Dacă ar fi ştiut Alice

Dacă aş fi ştiut că o să mă întîlnesc cu iepurele de cîmp, probabil că aş fi fost mai atentă,

aş fi închis uşa cu cheia sau aş fi plecat în vizită, la vecini,

dar cine poate să se lupte cu soarta, zarurile au fost deja aruncate

pe fereastra din dos şi-acum degeaba îi spun că nu mă cheamă Alice

şi că viaţa mea nu-i nici pe departe o poveste,

că există lucruri peste care nu pot să trec decît şchiopătînd inestetic,

eventual, uitîndu-mă în altă parte ca să nu văd cine sînt;

e o mare dilemă trecerea asta la limită, ca un păianjen căţărîndu-se pe un pai plutitor,

dar ştiu sigur că nimeni nu va zări bîrna de pe care va judeca

şi faptul ar trebui să mă consoleze, să îmi dea putere

mai ceva decît un afrodisiac african, oricum viaţa e o junglă cu două-trei liane de sprijin şi douăzeci şi nouă de mlaştini de nestrăbătut,

adică de nestrăbătut cu piciorul, poate doar dacă am avea aripi ori o tărie de heruvim

ori măcar o amintire din altă viaţă în care să ne fi fost şi altfel…

Lecţia diavolului

Diavolul este îndoiala însăşi,

iar îndoiala arată că totuşi, gîndim, îşi spuse Descartes,

apoi înmuie pana încă o dată şi scrise:

Eu nu voi fi niciodată un diavol- sunt prea raţional

şi raţiunea îmi spune să mă feresc, îmi dă o direcţie

despre care ştiu că e adevărată deşi nu o arăt nimănui

sau niciodată direct ca să nu mă confunde,

Doamne fereşte, cu astronomul acela făcut scrum, pe rug,

ori cu celălalt care le-a spus că Pămîntul se învîrte

şi pe urmă a jurat strîmb,

nemaivorbind de babele-vrăjitoare-homeopate

-dar ce ştiu ei ce e aia homeopatie,

doar nu era să le zic eu- nişte sălbatici…

nu merită să murim pentru ei.

Bruno a fost un idealist, îl priveşte,

nici Galileo nici eu nu suntem de acord

cu metodele acestea extreme de a impune o idée;

parcă da Vinci de ce scria invers, cu mîna stîngă

şi nu îşi destăinuia invenţiile nimănui?

Lasă că descoperă singuri, pînă la urmă,

şi avionul şi paraşuta şi altele.

Se mai trezeşte din cînd în cînd, cîte un nefericit

dornic să devină martir pe altarul ştiinţei

sau al artei sau al societăţii, în general.

Contribuie, adică, la progresul omenirii

iar omenirea trece peste cadavrul lui, înainte!

Ia să scriu eu lucrarea asta în franceză,

nu în latină,

poate mă cred ignorant şi scap.

poeme de Anda Moculescu