajutor.” Femeia mai în vîrstă, o grăsană cu părul roşcat, îmi replică cu o voce ascuţită: „Dumnezeule, cum vorbeşte, am rămas blocaţi în lift cu un robot! Hei, Domnule E.T., pe ce lume trăieşti? Nu vezi că turnul din sud a căzut? Dacă nu ieşim de aici imediat am încurcat-o!”

Cealaltă, o brunetă scundă, izbucni în plîns. Am apăsat butonul de deschidere al uşilor. Uşile s-au întredeschis. În faţa noastră se găsea un perete cenuşiu. Eram blocaţi între etaje. Femeia roşcată scoase un ţipăt isteric. „Ajutor, ajutor, salvaţi-ne!” apoi se repezi la zid şi îşi înfipse unghiile în el, rîcîind frenetic. Bruneta îşi scoase şi ea pantofii şi începu să bată cu tocurile în perete. Tocurile aveau vîrfuri metalice şi la fiecare lovitură lăsau în perete găuri rotunde. Femeia roşcată îmi spuse. „Ce stai să te uiţi aşa? Laptopul, ia dă-mi încoace laptopul.” „Conexie Imposibilă. Ecranare.” Femeia mă privi cu milă şi îmi spuse. „Tu crezi că de conexii ne arde nouă acum?” I-am întins laptopul. Femeia îl apucă cu două mîini, îl ridică deasupra capului şi îl izbi cu forţă de zid. Laptopul se făcu ţăndări şi în perete apăru o spărtură cam cît o minge de tenis.  „Sper că n-o să plîngi acum după el!” Nu i-am răspuns. Totul părea un vis urît. De ce nu mă trezeam, naibii, o dată? Soneria deşteptătorului probabil se defectase. Încurajat de femei, am început să ciocănesc cu talpa adidasului într-un ciob de ebonită şi să lărgesc spărtura. Într-un  sfert de oră eram cu toţii pe culoarul etajului nouă. Lifturile nu mai funcţionau şi, oricum, nu ne-am mai fi urcat în ele. Am deschis o uşă pe care scria „Exit”. Pe pereţi erau aprinse nişte becuri roşii de avarie. Am coborît pe o scară plină de oameni care urlau. Brusc, pentru prima oară, mi s-a făcut frică. Am simţit cum îmi înţepenesc muşchii feţei şi cum, literalmente, mi se zbîrleşte părul pe ceafă. Toate zecile de fragmente ale puzzlelui cu care mă jucasem cu o jumătate de oră înainte s-au risipit ca nişte frunze uscate. Ce se întîmpla cu mine? Ce se întîmpla cu lumea? Unde mă aflam? Sosise, oare, apocalipsa? Am coborât scările împins de cei din spate. Cînd am ajuns la parter, holul era plin de fum înecăcios. Mirosea groaznic a plastic şi a carne arsă. Ochii îmi lăcrimau. Tuşeam. Am vomitat de cîteva ori. Eram pe punctul să leşin cînd, deodată, m-am simţit apucat de braţ. Omul care m-a tras spre ieşire avea pe cap o cască de pompier pe care era fixată o lanternă. Cînd am ajuns afară, mi-a indicat o direcţie şi mi-a spus: „Fugi într-acolo!”. M-am întors să-i mulţumesc dar el dispăruse deja înapoi, în clădire. Am început să alerg prin pîcla deasă şi, după cîteva minute, un zgomot infernal aproape că mi-a spart timpanele. Şocul cutremurului m-a azvîrlit la pămînt şi o ramură de copac m-a izbit peste piciorul stîng. 

Sunt aproape doi ani de atunci. Cînd stau prea mult în picioare începe iar să mă doară genunchiul. Chirurgii au făcut o treabă bună dar cu ligamentele astea transplantate e la fel ca şi cu maşinile de ocazie: nu ştii niciodată cînd te lasă.

După o săptămînă de la operaţie am fost externat. Pe screen saverul creierului meu nu mai apăreau decît două cuvinte: „Fugi într-acolo!”. Auzeam oamenii vorbind dar vocile lor se pierdeau undeva în gaura neagră care-mi înghiţise mintea. Mă simţeam ca o cochilie din care melcul plecase hai-hui. Din lipsă de activitate, e-grupul Pessoa şi toate sutele de adrese de email au fost, treptat, şterse de către administratori.

Fără Kimba aş fi fost poate şi astăzi un zombi. Kimba este un cîine lup cu urechi lungi şi atente. Tăcut, sensibil şi inteligent. Kimba nu poate să vorbească dar privirea lui valorează pentru mine mai mult decît un milion de cuvinte. Priveam în gol, cu braţele căzute pe lîngă corp. Cîinele s-a apropiat de mine. Şi-a lipit botul de mîna mea stîngă şi mi-a lins-o. Am început să plîng. Cineva a pornit din nou sonorul. Imaginile de pe retină au recăpătat sens. Mă aflam într-un cort de pînză înconjurat de cadre medicale, poliţişti, pompieri şi cîini dresaţi pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în stare de şoc. Am mîngîiat cîinele pe cap. Kimba a lătrat o singură dată, scurt.

Am ieşit afară. Eram pe malul stîng al Hudsonului. Peste rîu pluteau cîteva fîşii subţiri de ceaţă şi ceasul Colgate de pe malul celălalt arăta ora cinci şi un sfert. Pe autostrada de vest era un du-te vino continuu de camioane şi basculante care treceau pline cu oameni îmbrăcaţi în salopete şi se întorceau încărcate cu moloz şi fiare rupte.  Pe margine, trecătorii scandau ovaţii de încurajare. Steguleţe, claxoane, aplauze. Frunzele copacilor erau acoperite de un praf fin de culoarea cenuşei. Am privit înspre capătul insulei. Deasupra blocurilor adăsta un nor uriaş cu o coadă de fum care pornea de undeva dintre zgîrie nori. Statuia libertăţii era încă la locul ei. De aici avea aspectul unui soldăţel de jucărie mic şi coclit. M-am îndreptat spre chei şi m-am aşezat pe o bancă cu faţa spre rîu. Luni în şir, un om stă pe scaun în faţa unui ecran pierdut între ecuaţii şi sutele de configuraţii ale unui caleidoscop delirant. Deodată, e-babelul se prăbuşeşte. Contorul e readus la zero. Press reset and restart. Am privit spre apele verzi-maronii ale rîului. Deasupra Hudsonului un stol de porumbei făcu un viraj brusc şi pentru o clipă aripile lor sclipiră în soare. O pală de vînt aduse un miros de instalaţie electrică arsă. Sirena unei maşini de salvare ţipă undeva, aproape. Viaţa este cel mai tare drog.

După vreo lună am fost invitat la televizor împreună cu Mary-Jane şi Emma,  cele două femei din lift, să povestim cum se poate ieşi dintr-un ascensor folosind  o pereche de pantofi cu toc, un laptop şi un adidas. Emisiunea a fost retransmisă şi pe Discovery, poate ai văzut-o şi tu. Inginerii care au proiectat zidurile de la casa liftului s-au cam atacat dar noi le suntem profund recunoscători pentru că au făcut pereţii aşa de subţiri. Doi-trei inci în plus şi am fi dat colţul la fix.

Departamentul de pompieri din New York este organizat în nouă divizii, patruzeci şi nouă de batalioane, două sute trei maşini de pompieri, o sută patruzeci şi trei de companii de scări de evacuare, cinci unităţi de ajutor, şapte escadroane, trei şalupe de intervenţii, o unitate de materiale inflamabile şi multe alte grupuri specializate.

Am încercat fără succes să îmi amintesc vreun amănunt care să mă ajute să-l identific pe salvatorul meu.

Vîrful insulei este protejat de batalionul numărul unu care conţine patru maşini de pompieri şi trei camioane. A fost prima unitate de pompieri pe care am vizitat-o. Am trecut pe rînd pe la  „Tigers” cum îşi spun cei de la unitatea numărul şase, apoi pe la „Stately Duane Manor”, pe la „Ten House”, pe la „Wall Street” şi pe la toate celelalte unităţi de pompieri din sudul Manhattanului. Toţi pierduseră unul sau mulţi fraţi, cum îi numeau ei pe colegii dispăruţi. Auzind întrebarea mea ridicau din umeri abătuţi. „Ar putea fi oricare dintre noi”, îmi răspundeau.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001 la World Trade Center au murit trei sute patruzeci şi trei de pompieri. Le-am privit fotografiile atît de des, le-am repetat numele de atîtea ori încît, la un moment dat, într-o dimineaţă, am realizat că le-am învăţat pe toate pe de rost. Trei sute patruzeci şi trei de cuvinte dintr-o limbă moartă..

Joseph Agnello, Brian Ahearn, Eric Allen, Richard Allen, James Amato, Callixto Anaya Jr. , Joseph Angelini, Joseph Angelini Jr., Faustino Apostol, David Arce, Louis Arena, Carl Asaro, Gregg Atlas, Gerald Atwood, Gerald Baptiste, Gerard Barbara, Matthew Barnes, Arthur Barry, Steven Bates, Carl Bedigian, Stephen Belson, John Bergin, Paul Beyer, Peter Bielfeld, Brian Bilcher, Carl Bini, Christopher Blackwell, Michael Bocchino, Frank Bonomo, Gary Box, Michael Boyle, Kevin Bracken, Michael Brennan, Peter Brennan, Daniel Brethel, Patrick Brown, Andrew Brunn, Vincent Brunton, Ronald Bucca, Greg Buck, William Burke Jr., Donald Burns, John Burnside, Thomas Butler, Patrick Byrne, George Cain, Salvatore Calabro,  Frank Callahan, Michael Cammarata, Brian Cannizzaro,  Dennis Carey,  Michael Carlo,  Michael Carroll, Peter Carroll, Thomas Casoria, Michael Cawley,  Vernon Cherry,  Nicholas Chiofalo,  John Chipura,  Michael Clarke, Steven Coakley , Tarel Coleman,  John Collins,  Robert Cordice,  Ruben Correa,  James Coyle, Robert Crawford, John Crisci, Dennis Cross, Thomas Cullen III, Robert Curatolo, Edward D'Atri, Michael D'Auria, Scott Davidson, Edward Day, Thomas DeAngelis, Manuel Delvalle, Martin DeMeo, David DeRubbio, Andrew Desperito, Dennis Devlin, Gerard Dewan, George DiPasquale, Kevin Donnelly, Kevin Dowdell, Raymond Downey, Gerard Duffy, Martin Egan, Michael Elferis, Francis Esposito, Michael Esposito, Robert Evans, John Fanning, Thomas Farino, Terrence Farrell, Joseph Farrelly, William Feehan, Lee Fehling, Alan Feinberg, Michael Fiore, John Fischer, Andre Fletcher, John Florio, Michael Fodor, Thomas Foley, David Fontana, Robert Foti, Andrew Fredericks, Peter Freund, Thomas Gambino Jr. Peter Ganci, Jr.,  Charles Garbarini, Thomas Gardner, Matthew Garvey, Bruce Gary, Gary Geidel, Edward Geraghty, Dennis Germain, Vincent Giammona, James Giberson, Ronnie Gies, Paul Gill, John Ginley, Jeffrey Giordano, John Giordano, Keith Glascoe, James Gray, Joseph Grzelak,  Jose Guadalupe, Geoffrey Guja, Joseph Gullickson, David Halderman, Vincent Halloran, Robert Hamilton, Sean Hanley, Thomas Hannafin, Dana Hannon, Daniel Harlin, Harvey Harrell, Stephen Harrell, Thomas Haskell, Timothy Haskell, Terence Hatton, Michael Haub, Michael Healey, John Hefferman, Ronnie Henderson, Joseph Henry, William Henry, Thomas Hetzel, Brian Hickey, Timothy Higgins, Jonathan Hohmann, Thomas Holohan, Joseph Hunter, Walter Hynes, Jonathan Ielpi, Frederick Ill Jr, William Johnston, Andrew Jordan, Karl Joseph, Anthony Jovic, Angel Juarbe, Mychal Judge, Vincent Kane, Charles Kasper, Paul Keating, Richard Kelly Jr., Thomas R. Kelly, Thomas W. Kelly, Thomas Kennedy, Ronald Kerwin, Michael Kiefer, Robert King Jr., Scott Kopytko, William Krukowski, Kenneth Kumpel, Thomas Kuveikis, David LaForge, William Lake, Robert Lane, Peter Langone, Scott Larsen, Joseph Leavey, Neil Leavy, Daniel Libretti, Carlos Lillo, Robert Linnane, Michael Lynch, Michael Lynch, Michael Lyons, PatrickLyons, Joseph Maffeo, William Mahoney, Joseph Maloney, Joseph Marchbanks Jr., Charles Margiotta, Kenneth Marino, John Marshall, Peter Martin, Paul Martini, Joseph Mascali, Keithroy Maynard, Brian McAleese, John McAvoy, Thomas McCann, William McGinn, William McGovern, Dennis McHugh, Robert McMahon, Robert McPadden, Terence McShane, Timothy McSweeney, Martin McWilliams, Raymond Meisenheimer, Charles Mendez, Steve Mercado, Douglas Miller, Henry Miller Jr., Robert Minara, Thomas Mingione,  Paul Mitchell, Louis Modafferi, Dennis Mojica, Manuel Mojica, Carl Molinaro, Michael Montesi, Thomas Moody, John Moran, Vincent Morello, Christopher Mozzillo, Richard Muldowney Jr., Michael Mullan, Dennis Mulligan, Raymond Murphy, Robert Nagel, John Napolitano, Peter Nelson, Gerard Nevins, Dennis O'Berg, Daniel O'Callaghan, Douglas Oelschlager, Joseph Ogren, Thomas O'Hagan, Samuel Oitice, Patrick O'Keefe, William O'Keefe, Eric Olsen, Jeffery Olsen, Steven Olson, Kevin O'Rourke, Michael Otten, Jeffery Palazzo, Orio Palmer, Frank Palombo, Paul Pansini, John Paolillo, James Pappageorge, Robert Parro, Durrell Pearsall, Glenn Perry, Philip Petti, Kevin Pfeifer, Kenneth Phelan, Christopher Pickford, Shawn Powell, Vincent Princiotta, Kevin Prior, Richard Prunty, Lincoln Quappe, Michael Quilty, Ricardo Quinn, Leonard Ragaglia, Michael Ragusa, Edward Rall, Adam Rand, Donald Regan, Robert Regan, Christian Regenhard, Kevin Reilly, Vernon Richard, James Riches, Joseph Rivelli, Michael Roberts, Michael E. Roberts, Anthony Rodriguez, Matthew Rogan, Nicholas Rossomando, Paul Ruback, Stephen Russell, Michael Russo, Matthew Ryan, Thomas Sabella, Christopher Santora, John Santore, Gregory Saucedo, Dennis Scauso, John Schardt, Fred Scheffold, Thomas Schoales, Gerard Schrang, Gregory Sikorsky, Stephen Siller, Stanley Smagala Jr., Kevin Smith, Leon Smith Jr., Robert Spear Jr., Joseph Spor, Lawrence Stack, Timothy Stackpole, Gregory Stajk, Jeffery Stark, Benjamin Suarez, Daniel Suhr, Christopher Sullivan, Brian Sweeney, Sean Tallon, Allan Tarasiewicz, Paul Tegtmeier, John Tierney, John Tipping II, Hector Tirado Jr., Richard Van Hine, Peter Vega, Lawrence Veling, John Vigiano II, Sergio Villanueva, Lawrence Virgilio, Robert Wallace, Jeffery Walz, Michael Warchola, Patrick Waters, Kenneth Watson, Michael Weinberg, David Weiss, Timothy Welty, Eugene Whelan, Edward White, Mark Whitford, Glenn Wilkinson, John Williamson, David Wooley, Raymond York.

Recitarea numelor pompierilor ucişi reprezintă, poate, modul meu de mă ruga.

Nu voi afla niciodată căruia dintre ei îi datorez viaţa. Memoria mea păstrează acum numele lor ca placa de granit a unui monument din faţa unei gări de provincie lîngă care turiştii se fotografiază fie la venire, din exces de zel, fie la plecare pentru că le-au mai rămas cîteva poziţii nefolosite pe film. O listă de nume pe care nu o citeşte nimeni.

În comparaţie cu capriciile imaginaţiei capabilă să genereze cîteva zeci sau sute de personaje distincte, numărul de heteronime ale eroului necunoscut este, fără îndoială, infinit. O istorie bîntuită de sindromul Pessoa. Tăvălugul ei, atît de generos cu autorii celor mai mari atrocităţi, reduce numele victimelor la substantive comune. Liste, arhive, plăci comemorative, toate vor fi praf. Mai devreme sau mai tîrziu, amintirea actelor de curaj ale celor mai bravi dintre noi, va dispărea şi ea fără urmă, la fel ca mesajele pe care, dintr-un turn aflat la capătul unei insule, le aruncam în oceanul singurătăţii nesfîrşite a internetului.