Rugămintea prietenului

de Shinichi HOSHI

traducere din japoneză de Victor Ieremia

Tanărul cu pricina locuia de unul singur într-un bloc de garsoniere. Se ocupa cu compunerea de ilustraţii; fusese recunoscut ca un talent, numărul solicitărilor sporea, iar venitul său nu era rău deloc.

Într-o seară pe la 11, în vreme ce tânărul era adâncit în munca lui, sună soneria de la intrare. A venit careva.

-- Măi să fie, oaspeţi, şi abia de-mi intrasem în mână. Poate să fie cine-o fi, azi n-am timp să ţin de urât nimănui.

Se ridică şi deschise uşa bombănind: era un prieten. Coleg de gimnaziu şi liceu, iar de atunci încolo rămăseseră prieteni apropiaţi. Făcuse facultatea de economie, iar acum era angajat la o companie. Prietenul zise de afară:

-- Ştii, am o rugăminte..

-- Ceva simplu?

-- Hmm, e posibil să se lungească dacă pornim să vorbim despre asta.

-- În cazul ăsta, îmi pare rău, dar n-ai putea să vii în altă zi? Am o ilustraţie de predat până mâine dimineaţă. Oi fi eu chipurile liber profesionist, dar în situaţii de-astea, treaba e dură. O fi exagerat să zic că mă lupt pentru fiecare secundă sau minut, dar o jumatate de oră e foarte importantă.

-- E posibil să ia cam atât…

-- Cum zici. Aşa că n-am vreme acuma. Mâine.

-- Aşa deci, păcat…, prietenul luă o expresie de renunţare. Va fi vrând să îmi ceară sfatul cu privire la ceva, dar acuma sunt ocupat. Pe lângă asta, nici nu e genul să se supere dintr-atât, doar e prietenul meu cel mai bun.

Tânărul se întoarse la lucru. După vreo două ore, sună telefonul. “Cine să fie, la ora asta?…” Ridică receptorul:

-- Da, vă rog?

-- Vă rog să ma scuzaţi că vă deranjez la ora asta, dar…

Era mama prietenului ce venise mai înainte. Vocea îi suna încordat. Tânărul intrebă:

-- S-a întamplat ceva?

-- …, ştiţi,… , fiul meu a murit…

-- Poftim? Imposibil…

-- Nu, e adevărat. M-am gândit să vă anunţ, fiindcă eraţi prietenul lui cel mai bun.

-- Nu îmi vine să cred, dar pare adevărat. Pornesc imediat către dumneavoastră.

-- Nu, nu trebuie să vă deranjaţi. Ajunge că suntem noi lângă el..

-- Nu, n-aş avea pace…

Desenele erau practic gata. Vor mai fi fiind câteva puncte asupra cărora nu era încă mulţumit, dar acestea ţineau mai mult de conştiinţa lui de artist, şi nu erau o problemă de natură să atragă atenţia celor de la editura revistei. Asta-i situaţia. Ajunge atât.

Tanărul îşi schimbă hainele, ieşi şi luă un taxi. Ce să se fi întamplat tipului, de ce a murit? Sinucidere oare? În cazul ăsta, şi eu am o parte din răspundere, e posibil că dacă aş fi stat de vorba cu el acum câteva ore să nu se fi întâmplat nimic.

Daca e să mă gândesc aşa, arăta ciudat de serios. Dacă mi-aş fi dat seama că e din cauza asta, aş fi făcut pe dracu-n patru şi tot aş fi stat cu el. Şi totuşi, de ce să moară…

Îl năpădiră mustrările de conştiinţă. Îi veniră în minte o grămadă de incidente din lunga lor prietenie. A întins spre mine mâna ca spre ultima speranţă de salvare, iar eu i-am dat cu piciorul zicând că-s ocupat.

Casa prietenului era într-un cartier mărginaş. Casă pe pământ. Tânărul intră într-un suflet şi îşi exprimă pe scurt condoleanţele către părinţii prietenului, dupa care se duse şi vorbi către corpul prietenului.

-- Îmi pare rău pentru ce-am făcut. Eu sunt de vină pentru ce s-a întâmplat. Nu mi-am putut inchipui că erai aşa de necăjit. Dacă ştiam, aş fi făcut cumva rost de un pic de timp măcar…

Îl podidiră lacrimile, vocea începu să-i tremure. Aflat lângă el, tatăl prietenului îi zise:

-- Sunt sigur că fiul meu e consolat de cât eşti de trist pentru el. Însă dumneata nu ai nici o răspundere, de vină e doar neatenţia lui însuşi.

-- Nu, e din cauza mea.

-- Nu-i adevărat. Beat fiind, a dat să treacă strada într-un loc în care traversarea era interzisă.

-- Cum, beat?.. ripostă imediat tânărul. Nu i se păruse deloc aşa. În cazul ăsta, să fi băut după asta pe undeva?.. Tatăl zise:

-- Exact. Un accident rutier, în care şi fiul meu a fost de vină. L-a călcat un camion de mare tonaj, şoferul n-a mai avut cum să mai pună frână brusc. E o nenorocire, dar asta e. Dumneata eşti primul pe care l-am anunţat, imediat ce s-a terminat expertiza la faţa locului şi am adus corpul aici.

-- Cam la ce oră a avut loc accidentul, vă rog?

-- În jur de 11.

-- Cum, 11? de surpriză, tânărul ridică vocea fără să vrea.

-- S-a întamplat ceva?

-- Da, exact pe la ora aceea, a venit la mine în vizită. În cazul ăsta, te pomeneşti că era…

Părinţii prietenului se uitară unul la altul şi ziseră:

-- Aşa, deci poveştile sunt adevărate. Deseori am auzit despre asta. Înseamnă că a venit să îşi ia rămas bun de la dumneata, prietenul lui cel mai bun.

A doua zi fu priveghiul. După ce făcu vizita de rigoare, tânărul se întoarse şi se întinse un pic. Deci cam pe la ora asta a venit ieri. L-am vazut atât de clar că nici nu mi-ar fi trecut prin minte că ar putea fi o fantomă, îmi amintesc până şi de conversaţia purtată. Cum îşi depăna el amintirile, sună soneria.

Deschizând uşa, era prietenul lui, acolo, în picioare. La fel precum ieri. Tanârul scutură din cap şi se frecă la ochi:

-- Nu, nu se poate…

-- Asta e, chiar dacă nu se poate. Azi ai zis că ai timp, aşa că iată-mă-s. Pot să intru?

-- Ehem, păi, poftim.., răspunse tânărul. Prietenul intră şi se aşeză pe scaunul din apropiere. Întotdeauna când venea acolo se aşeza. Prietenul zise:

-- Aşadar,..

-- Suntem prieteni buni şi nici vorbă să umblu să te alung de aici, dar e ciudat. Doar abia m-am întors acasă de la priveghiul tău. Înţelegi în ce situaţie te afli?

-- Îţi dai seama că înţeleg. Realizez şi eu măcar că mi s-a subţiat umbra. Ştii, din cauza asta noi nu putem să ne arătam de obicei oamenilor. Îi apucă tremuriciul şi nici gând să mai poţi vorbi ceva cu ei. Însă noi ne cunoaştem de multă vreme şi…

Uitându-se bine, tânărul văzu că umbra pe care o făcea prietenul lui în lumină era doar cam pe jumătate de întunecată faţă de o umbră obişnuită.

-- Deci ai ajuns o fantomă…

-- Îhî. Poate că vei fi vrând să mă întrebi cum mă simt, dar nu găsesc nici o descriere potrivită. Asta e, nu poţi să inţelegi cum e până n-ajungi aşa.

-- Trecând peste asta, ieri păreai că vrei să te sfătuieşti cu mine cu privire la ceva.

-- Exact. Dar zi-mi, nu ţi se face rău aflând că-s fantomă? Dacă-i aşa, dispar imediat.

-- Nu, e-n regulă. M-am obişnuit câte puţin. Deşi e normal că m-am speriat.un pic la început. Deci, despre ce oare vrei să vorbim?

La întrebarea tânărului, prietenul zise:

-- Ala n-a fost nici un accident. Am fost ucis.

-- Călcat de maşină, nu?

-- Aceea a fost cauza imediată. Adevărul e că mi-a fost dat să beau o bautură cu nişte prafuri in ea, şi apoi am fost împins în mijlocul şoselei, abia ţinându-mă pe picioare.

-- Cum aşa, una peste alta?

-- În compania unde lucram, exista o mare sumă de bani cu destinaţie necunoscută. De fapt, destinaţia nu era deloc necunoscută, erau genul de bani băgaţi în maşinaţii, care n-au cum să fie declaraţi în rapoarte. În mod obişnuit nimănui nu-i pasă de aşa ceva, dar de data asta a apărut un sponsor nou care s-a oferit să coopereze cu noi participând la conducerea întreprinderii, aşa încât compania a căpătat perspective spre un cîştig important. Or în cazul ăsta, a devenit necesar să se facă puţină ordine şi în problema respectivă. Aşa că m-au scos pe mine că aş fi sustras banii.

-- Dar, tu nu eşti tipul să facă aşa ceva…

-- Ba tocmai ăsta a fost motivul. În materie de sustrageri de bani, era nevoie ca persoana respectivă să nu fi părut nimănui în stare de aşa ceva. Cu unul cu faimă de nechibzuit, o parte din responsabilitate revine şi mahărilor care i-au permis asta ştiind ce-i poate pielea. Ghinionul meu că m-au ochit tocmai pe mine…

-- Sunt multe romane de genul ăsta, dar nu mi-ar fi venit să cred că se întamplă în realitate. Întreprinderile astea sunt de o cruzime… Şi, cum au facut de te-au mătrăşit?

-- Contabilul şef, adică superiorul meu direct. M-a invitat la masă, aşa cum rareori se întâmplă. Şi cum canalia nu bea alcool, m-am pomenit că beau de unul singur. Îi dădea cu “dumneata ai un viitor strălucit”, “eşti un talent preţios pentru companie” şi mă tot îmbia la băutură cu vorbe dulci. După cum m-am îmbătat în felul ăla bizar, în ciuda faptului că m-am reţinut fiind în faţa superiorului, sunt sigur că mi-a pus ceva pastile în bautura. Sigur. Mă simţeam usor, de parcă aş fi plutit.

-- Si apoi, cum a fost?

-- Ticălosul mi-a zis că mă duce acasă, în maşina condusă de el. Şi la un moment dat, a oprit maşina zicându-mi “am ajuns”, iar eu m-am îndreptat în direcţia pe care mi-a indicat-o. Într-un loc în curbă cu vizibilitate redusă, în care traversarea era interzisă. Un loc numai bun să fii călcat de o maşină. Mai mult ca sigur că ticălosul a făcut-o dupa ce a căutat mai întîi locul potrivit.

Ascultând acestea, tânărul se înfurie.

-- Ticălosul, canalia. Mâine mă duc să-l denunţ la poliţie.

-- Degeaba. Nu există nici o dovadă. Poate că ar depista narcoticele, dar pot foarte bine să creadă că le-am băut de unul singur. Cât despre caietele de contabilitate, sunt sigur că au fost falsificate cu măiestrie. Mai mult ca sigur că nu există nici un locşor de care să se poată lua cineva.

-- Însă în felul ăsta, nici mort nu poţi să iţi găseşti pacea.

La vorbele tânărului, fantoma prietenului încuviinţă.

-- Aşa-i.

-- În cazul ăsta, ce-ar fi să te duci să-l bântui pe contabilul şef? Pe mine nu m-ai speriat, dar ticălosul ştie că are ceva pe conştiinţă, aşa că o să tremure-n dodii.

-- Treaba e că n-o să meargă. Tu eşti artist şi ai o anumită sensibilitate. Pe lângă asta eşti şi prietenul meu cel mai bun. Cu alte cuvinte, suntem pe aceeaşi undă. Asta face posibilă materializarea sufletului meu.

-- Hmm. Păi atunci, ce-ar fi să facem aşa: am un prieten la televiziune, vorbesc cu el şi aranjăm o emisiune aici. E locul perfect pentru a spune lumii ce ai de zis. Ii luăm ticălosului gâtul în faţa opiniei publice.

-- Nu merge. În prezenţa altora, se perturbează undele şi nu mă mai văd. Şi-n mod special nu îmi fac bine televizorul şi aparatele de filmat. Nu pot să apar deloc pe unde dintr-astea.

-- Habar n-aveam de aşa ceva. Dar spune-mi, cam ce poţi să faci în starea actuală?

-- Conversaţii de genul celei de acum, sau, cu chiu, cu vai să apăs butonul de la sonerie. Din cauza asta, chiar dacă aş vrea sa îl strâng de gât, nu pot. De asta am venit să mă sfătuiesc cu tine.

-- Am înţeles. Te-ajut, atât cât numai pe tine te-aş ajuta. Ai nevoie de o grămadă de bani?

-- Taică-meu a fost funcţionar la stat, aşa că acum are o pensie. Mai am şi doi fraţi, aşa că se va descurca el la bătrâneţe. Pe lângă asta, ştii foarte bine că nu-s însurat aşa că n-am pe nimeni rămas să-i port de grijă. Nu vreau decât să mă razbun pe ticălos. Însă şi să îl stoarcem de bani ar fi o idee. Cu cât ii va fi mai greu ticălosului, cu atât o să fiu eu mai alinat. Cât despre bani, ţi-i voi da ţie. Ca fantomă, n-am pe ce să-i cheltui.

-- S-a făcut. Să încercăm cumva.

-- Bine, atunci ajunge pe asta seara.

Şi fantoma prietenului se făcu nevăzută.

În ziua următoare, tânărul telefonă la compania la care fusese angajat prietenul său şi ceru să i se facă legătura cu contabilul şef. Acesta zise:

-- Care este problema?

-- De curând, unuia dintre subalternii dv. i s-a întamplat o nenorocire, dupa cum ştiţi…

-- Sunteţi prieten cu el?

-- Mda, cam aşa ceva. Privitor la cauza morţii sale…

-- Po- poftim, ce vreţi să spuneţi?

Vocea interlocutorului deveni şovăitoare. E sigur că are ceva pe conştiinţă.

-- Înţelegeţi dumneavoastră fără să vă mai spun eu. Faptele întamplate în noaptea aceea.

-- E-eu, nu cunosc nimic. Poliţia mi-a pus două sau trei întrebări, însă nu am fost bănuit de nimic. Umbli să mă ameninţi?

Se pierduse cu firea groaznic. Însă ţinând seama de faptul că nu închisese telefonul, era clar că se afla singur, în camera lui de şef de serviciu. Şi că subiectul îl preocupa foarte tare.

-- Exact. Ca să nu uit, nu cumva să cereţi detectarea telefonului meu. Dumneavoastră veţi ieşi în pierdere. Ascultaţi deci, în afară de cazul în care doriţi să fiţi dat în vileag, va fi nevoie să pregătiţi o sumă de bani. Cu postul dumneavoastră, nu va fi imposibil…

Tânărul pronunţă o sumă substanţială.

-- Însa, nu imediat…

-- Să ştiţi că nu mă grăbesc. Însă, mai curând sau mai târziu, va trebui să plătiţi.

Şi tânărul închise telefonul.

Se făcu unsprezece seara şi iar veni fantoma prietenului. Tânărul dădu să înceapă să îi explice cum fusese, dar prietenul îl opri:

-- Ştiu tot. Trebuie să ştii că noi, fantomele, ştim totul. Ai procedat foarte bine.

-- Însă, mai mult ca sigur, că o să facă pe niznaiul. Acum e momentul să mai facem încă o mişcare. Putem oare să îţi înregistrăm vocea?

-- Nu prea îmi plac mie aparaturile-astea-n general, dar tot e mai bine decât camera de televiziune. Să încerc cumva…

Spiritul prietenului vorbi deci spre microfon despre cum fusese înşelat şi ucis de către şeful lui de serviciu. Spre deosebire de conversaţia obişnuită, înregistrarea părea să-l extenueze, dar reuşiră totuşi să obţină cumva un sunet slab. Redat ridicând volumul, se auzea acceptabil.

-- Bun, să încercăm să ţl ameninţăm cu asta.

După vreo două zile, tânărul telefonă iarăşi şefului de contabilitate.

-- Tot eu vă deranjez.

-- Nu te laşi, ai? Pe ce bază îţi permiţi să faci aluzii…

-- Poftiţi şi ascultaţi atunci aceasta. Pe bandă…

Tânărul puse înregistrarea. Vocea prietenului.

-- ,,, După ce mi-a dat să beau o băutură în care pusese narcotice, şeful contabil m-a dat jos din maşină într-un loc unde traversarea era interzisă…

Ascultând acestea, şeful serviciului scăpă un strigat speriat.

-- Nu se poate. Netotul ăla e mort. A murit pe loc. Imposibil să fi avut când să vorbească aşa ceva. Eram acolo şi l-am văzut cu ochii mei. E un truc!

-- Puteţi să credeţi ce doriţi. Într-adevar, e posibil să fi fost un fel de truc. Însă se-ntâmplă că am înregistrat cu claritate ceea ce tocmai aţi spus. Iar asta este o dovadă evidentă…

-- Ticălosule…

-- Permiteţi să vă întreb, ce veţi face? Vă duceţi să vă predaţi la poliţie? Sau pregătiţi banii, în schimbul casetei acesteia.

-- Bine. Voi procura banii.

-- Aşa să faceţi, asta e ceea ce se cheama o soluţie isteaţă. Dumneavoastră puneţi banii într-o geantă şi să ne întâlnim la ora nouă seara. Staţi aşezat pe o bancă în părculeţul de lângă compania dumneavoastră. Iar când veţi fi bătut pe umăr, fără să vă întoarceţi…

Tânărul îi dădu instrucăţiunile.

Seara, când să iasă din casă, fantoma prietenului apăru şi îi zise.

-- Mai bine las-o baltă. Nemernicul a angajat un ucigaş de profesie. Cu vorba să te urmărească până acasă, să recupereze caseta şi orice altceva, inclusiv banii şi pe lângă asta să îţi astupe şi gura.

-- Aualeu…

Aproape sigur că e cum zice prietenul. Tânărul renunţă să se mai ducă şi telefonă a doua zi şefului de la contabilitate.

-- Eu sunt, după cum vă amintiţi…

-- Am pregătit banii conform instrucţiunilor tale, de ce n-ai venit să îi iei?

-- Pai, dacă ai pregătit şi un ucigaş… nu e de mirare că nu pot să apar fără nici o precauţie.

-- De unde ştii…

-- Asta ca să vă daţi seama că ştiu totul. Vă sfătuiesc să nu mai umblaţi cu şmecherii aiurea. În seara asta vă rog să fiţi onest.

-- Am înţeles.

În noaptea respectivă, tânărul schimbă locul întâlnirii într-un cimitir şi astfel reuşi să intre în posesia unei mari sume de bani. Adversarul acceptase în cele din urmă înfrangerea, pentru că nu îi mai puse nici o piedică. Întorcându-se acasă fantoma prietenului îl aştepta.

-- Ai reuşit, în fine.

-- Mda, în fine. Dar acum, ce să facem cu banii.

-- Să-i împărţim. Problema e că eu n-am ce face cu ei. Oferă jumătatea mea unui templu, să se roage pentru mine să pot ajunge în rai. Cât despre cealaltă jumătate, fă cu ea ce vrei.

-- Gata, te şi duci în rai. Nu e nici o grabă.

-- Îhî, n-am de gând să plec de aici până nu îl văd pe ticălos că îşi dă ultima suflare.

-- Bun, în cazul ăsta, voi trage să îi fac tot mai multe zile fripte. E din ce în ce mai interesant.

Tânărul mai aşteptă o zi şi îl sună iar pe şeful de la contabilitate.

-- Vă raportez că am luat act de primirea banilor.

-- Acum n-ai de ce să te mai plângi.

-- Ba mai am. Rămâne faptul că aţi vrut să mă ucideţi. Pe moment voi lăsa la o parte problema prietenului meu, dar rămâne banda pe care e înregistrată convorbirea noastră despre ucigaşul plătit.

-- Poftim?..

-- Dupa cum vedeţi treaba continuă. Sau, poate vă veţi duce să vă predaţi la poliţie? Dumneavoastră aţi atribuit o vină inexistentă unui subaltern foarte cumsecade şi apoi l-aţi ucis. Sunteţi un criminal de cea mai joasă speţă. Mai mult, pentru a preveni dezvăluirea faptei, aţi sustras din banii companiei şi aţi încercat încă o omucidere. Nici vorbă sa puteţi scăpa doar cu banii aceia.

-- Vai, vai de capul meu… se auzi un oftat.

Tânărul îi zise fantomei prietenului care veni seara.

-- Aşa deci. O să se predea? Sau o sa încerce să dispară? În orice caz, dacă vom continua cu telefoane din astea, în companie nu prea ii va mai veni să rămână.

-- Îmi placi. Mulţumesc pentru tot.

-- E pentru tine, şi între timp m-am prins de şmecherii. Îmi place din ce în ce mai mult.

Tot continuând el cu telefoanele, după câteva zile, într-o noapte sună iar soneria. Crezând că e fantoma prietenului, tânărul deschise uşa. În faţa îi stătea un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci şi ceva de ani.

-- Cine sunteţi dumneavoastră?

-- V-am prins, în sfârşit.

-- Eu sunt şeful serviciului de contabilitate, cel căruia i-aţi tot dat o grămadă de telefoane de ameninţare şi l-aţi stors de bani.

-- Şi cum de m-aţi găsit…

-- După ce mi-am bătut capul în fel şi chip, gândindu-mă la viitor şi la onoarea familiei mele, m-am hotărât să închei conturile şi m-am aruncat de la etaj. Murind, am înţeles toată situaţia, aşa că în primul rând am venit să vă adresez salutul meu.

-- Aha, înseamnă deci că tocmai aţi dat ortul popii…

Tot corpul nemernicului emana dorinţă de răzbunare. Într-o asemenea situaţie iţi poţi da seama că e o fantomă şi fără explicaţii. Tânărul zise.

-- Cred că aţi greşit adresa arătându-vă aici. Dumneavoastră aţi murit din cauza propriei nemernicii. Eu n-am făcut decât să ascult de rugămintea prietenului meu mort. Dacă aveţi vreo plângere, duceţi-vă la el. Ah, vai, te pomenesti că murind nemernicul de şef, s-o fi dus drept în rai…

-- Dacă n-ai fi fost dumneata, totul ar fi mers ca uns. Pe lângă asta, mi-am dat seama că matale imi poţi vedea imaginea. Probabil că ni se potrivesc undele. E numai bine. Asta înseamnă că eforturile mele de a apărea sunt răsplătite. De acum încolo, o să vin în fiecare noapte.

-- Lasă gluma.

-- Aşa-mi veţi percepe indignarea.

Şi, totul se întamplă precum zisese. Apare cum se face noapte. Insuportabil. Nu şi când era împreună cu cineva, dar cum rămânea singur, apărea imediat, de parcă ar fi aşteptat asta special.

Dupa ce se gândi la una, la alta tânărul se hotărî să cheltuie o parte din banii căpătaţi şi sa ia adopte o metodă de apărare.

Oaspeţii lui, care mai de care, îi zic acum:

-- Nemaipomenit, v-aţi cumpărat deci cameră video cu tot sistemul aferent!

Tânărul sş-a procurat tot ce trebuie pentru a fi capabil oricând să declanseze înregistrarea de imagini, în cazul în care ar apărea ticalosul. Ar fi fost norocul lui dacă s-ar înregistra ceva. Avea de gând să vândă imaginile la un post de televiziune, laolaltă cu explicaţiile cu privire la modul în care evoluase situaţia.

Însă, poate tocmai din pricina asta, fantoma nu mai apăru niciodată de atunci încolo. Oaspeţii îi zic tânărului:

-- Nu prea păreţi să folosiţi toată aparatura pe care v-aţi cumpărat-o. V-aţi şi plictisit de bine ce aţi cumpărat-o?

-- Nu, de fapt nu e chiar aşa…

N-ar crede dacă le-ar spune şi chiar dacă l-ar crede nu s-ar simţi prea în largul lui. Pentru că moartea şefului de la contabilitate îl priveşte şi pe el întrucâtva. Nu poate decât să tacă. Şi totuşi, cui i-ar fi trecut prin minte că un asemenea sistem ar putea avea o asemenea folosinţă...